Un US Open chinuit, dar istoric, începe. În sfârșit. Iată ce-l face special
Adrian Țoca | 30 august 2020Succesul US Open e elementar pentru ca sezonul 2020 să nu intre complet ciuntit în arhive. Și, mai ales, pentru ca acest sport să poată merge mai departe și să evite o criză substanțială
Când am tras linie peste concluziile Australian Open, nu și-ar fi închipuit nimeni că va trece atât de mult timp până când vom vedea următorul meci de Grand Slam. Opt luni mai târziu, începe US Open 2020, primul Slam fără public din istorie.
A părut pentru mult timp o misiune aproape imposibilă. Dar iată-ne ajunși în ziua de start a US Open 2020. Fără un minut de întârziere față de programarea inițială, turneul de Grand Slam care este organizat în New York de mai bine de o sută de ani ia startul în câteva ore, la Flushing Meadows, în complexul Billie Jean King National Tennis Center. De succesul organizării lui vor depinde multe, în lunile următoare.
N-a fost, însă, simplu. Organizarea ediției 2020 a turneului newyorkez a fost mult timp în dubiu. Să nu uităm de unde venim. Pandemia COVID-19, care a dat viața normală peste cap și a deturnat de la programul obișnuit sute de evenimente sportive și nu numai, a amenințat mult timp soarta US Open. Nu cu multe săptămâni în urmă, New York era una dintre cele mai afectate locații de pe planetă. Însăși locația turneului fusese transformată în spital. În vreme ce alte competiții din calendarul de tenis cădeau pe capete, turneul dădea comunicate peste comunicate, asigurând pe cine voia să asculte că va ține cu dinții de data din calendar. În loc de al patrulea Slam din calendar, USO devenise al doilea, după ce Roland Garros a sărit la final de septembrie, plătind un preț scump de PR pentru asta, iar Wimbledon s-a anulat cu totul, înțelegând că nu are timp și loc pe unde să se strecoare, dar fiind protejat de o asigurare.
Chiar dacă a ajuns cu bine la start, USO nu este în forma lui obișnuită. Însă e cu atât mai mult de apreciat efortul organizatorilor, mai ales că aceștia (USTA, federația americană de tenis) a trecut și prin restructurări importante de staff.
Dificultățile au fost imense. Au fost de rezolvat blocaje legale, fiind nevoie de aprobări de la nivel înalt. Au fost negociate înțelegeri cu guvernele altor țări, pentru ca sportivii să nu trebuiască să intre în carantină la destinație, odată ieșiți din SUA. A fost generat un protocol de organizare dur, prea dur după unele opinii, și criticat de jucători la început, dar perfect necesar pentru ca turneul să poată fi dus la capăt. S-a renunțat la prezența spectatorilor. Au fost limitate masiv libertățile jucătorilor, obligați să semneze intrarea într-un bubble guvernat de reguli aspre. Au fost anulate calificările, ceea ce contrazice însuși titlul turneului, de Open. Au fost limitate echipele care îi însoțesc pe jucători. Presa nu va putea fi prezentă. Au fost scăzute premiile, dar nu foarte mult față de 2019; raportat la pierderile masive asumate de turneu anul acesta, premiile arată chiar foarte bine (ceea ce indică, subtil, către o realitate: procentul acordat jucătorilor în trecut era mult prea mic). Drept răspuns față de aceste condiții, destule nume de top au ales să nu vină la New York. Decizii perfect de înțeles, însă. Nimeni nu se poate supăra pe nimeni. Însă absențele acestor superstaruri (Federer, Nadal, Wawrinka, Simona Halep, Barty, Andreescu, etc) ciuntesc și ele din potențialul turneului. Dar pierderile erau inevitabile. Important e că, până la urmă, începe.
Turneul nu va fi special doar prin filtrul condițiilor draconice de securitate. El începe în contextul a două subiecte importante, care s-ar putea să-și facă loc în agenda zilnică a turneului, cu atât mai mult cu cât jucătorii sunt concentrați în bubble: pe de o parte, tensiunile sociale din America și apetența crescută a jucătorilor de a vorbi despre ele și de a-și folosi notorietatea pentru a atrage atenția asupra cauzelor pentru care vor să lupte. Pe de altă parte, jocurile politice din tenisul masculin, unde asociația proaspăt lansată de Novak Djokovic și Vasek Pospisil va ține mult timp capul de afiș.
Cu atâtea lucruri diferite (iar lista de mai sus nu le cuprinde nici pe departe pe toate), turneul seamănă cu un soi de experiment. Dar e un experiment care, odată încheiat cu succes, poate arăta și altor evenimente internaționale de anvergură că pot să se strecoare prin aceste vremuri. Le va servi drept studiu de caz, pentru că organizarea lui va genera date și informații esențiale. Așa cum a făcut-o și Final 8-ul Ligii Campionilor la Lisabona sau cum o face bubble-ul NBA de la Orlando. Miza e mare: economic vorbind, US Open generează într-un an normal în jur de 400 de milioane de dolari pentru USTA.
Revenind însă la tenis, succesul US Open e elementar pentru ca sezonul 2020 să nu intre complet ciuntit în arhive. Și, mai ales, pentru ca acest sport să poată merge mai departe și să evite o criză substanțială.
Un Grand Slam poate părea doar un turneu ceva mai mare, însă în realitate e o operațiune monstruoasă. Numai echipa de producție a ESPN, cea care realizează transmisia turneului, numără 600 de persoane. Complexitatea organizării face cu atât mai impresionantă reușita organizării lui în aceste condiții. În mod obișnuit, peste 50.000 de spectatori ocupă terenurile din complex, și alte mii se vântură prin afara lor, în căutare de merchandising, mâncare, spectacole și tot soiul de alte moduri de a-ți petrece timpul.
De data asta, însă, nu va fi vorba despre plăcere și bucurie, nu va fi un spectacol, nu va fi despre lumini și tribune gălăgioase, ci despre a ajunge la celălalt capăt în siguranță. Faptul că a apărut primul caz de COVID-19 printre jucători chiar în preziua startului (Benoit Paire, obligat să se retragă) a fost un reminder aspru a ceea ce este la mijloc.
„O să fim cu toții împinși la maxim mental, emoțional. Încerc să fiu cu mintea deschisă și să accept, pentru că e singurul lucru pe care-l pot face acum”, spune Novak Djokovic, unul dintre puținii jucători care locuiesc într-o casă închiriată. Majoritatea sportivilor participanți și cei care-i însoțesc locuiesc într-un hotel din Long Island, obligați să-și petreacă în bună măsură timpul liber în camere.
Chiar și așa, organizatorii se străduiesc să le ofere jucătorilor cât mai multe surse de relaxare. În parcarea hotelului există un lounge în aer liber, unde poate fi servită masa, cu un ecran gigant, unde pot fi urmărite meciuri de tenis live sau din alte sporturi. Mai există o zonă de jocuri, un simulator de golf, un fitness center. Absența publicului a permis câteva găselnițe și în incinta Arthur Ashe, unde cei 32 de capi de serie au primit fiecare câte un luxury suite, fiecare dintre ele având și o masă de masaj. Un spațiu dedicat anterior evenimentelor corporate pe imensul stadion a devenit acum o sală de gimnastică.
Dar, într-adevăr, va fi o provocare. Pe măsură ce zilele petrecute în bubble se înmulțesc, stresul se va tot acumula, și e de urmărit cine-l va gestiona mai bine. Din acest punct de vedere, e greu să spui că acest Grand Slam are un asterisc, orice o fi însemnând acest termen pentru fiecare dintre noi (înțelesul atribuit ideii de „câștig cu asterisc” e că diverse evenimente au făcut mai ușoară câștigarea unui turneu, scăzând astfel din greutatea și prestigiul lui). Da, lipsesc jucători de top, dar dificultatea de a-l câștiga rămâne la cote înalte, fie și din alte motive.
„Joc cărți cu echipa mea, mă uit pe Netflix. Nu-s prea multe de făcut când sunt la hotel. Suntem în bula de tenis”, spune Diego Schwartzman.
Absența spectatorilor va fi poate obstacolul cel mai mare. „Mă simt de parcă m-am întors la juniori”, spune Serena Williams. Experiența de a juca pe Arthur Ashe s-ar putea să fie cea mai complicată. Jucătorii au deja o săptămână de meciuri oficiale în picioare în locație, grație turneului de la Cincinnati, dar acesta nu a folosit arena Arthur Ashe și, exceptând semifinalele și finala masculină, nici a doua arenă, Louis Armstrong. De acasă nu va fi vizibilă prea mult goliciunea imensei arene, nu va fi foarte clar ce înseamnă 23.000 de locuri goale pentru telespectatori, pentru că ESPN a anunțat deja că va folosi tot soiul de trucuri de producție pentru a ascunde aerul dezolant al tribunelor părăsite, axându-se pe prim-planuri mai detaliate și cadre mai strânse, pe prezentarea schimbului de lovituri din unghiuri mai apropiate, precum și folosirea de sunete din arhivă. Însă pe teren nu va fi la fel de simplu: se va schimba percepția jucătorilor, vederea lor periferică va trebui să se ajusteze. Nu toți o vor face la fel de ușor. Jucătorii obișnuiți să se hrănească cu energia tribunei vor avea de suferit.
Din punct de vedere strict tenisistic, pare mai greu ca oricând să te apropii de ideea de preview. Nu doar din varietatea de motive de mai sus, care fac acest Grand Slam atât de diferit de altele, cât și pentru că sportivii de pe tablouri sunt, încă, în stagii diferite de match-fitness. Unii au jucat deja suficient cât să prindă o formă bună; alții abia au prins câte un meci, două. Iar alții vin fără meciuri. Tablourile sunt oarecum subțiate în zona de jos a clasamentului; numărul mare de retrageri le-a permis intrarea pe tablou unor sportivi care altfel nu ar fi avut mari șanse. Unii au ajuns la NY pe ultima sută de metri; câți dintre ei se vor adapta în timp util?
Însă, dacă e să rezumăm, un lucru e, totuși, simplu de spus despre cele două tablouri. Cum scria cineva pe Twitter, pe unul dintre ele va fi surprinzător indiferent cine câștigă; pe celălalt tablou, va fi surprinzător doar dacă nu-l câștigă un anume jucător.
Tabloul masculin
E vorba, firește, de Novak Djokovic, marele favorit de pe tabloul masculin. Cu 17 Slamuri în cont, cu o motivație crescândă de a ataca recordurile lui Nadal și Federer, cu o opoziție pe tablou slăbită de absențele celor doi rivali istorici, cu un start de sezon extraordinar (încă neînvins), Djokovic pare într-o situație în care cel mai mare adversar al său în drumul spre titlu este chiar el. Mai exact, stresul, apăsarea circumstanțelor, dificultatea de a duce de unul singur cursa până la capăt. Mai spun unii, inclusiv absența publicului (în general, potrivnic lui de-a lungul anilor) ar fi un dezavantaj pentru Nole; dar felul în care a câștigat Cincinnati contrazice deja acest argument.
E greu de văzut cine-l va putea bate pe Djokovic în trei seturi din cinci la New York, cu atâtea mize pe masă, și cu capacitatea sa nemărginită de a găsi o cale să refuze eșecul. Totuși, sunt de spus două lucruri.
Primul: oricât de puternic ar fi fizic și mental, sunt destul de rare cazurile când un jucător care a jucat săptămâna precedentă startului unui Slam a câștigat apoi acel Slam. E drept, acesta e un sezon aparte, venim după o pauză lungă. Însă chiar și pentru Novak s-ar putea să fie greu să vină după un titlu câștigat sâmbătă într-un Masters, iar luni să pornească un Slam. În întreaga lui carieră, Djokovic a apărut în turnee în săptămâna premergătoare unui Slam în doar două ocazii: de fiecare dată s-a retras în timpul Slamului care a urmat.
Al doilea: deși absența lui Nadal și a lui Federer (plus Wawrinka, cel care i-a oprit destule drumuri către Slamuri, inclusiv de două ori la NY) par să-l ajute, în realitate, când a pierdut în Slamuri, Djokovic a pierdut mai degrabă la alți jucători decât la cei doi.
Însă cine l-ar putea bate? Dintre cei de pe tablou, se desprind două, poate trei nume. Dominic Thiem, favoritul 2, e cel mai evident. Austriacul a fost foarte bine poziționat să o facă și în finala AO, înainte ca Djokovic să regăsească miraculos calea de a ieși dintr-o situație destul de proastă. Thiem e departe de anii în care era non-factor pe hard, iar toamna trecută s-a descurcat destul de bine și pe un hard mai iute. Totuși, Domi intră în turneu destul de rece, iar evoluția sa de la Cincy a fost un fiasco. Partea bună pentru austriac? Dacă va ajunge să-l întâlnească pe Djokovic, înseamnă că e în finală; asta înseamnă destul timp la dispoziție să se încălzească.
Daniil Medvedev e al doilea nume; are armele să-l bată pe Djokovic pe hard, are și experiența de anul trecut, când a ajuns până în finală și era cât pe ce să-i ia titlul lui Nadal. Deși învins în sferturi la Cincy, Medvedev nu pare deloc departe de un alt traseu prelungit. Rusul e în jumătatea inferioară a tabloului, și, pe un tablou destul de subțiat la masculin, ar trebui să ajungă în relativă siguranță în semifinale, la un eventual meci care-pe-care cu Thiem, pentru dreptul de a-l înfrunta în finală pe Novak.
Al treilea eventual nume este Stefanos Tsitsipas. Grecul e considerat de destui drept numele din NextGen cel mai autorizat să devină primul campion de Slam dat de această generație. Tsitsipas are și el jocul să-l bată pe Djokovic, a mai făcut-o în trecut; e drept, nu în trei din cinci. Însă totul e imposibil până când o faci prima oară. Tsitsipas este, destul de evident, un viitor lider al tenisului masculin. Are tot pachetul. Mai devreme sau mai târziu, el va obține rezultate excepționale, va trebui să bată jucători excepționali ca să urce la nivelul următor: victoria asupra unui Djokovic în vârf de carieră se încadrează aici. Dacă o va reuși acum, asta însă rămâne de văzut. Tsitsipas l-ar putea întâlni pe Djokovic în semifinale.
Dincolo de cine-l poate opri pe Djokovic, probabil cel mai fermecător topic al turneului va fi adus de prezența lui Andy Murray. Fostul campion de la US Open revine într-un Grand Slam la simplu pentru prima dată de la teribilul AO la care am crezut că îl vedem pentru ultima oară pe terenul de tenis. Murray e sănătos, a jucat foarte bine și pe final de sezon trecut, a făcut-o deja promițător la Cincinnati. Prezent pe sfertul lui Thiem, într-o zonă destul de aglomerată a tabloului, va fi captivant de urmărit cum își va folosi experiența și calitățile pentru a provoca cât mai multe daune.
Tabloul feminin
Fără cel puțin trei pretendente mari la orice turneu de Grand Slam (Simona Halep, Bianca Andreescu, Ashleigh Barty – adică trei dintre ultimele patru campioane de GS), tabloul feminin suferă, însă are destule rezerve de potențial. Iar asta va deveni rapid destul de evident, după ce se va cerna sita primelor două tururi. În lipsa tripletei amintite mai sus, oportunitățile sunt uriașe pentru un număr foarte mare de jucătoare, iar o campioană de Grand Slam în premieră nu este exclusă. Serena Williams va fi din nou sub apăsarea presiunii titlului cu numărul 24, însă îi va fi foarte greu, și nu doar din cauză că aduce la turneu o formă sportivă chestionabilă; chiar și fără cele trei mari absente, opoziția rămâne foarte puternică.
Fiecare sfert de tablou propune câteva potențiale câștigătoare. Karolina Pliskova e cap de serie 1, însă cehoaica are câteva nuci tari pe parcurs, cea mai periculoasă adversară părând a fi Jennifer Brady, în turul al treilea. Mai sunt aici Angelique Kerber, o fostă campioană și o necunoscută de formă în acest moment, Petra Martic sau Marketa Vondrousova.
Naomi Osaka ar fi favorita nu doar pe sfertul ei de tablou, ci pe întreaga jumătate. Campioana de acum doi ani are opoziție în Petra Kvitova și, marea curiozitate, Elena Rybakina, la primul ei Grand Slam după seria de rezultate din februarie. Anett Kontaveit și Coco Gauff ar putea face și ele lucrurile interesante aici.
Sfertul al treilea, unde o regăsim pe Serena ca favorită 3, le mai are pe Garbine Muguruza, care n-a jucat de la reluarea circuitului, dar să nu uităm că a fost finalistă în Australia, în ceea ce pare că a fost acum 10 ani. Iepurele poate sări din multe părți aici, dar Madison Keys, Maria Sakkari, Donna Vekic sau Amanda Anisimova pot forța un traseu lung.
Sofia Kenin e cap de serie 2, iar campioana de la Australian Open e iarăși pe sub radarul multora, ceea ce s-ar putea să o ajute. Sfertul ei de tablou nu e lipsit de nuci tari (Sabalenka, Konta, Mertens, Muchova, Jabeur, Alexandrova), însă destule dintre aceste nume sunt fie inconstante, fie nu au confirmat încă la un Grand Slam. Motiv pentru care n-ar fi exclus ca, încă o dată, marea surpriză de aici să vină de la Kim Clijsters. Dacă e sănătoasă, belgianca va fi absolut o nucă tare pentru oricine.
Românii
După ce Simona Halep a anunțat că-și întrerupe o serie de 38 de prezențe consecutive pe tablourile principale de Grand Slam, iar Ana Bogdan s-a retras de asemenea, România a rămas cu patru reprezentate pe tabloul de simplu. Irina Begu (cu Petra Kvitova), Sorana Cîrstea (cu Christina McHale), Mihaela Buzărnescu (cu Sloane Stephens) și Patricia Țig (cu Kurumi Nara) au toate meciuri grele, fie din motive de matchup, de formă sau lipsă de meciuri în picioare. Însă nu de puține ori le-am văzut pe jucătoarele noastre depășindu-și limitele și surprinzându-ne plăcut; la un astfel de turneu, la care absolut totul pare posibil, posibilitățile sunt cu atât mai mari. Totul se va decide în funcție de forma de la ora meciului, și niciuna dintre adversarele lor nu e lipsită la acest moment de puncte nevralgice.
Pe lângă cele patru fete, Raluca Olaru ne reprezintă pe tabloul de dublu feminin (alături de Sara Sorribes Tormo, în primul tur contra Hradecka/Klepac), iar Horia Tecău, pe cel de dublu masculin (alături de JJ Rojer, debut vs Arevalo/O’Mara).
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
