Robin Soderling ratează toată vara. Și, posibil, chiar mai mult

Adrian Țoca | 17 mai 2012

Robin Soderling ratează toată vara. Și, posibil, chiar mai mult

Veștile despre Robin Soderling au fost tot mai rare în acest an. Afectat de mononucleoză, suedezul a făcut ultima oară un update al stării sale în februarie, atunci când explica fanilor că, deși simptomele bolii au dispărut, starea sa fizică rămâne una extrem de precară. “Simptomele au dispărut, însă, dintr-un motiv pe care nu l-am identificat încă, nu reuşesc să fac faţă efortului fizic. Obosesc foarte repede, încerc, împreună cu medicii mei, să găsim motivul”, spunea Robin. “Uneori alerg 20 de minute fără probleme, fără să-mi dau seama cum a trecut timpul. Alteori, mă simt atât de obosit încât nu mă pot da jos de pe canapea”. De atunci, informațiile despre condiția sa au apărut cu pipeta, adesea doar la capitolul zvonuri și speculații. 

Până miercuri, când o publicație suedeză, Expressen, a scris că Soderling ar fi luat decizia de a renunța la orice fel de plan de revenire în 2012. Publicația amintită citează și o declarație a lui Johan Sjogren, directorul sportiv al federației suedeze de tenis: “Robin este foarte slăbit și nu se pune problema ca el să joace tenis în acest moment”. 

La rândul său, Soderling nu a negat, dar nici nu a confirmat, limitându-se să dea un tweet pe care fiecare îl înțelege cum vrea. “Nu am anulat restul sezonului. E adevărat însă că va fi foarte dificil să revin în formă în această vară”. 

Ca atare, nu Roland Garros, nu Wimbledon, nu Olimpiadă pentru Robin. Și, spun unele voci, există riscul de mai rău de atât. Un fost jucător de tenis suedez, Janne Gunnarsson, acum expert tv, a spus că se teme ca nu cumva Robin să nu renunțe definitiv și să se retragă. “Robin are așteptări uriașe de la el, vrea să fie cel mai bun și acum, probabil, se teme ca asta să nu fi devenit imposibil. Mi-e teamă să nu se retragă”, a spus Gunnarsson.

În replică, jucătorul a anunțat convocarea, pentru luni, a unei conferințe de presă pentru a lămuri în întregime misterul care planează asupra stării sale de sănătate. “Dacă tot sunt sunat de 10 ori pe zi de ziariști, mai bine vorbesc cu toți odată”, a spus Soderling. 

De două ori finalist la Roland Garros, Soderling a ocupat locul 4 în martie, anul trecut. El n-a mai jucat de la turneul de la Bastad, din vara lui 2011.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi