Federer 2.0
“Orice titlu e binevenit, credeţi-mă”, a spus Federer, după triumful din finala de sâmbătă, al 5-lea la Dubai şi tot al 5-lea după US Open (Basel, Paris, Londra, Rotterdam, Dubai). Cu ultima sa reuşită, elveţianul a ajuns la cifra 72 de titluri în carieră, dar mai importantă decât cifrele este, pentru el, infuzia de încredere pe care susţine că i-a conferit-o victoria de la Dubai.
“E un sentiment grozav. Nu există înlocuitor pentru încrederea în tine. Am jucat foarte bine. Nu doar că mi-am creat şanse azi. Cred că, în general, am făcut un turneu foarte bun. Am făcut unul grozav şi la Rotterdam. De asemenea, finalul de an a fost unul excepţional, ceea ce-mi dă speranţă pentru turneele de la Indian Wells şi Miami”.
Entuziasmul elveţianului nu e unul întâmplător. Dincolo de declaraţia lui, sunt trei motive care-i explică bucuria pentru forma deosebită atinsă în ultima perioadă, una care n-are nicio legătură cu mult-discutata lui pierdere de viteză odată cu trecerea de 30 de ani.
În primul rând, confirmarea că a depăşit cu bine “momentul Nadal” de la Australian Open, ultimul dintr-o serie de opt Slamuri în care Federer nu reuşeşte să mai triumfe. Dacă, în alte ocazii, îşi continua căderea şi în turneele următoare, de data aceasta reacţia lui a fost diametral opusă, răspunzând cu două turnee câştigate.
În al doilea rând, pentru că a câştigat, în fine, şi un titlu outdoor, la mai bine de un an de la ultimul (Doha 2011), înlăturând din criticile potrivit cărora se mai menţine la suprafaţă doar prin turneele indoor.
Şi nu în ultimul rând, pentru că a câştigat turneul învingând un alt membru al The Big Four, şi încă unul la care are un record negativ. În fapt, sunt doi jucători activi la care Federer are bilant negativ (în fine, trei, dar al treilea, Lucas Arnold-Ker, un argentinian de 37 de ani faimos prin faptul că a fost primul adversar în circuit al lui Roger, mai este “activ” doar cu numele), este vorba de Nadal şi de Murray. Iar faptul că la Dubai au fost prezenţi 8 dintre primii 10 jucători ai lumii dă şi mai multă veridicitate triumfului elveţianului.
Federer avea nevoie de o astfel de victorie, în condiţiile în care câştigase doar 2 dintre cele 9 meciuri jucate anul trecut cu The Big Four. Avea nevoie să arate că poate bate un jucător de top, într-o finală. Ultima oară când Federer învingea un rival direct într-un meci cu trofeul pe masă se întâmpla tocmai în toamna lui 2010, când elveţianul câştiga titlurile la Basel, învingându-l pe Djokovic, şi la Londra, învingându-l pe Nadal.
Serviciul l-a trădat pe Murray
Ca să câştige cu Murray, Federer s-a folosit din plin de avantajele suprafeţei extrem de rapide de la Dubai, “amănunt” l-a făcut pe Andy să declare, după meci, că dacă ar fi mai multe astfel de turnee, Federer ar fi lider în ATP pentru alţi câţiva ani. Elveţianul a mizat pe un joc variat, a atacat mai des decât a aşteptat, a apelat ocazional la serviciu-vole, iar backhandul lui a fost într-o zi bună. Mai important, a pus presiune pe serviciul lui Murray, care a clacat în trei rânduri.
Andy câştigase 85 la sută dintre punctele cu primul serviciu jucate cu Djokovic, dar procentul a coborât dramatic, până la 48 de procente în finală. E simplu de presupus că nivelul scoţianului a scăzut mult faţă de semifinala în care l-a învins pe numărul 1 mondial, dar adevărul e că Federer a pus umărul la asta.
“Cred că am greşit un pic cam mult în setul doi, iar el a fost mult mai agresiv decât în primul. Seturile pot ajunge să se joace, uneori, într-un punct sau două. Prinzi o minge norocoasă sau o lovitură genială şi te poţi desprinde decisiv”, a caracterizat Murray echilibrul rupt al meciului.
Andy a avut primul şanse de break, punându-l în încurcătură pe Federer la 3-2 în primul set. Fostul lider mondial a salvat însă, apoi a întors favorul la 5-5, fructificând a cincea minge de break.
Setul secund l-a găsit pe Federer tot în control. La 3-2 pentru el şi 30-30 pe propriul serviciu, Fedex s-a jucat un pic cu un drop shot, iar Murray a recuperat break-ul. Nu pentru mult timp, însă, pentru că britanicul s-a văzut din nou împresurat la 4-4, când şi-a cedat, în cele din urmă, serviciul.
“Am avut o săptămână bună, sunt mulţumit. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, eram într-un moment negru. Mă bucur că m-am adaptat bine la terenuri, a fost o suprafaţă extrem de rapidă, diferită faţă de ce va fi la Indian Wells, unde terenurile vor fi ceva mai slow”, a spus Murray.
Pentru Federer, până în Indian Wells, urmează meciul demonstrativ cu Roddick, de la Madison Square Garden.
Cele mai multe titluri în istoria ATP
1. Jimmy Connors – 109
2. Ivan Lendl – 94
3. John McEnroe – 77
4. Roger Federer – 72
5. Pete Sampras – 64
Bjorn Borg – 64
7. Guillermo Vilas – 62
8. Andre Agassi – 60
9. Boris Becker – 49
10. Ilie Năstase – 48
…
Rafael Nadal – 46
Andy Roddick – 30
Novak Djokovic – 29
Andy Murray – 22
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română