Simona Halep este învinsă de Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open
Treizecizero | 16 februarie 2021Serena Williams a făcut ceea ce observatorii au remarcat la ea în acest turneu: s-a apărat foarte bine și a stat excelent în punctele lungi. Dincolo de duelul serviciu-retur, acesta a fost elementul care a făcut diferența în a 12-a întâlnire dintre cele două.
Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open, 6-3, 6-3.
Serena a jucat aproape perfect în primul set, iar diferența s-a făcut în game-ul șase, în care Simona a avut două șanse de 3-3, dar a cedat serva în cele din urmă.
Dacă setul întâi a fost unul cu mai puține opțiuni, setul al doilea a fost al oportunităților neluate. Simona a avut în două rânduri avantajul unui break în setul secund, dar nu a reușit să consolideze. Apoi, la 3-3, a salvat cinci mingi de break, dar Serena s-a apărat fantastic la a șasea, reușind să facă un break prețios. Și decisiv.
*
Între Simona și Serena nu mai existau prea multe secrete. Și nici mari găselnițe tactice cu care să se surprindă una pe cealaltă. Nu doar că ultimele lor meciuri au fost decise de execuția planului, dar planul lor a sunat, în ultima vreme, similar: împotriva ei, am nevoie de inițiativă. Trebuie să duc meciul în termenii mei.
Abia aici urmau diferențe. Pentru Simona, a juca în termenii ei contra Serenei înseamnă mai multe lucruri. Primul? Să reziste bine în primele două-trei mingi din schimburi. Apoi să rămână cât mai des aproape de linia de fund; și să o miște pe Serena, să-i dea de gândit și să o țină în dezechilibru.
Toți specialiștii au observat că Serena a venit în Australia într-o formă fizică foarte bună, că stă mai bine în schimburile în care este plimbată, însă mai mult decât a o pune să lovească din alergare – un lucru pe care-l face la fel de bine ca oricine -, Simona știa că trebuie să o dezechilibreze. Or din punctul ăsta de vedere, nu sunt multe adversare care – atunci când execută – să o deranjeze mai mult pe Serena, ale cărei lovituri agresive au nevoie de un fin echilibru. Și nu-i vorba de echilibrul mental – acela e obligatoriu în meciuri ca ăsta -, ci de echilibrul picioarelor și al trunchiului. Ca să întâlnească mingea atât de devreme, Serena are nevoie să anticipeze. Când nu mai poate face asta, începe să apară împrăștiată și devine generoasă.
Asta am căutat să vedem în prima parte a meciului: execuțiile ei forțate, mișcările curioase care să ne arate că loviturile Simonei o deranjează.
Însă chiar dacă ambele jucătoare au pornit bine, primul set ne-a arătat-o foarte rar pe Serena în dezechilibru. Ea a produs primele daune, a făcut break pentru 2-0, însă Simona și l-a luat imediat înapoi, înainte să egaleze la 2. A urmat un game de serviciu pe care Serena l-a închis la timp, chiar când Simona începea să o chinuie puțin, apoi break-ul hotărâtor din game-ul șase: multe schimburi lungi și spectaculoase, unghiuri imposibile din ambele părți, dar cu ceva în plus pentru Serena.
Distanțată la 4-2, Serena a putut să se concentreze mai bine pe primul serviciu, s-a dus la 5-2 și a închis la 6-3, cedând doar un punct pe ultimele ei două game-uri cu serviciul.
Până aici, Serena n-a fost deranjată prea tare (14 winnere, 14 greșeli neforțate). Simona a încercat să lovească liftat (rotund) și lung, pentru că astea sunt mingile care fug de adversară, însă lungimea i-a cam lipsit.
Așa că Simona s-a întors pentru setul doi cu câteva ajustări.
Senzația a fost că a lovit mai plat și mai iute, obligând-o pe Serena, care vrea să stea lipită de linia de fund, să se aplece mult pe genunchi pentru a întâlni mingea. Din aceste execuții am văzut primele mișcări dezechilibrate ale Serenei. La început o greșeală simplă cu forehand-ul, apoi una pe rever, ambele lovite în burta fileului. Un alt backhand lipsit de timing, de astă dată trimis mult afară.
Cuminte, fără să atace cu agresivitatea pe care ne-a arătat-o la acea finală de Wimbledon câștigată entuziasmant, Simona a lăsat-o pe Serena să greșească: cele opt erori neforțate în următoarele două game-uri ne-au arătat că strategia a fost bună. Și a funcționat fără cusur până la 2-0, când Serena a început să-și regăsească echilibrul.
A făcut rebreak, lovind ea mai liftat, parcă pentru a ieși din schimburile plate care au încurcat-o, și-a pierdut din nou serviciul făcând iarăși o suită de greșeli mai degrabă simple, dar și l-a recuperat cu câteva winnere pe serva Simonei.
De aici încolo, de la 3-2 pentru jucătoarea din România, Serena a apucat meciul cu două mâini, a dus schimburile în condițiile preferate de ea și ne-a demonstrat (încă o dată) că a venit la Melbourne foarte bine pregătită fizic.
Serena a egalat la 3, deși Simona a revenit bine de la 40-0, și ce a urmat avea să fie game-ul meciului. Nu doar pentru nivelul nemaipomenit pe care l-am văzut, ci pentru că lucrurile s-au decis exact aici, pe serviciul Simonei.
Un game cu trei egalități (au părut mai multe), cu câteva execuții imense ba pentru Serena, ba pentru Simona, care a salvat primele trei mingi de break, a salvat-o și pe a patra, cu un passing grozav în cros, dar Serena a continuat să bată la ușă, a rămas în zona ei de agresivitate măsurată și a făcut break-ul pentru 4-3 exact când Simona părea să dea drumul la braț. Că break-ul a fost reușit tocmai pe o minge salvată într-o defensivă de care mulți n-o mai credeau în stare, asta a părut să-i dea Serenei încredere și mai mare.
Doar două puncte a mai reușit până la final Simona, eliminată de la AO de o Serena mai bună astăzi, o Serena pe care n-a putut să o dezechilibreze suficient de mult pentru a o împinge în setul decisiv.
Citește și:
Ce-a făcut Serena mai bine decât Simona
Declarațiile Simonei de după meci
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română