Apar problemele cu regula timpului. Explicația lui Monfils pentru întârziere: “Sunt negru, transpir mult”

Adrian Țoca | 3 ianuarie 2013

Apar problemele cu regula timpului. Explicația lui Monfils pentru întârziere: “Sunt negru, transpir mult”

 

Abia a început sezonul și regula timpului – sau, mai exact, aplicarea ei – amenință deja să devină prima controversă majoră a anului. Foarte pe scurt: ATP a anunțat că va aplica mult mai drastic regula care spune că orice întârziere peste cele 25 de secunde permise între puncte va fi taxată imediat, întâi cu avertisment, apoi cu un “fault” la primul serviciu. N-a durat mult până să apară și problemele, cum era previzibil, de altfel. Notabil, primul avertizat al anului a fost Victor Hănescu, dar primele comentarii au apărut la Feliciano Lopez și Gael Monfils. Ambii, penalizați de arbitri, ambii au protestat furios, ambii au avut o cădere în joc imediat după. Lopez a rămas fără primul serviciu exact în momentul în care avea de salvat trei mingi de set în prima manșă cu Kubot. Nervos, spaniolul nu a mai recuperat, pierzând și setul, și meciul. Monfils a fost și el penalizat pentru că a petrecut prea mult timp ștergându-se cu prosopul, iar Gael s-a supărat și a cedat setul secund cu Kohlschreiber, înainte de a recupera în decisiv. Explicația lui către arbitru trebuie notată deja pentru Fraza Anului: “Sunt negru, deci transpir foarte mult!”

Monfils

Feliciano Lopez (de la minutul 46)

După meci, tot Monfils a cerut mai multă logică în aplicarea acestei reguli, apreciind că arbitrii ar trebui să facă o distincție clară între situațiile în care jucătorii trag de timp și cele în care fie sunt împiedicați de diverse alte condiții să reia jocul (spectatori, arbitrii), fie încearcă să-și revină. Și exact aici e toată discuția.

După ani de zile în care jucătorilor li s-a permis să ducă uneori și până spre 40 de secunde pauza dintre puncte (nu contează numele jucătorului, nu contează motivul), acum se încearcă, dintr-o dată, grăbirea întregului proces și scurtarea meciurilor. E foarte bine că se vrea asta, nimeni nu vrea să aștepte ore în șir pe un teren sau la televizor. De acasă, mi s-a întâmplat, nu o dată, să scriu fără probleme mailuri între două puncte tărăgănate aiurea. Însă toată problema ține de felul în care se implementează această intenție. E foarte importantă aplicarea ei corect și permanent, pentru că altfel vor fi mereu discuții. Vreau să spun că fie sunt penalizați absolut toții jucătorii care vor depăși 25 de secunde, indiferent de scor, indiferent de nume, indiferent de context (caz care va duce la foarte multe discuții), fie sunt iertați toți atunci când situația o cere. Mă refer la raliurile acelea absolut epuizante, la capătul cărora jucătorii abia își mai trag sufletul. Vă mai amintiți de schimbul Dimitrov – Gasquet, de la Roland Garros? Cum ar fi fost ca, la finalul lui, ambii jucători să primească un avertisment? Jocul s-a schimbat mult în ultimii ani, aproape că nu există meci fără o perioadă solicitantă, cu raliuri crunte, chinuitoare, iar jucătorii pur și simplu au nevoie să se adune. Că sunt unii care “se adună” după fiecare punct, e altă discuție. 

Ziceam de Roland Garros, și aici ajungem la altă nuanță. La Slam-uri, regula coboară și mai mult limita: jucătorii vor fi penalizați la 20 de secunde, nu 25, ca în ATP. Mi-e absolut foarte greu să cred că se va putea respecta această limită, fie și cu toate bunele intenții, mai ales în condițiile unor meciuri trei din cinci seturi. Uniformizarea regulii e aproape imperativă.

Alte semne de întrebare normale sunt legate de momentul în care se aplică regula. Când se găsește într-o situație delicată, având de salvat minge de set, de meci sau ceva aproximativ, orice jucător își ia câteva secunde în plus ca să se regrupeze și concentreze. Situație perfect normală. Se va aplica această regulă și la minge de meci, și dacă da, e corect, e în spiritul jocului să nu-i lăsăm pe jucători să-și ia inima-n dinți când au de înfruntat astfel de clipe grele dintr-un meci? Iată, Feliciano Lopez deja a pățit-o, fiind sancționat la minge de set. Până și cel mai calm jucător va risca să-și piardă cumpătul și, odată cu el, meciul. Își vor asuma arbitrii astfel de riscuri?

În plus, Lopez, cu tot respectul pentru el, nu este printre cei care formează artileria grea a circuitului. Vor fi la fel judecați și Nadal, Djokovic, Del Potro, alții ca ei, oameni care fac audiențele și aduc banii? Îmi aduc aminte că anul trecut, Nole,  de exemplu, n-a reacționat tocmai prietenește când i s-a pus în vedere că întârzie.

Iar Doha e un turneu de 250, miza e mai mică. Schimbați Doha cu, să zicem, Madrid, și pe Lopez, cu oricare dintre numele mari, și închipuiți-vă singuri mai departe.

Iată cum o regulă foarte bine intenționată riscă să se termine prost, oricât de bine își vor face arbitrii treaba. Dată fiind subiectivitatea situației, e aproape inevitabil ca discuțiile să nu reapară. Iar consecințele, în astfel de situații, ar putea să fie nu tocmai plăcute.

Pe de altă parte, există și reversul medaliei. Conform mai multor opinii, după ce și-a vărsat năduful pe arbitru și a depășit amărăciunea pierderii setului doi, Monfils a fost ceva mai alert între puncte, ștergându-se mai repede cu prosopul, mișcându-se mai puțin de-a lungul și latul terenului și, în general, părând să fi înțeles mesajul (paranteză: că tot suntem la Monfils, de apreciat că francezul spune că este la 100 la 100 și că genunchii nu-l mai supără. De văzut până când).

Rămâne însă riscul ca, deși unii jucători ar putea fi “domesticiți”, alții să fie afectați în diverse feluri de această regulă.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi