Simona Halep trece de Rebecca Peterson, nu-i lasă decât două game-uri în debutul la Beijing

Radu Marina | 29 septembrie 2019

E de văzut cum se va resimți fizic după acest meci și dacă problemele la spate au dispărut complet (meciul acesta ne spune că lucrurile încă nu stau așa cum își dorește). Dar pentru azi să ne bucurăm de o victorie clară

Simona Halep s-a răcorit în debutul de la Beijing pentru perioada ceva mai nefastă recentă, învingând-o pe Rebecca Peterson categoric, 6-1, 6-1, în o oră și 11 minute.

Accidentată la gleznă la Toronto și afectată de urmările acelei probleme la Cincinnati, Simona a trebuit să se retragă săptămâna trecută la Wuhan după o nouă problemă la spate care a dat fiori suporterilor ei, reamintind de accidentarea similară de anul trecut care i-a încheiat sezonul. Dar debutul la Beijing – pus în dubiu de accidentarea din meciul anterior cu Rybakina – s-a dovedit a fi fără emoții pe planul scorului, Simona trecând fără probleme de jucătoarea suedeză.

Pe lângă starea fizică (incertă) a Simonei, meciul era în particular făcut interesant și de faptul că Rebecca Peterson traversează cea mai bună perioadă a carierei sale, câștigând recent în Asia primul ei titlu WTA, la Nanchang. 

Cu destule incertitudini în jurul ei, mai ales dacă ne gândim la faptul că ultima accidentare la spate i-a oprit sezonul 2018 brusc, și cu o adversară care la momentul meciului avea în spate șapte victorii consecutive, răspunsul oferit de Simona a fost, încă o dată, cel potrivit: precaută, cu poftă de joc și suficient de solidă încât să nu-i dea nicio șansă adversarei.

Pe parcursul meciului, Simona a încercat să-și facă viața cât mai ușoară, dictând și fiind în permanență în alertă, dar fără să se întrebuințeze mai mult decât e cazul (singura excepție ar fi răspunsul impecabil la o scurtă pusă de suedeză la finalul primului set). Cu mici rețineri în deplasare – neclar dacă asta pare să indice că suferă fizic sau nu – , Simona a părut bine așezată în teren: foarte stabilă de pe linia de fund, clară în decizii și dispusă la efort, chiar dacă în multe momente limbajul corporal a părut a fi cel al unei jucătoare îngrijorate, care încă nu se simte la capacitate maximă. 

Ca evoluție a meciului, lucrurile n-au fost tocmai îngrijorătoare. Tenisul propus de Simona a fost unul bun și și-a ridicat nivelul exact cât a fost nevoie pentru a obține o victorie facilă, într-un timp relativ scurt. Aici a contribuit atât faptul că Peterson a fost complet nepregătită de consistența jocului Simonei, devenind haotică și neinspirată cu atacurile, cât mai ales pentru că Simona i-a citit rapid jocul: a înțeles încă din start că trebuie să se ferească de lovitura de dreapta a Rebecăi, care e lovitura ei de bază, și să o deplaseze cât mai mult, acesta fiind un capitol la care suedeza încă mai poate progresa mult. 

Cu astea două lucruri puse cap la cap, semnele de întrebare au dispărut iar meciul a devenit o rutină: jucată în multe rânduri doar spre partea de rever și fiind sufocată de ritmul impus de adversară, Peterson s-a văzut fără alternative. Pe când Simona s-a simțit confortabil având în față o astfel de adversară, care n-a surprins-o și a jucat în ritmul stabilit de ea vreme îndelungată – ceea ce a și dus la o victorie clară, scurtă și fără bătăi de cap, adică exact ceea ce era de recomandat după sperietura de săptămâna trecută de la Wuhan. 

Acum e de văzut cum se va resimți fizic după acest meci și dacă problemele la spate au dispărut complet (meciul acesta ne spune că lucrurile încă nu stau așa cum își dorește).

Dacă totul va fi ok, în turul următor Simona o va reîntâlni pe Ekaterina Alexandrova, care a trecut în trei seturi de Bernanda Pera. Simona a jucat recent cu Alexandrova, depășind-o într-un meci în care a trebuit să revină din urmă, 3-6, 7-5, 6-4 la Cincinnati, în această vară.

Simona: „Nu-s 100 la sută, încă simt durere”

La conferința de presă de după meci, Simona a spus că spatele încă nu e complet refăcut:

„Nu sunt 100 la 100 recuperată, încă mai simt durere. După o vreme se blochează un pic. Dar azi am fost foarte relaxată, pot să spun că nu am forțat. Am știut cum să joc contra ei. Cred că am jucat inteligent, am jucat ce ei nu-i place. De aceea am putut câștiga.

Cu accidentările nu e niciodată ușor, așa că mă simt bine; am fost un pic tristă înainte de acest turneu, pentru că s-a întâmplat din nou, la fel ca anul trecut. Dar faptul că am câștigat și felul în care am făcut-o mă face fericită”, a spus Simona, care și-a serbat în urmă cu două zile ziua de naștere.

https://twitter.com/Camelia30_0/status/1178190827169951744?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi