Revoluția subtilă: Cum a influențat Simona Halep publicul feminin românesc
Camelia Butuligă | 3 martie 2020
Uneori mai dau câte-o raită printre urmăritorii mei de pe Twitter. Le intru pe profil, verific bio acolo unde există, le citesc feedul să văd dacă sunt producători de mesaje sau doar consumatori, și ce-i animă suficient ca să posteze. Dat fiind că obiectul contului meu de Twitter este tenisul, nu mă surprinde să aflu încă de la poza pe profil că majoritatea celor care mă urmăresc sunt fani ai tenisului. Ce mă surprinde însă este că majoritatea lor sunt fete.
”Păi și tu ești fată”, veți zice, ”poate asta e explicația: se regăsesc mai mult în punctul de vedere al unei femei”. Nu știu, poate că așa e. Dar această inclinare a balanței spre genul feminin o observ mai ales la urmăritorii mei din România – cei din străinătate sunt, din câte-mi dau seama, destul de echilibrat repartizați între fete și băieți, poate cu o ușoară preponderență a sexului masculin. Ceea ce e normal, nu? Când vine vorba de sport, suntem obișnuiți să vedem că bărbații sunt în număr mai mare decât femeile și consumatori, și practicanți. Motivele sunt istorice, culturale, sociale și nu în ultimul rând, anatomice.
Când acest trend se schimbă drastic, eu una devin curioasă. Cine sunt toate aceste fete și femei din România care au făcut efortul de a învăța cum funcționează Twitter (o platformă nu foarte celebră la noi în țară, care încurajează oamenii să urmărească alți oameni cu interese comune, mai degrabă decât rude și prieteni) ca să fie la curent cu știri din lumea tenisului? Așa că le-am rugat să răspundă unui mic sondaj.
Despre cele mai curajoase, care îmi răspund la tweeturi și cu care am avut conversații de-a lungul timpului, știu mai multe, iar peisajul pe care-l formează este foarte eclectic: de la studente, tinere corporatiste, și mame cu copii mici până la femei serioase cu familii și responsabilități. Le ghicești vârsta din limbajul pe care-l folosesc și numărul de anglicisme per propoziție. Nu sunt sociolog, dar aș zice că e un eșantion destul de divers, și ca vârstă, și ca geografie, și ca venituri. Și nu trebuie să fii vreun geniu sociologic sau jurnalistic ca să observi că toată această mulțime pestriță își face apariția online, cu arme, bagaje și emoji-uri, la fiecare meci al Simonei Halep.
Simona a readus tenisul în atenția românilor, asta e clar. Însă în interiorul acestui trend există altul, mult mai interesant din punctul meu de vedere – Simona Halep a (re)adus tenisul în atenția româncelor. Prima mea întrebare a avut exact acest scop, de a afla dacă femeile care urmăresc tenisul acum se uitau sau practicau vreun sport și înainte de apariția Simonei. Din micul meu eșantion, cam o treime mi-au spus că n-aveau nicio treabă cu sportul, nici cu uitatul, nici cu practicatul. Unele mărturisiri sunt de-a dreptul comice: de la frica provocată de aparatele de la gimnastică, până la obținerea celebrelor ”scutiri” la sport de care ne amintim cu toții în școală.
Iată așadar un grup considerabil de fete și femei care au trecut de la o indiferență totală la a se trezi noaptea pentru meciurile Simonei (și nu numai ale ei), la a învăța complicatul sistemul de scor, clasament și reguli ale tenisului, și a se apuca ele însele de sală și de tenis, chiar dacă cu grade diferite de succes. Ce s-a întâmplat? Ce le-a făcut să-și schimbe atât de drastic obiceiurile, viața, hobbyurile și să contrazică unul din cele mai longevive clișee din lume, alături de faptul că femeile nu știu să conducă: faptul că femeile nu înțeleg sportul? Aparent, femeile înțeleg foarte bine sportul (numai sistemul de scor din tenis e mai complicat decât toate regulile fotbalului la un loc), cu condiția să aibă o motivație. Iar această motivație, bănuiam eu, era să vadă o fată ca ele, de înălțime obișnuită, care vorbește aceeași limbă și a mers la aceleași școli, luând singură lumea în rachetă și câștigând cele mai mari trofee, în ciuda tuturor pronosticurilor.
Culmea culmilor este că nici Simona, nici multe din fetele și femeile pe care le-am intervievat nu se declară feministe. Nici măcar eu nu sunt sigură că mă calific. Dacă aș aspira să ader la ceva cu ”ism” la sfârșit, as ținti spre ”umanism” mai degrabă, pentru că e mai cuprinzător, și sunt și bărbați care suferă pe lumea asta din cauza inegalității, nu doar femei. De fapt, aș merge mai departe și aș introduce și animalele, și plantele, și munții și oceanele între chestiile de care trebuie să avem grijă și să le respectăm la fel ca pe oameni. Însă dincolo de etichete, cred că multe fete s-au identificat cu parcursul Simonei, cu lupta și sacrificiile ei, cu căderile și triumfurile, cu evoluția ei ca persoană pentru că, fie că își dădeau seama sau nu, aveau nevoie de așa ceva, aveau nevoie să vadă pe una dintre ele luptând pentru visurile ei. Pentru că visurile sunt prețioase și cu toate astea, multe renunțăm la ele chiar înainte de a începe. Simona, ca și restul sportivelor de top din România, n-a renunțat și asta e demn de admirație.
Valul de entuziasm cu care mica mea anchetă pseudo-sociologică a fost întâmpinată m-a surprins inițial. Am primit foarte multe răspunsuri la chestionar – le cer scuze pentru logistica improvizată, și promit că data viitoare voi fi mai profi – și multe din fete chiar m-au felicitat pentru inițiativă. Câteva dintre ele mi-au mulțumit și mi-au mărturisit că aveau nevie să vorbească despre asta, despre ce le-a atras la Simona și tenis, despre cum le-a schimbat acest lucru relația cu sportul și cu sine. Căci mărturisesc, acesta era miezul investigației mele, să aflu dacă această aventură le-a schimbat optica asupra societății românești, a felului cum sunt văzuți sportivii, dar mai ales asupra lor înșiși. Am ajuns la niște răspunsuri foarte interesante despre atitudinea față de succes, față de valori ca munca și tenacitatea, despre invidie, admirație, iubire și curaj. Despre propriile limite și revelația că ele există pentru a fi depășite: la școală, la birou, la magazin sau pe Centre Court.
Sportul e crud și aproape primitiv prin simplitatea sa: intri pe teren ca să-ți măsori forțele împotriva unui adversar, dar și împotriva propriilor îndoieli, sub ochii critici a mii de oameni. Te expune în cel mai nemijlocit fel cu putință. Tenisul, unde nu există remiză, echipă sau grupe, e și mai tranșant – câștigi, mergi mai departe; pierzi, pleci acasă. Sunt convinsă că Simona nu a devenit jucătoare profesionistă de tenis pentru a schimba mentalități sau a porni vreo revoluție socială – ei i-a plăcut să joace și atât, ca atâtor altor mari jucători. Însă, paradoxal, atunci când cineva își face meseria foarte bine, cu respect și fair-play față de joc și față de sine, și cei ce privesc sunt ridicați la același nivel. Dacă vor. Multe din fetele din România au vrut și vor în continuare să fie parte din această călătorie de autocunoaștere și autodepășire. Le dau cuvântul mai jos, le mulțumesc că au avut încredere în mine pentru a-și deschide sufletul și le doresc succes în continuare la anihilarea de clișee și prejudecăți. Mărțișor fericit tuturor!
1. Ce relație aveați cu sportul în general și tenisul în special înainte de apariția Simonei – vă uitați, jucați ceva sau nu?
„Am fost mereu o fire sportivă și tenisul îmi plăcea și îl urmăream de pe timpul lui Pete Sampras. Însă nu mă trezeam în miez de noapte, fără să pierd o partidă, ca acum. :))) Am început să joc însă în 2014, datorită Simonei, și acolo l-am cunoscut pe soțul meu. Familie de tenismeni, am zis:)” (Alina H)
„Înainte de Simo ma uitam mult la gimnastică, patinaj, atletism. Mergeam la turneele de băieți la Arene și mă uitam (în special după Sorana) pe tablourile de fete, dar nu eram foarte conectată cu WTA-ul. Nu știam clasamente, ordinea turneelor, statistici, doar chibițam discret și ocazional. Nu jucam nimic (nici acum nu o fac, de altfel, sunt absolut dezastru la orice sport). (Raluca)
„Schiez, mă dau cu snowboardul, înot, dar nu aș zice că am avut vreodată o relație specială cu sportul. Despre tenis nu știam absolut nimic înainte de Simo, nici nu văzusem vreun meci de tenis înainte de sezonul acela în care a câștigat șase titluri. De jucat, nici vorbă.” (Anamaria)
„Urmăresc sportul în general. Nopți nedormite la campionate europene mondiale, olimpiade, tenis, Formula 1, handbal, fotbal, gimnastică, sărituri cu schiuri și patinaj artistic. Nu practic sport, însă mișcarea pe care o fac cu fata mea de cinci ani îmi consumă energia.” (Moni)
„Am urât sportul toată viața mea. Am fost scutită în liceu și e unul dintre regretele mele din perioada aia. Nu mă uitam decât la meciurile naționalei de fotbal, când se mai uita tata. Și jucam badminton în curte, cam atât.” (Diana T)
„Am început tenisul la patru ani. Zi de zi eram la terenurile de zgură. Concursuri, cantonamente, locuri 1 și multi ași, deși sunt de mărimea Simonei. La 17 ani m-am lăsat și m-am îndreptat spre Drept. Nu numai că m-am lăsat, dar am rupt orice contact cu ceea ce însemna și cel mai mic zgomot de minge pe teren sau cu televizorul. Îmi făcea rău la propriu. Vreme de vreo 20 de ani. Și, da, de când cu Simona nu-mi scapă niciun turneu ATP sau WTA.” (Anne)
2. Cum ați aflat de Simona și, dacă vă amintiți, prima dată când ați văzut-o jucând, ce-ați crezut?
„Țin foarte clar minte că din casă doar tata se uita la tenis și în 2014, Roland Garros, am prins-o pe Simona jucând cu Petkovic. Tata îmi zicea că joacă bine și am început să o urmăresc. M-a prins. Am avut niște emoții la finala cu Sharapova de numa-numa. Apoi după mine s-a molipsit și mama cu tenisul și am stat toți de am făcut galerie, comentarii și ne trezeam în miez de noapte pentru meciurile Simonei. Acum fiecare avem favoriții noștri și tot dezbatem diverse :))” (Olga)
„De Simona am aflat în 2013, soţul meu urmărea. Se trezea nopțile, iar dimineața îmi povestea încântat că Simona a mai câştigat un turneu. Atunci curiozitatea m-a împins să încep să o urmăresc şi eu. Prima dată când am urmărit-o jucând am avut impresia că visez, nu îmi venea să cred că este a noastră, că este româncă. Am îndrăgit-o încă de la început.” (Irina H)
„Prima dată când am văzut-o jucând a fost finala de la Roland Garros din 2014. Am rămas foarte plăcut surprinsă de ce vedeam. O sportivă nu foarte înaltă, din România, care se lupta cot la cot cu una dintre cele mai faimoase și agresive jucatoare de tenis din istoria acestui sport. Spun surprinsă, pentru că mă obișnuisem cumva cu atitudinea majorității sportivilor români, care se vedea că nu credeau în șansa lor și acuzau mereu destinul, arbitrii, universul pentru eșecurile lor. Aceasta fată era ca o gură de aer proaspăt în peisajul sportiv românesc.” (Loredana)
„Am devenit “fan” destul de târziu, cam prin 2016. Și cand spun fan înseamnă că acum nu ratez niciun meci al ei oriunde m-aș afla sau la ce oră s-ar juca. O urmăresc, o ascult și citesc orice articol (de calitate) despre ea. Și mă bucur că, datorită ei, am început să și joc tenis de doi ani și jumătate.” (Georgiana)
„Știam de Simona vag, că era în prima sută la fete de ceva vreme. Deși am văzut-o jucând și înainte de New Haven 2013, totuși acela e primul turneu care mi-a fixat-o în memorie. Știu că le-a bătut pe Wozniacki și pe Kvitova și mi s-a părut absolut fantastic. Era entuziasmantă, hotărâtă, eficientă. Se mișca foarte fluid și părea a avea mereu un plan, inspirație; parcă vedeam cum i se învârtesc rotițele. Cred că atunci am devenit fan înfocat, am început să remarc detaliile echipamentului, am învățat programul WTA și am început să fac calcule. Tot în acel august fusese și finala Soranei pierdută cu Serena la Openul Canadian (ce-am plâns :D) și atunci mi-am zis că ne așteaptă niște lucruri faine rău în tenis.” (Raluca)
„Pe Simona mi-a semnalat-o bunica mea (cea mai mare fană de tenis din familie). A fost dragoste la prima vedere cu jocul de picioare al Simonei, iar la prima finală de la Roland Garros am plâns cand mi-am dat seama că mă uit la tenis de când mă știu, dar că era prima dată când vedeam un român într-o finală de Slam. Am plâns și la final, dar din alte motive. Am fost sigură, însă, că va câștiga cel puțin un Slam în viitor.” (Florina)
„Soțul meu a început să o urmărească pe la începutul lui 2014, de la Doha și a devenit din ce în ce mai fan, a început să-mi povestească și mie meciurile, așa că am început și eu să o urmăresc, devenind, la rândul meu, mare fană. Din cauza emoțiilor, urmăresc mai rar meciurile în direct în întregime, prefer să îi savurez victoriile în reluare.” (Delia)
„Semifinala cu Kerber, AO 2018. Ăla a fost primul meu meci cap-coadă, pentru că, din nou, mi-au atras atenția reacțiile „internauților” după meciul cu Davis, „acel meci” :)) și m-au făcut curioasă. Ce am crezut? Sincer, eram un pic fascinată de ea. Vedeam o puștoaică (e doar cu un an mai mică decât mine, dar o vedeam puștoaică) într-o rochiță roșie, care alerga ca un titirez dintr-un colț în altul al terenului (nu întelegeam eu mare lucru din regulile tenisului la momentul respectiv) și care, efectiv, încerca să se agațe de fiecare minge… Schimburile alea nesfârșite de lovituri îmi tăiau respirația” (Elena)
„Pe Simona am văzut-o prima dată în 2014 la Doha, în QF cu Sara Errani pe un stream pe net și, de atunci, nu am mai pierdut niciun meci de-al ei live. Mi-am organizat concediile să fie în afara turneelor, sau, dacă erau în timpul turneelor, m-am asigurat că pot să văd meciurile ei. În 2018 chiar am fost la Montreal să văd turneul și îi mulțumesc Simonei că a făcut un supra-efort să-l câștige, jucând chiar două meciuri pe zi din cauza vremii. A fost primul meu turneu de tenis văzut live, iar Simona l-a câștigat. A fost ca un vis.” (Roxana)
„Țin minte că era un meci indoor, ea era undeva pe locul 70 și a fost un meci în care s-a enervat înfiorător. Dar alerga atât de fluid și de frumos, încât era evident de ce îi ieșeau flăcări pe nas și urechi, era clar că știa și că voia mai mult. Și-am zis hm, interesant, ia să investigăm.” (Anca S.)
„Nu mai știu cum am aflat de Simona, dar îmi aduc aminte când am văzut-o pentru prima oară jucând live: în 2012 în finala de la Brussels Open, împotriva Agăi Radwanska. Îmi aduc aminte că nu știam la ce să mă aștept de la jocul ei, însă eram în al nouălea cer că era în finală. Aga nu a câștigat ușor, chiar dacă au fost două seturi. Și la final mi-a plăcut că, odată terminat meciul, Simona a trecut foarte prietenoasă la poze cu fanii belgieni și români. Îmi era un pic teamă că o să rămână suparata. Dar acolo pe teren după meci, a avut energie să împartă momentul cu noi.” (Alina B)
„Am văzut-o când a câștigat primul ei titlu și toată povestea din 2013. Țin minte că un coleg englez de la master a venit într-o zi la mine să îmi spună „Această Simona Halep va fi mare.” Eu nu am putut să prevăd asta, sincer.” (Anca C)
„Pentru mine, tenisul are doua perioade: “înainte de Simona” și „după Simona”. Pasiunea pentru tenisul înainte de Simona era o pasiune moderată pentru un sport îndrăgit. Tenisul începând cu perioada Simona reprezinta ceva de alt calibru. A devenit o pasiune excesivă. Nu îmi explic până acum ce s-a întâmplat, rațional vorbind. Am iubit-o din start ca pe o soră mai mică, ca pe un om pe care îl știu de o viață. Totul a devenit personal. Cred că eu (și noi toți) am îndrăgit-o în 2013-2014 pe acea Simona fragilă, timidă, foarte talentată și foarte modestă, care nu realiza până la capăt ce talent are; Simona care punea multă presiune și era dură, prea dură cu ea; Simona pe care aveam chef să o iau în brațe și sa îi zic: “e ok să mai greșești uneori o minge”; Simona care nu credea cu adevărat că își merită locul acolo; Simona, căreia totul i se dădea greu și cu mult efort. Simona, care din start a fost nevoită să facă fericită toată România. Absurd, dar adevărat.” (Zina).
3. (Cum) a schimbat Simona relația voastră cu tenisul/sportul?
„Credeam că exercițiile de la bârnă sunt tot ce poate fi mai greu de suportat în fața televizorului. Simo m-a învățat că nu e așa 🙂 Am învățat programul meciurilor, am început să citesc multe carti ale jucatorilor de tenis (niciuna ca a lui Agassi), am început să nu dorm nopțile în ianuarie, martie și august. Am început să înțeleg mai bine efortul enorm depus, mai ales în afara terenului. Am devenit mult mai pasionată, mai implicată emoțional, în special în tenis, dar nu numai (ar trebui să mă vezi cum ies fără voce de la Polivalentă, dupa ce joacă CSM-ul la handbal feminin).” (Raluca)
„Am început să caut pe net despre tenis, să înțeleg terminologia pe care o foloseau comentatorii, să înțeleg cum se ține scorul… Apoi în 2018 am început să merg și eu o dată pe saptămână la tenis și abia atunci am înțeles cât de greu este să joci.. abia reușeam să nimeresc mingea. Respectul meu pentru munca Simonei a crescut exponențial.” (Bianca)
„Nu am pierdut niciun meci al ei în ultimii șase ani….de fapt, am pierdut finala la RG în 2017, dar am avut o scuză bună: la ora meciului, eram în drum spre cununia mea religioasă! Oricum, am urmărit meciul în mașină până am ajuns la biserică, și ”Cât e scorul?” a fost prima întrebare către invitați când am ieșit din biserică (erau în al treilea set). Apropo, nunta a fost pe tema tenis….că altfel nu se putea.” (Alina H)
„Am jucat tenis când eram mica, mergeam săptămânal la antrenament, am ținut-o vreo trei ani. Înainte de Simo nu urmăream prea mult tenisul feminin, cel masculin era mai spectaculos. Ea m-a făcut să-mi amintesc de anii de antrenament și sa vreau sa joc mai des cu prietenii și să mă antrenez. Am și ajuns să mă trezesc noaptea să îi urmăresc meciurile.” (Ștefania)
„Am încercat și eu să joc tenis. În Cluj Napoca este o bază sportivă cu terenuri de tenis, printre altele, unde accesul e gratuit. M-a făcut să vreau să pun mâna pe rachetă să văd măcar cum e să lovești mingea. Mie mi-e tare greu :)) în plus am scris și eu câteva articole despre tenis datorită Simonei și datorită orelor petrecute la TV urmărind tenis. Având studii de psihologie, mă atrage partea de psihologie a jucătorului de tenis.” (Olga)
„Am ajuns voluntar la Olimpiada de la Rio 2016, unde am fost asistentul echipei României și, vai, cât de rău mi-a părut că Simona nu a participat. Dar hei, am fost acolo când Horia și Florin au câștigat medalia de argint. După Rio, împreună cu câțiva prieteni, am înființat Gașca lui Coubertin si am făcut management de voluntari la competiții sportive, printre care și câteva Fed Cup-uri.” (Anamaria)
„Tenisul a ajuns să ocupe un loc important în viața mea. Am și jucat de câteva ori (la dublu) și așa mi-am dat seama cât este de greu. Tot datorită Simonei l-am descoperit pe Andy Murray. Și îi mulțumesc.” (Crina)
„Înainte de Simo, îmi amintesc că am jucat un board game în care trebuia să descriu o personalitate scrisă pe un bilet, pentru ca echipa mea să ghiceasca. Era Pete Sampras și eu habar n-aveam cine este. Acum sunt mereu la curent cu ce se întâmplă în circuitul feminin, mai puțin în cel masculin, dar măcar știu cine este Sampras.” (Anamaria)
„Înainte urmăream la TV doar meciuri de handbal de la cap la coadă fără să răsuflu, iar acum s-au adaugat și meciurile de tenis în care joacă româncele și cele cu jucători din Top 10 WTA/ATP. În același timp, m-a impulsionat să fac mișcare mai des și chiar să joc tenis cât de des pot, alături de prieteni.” (Florentina)
„De doi ani urmăresc toate turneele la care joacă Simona, iar de vreun an si ceva, îmi place tenisul atât de mult, încât mă uit la TV la orice turneu, indiferent că joacă Simona sau nu. Am început să învăț tehnicile și limbajul specific jocului, mi-am creat cont de Twitter și de Instagram, unde urmăresc DOAR jucătorii de tenis, turnee și Treizecizero. Vara trecută, pentru prima dată în viață, am mers la un eveniment sportiv live, la finala BRD Open. Până anul trecut, raspunsul la întrebarea: „Ce pasiuni ani?” era „Cititul, călătoriile și gătitul”. Acum este „Cititul, călătoriile, tenisul și gătitul”. (Mihaela)
„Simplu: am devenit obsedată. Încă nu am găsit curajul să mă duc pe un teren de tenis, așa, de distractțe, dar mă uit la tenis turneu cu turneu. Mă trezesc noaptea pentru meciurile ei, sau pentru unele meciuri ale băieților. M-am uitat pe Youtube la diferite momente mari din tenis, am căutat în trecut, am citit. Am început să fiu atentă și la alte jucătoare din România și chiar și jucători și le țin pumnii la fiecare turneu micuț pe care-l joacă.” (Diana T)
„Simona a schimbat enorm relația mea cu tenisul. Îmi place să urmăresc orice turneu, orice jucător, să mă informez despre toți, să citesc și să aflu detalii și dedesubturi de pe Twitter. Cum am spus, datorită ei am început și să practic tenis, ca amator desigur, dar îmi place enorm și pot spune că am devenit mult mai pasionată de sport și mișcare și o persoană cu alt tonus și energie.” (Georgiana)
„Enorm. Acum le urmăresc cam pe toate, ma bucur pentru ele pentru fiecare în parte și îmi pare rău când au accidentări (cum este cazul Alexandrei Dulgheru) și abia aștept să le vad jucând. Ultima „manie”, când am schimbat abonamentul TV am vrut sa mă asigur că pot vedea și turneele WTA și cele de Grand Slam”. (Claudia)
„Oh, da! Am început să și joc, si am descoperit ca sunt chiar foarte buna, tot timpul spun că, dacă aș fi descoperit tenisul mai devreme, aș fi fost tenismenă. Iar de atunci mă uit de câte ori pot la tenis. Și la fete și la băieți.” (Diana P.)
„Întotdeauna am fost intensă… Dar e altceva să te trezești la trei noaptea și să îți mănânci unghiile în halul în care eu mi le mănânc la diverse turnee. Să spunem că nu întotdeauna fac treaba asta… Dar trebuie să spun, sincer, că joc și eu cu mai multă plăcere și intensitate când apuc. Mi-a adus aminte cât de mult îmi place și sa joc. Nu întotdeauna am timp și conditii, dar fac tot ce pot să joc, și asta până la Simona nu făceam.” (Anca C)
„Mă ajută la modul mental… când escaladezi munții, la un moment dat când îți este greu (rucsac foarte greu, traseu anevoios, etc) te întrebi de ce faci asta. E momentul ala în care îți vine să clachezi și să te întorci la bază și, cumva, îmi aduceam aminte de ce face fata asta pe teren și de momentele ei de … blocaj… și de cum reușeste (cel puțin în ultima perioadă mă surprinde într-un mod foarte plăcut) să treacă peste ele, să se adune și să iasă din dificultate.” (Elena)
„Când joacă ea (fie că pierde sau câștigă) este special pentru că este o jucătoare foarte expresivă emoțional. Am impresia că Simona construiește meciuri, punct cu punct, în lumina reflectoarelor, și caută permanent să ajusteze sensul / calitatea unor ingrediente precum răbdarea, repetiția și riscul”. (Alina B)
„180 de grade. De la persoana care rar se întampla să vadă un meci de tenis, la persoana care întârzie la muncă pentru că e 6-6 în decisiv și nu-și poate dezlipi ochii de la deznodământ =)) (semifinala AO 2018). Mi-a deschis apetitul pentru sport, în special pentru tenis, și, mai mult, pentru lecțiile de viață pe care ți le dau poveștile din spatele sportivilor. M-a făcut să-i apreciez mai mult pe oamenii care se dedică acestei meserii de performanță, să fiu mai empatică cu ei și să mă bucur de ceea ce realizează pe teren. Și, cel mai important cred, mi-a redat emoția și pasiunea.” (Loredana)
4. (Cum) a schimbat Simona relația voastră cu voi înșivă?
„Pentru mine, nu e vorba doar despre tenis, îmi place mult să îi urmăresc Simonei și declarațiile. Perseverență, rezistența, a avea încredere în tine, perioade de îndoială, a continuă, a te îmbunătăți în fiecare zi ca profesionist și ca persoană.” (Ioana)
„E fantastic cum o mână de om a reușit atât de mult. O admir și pentru că e atât de sinceră cu ea și cu cei din jurul ei. Că privește în ochi adversara indiferent de rezultat. Nimic fals la ea.” (Moni)
„Faptul că s-a pus pe tavă de fiecare dată atât de sincer, faptul că pe lângă tenis a mai învățat și alte lucruri, că a lăsat lumea s-o vădă crescând e teribil de mișto, de inspirațional. Tenisul a fost mediul în care a putut să strălucească. M-a făcut să vreau să merg la tenis (încă nu s-a întâmplat), m-a făcut să caut mai mult poveștile și mai puțin performanțele.” (Anca S)
„Mi-a arătat că nimic nu-i imposibil – după episodul Wimbledon. Este important uneori să avem astfel de exemple care să ne facă să credem că prin muncă și ambiție putem ajunge departe.” (Diana)
„Simona m-a convins că limitele sunt făcute pentru a fi depășite și că atunci când zici că nu mai poți, de fapt încă mai ai resurse.” (Florentina)
„Am înțeles că e loc pentru oricine, că poți obține mai mult decât bănuiești prin muncă și cu ajutorul celor apropiați sau a specialiștilor din domeniul tău, al unor oameni mai experimentați.” (Anca)
„E un model pentru mine. Nu îi critic micile ieșiri, pentru că le recunosc la fiecare din noi, în alt mod de manifestare. Și fac același lucru, îmi recunosc punctele pe care vreau să le îmbunătățesc și lucrez la asta, progresiv.” (Ioana)
„Mai un cvartet, mai o simfonie…știi cum e 🙂 #basepoate a devenit mantra mea.” (Sabina)
„Iubesc s-o văd luptând și dând totul pe teren! O dau mereu exemplu elevilor mei la școală. M-am bucurat mult cànd la un proiect despre sport la limba engleză, o echipă a ales-o pe ea ca model despre care să scrie! E greu să reziști mental în România, și de aceea, exemplul ei este bun de urmat.” (Ana-Maria)
„A influențat relația cu fiica mea: ea este la fel de informată și la fel de interesată de tenis, ne uităm împreună, comentăm și apreciem sau suntem îngrozite de unele comentarii din timpul meciurilor …Mai joc, doar că m-am operat la ambele meniscuri acum doi ani, când 6 luni am stat în pat, am citit, am desenat și m-am uitat non stop la tenis. Și nu am simțit nicio clipă tristețe sau neputința imobilizării la pat. Am prins primăvara și vara Simonei.” (Anne)
„M-a inspirat să cred mai mult în mine, să fiu mai pozitivă, să fac greșeli și să nu iau asta ca pe ceva negativ. Să persist dacă într-adevăr cred în ceva, să muncesc în direcția respectivă și să mă bucur de proces și nu de rezultat. Ah, și m-a făcut să fac mai mult sport. 10 000 de pași pe zi.” (Loredana)
„Acum un an și ceva am început să fac sport săptămânal, de vreo 4-5 ori pe săptămână. Nu ceva super complicat, acasă sau în curte, când ajung la țară. Însă pentru mine asta e cea mai mare și mai bună schimbare pe care am făcut-o în stilul meu de viață de când mă știu. Nu credeam că o să mă țin de treaba asta nici o lună, cu atât mai puțin un an. Cred că e unul dintre aspectele vieții la care îmi lipsea cel mai mult motivația.
Admir la Simona Halep modestia și bunul simț, iubirea ei pentru familie, dedicarea și munca pentru ce și-a ales să facă în această viață și, mai presus de toate, forța fizică e cea care m-a inspirat și m-a făcut să trag de mine. Pentru că am văzut-o pe ea luptându-se de atâtea ori cu propriul corp și alergând cu toată viața din ea. De multe ori și-acum, când îmi e greu fizic, când simt că nu mai pot să fac încă o flotare, îmi apare imaginea ei în minte, îmbrăcată în rochița aia roșie de la AO2018, și îmi revin.” (Diana T)
„Știam ce înseamnă muncă enormă din sport, dar Simona a adus o perspectiva nouă: în afară de îmbunătățirea în plan tactic, fizic etc – a ieșit în față efortul continuu de a crește mental. Și cu aspectul asta m-am identificat, pentru că maturizarea și evoluția ei s-au produs într-un timp în care eu însămi încercăm să depășesc bariere de mentalitate și încredere în sine. Și mereu mi-am spus că dacă o fată atât de tânără poate face asta în văzul atâtor oameni, atunci și eu aș putea să fac asta având luxul și tihna anonimității :)” (Raluca)
„Simona a avut și are un impact colosal în viața mea pentru că m-a făcut să realizez că avem niște aspecte culturale în comun: lipsa de încredere în sine și presiunea de a da randament și a excela în tot fără greș. Cred că m-am indentificat cu ea în anumite aspecte (sunt convinsă că este cazul la mulți din noi). Mi s-a zis aici în Londra (unde locuiesc) fraza următoare: “Ești prea dură cu tine.” Am realizat că același lucru i-l ziceam și eu Simonei. Suntem dure cu noi când greșim. Simona din 2014 a evoluat foarte mult pe acest plan. Odată cu ea, am evoluat și eu. Încerc să mă iubesc puțin mai mult și să nu mai pun așa multă presiune. Nu e ușor pentru că sunt lucruri ancorate profund, din copilărie. Câteodată, e bine să facem pauză, să ne uităm în urmă și să realizăm câte am reușit până acum. Mesajele Simonei sunt extraodinare: presiunea excesivă nu ne face bine, încrederea în sine poate face lucruri incredibile, hai să ne apreciem mai mult și să ne focalizăm pe lucrurile pozitive.” (Zina)
„Wow, nu m-am gândit niciodată la asta. Îmi dau seama că toate femeile puternice din viață mea sau din spațiul public mi-au dat încredere că pot și eu. Nu le-am dat vreodată credit în mod conștient, așa că, mulțumesc, Simo. E foarte important, atât pentru mine, personal, cât și în general, pentru educarea oamenilor (bărbaților?) că femeile sunt și pot mai mult decât ce am învățat, stereotipic, în România.” (Anamaria)
„E foarte interesant cum mi-a schimbat perspectiva asupra unor lucruri. Nu neapărat Simona direct, cât urmărirea tenisului și a felului în care vorbesc și alți jucători despre provocări, despre a pierde, despre mentalitatea și rezistența necesară pentru victorie. M-a pus mult pe gânduri să-l aud și pe Darren cum vorbește despre tenis și cum o abordează pe Simona în momentele de tensiune. Poți aplica strategii din tenis și în viață: tratează meciul punct cu punct; dacă săptămâna asta pierzi, săptămâna viitoare ai o nouă șansă să o iei de la capăt; fă ce știi că trebuie făcut, măcar ai riscat acționând, nu ai lăsat frica să te blocheze. Etc. Ce mi se pare fascinant e că depunând atâta efort cât se depune la nivelul Simonei, nu ai nicio garanție că vei ajunge la fel de sus că Simona – e la mijloc un amestec de șansă, efort, resurse. Și cu toate astea, tot găsesc motivație și inspirație în faptul că muncind serios și cu dedicație, la un moment dat vei culege roadele. Mă mai gândesc mult că în vârf fiind, tot mai e loc de mai bine, mai ales la propria persoană. Și de fapt cât efort a depus și depune în continuare Simona. Munca nu se termină niciodată.” (Olga)
„E un fel de „uite, mă, și alții se chinuie, nu prea le iese din prima, dar măcar învață ceva din asta”. Ajută mult să mai existe și repere de genul ăsta, nu numai perfecțiuni cap-coadă; să vezi pe cineva cum își ia cariera de coarne și începe să ia decizii asumate fără să se uite în gura lumii. Aaa, stai, se poate? Așa se face?! OK, let’s do this.” (Anca S)
La întrebarea asta e simplu răspunsul: de fiecare dată când o văd jucând live, mă face să-mi doresc să fiu o persoană mai bună. Știi replică aia siropoasă din filme: „you make me wanna be a better person”? Asta îi spun eu Simonei în timpul meciului din făță laptopului. Roxana.
„Mi-a schimbat foarte mult percepția despre cum putem noi că țară și ca mentalitate să ne schimbăm. Că obstacolele mentale pe care ni le punem pot face mult rău și pe termen lung. Pentru mine e foarte important pentru că îmi arată că se poate, indiferent de țară din care vii, că poți schimbă unele lucruri înrădăcinate în tine (din motive de țară, cultură, cum ești crescută)” (Ștefy)
„Cred că m-a făcut să mă uit mai atent la mine ca fan de sport, de tenis, să văd ce îmi place de fapt, să înțeleg de ce mă mâhnește atât de tare când ea suferă, pierde sau se vorbește în termeni negativi despre peformanța ei. În plus, Simona mi-a arătat cum e să iubești necondiționat pe cineva pe care nu-l cunoști.” (Florina)
„Nu știu de ce, dar nu mă uit la alt sportiv cu așa drag și pasiune cum mă uit la Simona. Nu pot să mi explic nici eu de ce. O iubesc ca pe copilul meu. Când a pierdut cu Ostapenko la Paris m-a durut sufletul pentru ea. Cu gândul la ce tristețe trebuie să fie în sufletul ei, m-am trezit la aeroport. Aveam în cap doar gândul că, atunci când va câștiga un GS va fi plin la aeroport de lume care o va ovaționa, dar ea are nevoie de oameni care să i arate apreciere și dragoste în momentele grele. Sunt o persoană împlinită, am o familie frumoasă, un job foarte bun și pot spune că am tot ce mi doresc și cu toate astea, făță asta participa mult la fericirea mea. Mă gândesc cu tristețe la momentul în care se va retrage.” (Coca)
5. Cât de important este pentru voi să vedeți o femeie luptând, depășind obstacole și învingând la cel mai înalt nivel în domeniul său?
„Este uriaș ca importanță. Simona a apărut ca un pilon de stabilitate, normalitate, meritocrație într-o societate bulversată și cu valorile adesea răsturnate. Atunci când singurele merite feminine promovate țineau de aparențe retușate chirurgical și cosmetic, fata asta și-a expus toate imperfecțiunile, durerile, chinurile și ne-a amintit tuturor că nu se poate fără muncă. Mai mult decât asta, că se poate prin muncă. Și mai ales CE se poate prin muncă. Simona e una dintre cele mai valoroase lecții.” (Raluca)
„Este foarte important să vezi că, într-o țară cu un sistem de valori total dat peste cap, în care “pila” a devenit o condiție a succesului sau a reușitei și în care munca este atât de rar recunoscută și apreciată, o fată își vede de treaba ei, fără pile și relații, și obține performanțe uriașe la cel mai înalt nivel. Sper să fie portdrapel la Tokyo, pentru că este întruchiparea multor calități ale acestui popor.” (Anca)
„Mi-a dat imboldul că orice om poate reuși dacă luptă pentru visul său, indiferent de țara din care vine. Mi-a trezit iubirea de țară și fiorii pe care îi simți atunci când vezi steagul României și imnul intonat alături de reușitele ei.” (Georgiana)
„Mă gândesc că unul dintre cele mai mari obstacole pe care trebuie să le depășești când vii dintr-o țară ca România sunt prejudecățile, eventualele complexe pe care le poți avea că nu ești suficient de bun, că n-ai avut atâtea șanse ca cei din țări mai mari și care pun mai mult preț pe educație și performanță. Și bănuiesc că la astea se adaugă și faptul că ești femeie, mai ales în tenis, unde mai există și azi tot felul de inegalități și de controverse. Faptul că ea a reușit să ajungă unde și-a dorit – o femeie micuță, dintr-o țară micuță – nu este decât meritul ei și nu poate fi decât un exemplu pentru orice femeie din lumea asta.” (Diana T)
„Cred că la început nici nu mi-am dat seama de cât de multă nevoie aveam de asta. Cred că în momentul în care am renunțat la această idee, fix atunci a apărut Simona. Ca o paranteză, am aceeași vârstă ca Simona, și când am aflat asta mi-am zis wow, eu mă stresez că am un interviu de angajare sau un deadline și ea își trăiește cele mai bune și cele mai rele momente ale vieții în fața a sute de camere de luat vederi și milioane de ochi care o privesc (și o judecă). Bineînțeles că nu compar carierele noastre, dar asta pune lucrurile în perspectivă. Și ce dacă ești din România, și ce dacă ți-e frică să încerci ceva nou, fă-o și vezi ce întâmplă. E al naibii de inspirațional și lecțiile pe care le înveți, lucrurile pe care le descoperi despre tine compensează enorm orice frică inițială. Să vezi o altă femeie care le demonstrează scepticilor că s-au înșelat, luptând mai mult cu propriii ei demoni decât cu adversara, cu propriile limite și îndoieli, cred că e ceva cu care foarte multă lume se identifică. Să vezi că se poate îți dă și ție un plus de motivație și energie.” (Loredana)
„Foarte important, avem nevoie de modele feminine, de lupte, de biruințe, de emoții, de nervi, de curaj. Pentru că Simona e „noi” și noi suntem Simona, a dat multe unor generații întregi care o iubesc, mai ales fetelor care poate se simțeau sugrumate de sexismul din România.” (Corina)
„Am învățat să lupt mai mult pentru ceea ce îmi doresc și să cred că se poate. E ca un imbold, te împinge de la spate în unele momente. E important să avem modele femei, într-o lume în care femeile sunt încă subapreciate.” (Crina)
„Viața mea a fost mereu o luptă. Am mers abia la trei ani, după patru operații. Am fost 12 ani la școală într-o clasa de băieți (eram doar cinci fete). Femeile care au luptat să reușească mi-au fost model. Încerc să îi prezint astfel de modele fiicei mele. Cred, chiar cred, că femeile pot face orice. Chiar și în România.” (Luiza B)
„Trăiesc în România. Știu exact ce înseamnă să fii femeie aici. Am simțit pe pielea mea. Așa că, la nivel simbolistic, Simona e exact ce tinerele domnișoare au nevoie. Și nu numai ele. Și băieții au nevoie să înțeleagă că nu trebuie să-ți înceapă CNP-ul cu o anumită cifră ca să ai succes în viață și să fii respectat pentru ceea ce faci prin MUNCĂ.” (A.N.)
„Foarte important. Mai ales că Simona a depășit obstacole interioare majore, greu de scos din sistem: cutume, prejudecăți, modele educaționale dăunătoare, specific românești.” (Sabina)
„Am văzut asta mereu ca pe ceva normal. Aveam credința că femeile pot, reușesc, sunt super tari, dinainte de succesul ei. În plus, sunt în tenis povești feminine de reușită mult mai “grele” (adică venite pe suferință mare sau condiții precare) și mai inspiraționale decât ale Simonei.” (Florina)
„De bine, de rău, mediul în care m-am format nu se uită prea mult dacă ești bărbat sau femeie, ci la ce ai în cap și cum te dezvolți. A fost o întâmplare extraordinar de norocoasă, apoi o alegere conștientă, dar Simona nu e prima femeie pe care o văd reușind la nivelul ăsta.” (Anca S)
„Nu mă omor după feminismul ăsta televizat, îl prefer pe ăla mai discret: prefer să văd femei luptând pentru ele și cei dragi lor în fiecare zi, la locul de muncă, la magazin, la intersecție.” (Roxana)
„Pff! Îți dai seama că mi se umple inima de bucurie. Nu sunt eu cea mai feministă persoană, dar mă bucură foarte foarte tare să văd că o femeie reușește să facă toate lucrurile astea. În societatea noastră (și cred că nu doar în a noastră), femeia pleacă de pe o poziție de inferioritate și cumva, îmi lasă impresia că mereu trebuie să demonstreze ceva.” (Elena)
„Sunt o femeie din România care încearcă să facă performanță într-un mediu complet diferit, dar tot la nivel internațional… E enorm să vezi chestia asta și pe o scenă atât de mare precum este cea a tenisului. În felul meu, îi înțeleg complet Simonei presiunea, stresul, și dorința. Și mă bucur că văd și alții cam cu cât sacrificiu se face ceva la nivel înalt, în orice domeniu.” (Anca C).
6. Urmăriți și alte sportive cu aceeași pasiune ca pe Simona? De ce/de ce nu?
„Cu aceeași pasiune, nu. De ce? Nu știu, poate pentru că nu au trezit în mine aceleași sentimente. Poate prin natura tenisului, care e un sport individual, 1 la 1, în care nu e prea mult loc de noroc sau întâmplare. Am început să mă uit și la celelalte fete și le apreciez și pe ele, mai ales la Fed Cup. Am început să o urmareasc și pe Cristina Neagu, și o admir enorm, însă din nou, prin natura sportului pe care îl practică, nu reușește să mă “prindă” la fel că Simona.” (Loredana)
„Cu aceeași pasiune – în prezent doar pe Cristina Neagu. Am plâns pentru ea la toate filmele din perioadele de recuperare, la toate recordurile, la înfrângeri. Da, plâng mult.” (Raluca)
„Cu pasiune și nerv ca pentru Simona, nu mai urmăresc pe nimeni. În ultimele luni mi-a atras totuși atenția baschetbalista americană Sabrina Ionescu. Am regăsit același spirit de luptătoare, pasiune și motivație ca și la Simona.” (Andreea)
„Cu aceeași pasiune, poate pe Simone Biles. În tenis, nu. Dar de fiecare dată când începe un turneu, mă uit să văd unde mai joacă fetele noastre. Simo a avut cea mai mare expunere și poate de aceea am ajuns să o cunosc și să o apreciez și ca persoană, nu doar că sportiv.” (Anamaria)
„Urmărești, susții, dar niciodată nu o să ai același patos ca la un meci al Simonei. Poate din cauza faptului că uneori pare că își lasă inima pe teren sau poate și din pricina rezultatelor.” (Diana)
„Mă uit cu atenție la scrimă și handbal, în rest e complicat să urmărești că nu găsești transmisiuni. Tenisul e oricum privilegiat, nu-s multe sporturi unde ai turnee în toată lumea și trebuie să funcționezi pe două fusuri simultan ca să poți urmări meciuri. Plus că am avut o generație foarte tare, la un moment dat erau vreo cinci fete în top 60, inevitabil aveai la ce te uita.” (Anca S)
„Da, Cristina Neagu – am început să o urmăresc când a revenit în 2013 după accidentările acelea groaznice și o consider cea mai puternică persoană pe care o „cunosc”. Atâta putere zace în femeia asta! Mi se pare incredibil că e contemporană nouă și o putem privi live. Altă sportivă pe care o urmăream este Larisa Iordache. Și ea are o istorie complicată cu accidentări, reveniri, concursuri reușite, altele mai puțîn atunci când a fost favorită… în special ea, mi se pare cea mai vulnerabilă dintre ele și am plâns de multe ori urmărind-o în concursuri. Fetele astea au făcut sportul palpabil pentru mine și plin de sentimente.” (Iulia)
7. Credeți că Simona ar fi fost tratată diferit de media română dacă era bărbat? Dacă da, în ce fel?
„Recunosc că nu l-am urmărit la fel de constant pe Tecău (nu e nr. 1 ATP la simplu, dar a avut și el performanțe mari la dublu) și ce se scrie în presă despre el. Dar nu țin minte să fi văzut să se fi scris despre el că e slab mental dacă pierde, că nu are tăria necesară. Dar dacă era și el sus în ATP la simplu sigur găsea presa (de clickbait) din ce să îi facă și lui critică fără motiv sau făcea în așa fel încât să îi urmărească mai îndeaproape relația de cuplu.” (Olga)
„Dacă aveam nr. 1 mondial la băieți în vremurile astea, nu era „îngropat” de media după înfrângeri. Cred că Simona nu a fost apreciată suficient.” (Crina)
„Dacă era bărbat i se iertau înfrângerile și presa discuta mai mult despre consistență și victorii. Presa noastră (și societatea în general) iartă mai multe sportivilor bărbați. Când bărbații pierd „asta e, Dumnezeu nu a fost român”. Când Simona pierde, e pentru că „e slabă mental” și altele asemănătoare.” (Luiza)
„Despre media română e mult de spus. Dacă e să ne uităm la toate sporturile, cred că toți sportivi sunt tratați rău de presă indiferent de sex. Sunt desființați și târâți în tot felul de povești care se vând ușor. Cred că dacă presa ar fi mai conștientă de ce impact are asupra oamenilor de rând, ar putea educa spiritul sportiv și luptător din fiecare om. Dau niște exemple: scandalul cu Cristina Neagu, show-urile de prost gust din fotbalul românesc și desființarea unor tineri fotbaliști înainte de a-i ajuta să evolueze sportiv. Cred că nouă ne place să criticăm pentru că nu suntem conștienți de puterea noastră de a lupta.
Societatea românească mi se pare una puternic misogină, iar media românească nu se abate de la asta. Sunt destul de încrezătoare că reacțiile la înfrângerile Simonei ar fi fost muuuult mai puțin critice dacă nu era femeie. De asemenea, cred că enumerarea punctelor sale “slabe” – nu e înaltă, nu are fizic, nu are forță pentru un serviciu puternic – nu ar fi existat dacă Simo era bărbat. Dimpotrivă, ar fi fost repere de laudă (”în ciuda lipsei atuurilor fizice….”). Cred că imixtiunea în viață ei privată ar fi existat oricum, însă cred că e probabil de 10 ori mai agresivă pentru că este femeie. Cred că nu și-ar fi permis declarații la fel de lejere legate de ce cred ei că ar trebui Simona să facă (pe teren, în relația cu antrenorii, cu familia, cu oricine). De fapt, punctul ăsta împreună cu primul (cel cu criticile) cred că au la baza mentalitatea patriarhală vizavi de ‘femeia care trebuie să asculte’ „. (Raluca)
„E greu de acceptat că o fată din România poate fi cuminte, decentă, își poate vedea de treaba ei, poate câstiga așa de mulți bani și ajunge un reper profesional și, de ce nu, moral atât pe plan național, cât și pe plan internațional, fără să aibă niște pile, un spate tare, eventual un bărbat care să îi fi deschis calea spre aceste rezultate excepționale.” (Anca)
„DA, DA, DA! 1000% Cu siguranță ar fi tratat-o cu mai mult respect. Ar fi formulat altfel titlurile – uneori sunt chestii subtile în felul în care sunt tratate femeile față de bărbați, dar contează mult. Nu s-ar fi scris atât de mult despre corpul ei, despre relațiile ei personale, despre emoțiile ei.” (Anamaria)
„Nu citesc aproape deloc media din România, dar mi-au căzut ochii pe cuvinte gen „isterie,” „criză de nervi,” „labilă” „apariție sexy” etc etc. Nici nu vreau să știu ce se scrie… Nu că presa din străinătate tratează zona de WTA mai ok… Dar misoginismul e masiv în România.” (Anca)
„Ce se scria/spunea despre ea m-a făcut o mare apărătoare a spotivilor în general și a ei în special. Nu suportam să aud că o critică sau o jignește cineva, mai ales cei care nici nu știau ce e ăla un tiebreak, dar care știau exact care sunt slăbiciunile din jocul ei.” (Florina)
„Cred că media din România ar fi fost la fel de bădărănească (pardon de expresie), chiar dacă era bărbat. Au o apetență spre a da în cap, de mă sperie. De exemplu, mă uit la Ianis Hagi. Nu îi dau niciunii (sau prea puțini) nicio șansă. Parcă nu se bucură să aibă un român în top.” (Daniela)
„Cred că relația dintre un sportiv și media română se creionează în funcție de atitudinea sportivului și de cunoștințele profesionale ale jurnaliștilor în domeniul respectiv. Eu cred că mulți jurnaliști români nu erau pregătiți și nu cunoșteau perfect sistemul de punctaj, denumirile tuturor loviturilor din tenis, modul de pregătire fizică și psihică a jucătorului de tenis, detalii despre istoria tenisului, despre mentalitatea sportivului care este singur în lupta timp de 3-4 ore și se lupta cu toți demonii în fața a mii de oameni și trebuie să aibă un comportament exemplar. Cred că Simona a avut o atitudine mai retrasă față de media română datorită modului neprofesionist de abordare a situațiilor. Cred că dacă era bărbat, relația cu media era aceeași.” (Andreea)
„Am fost tentată să spun “da”, dar dacă mă gândesc mai bine cred că nu. Diferența ar fi făcut-o stereotipurile de gen cu care operăm la nivel de națiune, dar tratamentul ar fi fost la același nivel de josnicie în general. Dacă ar fi fost bărbat, probabil că s-ar fi scris mai multe despre câți bani câștigă, despre cum îi cheltuiește, despre cum are grijă de familie și “rudele alea de care a uitat”, așteptările astea legate de ce înseamnă să fii “bărbat adevărat” în societate. Cred că “eșecul” ar fi fost tratat și mai dur dacă era bărbat, la fel cum ar fi fost și orice descărcare nervoasă sau dovadă de emoție.” (Florina)
„M-am gândit puțin la întrebarea asta și cred că da, presa ar fi tratat-o diferit mai ales dintr-un punct de vedere: nu s-ar fi scris atâtea articole și nu ar fi primit atâtea întrebări legate de viața personală, logodnă, operația pe care a făcut-o pentru tenis și altele. Cred că asemenea subiecte se scriu într-o mare măsură pentru că este femeie.” (Laura)
„În ciuda tuturor reușitelor avute (strict prin puterile proprii, muncă, ambiție) din ce văd în mass-media, Simona încă trebuie să demonstreze lucruri în ochii unora. Încerc să îmi dau seama dacă un bărbat ar avea partea de același „tratament”… înclin să cred că nu. Și evident că pe fondul asta, în care mass media preferă să îți vâre pe gât „senzaționalul”, eșecul, mai degrabă decât lucrurile bune, și publicul reacționează pe alocuri în consecință. Mentalitatea noastră e în continuare învechită/pe alocuri misogină. Simona nu trebuie să demonstreze nimic nimănui, nu trebuie să își justifice alegerile, nu ne datorează nimic. Noi îi suntem datori ei.” (Elena)
„Aș zice că da. Ar fi lipsit cu siguranță articolele cretine despre problemele ei de sănătate, cel puțin. În rest, în cultura media în care navigăm cu toții, tabloidul e peste tot acasă – există reflexul ăsta de a ne uita la cât a băut cutare jucător de fotbal, ce a mai zis x patron de echipă, dar ieșirile lor sunt cumva privite cu îngăduință. Mie în continuare mi se pare remarcabilă ferocitatea cu care Simona își păzește viața personală. Cred că pur și simplu aplică niște standarde etice la fel de înalte ca în tenis și în relația cu media și sponsorii, ceea ce e foarte interesant de văzut la noi. Dar tenisul e un sport privilegiat: nu poți avea performanțe pe pile, iar lipsa dubiilor de genul ăsta cred că a ajutat mult în imaginea de ansamblu.” (Anca S)
„Cred că media română, ca noi toți ceilalți, nici nu înțelegem exact ce este și ce face Simona pentru noi. Cei din media o să-și dea seama prea târziu și nu o să poată remedia mai nimic. Din punctul meu de vedere nu există presă sportivă românească la nivelul Simonei. Sunt depășiți și nu înțeleg, iar când vor înțelege poate va fi un pic cam târziu.” (Roxana)
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
