O finalistă de Grand Slam în premieră. O șansă uriașă pentru Muchova și Brady, după eliminarea lui Barty

Radu Marina | 17 februarie 2021

Ash Barty a avut tabloul bun, dar ce i-au lipsit în ultimele 12 luni au fost meciurile tari și situațiile complicate de rezolvat. Karolina Muchova a fost cea care a profitat de acest lucru, în drum spre performanța carierei. Acum, ultima cehoaică venită în fazele superioare ale Slamurilor va încerca să facă și ultimul pas, versus Jen Brady, aflată la a doua ei semifinală consecutivă pe un Slam de hard.

În vreme ce pe partea de jos a tabloului s-au dat lupte grele, majoritatea specialiștilor o vedeau pe Ash Barty drept finalistă aproape sigură pe partea de sus a tabloului. Existau și motive pentru asta: venea după un titlu câștigat, avea un traseu relativ facil, iar jocul ei părea să funcționeze foarte bine. 

Doar că ceea ce nu a avut Barty în toate aceste meciuri de început de an – inclusiv la turneul câștigat la Yarra Valley – au fost acele momente grele, în care să fie testată și să fie obligată să întoarcă, să iasă din situații dificile, să rezolve căderi de formă și de încredere apărute în timpul meciurilor. Match fitness, într-un cuvânt. Când, în sfârșit, a întâlnit o jucătoare care a împins-o, a cedat. De la set și break avantaj. Uneori, nici măcar experiența nu te mai salvează din astfel de situații. 

Această jucătoare care a învins-o are unul dintre stilurile de joc speciale din întreg circuitul – agresiv, dar foarte variat, așezat, dar extraordinar de inteligent – și se numește Karolina Muchova, o cehoaică de 24 de ani, favorită 25 la AO, care ajunge în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam. Karolina era de mult pe radarul specialiștilor, iar după sfertul de finală de la Wimbledon 2019, ea face acum încă un pas.

Muchova a întors meciul cu liderul mondial de la 1-6, 0-2, reușind o super revenire, 1-6, 6-3, 6-2, deși a avut nevoie la începutul setului secund de un time-out medical, după ce a amețit de la soare. Dacă unii fani și comentatori de tenis au avut destule de comentat despre acest moment, arătând că el a schimbat cu totul direcția meciului, Barty a preferat să nu se agațe deloc de el. „Nu eu scriu regulile, le respect. Toți jucătorii respectă regulile care sunt scrise. Nu e pentru mine să comentez dacă a avut sau nu o problemă medicală, asta e de datoria staff-ului medical. Dacă a luat acel timeout medical, înseamnă că a fost ceva în neregulă. Iar timeout-ul medical a respectat regulile”, a spus liderul mondial, încercând să nu își găsească scuze.

Acesta e un nou caz care arată cât de înșelătoare pot fi aceste trasee – pe care le considerăm oarecum facile la un Grand Slam. Ash Barty ar fi putut ajunge în finală la Australian Open învingând doar două jucătoare din top 30. Știa și ea că are o șansă mare, știa și ea că e un traseu care ar fi readus-o într-o nouă finală de Grand Slam, incomparabil cu ce traseu are finalista din partea de jos a tabloului. 

Iar ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Muchova ar putea explica cât de mult contează, în plan mental mai ales, ce se întâmplă cu o jucătoare favorită care știe ce oportunitate are, știe că e la câțiva pași de o nouă semifinală, dar mai știe și că a fost netestată în întreg turneul. Atunci când, într-un final, replica puternică din partea adversarei vine, favorita nu are niște repere pe care să se susțină ca să găsească o replică: „Am simțit că am mici ferestre de oportunitate, probabil pe la jumătatea setului secund, dar nu am reușit să mă regrupez suficient. Iar în setul trei mi-am pierdut claritatea și nu am mai putut juca cum mi-am dorit. Cred că mi-am pierdut reperul, ceea ce este dezamăgitor fără îndoială. Am simțit că sunt în controlul meciului, am știut ce trebuie să fac, dar pur și simplu m-am pierdut puțin”, a spus Barty, care nu reușește nici în acest an să ajungă în finala AO, după ce anul trecut a pierdut în semifinale, iar în 2019 a fost eliminată în sferturi. 

Revenind la Muchova, traseul ei către această prima semifinală de Grand Slam a carierei e remarcabil. Și nu atât prin numele jucătoarelor, cât prin maniera în care a revenit și câștigat meciurile cu acele jucătoare. 

Karolina, care e neînvinsă în 2021 (8-0), a trecut în primul tur de Jelena Ostapenko, apoi de Mona Barthel. Apoi au început provocările: a revenit de la 0-5 în setul doi cu Karolina Pliskova (7-5, 7-5), a revenit de la 0-4 în primul set cu Elise Mertens (neînvinsă în 2021 până atunci) în drum spre o victorie cu 7-6, 7-5, iar acum a întors-o pe Barty de la 1-6, 0-2. 

Următoarea adversară pentru Muchova va fi Jennifer Brady, care a trecut de Jessica Pegula. A fost 4-6, 6-2, 6-1 pentru Brady, care își confirmă progresul din 2020 și se întoarce într-o semifinală de Grand Slam după ce anul trecut la US Open era eliminată în aceeași fază de Naomi Osaka într-un meci excelent. 

Brady a reușit anul acesta la AO prima ei victorie pe tabloul principal la Melbourne după mai bine de cinci ani.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi