De ce turneul de la Dubai n-o să însemne mare lucru. Cel puţin nu pentru Djokovic

Cu opt jucători din Top 10 la start (singurii absenţi sunt Nadal şi Ferrer) şi cu alţi câţiva din Top 20, e logic să ne aşteptăm la multe meciuri bune şi, mai important, la câteva eventuale concluzii după terminarea turneului. Orice competiţie care adună la start atâtea nume grele capătă instant atenţia generală şi aşa se întâmplă şi cu cea de la Dubai. E bine însă să nu cădem în capcana luxului orbitor, la propriu şi la figurat, cu care organizatorii încearcă să ofere turneului mai multă importanţă decât are de fapt, şi să ne amânăm concluziile până după Indian Wells şi Miami, mai exact până înaintea sezonului de zgură. Pentru că, indiferent de numele câştigătorului, turneul de la Dubai nu are aproape nicio importanţă majoră în marea schemă a lucrurilor.

Novak Djokovic a lipsit 29 de zile de pe teren după finala epuizantă de la Australian Open, timp în care sârbul a făcut aproape orice, mai puţin tenis. Asta nu l-a împiedicat să revină cu o victorie relativ confortabilă, în pofida replicii demne de menţionat pe care i-a oferit germanul Stebe, un posibil viitor candidat la top 20 în câţiva ani, poate. Pauza l-ar putea ajuta pe parcursul anului. Sârbul capătă tot mai mult din caracteristicile unui mare campion, e mai atent cu programul lui şi înţelege că sunt multe bătălii mari la orizont.  

Cu siguranţă că Nole îşi va dori un al patrulea succes la rând în Dubai. “Orice formă în care faci istorie e binevenită”, a spus el, recent. Dar ideea este alta. În cazul în care, ipotetic, va pierde, în ce măsură îi va afecta asta sezonul? Exact, deloc. Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla sârbului în acest scenariu este că nu-şi va putea prelungi actuala serie de victorii, momentan aflată la 8. Doar o pierdere colaterală. Pentru el, ceea ce contează anul acesta sunt Slam-urile şi Olimpiada. A şi spus-o în repetate rânduri. Djokovic nu se sfieşte să admită că visul lui cel mare este, în primă fază, să cucerească Roland Garros-ul pentru prima oară şi, automat, deţinerea tuturor titlurilor mari în acelaşi timp, apoi să încerce marea cu degetul: câştigarea tuturor celor 4 Slam-uri în acelaşi an. Dacă va putea adăuga şi titlul olimpic în acest mix, cu atât mai bine. Atât de departe gândeşte Novak. Acolo sunt mizele şi nu la Dubai.

Nici pentru Andy Murray, principalul adversar al lui Nole de pe jumătatea de sus a tabloului, un succes la Dubai n-ar schimba cine ştie ce. Ar reduce din diferenţa faţă de Federer, dar britanicul are alte probleme mai presante pe cap. Permanenta discuţie cu “va câştiga Murray vreodată un Slam?” se va juca fără încetare cu mintea lui, până la Roland Garros, apoi, în caz de eşec la Paris, până la Wimbledon. Nu de succese în turnee de 500 şi în Mastersuri duce lipsă Murray.

Şi aşa ajungem la Federer, care are altfel de priorităţi. E evident că elveţianul nu mai poate susţine un sezon cap-coadă la intensitate egală, din varii motive, e o cu totul altă discuţie. Aşa că, fire calculată până la extrem, el îşi va alege atent mizele. Federer va fi mereu la pândă, în aşteptarea unui moment prielnic. Poate Nadal şi Djokovic se vor sfâşia reciproc şi ambii vor cădea laţi. Poate vreo surpriză de genul “Soderling” se va întâmpla din nou. Când un astfel de episod se va întâmpla, Federer va trebui să fie acolo, să fie pregătit, ca să poată adăuga la totalul de 16 Slam-uri.

Până atunci, principala lui ţintă este revenirea pe primul loc, pentru a bate recordul lui Sampras. Şi, oricât de dificil şi de improbabil ar putea să pară acum, la sfârşit de februarie, este, totuşi, plauzibil. Totul este matematică. Nole are tone de puncte de apărat, la fel şi Nadal, prezent în mai toate finalele de anul trecut alături de sârb. Federer nu trebuie decât să aibă consistenţă şi să aştepte un pas greşit din partea rivalilor săi, iar visul i se poate îndeplini. În acest scenariu, cele 500 de puncte de la Dubai, la pachet cu reconfirmarea că poate câştiga într-o companie atât de selectă, i-ar prinde bine. E motivul pentru care turneul acesta ar putea fi mai important pentru el decât pentru alţii.

Ieşind un pic din top 4, un triumf la Dubai ar însemna mult pentru oricare alt jucător, dar ar putea însemna enorm pentru doi în particular. Tsonga, noul număr 5, şi Del Potro, potenţialul viitor număr 5, sunt aceia. Desemnaţi, adesea, liderii restului plutonului şi printre singurii care pot câştiga oricând în faţa unuia dintre primii patru, cei doi ar primi cu braţele deschise o victorie aici. Ar însemna un balon de oxigen fantastic.

Este un calcul despre Dubai, dar, cel mai probabil, va fi valabil pentru multe alte turnee medii şi chiar mari. Pentru că, orice s-ar zice, mizele anului 2012 vor fi la Roland Garros, Wimbledon, US Open şi Olimpiadă. Acolo e gloria, punctele şi banii se mai pot împărţi şi în Masters-uri, dar gloria e acolo. Atât de mare e bătălia din tenisul masculin actual, încât nu-i mai ajung scenele obişnuite. Patru artişti mari au nevoie de scenele cele mai mari.