Tsitsipas e de neclintit, îl învinge pe Federer cu propriul lui stil. Cum a reușit Stefanos calificarea în cea mai importantă finală a sa
Camelia Butuligă | 16 noiembrie 2019După victoria cu Djokovic și eliminările lui Novak și Rafa, părea că va fi ocazia ideală pentru ca Roger Federer să-și încheie sezonul cu un titlu mare. Dar Tsitsipas a avut alte idei, cu o nouă victorie la Federer, la fel cum începuse sezonul, la AO. Se continuă trendul din ultimii ani: va fi al treilea sezon la rând în care Big 3 nu câștigă ATP Finals.
Stefanos Tsitsipas și Dominic Thiem își vor disputa finala ATP Finals 2019.
Federer – Tsitsipas este un match-up care intrigă prin asemănările dintre stilurile de joc (atac, serviciu, rever cu o mână, voleuri excelente), diferențe (17 ani în plus și niște fire de păr în minus la Federer), dar și istoricul întâlnirilor dintre ei. Fanii Federer își amintesc cu trepidație înfrângerea în patru seturi foarte strânse de la Australian Open din acest an, în care Federer nu a reușit să convertească niciuna dintre cele 12 mingi de break. Roger a mai șters apoi amarul cu două victorii în două seturi, la Dubai și Basel, dar mingile de break nefructificate aveau să se dovedească cruciale și în această seară. A fost mai bine decât la AO, dar nu cu mult: 1 din 12.
Problema lui Federer la mingile de break nu-i de ieri, de azi și nu a apare doar contra lui Tsitsipas. În semifinală, acest procentaj dezamăgitor s-a datorat și inabilității lui Federer de a găsi lovitura potrivită când trebuia, dar și capacității grecului de a-și ridica nivelul serviciului în punctele cruciale, o calitate care este marca jucătorilor mari. Cineva îl compara cu Del Potro, numindu-i ”big point players” – jucători de puncte mari – datorită abilității lor de a găsi servicii unu nereturnabile sau de a câștiga repede cu scheme un-doi atunci când sunt încolțiți. Și pe Nadal l-a frustrat în acest fel, dar Rafa este mai bun la retur decât Federer și, aș zice, și la condiția fizică. Spaniolul a insistat pas cu pas, ridicându-și nivelul după ce-a pierdut setul 1 și împingând meciul în decisiv, unde Tsitsipas a cedat fizic. Federer nu a putut face acest lucru azi, nivelul său scăzând dramatic în setul 2.
Tonul a fost dat încă din primele două gameuri ale primului set: Federer a avut minge de break pe serviciul lui Tsitsipas, dar a greșit niște forehanduri și l-a lăsat pe grec să scape. Acesta a fost al doilea punct nevralgic al serii: forehandul lui Federer a fost responsabil pentru nu mai puțin de 17 greșeli neforțate (și șapte lovituri câștigătoare). Prin comparație, cu Djokovic făcuse cinci erori în tot meciul. Backhandul a rezistat bine, dar nu a putut compensa erorile de pe partea dreaptă. Apoi, Federer a jucat un game necaracteristic de slab pe propriul serviciu, cadorisindu-l pe grec cu două smash-uri greșite. Influența lui Djokovic, atât de ”celebru” pentru smashurile greșite încât acestea sunt numite „djokosmashuri” de fani? Glumesc, desigur – dar Federer greșește atât de rar un smash (darămite două în același game), încât te gândești la tot felul de explicații fanteziste.
Acum, serios – explicația reală este felul deconectat în care Federer a început semifinala. Aceasta poate avea legătură cu Djokovic, dar în alt sens. După mine, Djokovic pentru Federer e ca Sharapova pentru Serena. Moartă, coaptă, într-un picior, Serena se activează ca la nicio altă adversară când o vede pe Masha în dreptul ei pe tablou. În plus, știe exact ce trebuie să facă pentru a o învinge, doar a făcut-o de atâtea ori. La fel și Roger. Meciul cu Novak l-a activat, dar l-a și consumat emoțional în aceeași măsură – venea după acea finală traumatizantă de la Wimbledon pe care se simțea obligat s-o răzbune, și în plus, avea propria sa miză: calificarea în semifinale. Într-un fel, meciul cu Djokovic a fost anomalia, iar împotriva lui Tsitsipas Federer a revenit la nivelul ”pământean” din meciurile contra lui Thiem și Berrettini.
Însă credit lui Tsitsipas pentru cum s-a comportat, mai ales în vacarmul pro-Federer din O2 Arena. Serviciul său a fost imbatabil, mai ales în condițiile în care a servit 89 puncte față de doar 54 ale lui Federer. În schimburi, a jucat fără frică și inteligent, variind traiectoriile, apăsând și cu forehandul, dar mai ales cu backhandul, pe care îl lovește drive și când este împins în apărare. Abilitățile sale defensive sunt excelente: deplasarea și rezistența fizică sunt susținute de faptul că nu-și pierde capul și nu încearcă lovituri riscante din poziții nefavorabile.
Federer a avut de luptat cu un adversar care este imaginea sa în oglindă ca joc, destul de matur încât să nu se bată singur și cu prospețimea fizică a tinereții de partea sa. Deși a jucat cu Rafa aproape trei ore ieri și în primele gameuri azi a părut că se resimte fizic, făcând niște grimase de durere, Tsitsipas și-a revenit și a părut mai fresh pe teren decât Federer, care a jucat o oră și un pic cu Djokovic și a avut o zi de odihnă în plus. Ce înseamnă să ai 21 de ani.
În ciuda oscilațiilor din jocul lui Federer și a inabilității sale de a da lovitura finală, meciul a oferit un nivel excelent pe anumite segmente – sfârșitul primului set a avut niște puncte care i-au făcut pe fanii tenisului de atac să se simtă-n al nouălea cer.
Măcar asta să fie consolarea federiștilor: stilul ăsta de joc e pe mâini bune, deși mâinile astea l-au trimis pe Federer acasă în semifinale, pentru al treilea an consecutiv. Tsitsipas e conștient că misiunea de a-i călca lui Roger pe urme nu-i chiar floare la ureche: ”Nu-i ușor să-l copiezi pe Federer. Ce face pe teren este magic. Eu încerc să fac măcar jumătate din ce face el.”
Deocamdată se descurcă binișor: este cel mai tânăr finalist la Turneul Campionilor de la… Juan Martin Del Potro în 2009. Ce coincidență.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
