Cum rezistă Irina Begu în perioada de criză: „Încerc să mă izolez cât pot. Fanii tenisului să stea în case și să aibă grijă să rămână sănătoși”

Adrian Țoca | 19 martie 2020

Irina a vorbit cu Treizecizero despre cum rezistă în izolare, cum încearcă să se mențină în formă și despre startul ei excelent de sezon, înainte ca tenisul să se oprească din cauza pandemiei de coronavirus.

Irina Begu a avut șansa de a fi una dintre ultimele câștigătoare de turneu din circuitul feminin înainte ca lumea, așa cum o știm noi, să fie practic închisă. Pare o veșnicie de atunci, dar s-a întâmplat la începutul săptămânii trecute. Irina a câștigat turneul de 125k de la Indian Wells, apoi se pregătea să ia startul în calificările turneului Premier Mandatory. În loc să primească știrea cu numele adversarei de a doua zi, a aflat că turneul a fost anulat, iar marți a trebuit să plece din Statele Unite, cu gândul că va reveni oricum ca să joace Miami. Nici Miami, nici restul turneelor nu se vor mai juca, asta cel puțin până la începutul lui iunie, dacă nu cumva această perioadă în care tenisul e în carantină va trebui încă o dată prelungită.

De atunci, Irina stă, ca noi toți, cât mai izolată cu putință și încearcă să se mențină în formă. La momentului opririi circuitului, ea chiar era una dintre cele mai în formă jucătoare, cu 15 victorii din 19 meciuri anul acesta și un salt până pe locul 81 în clasamentul la zi și pe locul 28 în clasamentul Race. Clasamentul WTA a fost înghețat între timp, lăsând-o pe Irina și pe toți ceilalți jucători să să gândească la viitorul sezonului lor, dar mult mai preocupați, firește, de situația generală în care ne găsim cu toții.

Irina, ai trecut de la a fi mereu pe drumuri, mereu activă, la extrema opusă. Cum reziști?

Încerc să mă izolez cât pot de mult. Îmi petrec cât mai mult timp în casă. Nu îmi e ușor, pentru că nu sunt obișnuită să stau atât de mult fără activități, fără a ieși din casă. Îmi e un pic greu, dar am noroc că am aici o pădure aproape, un parc, și pot să merg să mă plimb pe acolo și să mai iau aer. N-ai ce face, trebuie să stăm în casă. 

Cum ai trăit evenimentele imediat după finala ta?

Am terminat meciul din finală și știam că trebuie să joc a doua zi în calificări, practic nu aveam mult timp de odihnă și nici timp de recuperare. După meci m-am bucurat un pic și imediat m-am dus să fac un masaj, să mă recuperez pentru a doua zi. Înscrierea pentru calificări e de la 1 la 4. M-am înscris, m-am dus la hotel să mă odihnesc și practic trebuia să iasă tabloul și programul de a doua zi, tot verificam pe mail. Dar am primit un mail că turneul s-a anulat. Atunci am fost șocată, nu-mi vedea să cred. M-am dus la club, să vedem ce se întâmplă. 

Și când ai plecat din Statele Unite? Ai luat în calcul să rămâi, să vezi ce se întâmplă, poate mergi la alt turneu?

Am plecat marți dimineață spre România. La acel moment credeam că se va juca Miami, așa că am zis că merg acasă și am timp, în două săptămâni, să mă întorc pentru calificări acolo. Bineînțeles, cei de la WTA ne-au spus că nu se știe de Miami, că ei și-ar dori să-l țină, dar că ține de guvern și de cadrele medicale. 

Am avut noroc pentru că mulți jucători au rămas până la sfârșitul săptămânii, să vadă ce se întâmplă, dacă se mai joacă Miami. Eu pot să spun într-un fel că am fost norocoasă, pentru că eram acolo deja de 10 zile, am zis, ok, plec cât se poate de repede, să nu se întâmple ceva mai grav, să nu se închidă granițele. Ceilalți jucători abia veniseră, era de înțeles că au mai rămas acolo, să vadă ce se întâmplă cu turneul de la Miami. Până am ajuns acasă, au început să se ia tot felul de măsuri.

Din păcate, trăim vremuri grele. Nu mă așteptam și nu am crezut niciodată că se poate întâmpla asta, dar uite că imediat se poate schimba situația. 

Cei de la WTA vă țin la curent cu ce se întâmplă?

Da, cei de la WTA ne trimit e-mailuri, așa comunicăm, ne spun ce se întâmplă. Bineînțeles, ei au discuții constante cu toate turneele, iar noi primim informări. 

Ce te îngrijorează cel mai mult acum?

E atât de greu de spus. Eu tot sper să începem pe 2 mai (n.a. discuția a avut loc înainte de decizia de suspendare a sezonului până pe 7 iunie), dar cred că este imposibil, ținând cont de tot ce se întâmplă, mi-e greu să cred că vom începe pe 2 mai. Dar încă sper. Speranța moare ultima. Dar important până la urmă nu e ce facem noi. Important e ca toate țările și noi să fim sănătoși, să reușim să ieșim cu bine după criza aceasta. 

În termeni de pregătire sportivă, cum faci să rămâi în formă acum, astfel încât să fii pregătită atunci când turneele se vor relua?

E o problemă aici, pentru că majoritatea cluburilor s-au închis, Federația s-a închis, sălile de fitness sunt închise. Încerc să mă mențin cât pot în casă, fac aici exerciții. E o perioadă grea, pentru că nu poți să faci aceeași pregătire fizică așa cum faci la sală. Însă încerc să mă întrețin cât pot și sper ca într-un viitor apropiat să pot juca și un pic de tenis, dar probabil că pe durata stării de urgență va fi greu să fac ceva.

Încerc să mă protejez cât mai mult, să stau în casă, să ascult de sfaturile instituțiilor. Asta e cel mai important. 

Voi sunteți într-un sport în care nu există salarii, nu există cineva care să vă suporte cheltuielile și pierderile. Aveți nevoie de meciuri ca să fiți plătiți. Foarte mulți sportivi vor resimți această pauză, din punct de vedere financiar.

Sigur, nu am fost niciodată în situația asta și va fi cu siguranță una grea. Vom vedea ce decizii vor lua cei de la WTA, ce vor face și cu clasamentul, și cu turneele. Oarecum, pot să spun că sunt un caz fericit, pentru că în ultimii ani, am reușit să mă susțin financiar singură. Problema va fi pentru cei din afara primei sute, cei care au un clasament de 200, 300, pentru ei vor fi problemele cele mai mari. Însă toți sportivii vor fi afectați. 

Cu clasamentul, bineînțeles că e important să se înghețe, pentru că nu ai cum să-ți aperi punctele. Cu siguranță se va găsi o soluție în așa fel încât să fie ok pentru toată lumea. 

Ai vorbit cu alte colege din circuit?

Am vorbit cu alte fete, e o situație incertă, toată lumea e oarecum îngrijorată. Toți în momentul de față încercăm să ne protejăm, să stăm cât mai mult în casă, practic, turneele și deplasările le-am lăsat deoparte. Ne gândim doar cum să rămânem sănătoși. 

La Indian Wells ai reușit șase victorii fără set pierdut, contra unor adversare de calitate. E una din cele mai bune săptămâni ale tale?

Cu siguranță. La fel și Cairo, pentru că și acela a fost un turneu foarte bun pentru mine, cu meciuri grele, un turneu care mi-a dat multă încredere, de care aveam mare nevoie. Practic, de acolo a plecat totul. Acela a fost un turneu muncit, pentru că aproape toate meciurile au fost de trei seturi. Atunci când am făcut calendarul cu echipa, am dorit să mergem la cele două turnee din Cairo, pentru a avea cât mai multe meciuri, cât mai multă încredere, pentru că, practic, tot offseason-ul m-am antrenat foarte bine și simțeam că sunt într-o creștere de formă și trebuia doar să se concretizeze ceva și să iasă la iveală toată munca pe care am depus-o în ultimele luni. Mă bucur foarte mult că s-a întâmplat asta la Cairo. La Indian Wells victoriile au fost mai ușoare din punct de vedere al scorului, dar și acolo au fost meciuri foarte grele, într-un turneu extrem de greu și foarte bine cotat pentru unul de 125k. 

Ai avut vreun moment de cotitură, când ai simțit că lucrurile merg în favoarea ta?

Au fost mai multe; în primul rând, primul meci de la Cairo, cel cu Marta Kostyuk, o jucătoare cu un potențial extraordinar, pe care l-am câștigat cu 7-5 în decisiv și era foarte aproape să-l pierd, pentru că ea a servit la 5-4. Mi-a dat multă încredere acel meci. După care și meciul cu Tsurenko din finală, pentru că pierdusem de trei ori cu ea înainte, așa că nu era neapărat o adversară cu care să mă simt comod în teren. Acel meci mi-a dat multă încredere, iar faptul că am câștigat turneul a fost un mare plus. 

În Australia, spuneai că te concentrezi pe refacerea clasamentului și a sunat oarecum ca un restart. Te așteptai să se întâmple lucruri bune atât de repede?

Sincer, mă așteptam să se vadă mult mai mult și în Australia, pentru că eu am reluat pregătirea fizică cu domnul Marian Lupu, cu care am colaborat ani de zile și cu care m-am simțit foarte bine. Am reînceput să lucrăm înainte de turneele ITF din Ungaria (n.a. din toamna trecută), iar acolo, plus pregătirea de iarnă, am avut o perioadă extraordinar de bună de pregătire. Practic de acolo am început din nou să clădesc și credeam că va ieși la suprafață în Australia. Mă bucur că s-a întâmplat la Cairo și la Indian Wells. Dar mă așteptam să se vadă. 

În joc ai schimbat ceva anume?

În primul rând, pregătirea fizică m-a ajutat, pentru că pot să susțin anumite lucruri și pot să pun în aplicare mult mai bine. Sigur, împreună cu Victor Crivoi și cu Teodor Bolânu, noi am lucrat foarte mult în a lua mingea mult mai repede, să fiu cât mai agresivă, să joc cât mai simplu. Lucrurile astea se văd și mă bucur enorm. 

E oarecum frustrant că nu ai putut continua să joci când erai într-un moment excelent?

Nu sunt deloc dezamăgită din punctul ăsta de vedere. E o situație neplăcută pentru toată lumea, e o problemă mondială și nu ne-am mai confruntat cu așa ceva. Și atunci, nu e ceva ce putem controla noi. Încerc să iau partea pozitivă, partea bună a lucrurilor, că am avut un început de an bun. Să vedem acum când vor începe turneele, dar important e să rămânem sănătoși. 

Cum i-ai încuraja pe fanii tenisului?

În perioada aceasta grea, să rămână sănătoși, să încercăm să trecem cu toții cât mai repede peste, să stea în case, să se spele pe mâini, și atunci când vom reveni noi pe teren să ne susțină în continuare și să fie alături de noi.  

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi