Adevărurile lui Nadal: despre dopaj, despre probleme, despre al șaptelea titlu la RG, despre Novak

Uneori, cel mai bine ca să-i înțelegi pe campionii pe care îi îndrăgim și urmărim cu toții este să-i lași pe ei să vorbească. Și, câteodată, vorbitul nu este numai pe teren. E cazul lui Rafa Nadal, cel care a vorbit cu L’Equipe despre numeroasele discuții mai mult sau mai puțin controversate în care a fost implicat în ultima perioadă, printre care discuțiile despre calendarul aglomerat sau acuzele indirecte de dopaj. Categoric o perioadă dificilă pentru campionul spaniol. E motivul pentru care publicăm acest interviu realizat de L’Equipe și tradus intregral. Să-l lăsăm pe Rafa să vorbeasă:  

Au existat declaraţiile lui Yanick Noah despre “poţiunea magică”, şi emisiunea TV cu păpuşile şi “combustibilul magic”. Au fost, de asemenea, acuzaţiile de fraudă la plata impozitelor în Spania, şi apoi, pe plan internaţional, rolul său ca reprezentant al jucătorilor nemulţumiţi de calendarul prea încărcat. În ultimele luni, Rafael Nadal n-a trebuit să-şi facă griji doar pentru reverul în cros şi jocul de picioare. Cu o zi înainte de semifinala de la Indian Wells pierdută contra lui Roger Federer (6-3, 6-4), numărul 2 mondial şi campionul de la Roland Garros (2005-2011) a acceptat să vorbească pentru L’Equipe. Cu o geantă plină de haine murdare în braţe, se aşează pe bancheta din spate a maşinii turneului care îl va duce înapoi la hotel. Se plasează în partea din stânga pentru a-şi întinde piciorul drept, care este obosit. Serios şi hotărât, Nadal abordează timp de jumătate de oră toate polemicile din trecut. Îşi clarifică poziţia vizavi de problema dopingului în sportul profesionist şi vorbeşte despre Djokovic, Roland Garros, şi nu numai. Totul cu simplitate şi onestitate, şi cu o atitudine care inspiră respect.

Ai plănuit să dedici luna februarie unei pregătiri intensive, pentru a-ţi relansa sezonul la IW. Până la urmă, ai reuşit să te pregăteşti cum ai vrut?

A fost comod şi incomod în acelaşi timp. Să începem cu acuzaţia de fraudă fiscală. Am dat un interviu televiziunii spaniole pentru a clarifica situaţia companiilor mele localizate în Ţara Bascilor. Trebuia să vorbesc public. Eu, ca jucător de tenis, am şi aşa destule probleme în profesia mea, fără să le mai socotesc şi pe cele extra-tenis. Dar când presa a început să vorbească despre acele aşa-zise fraude, numai plăcut n-a fost. Şi, mai presus de toate, poveştile erau neadevărate. Totul s-a făcut în limitele legii. Îmi plătesc toate taxele în Spania. Am făcut ce aveam de făcut; am zis ce aveam de zis. Mai ales pentru spaniolii care trec acum printr-o perioadă economic dificilă. M-a durut.

Câteva zile după aceea, a venit acel scheci cu păpuşi transmis la TV, în care păpuşa care te reprezenta urina în rezervorul unei maşini care demara apoi în trombă, sugerând dopajul. Cum ai aflat de acel scheci?

Nu obişnuiesc să citesc deloc ce scrie presa despre mine. Dar în cazul acestui scheci, am aflat din mai multe surse şi am sfârşit prin a-l urmări. Nu am râs, dar oamenii au un simţ al umorului diferit. Fiecare ţară are un umor diferit. Umorul franţuzesc şi cel spaniol sunt diferite. Pe de o parte, am înţeles primul scheci, dar în Spania au fost foarte multe reacţii, numărul lor creştea de pe o zi pe alta. Din fericire, s-au oprit.

Deci nu te-a amuzat deloc ?

Mie îmi place să râd. Îmi place să fac farse şi să glumesc, dar cred că există o problemă mai profundă aici: o mare parte a populaţiei nu cunoaşte mare lucru despre sportul profesionist. Oamenii nu ştiu cum funcţionează controalele anti-doping, nu ştiu că sunt aproape zilnice. Că trebuie să fim disponibili 365 zile pe an. Nicio excepţie! Când ştii lucrurile astea, scheciul este neplăcut, dar nu e mare lucru. Pe de altă parte, ce mă deranjează e că oamenii care nu ştiu nimic despre controlul anti-doping şi stricteţea care face imposibil trişatul, pot fi influenţaţi de acest scheci. Cred că acesta poate crea o opinie negativă despre mine şi despre sportul spaniol. Tenisul e un sport foarte curat. Au existat foarte puţine cazuri de doping.

Dar felul tău de a vedea lucrurile nu este puţin naiv?

Se poate. Dar e mai bine să fiu naiv. Eu sunt atât de departe de tot ce înseamnă doping, încât sunt complet ignorant în acest domeniu. Nu cunosc nimic. Zero. Eu ştiu doar de controale. Pentru mine, dacă cineva se dopează, atunci e prins şi plăteşte. Oamenii mă pot vedea ca naiv. Unii cred că controalele vin prea târziu, dar nimic nu mă convinge că este adevărat. Eu am încredere în oameni atâta timp cât nu s-a dovedit nimic. Subiectul doping există şi va exista, dar mi se pare că în Franţa e o mică obsesie în jurul lui. Bineînţeles că pot exista trişori în sport, în afaceri, în viaţă, în orice. Dar eu nu trişez. Niciodată nu am căutat să trişez. Viaţa mea e sportul. Şi pentru mine, sportul înseamnă spiritul autodepăşirii, printr-un efort zilnic şi prin puterea voinţei.

Întotdeauna trebuie să aspiri să progresezi. Şi cel mai bun mod de a reuşi acest lucru e prin muncă. Nu înţeleg nici o altă modalitate de a face sport. Unii ar putea să ia substanţe ilegale, dar eu cred că majoritatea gândeşte ca mine şi eu n-o să acuz niciodată pe nimeni fără dovezi. Problema pe care o aveţi în Franţa, nu ştiu de ce, e că nu aveţi încredere în nimeni. Nu pot fi acuzat că am o poţiune magică pentru că singura poţiune magică e munca şi efortul. Sunt oameni care au luat droguri peste tot în lume, în Spania, SUA, Elveţia, Franţa etc. Aceia au fost pedepsiţi şi gata. Nu accept să fiu etichetat drept “dopat”, când eu am muncit de la 7 ani mii de ore în fiecare zi afurisită.  De la un punct încolo, acuzaţiile astea devin obositoare.

O ultimă întrebare pe această temă. Poţi să clarifici poziţia ta vizavi de Alberto Contador, căruia i-ai adresat un mesaj public de susţinere pe Twitter?

Înainte de toate, îl susţin pe Alberto Contador pentru că este prietenul meu. E un tip grozav. El spune că nu a luat droguri şi îl cred, pentru că este prietenul meu. Când testul lui Richard Gasquet a ieşit pozitiv în 2009, am susţinut că nu cred că s-a dopat. Cunoscându-l de la vârsta de 11, 12 ani, pur şi simplu n-am crezut. Şi am vrut să fiu foarte clar, mai ales pentru francezi. Alberto a fost pedepsit, dar şi Richard, la început. Ce nu înţeleg oamenii e că e suficient ca cineva să-ţi pună ceva ilegal în băutură fără ca tu să observi, şi cariera ta e terminată. Alberto a fost pedepsit, dar eu îi urez din tot sufletul să revină în forţă, cu spiritul de campion care-l caracterizează.  

E posibil ca în Spania, din cauza situaţiei economice dificile, sportivii de elită să joace un rol social disproporţionat? Ca un fel de supapă pentru problemele zilnice ale populaţiei?

Cred că trebuie să fim exemple, cred că sportul trebuie să reprezinte ceva sănătos şi autentic. E un efort zilnic, care se sfârşeşte prin victorie sau înfrângere, dar care urmăreşte atingerea maximului. Sigur că oamenii sunt implicaţi, le place sportul, şi mie-mi place. Eu sunt fan, şi mă bucură când pot urmări un sport ca spectator, şi-mi dă energie pozitivă să urmăresc sportul spaniol când are succes în toată lumea.

A juca pentru oameni aduce un plus de presiune sau de motivaţie?

Nici una, nici alta. Eu am dat maximum, tot timpul. Când dai tot ce poţi, nimeni nu poate să-ţi ceară mai mult.

De la sfârşitul sezonului trecut, de când te-ai implicat în lupta jucătorilor contra programului încărcat, avem impresia că s-au adunat multe pentru tine off-court. Reuşeşti să te antrenezi astfel încât să-ţi păstrezi capacitatea de a fi „prezent” pe teren?

Când mă implic în ceva, o fac 100%. Fie că e tenis, golf, sau când lupt pentru ce cred că e drept. În legătură cu calendarul, cred că 90% din jucători sunt de acord cu mine. E supraîncărcat şi sunt prea multe accidentări. Iubesc tenisul şi competiţia şi nu vreau să mă retrag la 27, 28 de ani. Nimeni nu vrea asta. Şi ca să rămâi sus în clasament, trebuie să joci din 1 ianuarie până la sfârşitul lui noiembrie. Am luat atitudine într-un mod decis pentru că aşa mă comport tot timpul în viaţă. Am pierdut ceva energie cu această chestiune, sigur, dar am considerat că persoanele care ne reprezintă în ATP nu-şi făceau datoria.  Dacă 90% din jucători vor ceva şi acel lucru nu se întâmplă, e din cauză că reprezentanţii noştri nu ne reprezintă bine. Şi trebuie să recunosc că această chestiune m-a obosit mai mult decât toate poveştile din februarie. N-o să se mai întâmple.

Înapoi pe teren. Şi în special la inamicul tău, Novak Djokovic. Ai spus de mai multe ori că nu cauţi o soluţie anume când joci contra lui. Totuşi, acum ceva vreme, Roger Federer a recunoscut că a căutat un plan anti-Nadal. Crezi că e rândul tău să începi o căutare similară pentru un plan anti-Djokovic?

Trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul per total pentru a avea mai multe opţiuni contra lui Djokovic, dar nu sunt obsedat de nimeni. Eu mă gândesc întâi la mine, şi apoi la Novak, Federer, Murray ori Ferrer. Mă trezesc dimineaţa şi încerc să fiu mai bun decât ieri. Pentru mine, în primul rând. Voi vedea mai târziu daca asta va fi suficient pentru a-i bate pe cei pe care vreau să-i bat. Novak e într-o formă excelentă, dar m-am apropiat foarte mult de victorie in Australia.

O întrebare despre acea finală fabuloasă. Acel passing „uşor” de rever pe care l-ai greşit la 4-2, 30-15 pentru tine în setul 5, l-ai revăzut?

Am văzut meciul când am venit acasă. N-am probleme în a discuta acel punct. Am greşit lovitura, dar a fost, de asemenea, 4-3 pentru Novak şi 0-40 pe serviciul meu în setul 4. Putea să se termine acolo meciul. Este ceea ce este. Un singur punct nu rezumă un meci de şase ore.

Ai spus că te bucură jocul de la Melbourne, în ciuda înfrângerii.

Pentru că aceasta e calea: să joc bine, agresiv, să găsesc soluţii. Şi soluţiile sunt aici (arată spre inimă) şi nu aici (arată spre exterior). Trebuie să fiu mai puternic, mai constant, mai solid mental şi fizic decât anul trecut contra lui Djokovic.

Dar să joci mai agresiv nu înseamnă să te depărtezi prea mult de personalitatea ta?

Nimic nu e uşor. Fiecare avem modul nostru de a juca care ne face să ne simţim în siguranţă. Toate schimbările pe care încerc să le aduc jocului meu, nu sunt uşoare. Dar trebuie făcut, trebuie încercat, cu curaj şi entuziasm.

Dar nu există teama de a-ţi pierde punctele forte explorând alte modalităţi?

Toată lumea are temeri şi îndoieli. Nu sunt destul de arogant pentru a susţine că nu le am şi eu. Dar sunt foarte mulţumit cu progresele făcute de la începutul carierei. Sunt fericit, recunoscător vieţii şi celor care m-au ajutat.  

Printre loviturile tale care au evoluat mult este serviciul. Serviciul acela fantastic de la US Open 2010, unde a dispărut?

Cred că pot să-l regăsesc, da nu este prioritatea mea. Am câştigat multe titluri fără acel serviciu. Pot să lovesc un serviciu de 215km/h când vreau, dar un serviciu aşa de puternic nu se potriveşte cu restul jocului meu. Procentajul (serviciilor reuşite – n. mea) ar risca să scadă mult şi am nevoie de un procentaj bun pentru a prelua controlul schimbului foarte devreme cu dreapta. A funcţionat foarte bine la US Open, am simţit bine mingea de-a lungul turneului, dar, în general, acesta nu este cel mai eficient mod de a servi pentru mine. Îmi poate aduce puncte uşoare, dar nu se potriveşte cu mentalitatea mea. Am mai încercat să servesc la fel de tare, dar am senzaţia că pierd controlul jocului meu.

Astăzi, care este rolul lui Toni (Nadal, unchiul şi antrenorul lui dintotdeauna)? Există schimbări? Poţi să-ţi imaginezi, de exemplu, că joci la un Grand Slam fără el?

Toni va fi cu mine la Grand Slam-uri atâta timp cât va dori. Dacă-mi va spune într-o zi că a obosit să călătorească, mă pot imagina şi fără el, dar sunt fericit cu el, mă ajută mult. Mi-a dat totul în cariera mea de jucător, dar am o echipă întreagă care mă ajută de mult timp. Toată lumea se schimbă, relaţiile se schimbă, bineînţeles că nu mai avem aceeaşi relaţie ca atunci când aveam 12 ani.

Când vezi pe cineva ca Lendl (antrenorul lui Andy Murray de la începutul anului) în tribune, te gândeşti că un nume faimos poate avea un efect asupra adversarului?

Nu ştiu. Dar e bine că un campion ca Lendl a revenit în sport. Ce contează e că-l ajută pe Murray să evolueze. Dar dacă ar fi suficient numai un nume celebru, atunci, antrenorii ar fi numai nume celebre.

Care e poziţia ta vizavi de Cupa Davis acum? După finala câştigată la Sevilla anul trecut, ai spus că vei lipsi în 2012.

Vom vedea, mă mai gândesc. E o competiţie minunată, dar trebuie să stabilesc priorităţi, şi deja am câştigat patru (2004, 2008, 2009, 2011). Mă motivează mult să-mi reprezint ţara, dar consider c-o reprezint şi când joc la Miami sau IW.  Cupa Davis e dificilă. Formatul a rămas neschimbat într-o lume în continuă schimbare. Formatul nu încurajează prezenţa celor mai buni jucători în fiecare rundă.

O potenţială semifinală Franţa-Spania te inspiră?

Nu mă imaginez nici măcar în sfertul contra Austriei, deci semifinala din septembrie…

Numărul 7 are o semnificaţie specială pentru tine?

Nu neapărat, dar aş vrea să obţin unul (râde). Câştigând al şaptelea Roland Garros. Dar mai sunt multe turnee şi meciuri până atunci. Nu mă gândesc deloc la asta, cum aş putea, câtă vreme joc mâine contra lui Federer! Din fericire, îmi vine uşor să trăiesc în prezent. Şi apoi, nu m-am gândit niciodată că o să câştig la fel de multe ca Borg, deci… O să mă străduiesc să merg cât mai departe la Roland Garros, ca de obicei.

Îţi aminteşti primul tău meci la Roland Garros?

Foarte bine. În 2005, contra lui Lars Burgsmuller (6-1, 7-6, 6-1). Eram mai emoţionat ca de obicei pentru că auzeam multă lume spunând că aş putea fi favoritul turneului, şi eu nu eram decât un puşti. Dacă mă întrebaţi care dintre titluri e mai important, aş putea spune 2005, pentru că primul e mereu special. Dar, până la urmă, datorită experienţei şi dificultăţilor, accidentărilor, înfrângerilor dure, realizezi cât de bine e să câştigi din nou. Când am câştigat în 2010 şi 2011, emoţiile au fost foarte, foarte puternice pentru că nu poţi să ştii nciodată dacă nu cumva e ultima oară.

Dar de fiecare dată când revii la Roland Garros, încrederea ta creşte, nu?

De fiecare dată când revin la Roland Garros, primul sentiment este de emoţie nesigură.