Înainte să vedem ce se întâmplă la Melbourne, câteva detalii administrative pentru abonații 30-0+:
🎾Am început deja să trimitem abonaților conținutul pe WhatsApp (cel disponibil pentru abonamentele 250, Super Fan, Student, GOAT). Abonații au primit un mail cu detalii și cu numărul de telefon special pentru acest turneu pe care trebuie să-l salveze în telefon ca să poată primi update-urile. Dacă nu ați primit mailul sau aveți o altă problemă, vă rugăm să ne trimiteți un mail cât mai curând.
🎾Cadourile abonamentelor în vigoare au fost trimise în ultimele luni sau sunt în curs de expediere; dacă al tău nu a ajuns încă, sau simți că există altceva ce poate ne-a scăpat, dă-ne, de asemenea, un semn pe adresa de mail, te rugăm.
🎾Am introdus o variantă nouă de abonament la 30-0+, gândită să răspundă nevoilor cititorilor care caută o soluție mai concentrată: e vorba de o combinație abonament pe o lună + două perechi de Socks. Merge foarte bine și pe post de cadou pentru un prieten!
Greu să ne mai stea mintea la altceva după emoțiile trăite la meciul Simonei, dar de notat victoria spectaculoasă în cinci seturi a lui Nick Kyrgios cu francezul Ugo Humbert, după ce Nick părea în corzi, în special în setul al patrulea, când Humbert a servit pentru meci, iar Kyrgios a salvat și două mingi de meci. A fost, ca de obicei cu Nick la Melbourne, o atmosferă extraordinară. Meciul lui Kyrgios cu Thiem din turul al treilea va fi un must-see.
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1359475110042865665?s=20
Cui îi era dor de așa ceva? Să stea cu inima în gât, să-și blesteme ziua în care s-a apucat să se uite la tenis, să-și smulgă părul din cap? Toată lumea, firește. Ce revenire a avut Simona Halep în decisivul cu Ajla Tomljanovic, dintr-o situație aproape disperată: australianca a avut momente de joc impresionante în decisiv și părea scăpată în învingătoare. Calitatea game-urilor de la 3-2 în sus va fi greu uitată. Iar la calitatea reacției Simonei în toate acele momente de tensiune maximă ne vom raporta o vreme de acum înainte. Victorie și calificare! 4-6, 6-4, 7-5, iar Simona își continuă turneul. Vs Kudermetova în turul al treilea, dar hai să nu ne gândim deocamdată la nimic altceva. Cronica la cald e pe site, aici avem o analiză amănunțită a ce am văzut mai devreme. Iar aici sunt declarațiile Simonei și cele ale adversarei ei.
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1359457736161910786?s=20
Halep had a handful of great lines in this interview.
Q: "We lost two of the Top 10 today, so we're glad you held on."
A: "I'm glad, too." https://t.co/BSNjYhmm9C— Victoria Chiesa (@vrcsports) February 10, 2021
Simona a căutat mult timp soluțiile, și pare să le fi găsit spre jumătatea setului secund, în ceea ce este o luptă foarte frumoasă – e drept, stresantă – pe Margaret Court Arena. Prima parte a meciului am văzut o combinație între un meci excelent făcut de Tomljanovic, erori neforțate peste medie ale Simonei și o tranziție de la apărare la atac mai eficientă a austaliencei. Simona a îmbunătățit mult plasamentul, a adăugat și varietate, și a reușit să ia setul secund: 4-6, 6-4. Meciul e în continuare greu – iar startul setului al treilea va fi esențial.
https://twitter.com/NickMcCarvel/status/1359441176210722819?s=20
Între timp, Naomi Osaka a ajuns la 16 victorii la rând, japoneza trecând fără să clipească prin ceea ce ar fi trebuit să fie un tablou greu. A învins-o azi și pe Garcia, 6-2, 6-3, iar franțuzoaica nici măcar n-a jucat rău.
Osaka va juca în turul al treilea cu Jabeur. A trecut mai departe și Iga Swiatek, 6-2, 6-4 cu Giorgi. Campioana de la RG va juca cu Fiona Ferro în turul al treilea.
E incredibil cât de aglomerată cu jucătoare de top e jumătatea inferioară a tabloului.
A fost o luptă în toată regula, prieteni. Patru seturi, nu cinci, dar trei ore și jumătate, plus senzația – până în finalul setului trei – că Novak Djokovic este îngrijorat. E un sentiment pe care nu l-a trăit prea des în prima săptămână la Australian Open, dar Nole a știu să-și stăpânească (și folosească) emoțiile, deși a ratat câteva șanse importante în setul doi.
Condițiile au fost grele – foarte cald, cu terenul împărțit între umbră și soare – însă asta nu va lua din meritele lui Frances: americanul ne-a arătat foarte multă calitate. Și a lansat cumva ideea că Novak Djokovic nu este chiar de neatins. El va juca cu alt american în turul trei: câștigătorul dintre Opelka și Fritz.
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1359403702356959237?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1359402608352399368?s=20
În meciul zilei de până acum, Marton Fucsovic a reușit o nouă victorie importantă la nivel de Slam, supraviețuind într-un meci cu final dramatic contra lui Stan Wawrinka. Fucsovic a început ca din tun și a reușit să-l domine pe elvețian, desprinzându-se cu 2-0 la seturi. Wawrinka a reușit să găsească o viteză în plus, și-a găsit și reverul, și a relansat meciul, egalând la seturi. Dar în setul cinci Fucsovic a ajuns primul în postura de a servi pentru meci. La 5-3 și-a pierdut serviciul și am ajuns curând în tiebreak-ul decisiv (reamintim că la Australian Open se joacă tiebreak până la 10, la 6-6 în setul decisiv).
Wawrinka s-a desprins la 8-4 și părea scăpat în câștigător, dar a ratat trei mingi de meci, iar Marton a întors spectaculos: 7-5, 6-1, 4-6, 2-6, 7-6 (11-9). O înfrângere grea pentru Stan și un triumf emoțional pentru Fucsovic.
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1359371233326993408?s=20
Alte victorii solide pentru Garbine Muguruza și Serena Williams, două jucătoare care-și construiesc un moment frumos de formă la Melbourne. Serena a trecut de Stojanovic, cea care o eliminase pe Irina Begu, 6-3, 6-0. Muguruza a învins-o pe Samsonova, 6-3, 6-1.
Alt rezultat interesant: Fiona Ferro a învins-o iar într-un Slam pe Rybakina, 6-4, 6-4.
Sorana Cîrstea a reușit una dintre surprizele zilei la Australian Open, învingând-o pe Petra Kvitova în turul al doilea, 6-4, 1-6, 6-1.
După un început în care Kvitova a avut șanse de dublu break, Sorana a reușit treptat să întoarcă primul set, dovedindu-se jucătoarea mai constantă. Kvitova, care a gestionat cu dificultate soarele și condițiile de joc, a răspuns cu o replică mult mai puternică în setul al doilea.
Însă, poate neașteptat, decisivul a fost în oglindă. Încurajată de un break reușit din primul game, Sorana a sprintat în restul meciului, ridicându-și nivelul și reușind o serie de execuții spectaculoase, în drum spre prima ei victorie versus o jucătoare de Top 10 după trei ani și jumătate.
În turul al treilea, Sorana o va întâlni pe Marketa Vondrousova. Mai multe despre meciul Soranei, aici.
În a opta ei întâlnire cu Petra Kvitova, Sorana Cîrstea își oferă o șansă excelentă la victorie. După un început în care Kvitova a avut o oportunitate de dublu break, Sorana a întors treptat setul și s-a arătat jucătoarea mai constantă. Deși n-a putut închide setul la 5-3, Sorana a făcut break-ul imediat după, câștigându-l cu 6-4.
“Cred că e mereu un test să joci contra Soranei. Am jucat de câteva ori (n.r. 5-2 Petra în H2H) și știu că joacă foarte agresiv, cu un joc similar cu al meu. Nu știi niciodată cum va decurge meciul. Cel mai important pentru mine este să stau în fiecare punct, pentru că se poate întoarce totul oricând. Va fi foarte dificil, cu siguranță. Ea are capacitatea de a juca foarte bine, așa că trebuie să fiu pregătită pentru asta” – spunea Petra, înainte de acest meci.
Duelul 100 la 100 românesc oferit de tragerea la sorți la Melbourne a fost câștigat de Raluca Olaru și Andreea Mitu, care au depășit pierderea primului set și le-au eliminat pe Patricia Țig și Monica Niculescu, 3-6, 6-3, 6-3, meci încheiat după două ore și 15 minute.
A fost un meci strâns între patru jucătoare care se cunosc foarte bine și care au mai jucat împreună în diverse combinații. După pierderea primului set, pe care l-au început cedându-și primele două servicii, Raluca și Andreea au făcut primele break-ul relativ devreme în următoarele două, reușind apoi să tranșeze în favoarea lor majoritatea momentelor cheie. Și-au și creat mult mai multe oportunități de break (au convertit 7/20), ceea ce, până la urmă, s-a dovedit hotărâtor.
În runda următoare, ele le vor întâlni pe Ostapenko/Kichenok (13) sau Ninomiya/Santamaria.
Cel mai așteptat rezultat neașteptat? Victoria lui Su-Wei Hsieh în fața Biancăi Andreescu, prima surpriză a zilei, miră și nu prea. Când își pune în valoare jocul ei atât de … diferit, Su-Wei e un coșmar pentru oricine, inclusiv pentru jucătoarele de top, ale căror vieți și-a făcut un obicei să le terorizeze, în special în turneele mari.
Faptul că Bianca nu are match fitness a contribuit suplimentar la ceea ce se anunța oricum un meci tare greu. Nu atât fizic – Bianca pare pregătită – cât mental: lipsindu-i meciurile, Biancăi îi lipsește și obișnuința de a căuta soluții la probleme atât de complicate precum cele presupuse de Hsieh, cea care nu dă niciodată două mingi la fel.
E a patra victorie a lui Su-Wei la o jucătoare de Top 10 în Slamurile ultimilor ani, una dintre ele fiind cu Simona Halep, la Wimbledon 2018, după ce Simona a avut minge de meci.
Bianca e prima jucătoare de Top 10 care părăsește turneul; Hsieh va juca cu Venus sau Errani în runda următoare. Cum ar arăta un eventual meci cu Errani?
Sorana Cîrstea a învins-o de două ori pe Petra Kvitova, cel mai recent la Toronto 2013.
Simona Halep are un avantaj de 4-0 în h2h-ul cu Alja Tomljanovic, dar destule dintre aceste meciuri au fost strânse. În cel de la Cincinnati, de exemplu, Tomljanovic a avut 3-0 cu break în decisiv.