Simona oferă o lecție prețioasă de tenis cu Anett Kontaveit, face unul dintre cele mai bune meciuri ale ei la Melbourne

Simona a avut nevoie de fix un game pentru a înțelege de unde să apuce acest meci cu Anett Kontaveit și ce anume trebuie să joace pentru a avea eficiență maximă. Kontaveit a început dominant, împrăștiind winner după winner (a câștigat primul game al meciului într-un minut) și dând senzația că a venit să joace, că e pregătită și știe ce are de făcut pentru a-și lua victoria. Mai precis, a venit cu un tenis foarte avântat, extrem de rapid și încercând să nu ofere niciun timp de reacție adversarei, refuzând să intre într-un joc de regularitate de pe linia de fund, unde ar fi fost, evident, complet dezavantajată.  

Prima reacție a Simonei la ceea ce a propus Anett a fost să rămână calmă. N-au deranjat-o winnerele adversarei și nici n-a intrat în panică, cum a făcut Belinda Bencic, care s-a precipitat și și-a lăsat adversara să câștige teren de la minge la minge. Simona a reacționat, în schimb, ca o jucătoare valoroasă, foarte experimentată, trecută prin multe și care a văzut multe. 

La 1-1 a fost un game lung și dur, în care Kontaveit a pus totul: a lovit plat și repede, luând din timpul de reacție al adversarei și s-a năpustit în fiecare minge, fiind chiar aproape de a-și câștiga serviciul. Cu toate că n-a făcut mai nimic greșit, a sfârșit prin a pierde acel game, fiind sufocată și deranjată de lungimea pe care Simona generat-o la retur, dar și în schimburile de mingi. Pentru cineva care a intrat în meci atât de montat, cum a părut Kontaveit, trebuie să fi fost teribil de frustrant să vadă cum jocul îi e descompus într-un mod relativ simplu, doar prin profunzimea loviturilor. Acesta a fost, de fapt, momentul în care partida s-a rupt. Sau în alte cuvinte, momentul din care Simona a legat 11 game-uri consecutive și a mai pierdut unul singur. 

Jocul Simonei a fost atât de coerent, stabil și inteligent încât tenisul lui Kontaveit s-a transformat într-un adevărat haos, fără să înțeleagă ce i se întâmplă, de ce i se întâmplă și cum a ajuns în situația asta. Pentru că, în realitate, nu ne-am aflat în situația în care Anett a intrat în meci fiind copleșită de emoții, de numele adversarei sau de faptul că joacă primul ei sfert de finală la un Grand Slam. Consistența din jocul Simonei, agresivitatea controlată, maniera în care a returnat – mereu lung, mereu deranjant, mereu în picioarele adversarei – și trecerile absolut încântătoare defensivă – ofensivă au făcut posibilă o astfel de implozie a estonei. Practic, în momentul în care a văzut că Simona are soluții la absolut orice, n-a mai știut ce să facă pentru a câștigă măcar un punct: a lovit în neștire, n-a mai avut repere și echilibru. 

Scorul e dur, dominant și, de ce nu, surprinzător pentru un sfert de finală de Grand Slam. Însă meciul acesta se putea complica sau chiar putea avea o altă traiectorie dacă Simona nu reușea să pună piciorul în prag repede. De fapt, aici intervine meritul cel mai mare al Simonei: nu și-a lăsat adversara să se desfășoare în voie, nu i-a permis să joace în ritmul ei și a știut cum să o destabilizeze, întâi la nivel de încredere, apoi la nivel de joc.  

Returul a fost primul pas către această destabilizare. Acele retururi lungi, aproape de linia de fund, fix spre picioarele adversarei i-au încurcat toate socotelile lui Kontaveit, care a avut în permanență o poziție agresivă în teren. Retururile Simonei au fost mereu curate și profunde iar asta a determinat-o pe Kontaveit să lovească  fie înghesuit, fie prea departe de minge, fie la câțiva metri în spatele linie de fund, deci neavând un control deplin. Să împingi o jucătoare cu o poziționare atât de agresivă (Kontaveit a primit serviciul și a lovit deseori din interiorul terenului) în teren la doi sau chiar trei metri în spatele liniei de fund nu e la îndemâna oricui. 

Eficiența la retur a fost ca un fel de domino. Un retur bun i-a permis Simonei să facă pasul în față și să-și deschidă terenul cu lovitura de dreapta, dictând, stabilind ritmul și folosindu-se de întreg terenul pentru a o deplasa pe Kontaveit. Un retur lung, central și ușor agresiv nu prea a oferit alternative, Kontaveit începând majoritatea punctelor din defensivă, adică nu tocmai departamentul la care ea excelează. 

Siguranța Simonei de pe baseline n-a fost singurul lucru bun din acest meci. Capitolul la care a impresionat, probabil, cel mai mult și care a demoralizat-o și mai tare pe Kontaveit a fost serviciul: cinci ași, toți veniți în momente importante, și 78% puncte câștigate cu primul serviciu. Asta a pus capac pentru Kontaveit, de altfel: nu doar că serviciul ei a fost amenințat în permanență de returul periculos al Simonei, dar nici n-a avut vreun cuvânt de spus la retur. Sau a încercat să aibă, dar nu i-a fost permis. 

Aceasta e și povestea meciului: Kontaveit a încercat de toate, a avut multe lucruri în plan, și-a dorit multe dar nu i s-a permis să execute. Cu mult calm și mereu găsind dozajul perfect în lovituri, Simona a demontat fiecare piesă din jocul estonei, făcând-o să pară o jucătoare care nu înțelege ce i se întâmplă și de ce ratează mingi pe care în mod normal nu le-ar rata. La o intensitate extraordinară, afișând o siguranță dezarmantă – intimidantă chiar – în fiecare execuție și fiind intangibilă la absolut fiecare capitol al jocului său (inclusiv cu venirile la fileu!), Simona a făcut, încă o dată, lucrurile să pară incredibil de simple. E o altă lecție prețioasă pe care Simona ne-o oferă. 

Citește declarațiile Simonei, partea întâi | partea a doua

ULTIMELE ZILE! Toți cititorii care se abonează sau își prelungesc abonamentul la 30-0+ până pe 31 ianuarie intră în cursa pentru o excursie de 3 zile, pentru 2 persoane, la Roland Garros 2020! 

Alte premii: un prosop oficial Australian Open și 10 vouchere x 100 lei în 30-0 Shop. Detalii pe larg, AICI.