Cifrele, fotografiile şi rezumatul finalei de poveste dintre Djokovic şi Nadal

Adrian Țoca | 30 ianuarie 2012

Cifrele, fotografiile şi rezumatul finalei de poveste dintre Djokovic şi Nadal

– 5 ore şi 53 de minute, cea mai lungă finală de la Australian Open, dar şi din întreaga istorie a finalelor de Grand Slam

– Precedentul record: victoria lui Mats Wilander versus Ivan Lendl, în finala US Open 1988 – patru ore şi 54 de minute

– Djokovic a intrat în clubul select şi foarte restrâns al jucătorilor cu trei finale consecutive câştigate în turneele de Grand Slam, alături de Rod Laver, Pete Sampras, Roger Federer şi Rafael Nadal.

– Rafa Nadal este primul jucător din era Open care pierde trei finale consecutive de Grand Slam, toate la acelaşi jucător.

–  Djokovic a avut 57 de lovituri direct câştigătoare, Nadal, 44

– 69 de greşeli neforţate a comis sârbul, 71 au fost trecute în dreptul lui Rafa

– 2,4 milioane de dolari a câştigat Novak pentru al treilea său titlu la Melbourne

– 5 Grand Slam-uri a adunat Djokovic. Este al treilea pe lista jucătorilor activi, după Federer (16) şi Nadal (10). Dintre jucătorii din circuit mai au trofee Roddick, Hewitt, J.C. Ferrero și Del Potro (1).

– De la French Open ’05 şi până la AO ’12, Federer + Nadal + Djokovic au câştigat împreună 27 din 28 de turnee de Grand Slam jucate

– 30 de meciuri au jucat Nadal şi Djokovic. Primul conduce încă, 16-14.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursă foto: australianopen.com

Rezumatul meciului

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi