“Când ești suficient de bun, poate n-ai nevoie de experiență”. Sofia Kenin se confirmă ca jucătoare de scene mari, își împlinește marele vis cu primul ei titlu de Grand Slam

Articol 30-0+ oferit gratuit tuturor cititorilor. Dacă vrei să citești mai mult astfel de conținut, susține 30-0 și fă-ți un abonament la 30-0+. 

În 2018, la finala Fed Cup dintre SUA și Cehia, Sofia Kenin, debutantă pe atunci și recent intrată în top 100, m-a impresionat în așa manieră încât una dintre concluziile acelei întâlniri a fost: lipsită de numelei ei mari, SUA poate a pierdut o finală, dar a câștigat o jucătoare. Determinarea, pasiunea pentru joc și modul  în care a luptat, lăsând la o parte publicul de la Ostrava, lipsa ei de experiență și valoarea adversarelor, nu te puteau lăsa indiferent. Nu aveai nevoie de prea multe dovezi ca să înțelegi că e o jucătoare făcută pentru scene mari. 

N-aș fi crezut că visul Sofiei Kenin se va îndeplini atât de repede. Însă victoriile obținute, titlurile adunate și progresul ei ca jucătoare anunțau că, la un moment dat, va începe să devină vizibilă și în turneele majore. Era o chestiune de timp, date fiind evoluțiile ei în turneele mari împotriva jucătoarelor mari (Serena Williams, Naomi Osaka, Ash Barty, Elina Svitolina – pe toate le-a învins). Dar mai ales dată fiind atitudinea. “Jucătoarele din circuit știu că nu renunț. Dacă într-adevăr vrei să mă bați, atunci chiar trebuie să mă bați cu adevărat. Trebuie să termini ce ai început. Pentru mine nu contează cât e scorul, eu voi fi acolo pregătită să mă lupt, să fac tot ce pot pentru a întoarce meciul. Și am făcut asta de multe ori”, spunea ea recent.

A făcut-o și azi, într-o finală de Grand Slam, la doar a 12-a ei prezență într-un turneu de Grand Slam, în fața unei jucătoare mult mai experimentate. Garbine Muguruza n-a terminat ce a început și i-a oferit Sofiei ocazia să revină în meci, adică suficient cât Kenin să nu se mai uite o secundă în urmă. Sau, în alte cuvinte, o aplicare a teoriei enunțate chiar de americancă în urmă cu câteva zile. Pentru că, de fapt, Kenin ne-a arătat prin această victorie de ce e important să termini ce ai început, dacă într-adevăr vrei să o învingi.

Totuși, înaintea finalei nu mulți anticipau un asemenea deznodământ. Nu pentru că Kenin n-ar fi capabilă să o învingă pe Muguruza (a mai făcut-o recent, la Beijing) ci pentru că, de data asta, coordonatele și încărcătura erau altele. Kenin avea în fața ei o adversară experimentată, trecută deja prin trei finale de Slam, din care a câștigat două, plus alte trei sferturi de finală și o semifinală. 

Ba mai mult, tot istoricul lui Garbine indica faptul că acest trofeu e al ei. Spre exemplu, victoriile sonore înregistrate în cele două săptămâni la Melbourne (Elina Svitolina, Kiki Bertens, Anastasia Pavlyuchenkova, Simona Halep – toate, jucătoare mult mai bine clasate decât ea). Până și detalii mai puțin obișnuite îi sunau favorabil: șocul primit în primul tur, când a pierdut primul set la zero cu Shelby Rogers ne-a readus aminte cum același șoc l-a primit din partea Barborei Strycova la Eastbourne în 2017, când a câștigat un singur game, iar mai apoi a fost de neoprit la Wimbledon. 

Până la acest turneu, Kenin nu știa cum e să joci o finală de Grand Slam, o semifinală, nici măcar un sfert de Slam. Așadar, ea a venit la meciul ăsta doar cu atitudinea ei exemplară și cu gândul că dacă a învins-o o dată pe Muguruza, o mai poate face încă o dată. Nu s-a gândit nici la experiență, nici la încărcătura meciului. De data asta ea a pus un aplicare o teorie a lui Naomi Osaka, și ea, la rându-i, autor al unor victorii neanunțate: “când ești suficient de bun, poate nu ai nevoie de experiență”. 

Așadar, dacă punem cap la cap toți factorii, victoria obținută de Kenin surprinde până la un punct, chiar dacă ea a fost jucătoarea cu clasamentul mai bun la ora finalei.  Nu o putem numi nici o surpriză majoră, dar nici o victorie anunțată. Să vedem, totuși, cum s-a scris și cum a fost obținută această victorie mare pentru Kenin. 

Cronica unei victorii (ne)anunțate

Un moment important al primului set al finalei a fost revenirea Sofiei Kenin de la 2-4 (0-40) la 4-4. Revenirea asta n-a ajutat-o pe Kenin să câștige setul, dar, vom vedea, o altă revenire de genul acesta avea să o ajute să câștige meciul. 

După un început furtunos de partidă al lui Garbine, a urmat o cădere neașteptată în game-ul opt al spaniolei: eroare neforțată, dublă greșeală, eroare neforțată, dublă greșeală (cu serviciul doi aterizând câțiva metri buni în afara careului de serviciu) și setul părea relansat. 

Doar că, precum s-a întâmplat pe tot parcursul turneului, Muguruza a fost impecabilă în a se reseta la scurt timp după comiterea anumitor erori. A cedat acel game la 4-3, dar s-a revanșat imediat cu un nou break – break care a fost decisiv și a venit precum primuli: cu Muguruza năpustindu-se asupra mingilor, punând presiune constant și cu Kenin lovind prea moale, prea scurt și fără să o pună în dificultate în vreun fel pe Garbine. Nici prin profunzimea loviturilor, nici prin acele schimbări de direcție care i-au câștigat meciul cu Barty; a lăsat-o pe Muguruza să conducă jocul, iar Kenin a apăsat pe lovituri doar în momentele în care a fost condusă sau s-a văzut în mare pericol. Or, pasivitatea asta nu a rămas nepedepsită de Muguruza, o jucătoare care nu ezită. 

Indecizia pe care a arătat-o Kenin – uneori a atacat, alteori s-a cantonat într-un joc la așteptare, a revenit asupra jocului agresiv, s-a reîntors apoi la un joc pasiv – a costat-o pe Kenin primul set. Dar asta s-a întâmplat, în principal, pentru că a avut multe soluții la îndemână și a avut nevoie de timp pentru a înțelege și mai clar ce anume e eficient și ce anume o poate răni serios pe Garbine. 

Spre exemplu, pe măsură ce finala a înaintat, Kenin a fost din ce în ce mai hotărâtă cu selecția loviturilor și clară în decizii, asta și pentru că s-a mai liniștit în interior: n-a mai încercat să combine jocul (slice-uri, scurte, mingi liftate, mingi accelerate în cross) cum a făcut-o în primul set. Ci a pus pe masă un joc agresiv-stabil, cu lovituri profunde, căutând mai degrabă lateralele terenului. Iar când s-a întâmplat asta, Muguruza n-a mai avut cu ce să se mai alimenteze, n-a mai avut ce taxa și a trebuit să găsească soluții în fața unui joc dinamic, rapid, în viteză, fără fisuri și, foarte important, calculat (opt winnere – patru neforțate). Nu le-a găsit în setul doi, s-a trezit bruscată din toate părțile și dusă în decisiv. 

În decisiv, presiunea era transferată către Muguruza: ea trebuia să caute alte variante, ea era nevoită să vină cu altceva, ea trebuia să găsească alte opțiuni. Kenin le găsise în setul doi și se dovediseră extrem de eficiente. 

Acum, pe de o parte, multe soluții la îndemână nu prea avea iberica. Jocul lui Garbine nu are *atât* de multe dimensiuni încât să-i permită să jongleze cu tot felul de combinații. E o jucătoare incisivă, cu o poziționare în teren foarte agresivă, cu lovituri plate și cu un dozaj bun ofensivă-defensivă. 

Așadar, avea la îndemână două variante: (1) să fie și mai agresivă, (2) să atace mai des ori să vină spre fileu de câte ori are ocazia, pentru că de pe linia de fund era complet dominată. A ales să fie foarte agresivă, ieșind cumva din tiparele ei obișnuite, și a pierdut. 

Un joc atât de agresiv precum a încercat ea (vezi, doar ca exemplu, riscul pe care și l-a asumat la serviciu, cedându-și serviciul la 2-3 după o dublă greșeală ori returul fulgerător, dar complet ratat la 2-4 în chiar primul punct) în setul decisiv al unei finale de Slam și având în față o jucătoare în transă, care n-a ratat nimic și a avut o acuratețe ireală în lovituri a fost sinucidere curată. “Timing-ul ei este mai bun decât am văzut vreodată la cineva. Ea nu se află într-un echilibru deplin atunci când lovește, dar poate lua mingea imediat după săritură. Toată lumea poate lovi adânc, dar unghiurile pe care le găsește ea, în timp ce încearcă să ia mingea repede, sunt atât de acute încât te scoate din teren iar apoi îți dă lovitură de grație”, spunea antrenorul Rick Macci, cel care le-a coordonat o vreme pe surorile Williams, despre cât de periculoasă poate deveni Kenin atunci când jocul îi merge. 

Apropo de transă, cum am putea să uităm game-ul care, mai mult ca sigur, a stabilit câștigătoarea acestui meci. Suntem la 2-2 în setul decisiv, Muguruza conduce cu 40-0, așadar are trei mingi de break consecutive. Kenin revine și câștigă game-ul în mare stil, cu puncte construite răbdător și încheiate (toate!) cu lovituri câștigătoare în lung de linie. De la 40-0, Muguruza n-a mai făcut nicio eroare neforțată și, totuși, game-ul a mers către curajoasa Kenin. Cinci winnere la rând, o nouă revenire de la 0-40, sau momentul care a dus-o pe Kenin la un nivel fantastic: a intrat într-o zonă, atât de întâlnită în tenis, în care americanca nu a mai ratat nimic până la finalul meciului. Impecabilă, determinată să-și câștige finala, mereu în gardă, fără greșeală.