Novak Djokovic pune capăt traseului lui Aslan Karatsev, va juca pentru al 9-lea său titlu la Australian Open

Radu Marina | 18 februarie 2021

Novak Djokovic merge în a noua finală la AO, respectiv a 28-a finală de Grand Slam în proba de simplu. Până acum, el nu a pierdut nicio finală la Australian Open. Are șansa să câștige al 9-lea lui titlu la Melbourne. Și al 18-lea trofeu de Grand Slam

Novak Djokovic are toate răspunsurile pentru Aslan Karatsev, pe care-l învinge în semifinalele Australian Open, după trei seturi scurte, 6-3, 6-4, 6-2, în mai puțin de două ore: a noua semifinală jucată, a noua victorie și a noua finală de la Melbourne. Not too bad, cum ar spune Nole.

Pentru Aslan Karatsev, povestea australiană s-a încheiat aici. Noi sperăm ca următoarele capitole să vină repejor. Așa cum știți, Aslan, clasat acum pe locul 114 în lume (și va urca mult în casalament), a avut nevoie de 10 încercări pentru a ajunge pe tabloul principal al unui Slam, dar asta nu s-a văzut în tenisul exploziv pe care ni l-a arătat la AO, unde a devenit primul jucător din era Open ajuns în semifinalele unui Slam la chiar prima participare.

*

Nole a avut emoții doar în finalul setului doi și la jumătatea setului trei, dar a trecut cu bine de momentele în care puternicul Aslan începea să spere că se poate. Nu s-a putut, dar asta și pentru că Djokovic i-a tăiat elanul la timp.

Odată ajuns în semifinale, Novak Djokovic n-a pierdut niciodată trofeul Australian Open. Și a pornit cu încrederea asta contra rusului Aslan Karatsev (27 de ani), care nu câștigase niciun meci pe tabloul principal al vreunui Slam înaintea acestui AO.

Karatsev a reușit să păstreze o oarecare aparență de echilibru, însă când scorul s-a strâns, Djokovic a prins o altă viteză. Am văzut asta întâi la finalul primului set: rusul a început promițător, a stat aproape până la 4-3, dar de-acolo Djokovic a câștigat următoarele opt puncte consecutive.

Și a continuat să joace la un nivel prea înalt pentru rus. Dovadă, după 60 de minute de tenis, Nole conducea cu 6-3, 5-2. Până aici, Aslan n-a reușit să-i facă liderului mondial ce le făcuse celorlalți adversari pe care i-a lăsat în urmă: rare au fost forehand-urile lui năprasnice, la fel de rare – dar foarte frumoase – backhand-urile acelea lovite razant, dar în unghiuri imposibile.

Dincolo, Nole s-a mișcat cu mare ușurință, semn că s-a recuperat și mai bine după accidentarea suferită în meciul cu Fritz. Și a servit impecabil, a returnat agasant de bine, adesea chiar în picioarele lui Karatsev, care pur și simplu n-a primit suficiente mingi atacabile.

Lucrurile s-au schimbat abia când Djokovic a servit pentru al doilea set, la 5-2. Karatsev și-a ridicat brusc nivelul, și-a luat un break înapoi, a salvat nemaipomenit primele două mingi de set ale lui Nole – prima după cel mai lung schimb de mingi al meciului -, și apoi a avut el două șanse să egaleze la 5-5. Djokovic le-a salvat pe ambele cu serviciul, înainte să închidă setul la 6-4.

Iar strigătul lui de descătușare ne-a spus că a simțit pericolul unui moment în care Aslan începuse să lovească în stilul lui.

Scenariul s-a repetat și în setul trei, când, ieșit cu bine din primul moment tensionat, Novak a deschis cu break și s-a distanțat la 2-0. Doar că Aslan n-a plecat nicăieri, a egalat la 2, oferindu-le norocoșilor din tribune câteva forehand-uri al căror ecou s-a auzit puternic în tot Parcul Melbourne.

Forța cu care Karatsev a lovit de pe dreapta ne-a amintit de Fernando Gonzalez (care l-a și bătut de două ori pe atunci tânărul Nole), însă tenisul lui Karatsev e ceva mai lin. Loviturile lui curg, are un timing bun atât pe lovitura de dreapta, cât și pe rever, și chiar dacă viteza loviturilor lui e prima care ne sare în ochi, lui Aslan îi place să construiască; caută să joace inteligent, să se joace cu unghiurile și atacă doar când găsește mingea potrivită. Rusul câștigă mult prin consistența jocului său și mai puțin prin forța loviturilor, or astăzi, când a întâlnit cel mai consistent jucător al tenisului masculin, i-a fost aproape imposibil să apuce de undeva meciul.

Semifinala această a fost despre Novak, cel care nu a pierdut nicio semifinală la Australian Open din nouă jucate. El a fost cel care a dictat, și-a ridicat nivelul când a fost cazul și a fost, per total, jucătorul mult mai bun. Mai experimentat, mai valoros și mult mai puternic – și din punct de vedere al jocului, dar și mental; lucruri firești, de altfel. 

Totuși, deși învins, povestea lui Karatsev – și tot ce a reușit el la acest AO – e uimitoare. Pentru că vorbim de un jucător de 27 de ani care și-a petrecut mai toată cariera în turnee ITF și challenger, care a obținut prima victorie pe un tabloul principal ATP în 2015. Și de acolo a avut nevoie de mai bine de șase ani de zbateri în turnee mici pentru a ajunge la nivelul la care e acum. Au fost ani grei, în care s-a confruntat cu o serie de probleme financiare, din cauza cărora i-a și fost aproape imposibil să iasă din zona acelor turnee. Fără premii mai consistente și fără puncte suficiente, e complicat să faci mici pași către tenisul mare. Karatsev a reușit asta pentru că a jucat foarte mult. Și pentru că a câștigat multe meciuri la periferia circuitului ATP, în ITF și turneele challenger.

În 2020, Aslan a căutat câteva noi oportunități pentru a se îmbunătăți în Spania și Germania, și-a angajat un antrenor din Belarus și, pe perioada pauzei competiționale, a început să joace o serie de meciuri demonstrative în SUA. Când tenisul s-a reluat, Karatsev a început să lege victoriile. Întâi a ajuns în finală la Praga (ATP Challenger), a câștigat cinci meciuri și a pierdut finala cu Stan Wawrinka; în săptămâna următoare, a câștigat trofeul de la Praga II, iar cinci zile mai târziu a câștigat un altul la Ostrova. De la revenirea tenisului, Karatsev a câștigat 16 din 17 meciuri jucate. Cu această serie a ajuns la Roland Garros, unde a pierdut în finala calificărilor.

S-a revanșat în Australia, s-a calificat pe tabloul principal la AO după trei victorii fără set cedat, iar de acolo știm ce a urmat.

Și a știut și Novak Djokovic, care n-a clipit nici la 2-2 în setul trei: a câștigat următoarele patru game-uri, l-a felicitat pe Karatsev pentru parcurs și va intra acum în finala AO cu sentimente bune: arată puține semne ale accidentării care l-a chinuit în precedentele trei meciuri, se poate uita în liniște la următoarea semifinală: Medvedev vs Tsitsipas.

La interviul de pe teren a spus că nu are preferințe pentru adversarul din finala de peste două zile. Ambii l-au bătut de câteva ori, chiar dacă Nole conduce la întâlnirile directe: 4-3 cu Medvedev, 4-2 cu Tsitsipas. 

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1362354411805302785?s=20


https://twitter.com/AustralianOpen/status/1362352108289355777?s=20


Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi