Shanghai: Un scoţian, un elveţian, un sârb şi un ceh intră pe un teren de tenis…

Sâmbătă, la Shanghai se vor întâlni în semifinale primii 4 capi de serie: Federer-Murray şi Djokovic-Berdych. Genialul meu preview rămâne deci în picioare.

Federer, păzit permanent de o armată de bodyguarzi, a reuşit să-şi păstreze concentrarea pe teren cât să-i frângă a 12-a oară inima amicului Stan în optimi: 4/6 7/6(4) 6/0. Partea bună pentru Stan e că a reuşit să-i ia un set lui Roger. Ultima oară când a reuşit această performanţă a fost în 2010, la Stockholm. Partea proastă e că şi atunci, şi acum, a pierdut în 3 seturi. De ce? Păi din acelaşi motiv pentru care pierde aproape toată lumea la cei din top 4: se crispează pentru că ştiu cu cine joacă şi nu pot să aplice lovitura fatală atunci când au şansa.

Federer a dat Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Stan ce-i al lui Stan şi a recunoscut că Wawrinka a jucat mult mai bine primele două seturi şi că el a fost norocos. E o descriere precisă, dar incompletă. Federer a fost poate norocos, dar a şi jucat mai nemilos exact atunci când a contat mai mult: la sfârşitul tie-break-ului din setul 2. Diferenţa între 300 de săptămâni ca numărul 1 şi postura de etern învins în optimi sau sferturi este că Federer poate să dea lovitura de graţie, iar Stan nu. Ce e interesant (dacă are chef cineva să-l psihanalizeze pe Stan), este că Wawrinka a dat pe Twitter înainte de meci această fotografie:  

Federer a trecut, mai apoi, în sferturi cu mult mai puţină dramă de Marin Cilic: 6/3, 6/4. Cilic era acum câţiva ani unul dintre jucătorii la care îmi făcea plăcere să mă uit. Nu mai e cazul. Pentru mine, el şi Ana Ivanovic sunt în aceeaşi categorie: tinere talente care promiteau imens, care au crescut vertiginous până când, din varii motive (la Ana mai clare decât la Marin), s-au destrămat. Iar acum sunt nişte copii palide care-şi caută, fără succes, jocul de odinioară. Schimbă antrenori, rachete, regimuri de fitness, slăbesc,  etc etc etc. Dar, am senzaţia, caută unde este uşor să caute. Ca beţivul din banc care-şi căuta cheile pierdute sub stâlpul de iluminat pentru că acolo era lumină. Cred însă că ceea ce caută ei, la fel ca Stan, este ceva mai greu de găsit în exteriorul lor: instinctul de asasin.

Federer va juca deci cu Murray în semifinală. Andy a trecut de Stepanek greu, în trei seturi: 4-6, 6-2, 6-3. Dacă vă închipuiaţi cumva că Murray va deveni senin şi fericit ca Dalai Lama după câştigarea US Open, acum cred că v-aţi liniştit: Muzz a rămas Muzz. În timpul meciului a emis această propoziţie, marcă înregistrată: “Sunt bolnav, sunt obosit şi joc aşa de proooooost!”. Asta fiind una din puţinele chestii emise de el pe teren pe care putem să le reproducem. Evaluarea a fost destul de precisă: Murray a jucat mediocru, şi se pare că se chinuie într-adevăr cu un virus.

Federer a avut însă numai cuvinte de laudă despre Murray în conferinţele de la Shanghai, făcând chiar nişte afirmaţii surprinzătoare: „Are rezultatele necesare să fie nr. 1 la începutul anului viitor, poate chiar şi la sfârşitul acestui an. Reacţia lui după ce a pierdut Wimbledon-ul a fost incredibilă: a câştigat Jocurile Olimpice şi US Open. Sunt foarte impresionat. Cu siguranţă acum este mai încrezător în jocul lui. Dar pe de altă parte, a fost un an lung pentru toată lumea. Va fi un meci dur, şi încă nu m-am hotărât ce tactică voi adopta”

Felul pozitiv în care Murray a gestionat înfrângerea de la Wimbledon are probabil legătură cu un mic amănunt pe care Andy l-a dezvăluit pentru BBC: de la începutul anului lucrează cu un psiholog. Sugestia a venit de la Ivan Lendl, care a lucrat şi el când era jucător cu o doamnă psiholog, pe care i-a recomandat-o şi lui Murray.

„Mulţi atleţi lucrează cu psihologi sportivi. Am lucrat şi eu în trecut, dar n-a mers aşa de bine. Ne concentram numai pe ce se întâmpla pe teren. Acum vorbesc despre lucruri din viaţă, din afara tenisului, care poate nu te lasă să te concentrezi cum ar trebui pe teren. Asta m-a ajutat mai mult decât să vorbesc despre cum să respir sau ce să fac între puncte. Pentru că în viaţa unui atlet se întâmplă mult mai mult decât ce se vede pe teren.”, a declarat Murray.

Interesant, nu, cum diferitele bucăţi ale vieţii noastre sunt ca vasele comunicante: ce se întâmplă într-unul se va vedea imediat în celelalte. Îmi amintesc că şi Djokovic, atunci când a început să lucreze şi să călătoarească cu un psiholog în 2010, a menţionat acelaşi lucru: că discuţiile l-au ajutat să-şi facă ordine în nişte zone care nu ţineau de tenis în sine, ci de viaţa din afara terenului. Lucru care s-a văzut apoi în performanţele de pe teren.

Apropo de Djokovic, în sferturi l-a tocat mărunt şi sistematic pe Tommy Haas, care este un jucător genial, însă are un dezavantaj major: are 34 de ani. Azi vârsta lui s-a văzut în faptul că nu putea ţine pasul cu Djokovic din spatele terenului. Jucătorii de tenis trebuie să meargă pe o sârmă foarte subţire: nu le foloseşte la nimic dacă sunt tineri şi nu sunt buni, şi nici dacă sunt buni şi nu sunt tineri.

Djokovic se va ciocni de Berdych în semi, care l-a anihilat destul de clar pe Tsonga. Novak va avea, cred, primul test serios din acest turneu- Berdych a jucat azi în modul “terminator” care l-a consacrat. De asemenea, spre deosebire de Jo, care are probabil nişte flashback-uri oribile de anul acesta de la RG de câte ori îl vede pe Djokovic, Berdych e mai greu de intimidat zilele astea, de când a început să mai exorcizeze „complexul Federer”. Deşi, la prima vedere, H2H e clar în defavoarea lui Berdych (9-1 pentru Novak),  cei doi n-au jucat decât o dată anul acesta, pe zgură la Monte Carlo, unde Novak a câştigat în 3 seturi, așa că ar putea fi interesant. Meciul este la 11.30 ora noastră, urmat, de la ora 15:00, de a doua semifinală, Federer-Murray. Enjoy!