Simona Halep se alătură pe lista absențelor foarte importante de la US Open, după ce a confirmat în social media că a decis să nu facă deplasarea în America.
„După ce am luat în considerare toți factorii și circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi face deplasarea la New York pentru a juca US Open. Întotdeauna am spus că voi pune sănătatea pe primul plan în decizia mea și, ca atare, prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că USTA (n.a. Federația Americană de tenis) și WTA au muncit din greu ca să organizeze un turneu care să se desfășoare în siguranță și doresc tuturor un turneu reușit”, este mesajul Simonei.
Absența Simonei de la US Open pune capăt unei serii de 38 de turnee de Grand Slam consecutive la care jucătoarea noastră a fost prezentă pe tabloul principal, începând cu USO 2010, când a fost eliminată în turul 1 la New York. Simona a câștigat două titluri de Grand Slam și a jucat alte trei finale. La US Open, cel mai bun rezultat al ei este semifinala din 2015 (eliminată de Pennetta), urmată de sfertul de finală din 2016 (învinsă de Serena); US Open este, astfel, singurul Slam la care Simona nu a jucat încă finala.
La unicul Slam jucat anul acesta, Australian Open, Simona a ajuns până în semifinale. Ea este deținătoarea titlului la Wimbledon, turneu anulat în 2020.
Numărul 2 mondial a dat de înțeles în mai multe rânduri că nu va merge la New York, în contextul pandemiei COVID-19, și că nu se simte împăcată cu gândul să se pună într-o situație stresantă.
„Totul”, a spus Simona, întrebată la Praga ce anume o stresează când vine vorba de deplasarea în America. „Și zborul, și condițiile în care se va desfășura turneul”. Dar și ideea de a se baza pe responsabilitatea celorlalți. „E complicat pentru mine mental, nu vreau să mă pun într-un astfel de stres. Condițiile sunt grele pentru mine, în clipa asta”, spunea ea la începutul turneului, adăugând că va lua o decizie la finalul lui.
“Ori de câte ori nu sunt pregătită mental, nu mă duc”, a subliniat Simona, explicând că la fel a simțit și când a venit vorba de Palermo și spunând că orice decizie finală îi aparține, indiferent de recomandările venite din exterior.
Retragerea Simonei lasă turneul feminin cu doar patru jucătoare din Top 10: Karolina Pliskova, Sofia Kenin, Serena Williams și Naomi Osaka. S-au retras deja Barty, Halep, Svitolina, Andreescu, Bertens și Bencic.
În aceste condiții, afară de alte modificări de program, următoarea apariție a Simonei Halep ar urma să fie turneul de la Roma (20-26 septembrie). Focusul ei trece acum pe turneul de la Roland Garros, unde va fi printre jucătoarele cu mari șanse la trofeu, mai ales că va rămâne pe suprafața ei preferată și va avea timp suplimentar de pregătire pentru Paris. Simona are cele mai multe titluri pe zgură dintre jucătoarele active după Serena (13) și Venus (9), câștigându-l la Praga pe cel de-al optulea al ei, și primul pe această suprafață de la RG 2018 încoace.
Dintre jucătoarele din România, Ana Bogdan va lipsi de asemenea de la New York, la fel ca și Monica Niculescu. Irina Begu, Sorana Cîrstea și Raluca Olaru ar urma să se numere printre jucătoarele de pe tablourile de la Flushing Meadows.