Va mai reveni Robin Soderling?

De un an şi jumătate, Robin Soderling, fost dublu finalist la Roland Garros, se luptă cu mononucleoza care l-a obligat să renunţe la tenis după turneul de la Bastad din vara anului trecut. Soderling a început să se simtă slăbit şi obosit încă din primăvară, din timpul Roland Garros 2011, însă a ignorat simptomele. După ce a pierdut la Paris în sferturi la Nadal, a urmat Wimbledon, unde starea lui s-a agravat: “Mi-era atât de rău încât vomitam dimineaţa. Aveam febră. Dar era Wimbledon şi voiam să joc, pentru că asta am făcut toată viaţa: mi-am ignorat oboseala şi am încercat în continuare”. Acum, Soderling se întreabă dacă o pauză înainte sau după French Open nu ar fi micşorat impactul pe care l-a avut boala…

După ce a pierdut în turul 3 la Bernard Tomic la Wimbledon, Soderling s-a simţit mai bine şi a jucat la Bastad, unde a câştigat trofeul. Însă, după turneu, starea lui s-a înrăutăţit drastic. De atunci, Robin a consultat numeroşi doctori, zburând chiar şi în California în primăvara aceasta pentru un consult cu un specialist. Analizele au arătat că tiroida nu-i funcţiona bine, provocându-i o oboseală accentuată. Deşi starea lui este mai bună, Soderling nu este încă refăcut 100%.

Robin nu este prima victimă a mononucleozei, sau “febrei glandulare”. Roger Federer şi Andy Roddick au suferit forme mai uşoare. Mario Ancic n-a fost însă la fel de norocos. În 2007 a fost diagnosticat şi a trebuit să ia o pauză îndelungată. Deşi a revenit în circuit, n-a mai fost acelaşi jucător şi a trebuit să se retragă la 26 de ani.

Ce este mononucleoza?

Mononucleoza mai este cunoscută şi sub numele de “boala sărutului”, din cauza faptului că se poate transmite prin salivă. Tim Wood, doctorul oficial al Australian Open: “În vestiare, jucătorii petrec mult timp în proximitatea altor jucători. Dacă foloseşti aceleaşi pahare, sticle cu apă sau farfurii, există posibilitatea de a fi expus la urme de salivă”.

În plus, regimul de viaţă al sportivilor profesionişti nu este foarte uşor pentru corpul lor:  antrenamentele prelungite, oboseala provocată de călătorii şi schimbările dese de fus orar, toate conduc la o slăbire a imunităţii. Există studii ştiinţifice care arată că sistemul imunitar al atleţilor profesionişti este slăbit de efortul fizic continuu la care aceştia sunt supuşi. Iar faptul că sunt tot timpul pe drumuri, petrecându-şi timpul în locuri aglomerate (vestiare, hoteluri, restaurante, aeroporturi), îi face mai vulnerabili şi mai expuşi la viruşi.

Paul Chatrath, doctor englez specialist: “Mononucleoza afectează în mod diferit pacienţii. Unii suferă perioade îndelungate. Credem că durata bolii depinde de severitatea atacului inţial şi de starea sistemului imunitar al pacientului.”

Un pas înainte, doi înapoi

“Câteodată mă simt bine, încep antrenamentele şi totul merge bine. Încep să mă gândesc că poate în câteva luni voi putea să revin în circuit. Apoi fac un pic mai mult efort şi mă trezesc a doua zi obosit şi bolnav”. Acum câteva săptămâni, Soderling era încântat că reuşea să se antreneze câte o oră la fiecare două zile. Apoi, o răceală şi o gripă l-au obligat să se oprească iar timp de 20 de zile înainte să reia antrenamentele.

“În ultimele luni m-am simţit mai bine, ceea ce-mi dă speranţă. Dar am perioade în care mă simt din nou rău. Speranţă, apoi din nou dezamăgire, apoi iar speranţă, apoi iar dezamăgire – oscilarea asta mă distruge. În general, starea mea s-a îmbunătăţit, dar nu sunt disperat să revin mâine în circuit. O să mă străduiesc cât pot, bineînţeles, dar am învăţat să trăiesc cu gândul că poate n-o să se mai întâmple niciodată. Dacă va fi așa, eu ştiu c-am făcut tot posibilul”

Jumătatea plină a paharului

Robin spune că nu i se mai pare la fel de dureros să vadă tenis la televizor ca acum câteva luni. În plus, sosirea fiicei sale Olivia (născută acum 6 săptămâni), i-a modificat perspectiva asupra lucrurilor. “Pentru prima oară în viaţa mea, nu mă mai pun pe mine pe primul loc, ceea ce e ciudat”, spune el cu un zâmbet. “Toată viaţa m-am concentrat pe tenis, antrenamente, rezultate. Eram 100% la sută implicat. Acum îmi doresc să mă fi concentrat 90% şi 10% să mă fi relaxat. M-ar fi ajutat dacă m-aş fi relaxat mai mult. Asta e ceea ce regret, că n-am avut timp pentru nimic altceva în afară de antrenamente şi meciuri. Jeni şi cu mine am vrut dintotdeauna copii, însă am amânat tot timpul. Acum chiar nu înţeleg de ce am aşteptat atâta. “

Cuplul s-a mutat într-un apartament nou, iar Robin recunoaşte că participă şi el la schimbatul scutecelor, în “10-15% din cazuri”. Olivia este un bebeluş cooperant, care doarme noaptea, iar Robin este recunoscător pentru asta. În afară de fiica lui şi antrenamentele sporadice, Robin îşi ocupă timpul luând cursuri de gătit şi plimbându-şi câinele.

Speranţe de viitor

Pentru Fredrik Rosengren, ultimul antrenor al lui Soderling, totul este un deja-vu: el era antrenorul lui Mario Ancic atunci când acesta a fost diagnosticat în 2007. Recent, Rosengren a acceptat (cu acordul lui Soderling) postul de antrenor al echipei suedeze de Cupa Davis.

“Nu pot decât să-l susţin”, a declarat el despre lupta lui Soderling. “Şi-mi pare atât de bine că am avut şansa să-l cunosc. Lumea crede că e un tip rău, dar nu este adevărat. Este un om incredibil de bun. Nu pot decât să-i spun în fiecare zi că sănătatea e cel mai important lucru, mai important decât tenisul, decât orice.”

“Dar în acelaşi timp ştiu că vrea să revină, să joace din nou. Îi place stilul de viaţă, călătoriile. Ne plimbam prin Stockholm în octombrie, în timpul Stockholm Open şi mi-a spus: “Mi-ar fi plăcut aşa mult să fiu pe stadion, să joc în seara asta”

Robin încă mai speră: “Nu vreau să-mi închei cariera încă. Simt c-aş mai putea juca încă 5 ani. Dar nu trebuie să uit că am multe lucruri pentru care trebuie să fiu recunoscător. Mononucleoza putea să mi se întâmple când aveam 18 sau 20 de ani. S-a întâmplat la 27. Am avut şansa să am o carieră grozavă.” 

Surse: ESPN, The Australian