Mâna de aur a lui JCF

Sursa: FFF

Nu sunt mulți ani în care doi foști lideri mondiali se retrag din tenis, mai ales la un interval atât de scurt. Unde mai pui că este același ani în care i-am mai pierdut și pe Fernando Gonzalez sau Kim Clijsters. Câteva săptămâni mai târziu distanță de Andy Roddick și a sa despărțire emoționantă de public, a venit rândul lui Juan Carlos Ferrero să-și ia adio de la fani și de la zilele petrecute în vestiar. Cei doi au în comun o finală de Slam, jucată la New York în 2003, moment în care spaniolul i-a cedat ștafeta lui Andy în fruntea clasamentului, după opt săptămâni petrecute pe primul loc. 

Puțini sunt aceia care pot să spună ceva rău despre Juan Carlos, unul dintre gentlemanii tăcuți ai tenisului. Poate că n-a fost un lider la magnitudinea campionilor cu care fanii mai tineri sunt obișnuiți în aceste zile. Nici n-avea cum. Ascensiunea fulminantă a lui Roger Federer – “singurul jucător care m-a făcut vreodată să mă simt absolut inferior. Avea răspuns la orice” – și explozia intensă și furioasă a lui Rafa Nadal nu i-au dat prea multe șanse. În plus, JCF și-a văzut potențialul diminuat de o serie de accidentări care i-au spulberat visul de a se mai întoarce într-o finală de Slam. 

Și totuși, chiar și așa, prezența în tenis a lui Ferrero este mult mai însemnată decât o percep cei care nu l-au văzut prea mult la lucru. Un tip modest, relaxat, conștient de resursele cu care a fost înzestrat, dar care n-a uitat niciodată de unde a plecat, Juan Carlos n-a fost neapărat campionul cu lipici la mase, un strălucitor prin excelență. A preferat mai degrabă o eleganță tăcută, disciplinată. Mulți spun că s-a închis mult în el după ce și-a pierdut mama, pe Rosario, răpusă de cancer, eveniment care l-a afectat teribil pe tânărul, pe atunci, de numai 17 ani. Plecat de acasă, singur printre străini, a ales să continue, în memoria ei, dar a devenit, invariabil, mai retras. O alegere care s-a tradus printr-un soi de subtilitate în jocul celui poreclit ulterior Mosquito (Țânțarul). “Un prieten mi-a spus așa, deoarece aveam picioarele ca de țânțar”.  

N-a fost o poreclă rea, în termeni de tenis. Foarte agil și fâșneț, Ferrero și-a impus rapid numele într-o perioadă în care specialiștii pe zgură constituiau un grup aparte, bine distanțat de specialiștii pe alte suprafețe. Existau un Corretja, un Albert Costa, un Carlos Moya. Plus Kuerten, cu siguranță. Spre deosebire de clasicul profil al jucătorului spaniol din acea vreme, Ferrero a părut foarte doritor să-și ridice jocul și pe alte suprafețe. În fapt, el a spus, nu o dată, că mai degrabă preferă jocul pe hard. Munca și interesul său au fost, de altfel, răsplătite. Ieșit din limitele zgurei, el a devenit primul spaniol din 1975 încoace care joacă finala la Flushing Meadows. Nu a reușit s-o și câștige, pierzând la Roddick, asta după ce îl bătuse pe Agassi în semifinale. Nu că pe zgură n-ar fi fost la fel de bun. Între 2000 și 2003, JCF a câștigat 111 meciuri pe suprafație roșie, pierzând 25. Dintre aceste victorii, 23 au venit la Roland Garros, turneu la care a făcut finala în 2002 și s-a impus în 2003, succes care i-a deschis calea spre locul 1. Visul mamei lui fusese împlinit.

176 de săptămâni succesive a petrecut în Top 10, după care a căzut pradă unui mix de accidentări și ieșire din formă. Dar influența sa asupra tenisului din Spania fusese deja aplicată. Juanqui e perceput drept un deschizător de drumuri, cel care le-a arătat celor care i-au urmat, inclusiv lui Rafa, că se poate. David Ferrer, alt spaniol care a încercat să-i calce pe urme, îl descrie drept “cel mai bun prieten al meu din circuit, o persoană foarte nobilă”. Lider mondial, câștigător de Slam, JCF a devenit și jucătorul care a adus punctul al treilea, aducător de victorie, în prima finală de Cupa Davis câștigată de Spania, în 2000. “Am realizat atunci ce impact a avut acel succes asupra țării”, spunea JCF. 

După mulți ani în umbră, a revenit puternic în 2009, reușind iarăși un titlu, la Casablanca. Anul următor, în seria sud-americană de turnee pe zgură, a prins o formă ca în tinerețe, curățând aproape totul: un vintage Ferrero a câștigat 14 meciuri din 15, și două titluri din trei competiții la rând. Seria l-a dus pe locul 14 și l-a făcut să spună că încearcă să revină în Top 10. Dar a fost cântecul de lebădă. A mai luat un titlu în 2011, la Stuttgart, apoi, anul acesta, sâcâit de accidentări, n-a jucat prea mult. A ales să se retragă acasă, la Valencia, turneu pe care îl deține în copropietate cu David Ferrer. “E o decizie complicată, dar simți, în sinea ta, când vine vremea”, spunea el. Nici nu se putea o ambianță mai potrivită pentru final: cel care i-a pus capăt carierei a fost un alt amic bun, Nico Almagro, pe care Ferrero îl va pregăti, part-time, începând cu sezonul viitor. Mosquito nu pleacă așadar prea departe.

Aici se desfasoara turneul de la Valencia

Mereu ancorat cu picioarele pe pământ, Ferrero și-a făcut prieteni peste tot, iar flerul său i-a fost de folos și în afara terenului. Cu un pronunțat spirit de afaceri, JCF a ales să nu epateze, să nu cadă pradă tentațiilor și să-și investească banii cu grijă. A cumpărat, cu ani în urmă, o construcție veche, pe care a remodelat-o, transformând-o în cochetul Hotel Ferrero, o locație care i-a cucerit pe experții în design interior din Spania. Mai deține o academie de tenis, iarăși una foarte lăudată și este, cum spuneam, co-owner al Valencia Open, încă o dată un eveniment foarte apreciat atât de jucători, cât și de oficialii ATP, care se desfășoară în incinta unei construcții impresionante. Mai are investiții și în alte proiecte. Cu siguranță vom mai auzi și de ele. Aparent, pe tot ce pune mâna șarmantul Juan Carlos se transformă în aur.  

“Încerc să am succes în tot ceea ce fac. Cred că e foarte important să faci asta în viață”, spune Juan Carlos. David Ferrer, prietenul său, trage concluzia: “JCF este o persoană chiar mai bună decât este ca jucător – ceea ce este extrem de dificil”. 

***

Video de la momentul dedicat lui Juan Carlos la Valencia – Rafa Nadal, Lleyton Hewitt sau David Ferrer au fost printre cei care au vorbit live, în vreme ce Roger Federer, Novak Djokovic sau Andy Murray au transmis mesaje.