Warm-up Australian Open: Puncte slabe, puncte forte, oportunităţi şi ameninţări

Aşa cum se obişnuieşte pe la toate turneele cu ştaif, site-ul oficial al Openului Australian a început deja să încălzească puţin aşteptările pentru ceea ce va urma de luni încolo. Bineînţeles, avem ştiri şi poze despre starurile care se adună, despre speranţele locale, despre stânga şi despre dreapta, despre vreme şi despre stil. Pe lângă astea, ne-au răsfăţat – Happy Slam doar – şi cu nişte analize cel puţin interesante, făcute pe tipicul analizelor SWOT, ale unora dintre jucătorii care ar putea să facă diferenţa la Melbourne.

Am zis că nu ne-ar strica şi nouă un pic de exerciţiu de încălzire, aşa că le-am adunat mai jos, rezumând textele australienilor despre puncte slabe, puncte forte, oportunităţi şi ameninţări şi adăugând titlurile din partea casei. Enjoy!           

Juan cel Respectuos

Perspectivele lui Juan Martin del Potro de a fi unul dintre posibilii candidaţi pentru un upset al Big 3 la această ediţie a Openului Australian par a fi destul de bune. Are cel puţin cinci puncte forte: unul dintre cele mai devastatoare forehand-uri, atunci când îl loveşte cum trebuie; un backhand pe care se poate baza; serviciu exploziv; mişcare în teren excepţională pentru cineva de statura lui; prezenţă intimidantă pe teren taman datorită staturii. Spre deosebire de ceilalţi jucători care ar putea atenta la triumvirat, Delpo ştie de ce anume este nevoie ca să câştige un Grand Slam, o altă oportunitate fiind faptul că se descurcă bine pe terenurile de ciment. Uitându-ne la slăbiciuni şi ameninţări, reţinem că argentinianul are „un respect aproape reverenţial pentru Big Four” (10 – 32 recordul carierei împotriva cvartetului) şi un talent special de a se băga pe tabloul la AO în calea lui Roger, care n-a stat la discuţii prea multe cu el, nici în 2009, nici în 2012.

Tsonga vs. Suspecţi Neaşteptaţi

Spiritul de luptă, jocul atletic şi agresiv, construit pe un forehand letal, sunt punctele forte care fac din francez un adversar de temut. În ultimele două călătorii la Melbourne Park, însă, Tsonga a pierdut la adversari din afara top 25. Pentru el, AO ar fi o oportunitate de a ieşi din umbra în care parcă a intrat în 2012. Ca să obţină un rezultat bun, va trebui să îşi controleze punctele slabe, precum acele episoade în care este inconstant, lovind mingea aiurea, fie în fileu, fie prea lung, sau episoadele în care serviciul i-o ia razna. De asemenea, va trebui să nu mai cadă în tiparul în care spune adio turneelor de Mare Slam din prima săptămână, căzând pradă devreme unor ameninţări venite din partea unor jucători precum Martin Klizan, Kei Nishikori, Stanislas Wawrinka şi Alexandr Dolgopolov.

Hewitt, din nou la război

Ce pot face o inimă mare şi o dorinţă neîmblânzită de a câştiga, un joc la retur foarte bun şi o mobilitate aşijderea în spatele terenului? Toate aceste puncte tari l-ar putea aduce pe Hewitt în poziţia de a înregistra şi anul acesta victorii notabile, cum au fost cele la Andy Roddick şi Milos Raonic, în precedenta ediţie a Openului Australian. Dar punctele slabe (lipsa de forţă în lovituri, stilul de joc care îl seacă de resurse şi disponibilitatea de a se accidenta), cuplate cu ameninţările (“sunt prea multe versiuni îmbunătăţite ale jocului lui Hewitt în jocul de tenis profesionist la ora actuală”) fac din australianul fost număr unu mondial doar un războinic reîntors pe câmpul de luptă, nu neapărat şi unul reîntors pentru a ieşi victorios din prima săptămână.  

Ferrer, con ilusíon   

„Ar putea să fie primul câştigător spaniol al unui Grand Slam din ultimii 10 ani care să nu se numească Nadal.” Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar  trebui ca Daveed să îşi pună la lucru toate punctele forte, adică puterea de concentrare, constanţa, capacitatea de a juca fără erori pentru perioade consistente de timp şi, nu în ultimul rând, rezistenţa, răbdarea şi forţa mentală. Oportunităţi sunt. Prima dintre ele şi cea mai importantă: la AO, Big Four au rămas Big Three. Problema este că Daveed nu are acele „killer shots” sau chiar „shot” pentru a trece de ei. „Asasinul silenţios” (abundă zilele astea în tenis metaforele cu asasini, autorul celei de aici este Craig Tiley, directorul AO) se va vedea probabil ameninţat de oponenţi mai mari, mai înalţi, mai puternici, care prind o zi bună.

Haas, 34 şi 3 din 5  

Cum se face că un jucător care are atât de mult talent, care este capabil să joace pe orice suprafaţă, un jucător turnat în tipare clasice, care avansează lejer către net, care posedă destulă forţă, atât la serviciu, cât şi la jocul din spatele terenului, care are calităţi sportive absolut impresionante nu a cîştigat un titlu de mare slam? Pentru că toată această pleiadă de puncte forte i-a fost subminată de numărul imens de accidentări. Altfel, germanul vine la Melbourne după un an foarte bun pentru el şi are şi un istoric favorabil în Australia. A jucat semifinale în 1999, 2002 şi 2007. Principala întrebare şi ameninţare serioasă care îl priveşte este: poate el să reziste la meciuri de cinci seturi cu jucătorii din elită?

Richard contra Gasquet  

Se repetă întrebarea de mai sus. Cum este posibil ca unul dintre cei mai tehnici şi mai talentaţi jucători, care este capabil să execute orice lovitură, care are un backhand aşa de frumos, un forehand atât de muşcător, care acoperă terenul atât de bine să nu fi câştigat mai mult? Răspunsul nu mai este însă acelaşi ca mai sus. Spre deosebire de Haas, lovit permanent de accidentări, la Gasquet cam toate punctele forte se văd sabotate de lipsa de tărie mentală. Ar mai fi, ca punct slab, tendinţa de a se retrage în spatele terenului, ceea ce îl face vulnerabil la unghiurile ascuţite şi mingile scurte. Vestea bună (sau oportunitatea) este că, din 2011, francezul a devenit ceva mai constant în joc. Vestea rea (sau ameninţarea) este că pare încă departe de a crede că poate face faţă „celor mari”.

Kei în apărare

Un forehand ca un bici, cu multă acceleraţie, pe care îl loveşte din săritură. Plus un backhand solid. Plus un serviciu pe care se poate baza. Plus mişcare excelentă şi constanţă. Contra trei minusuri: ceva probleme cu forţa loviturilor, atacabil pe serviciu şi rever, incapabil, în unele momente, să vină cu lovituri penetrante, care să le creeze probleme adversarilor redutabili. O oportunitate majoră – încrederea pe care şi-a adunat-o în 2012 contra a două ameninţări –  este un jucător foarte expus riscurilor de accidentare şi este sub presiunea de a apăra punctele adunate în sfertul de anul trecut.

Raonic. Pe când un superstar?

Mai întâi, să le vedem pe cele bune: serviciu, serviciu şi iar serviciu. Pe care-l foloseşte ca să atace la fileu, adeseori după un forehand masiv, şi ca să pună în permanenţă presiune pe adversari. Cele mai puţin bune: retur (15% game-uri la retur câştigate în 2012) şi … retur (39% conversia punctelor de break în acelaşi an). Oportunităţile pentru Milos sunt destul de frumoase, dacă ne uităm la ceea ce a făcut el în 2012 împotriva top 10. Are record de 6-6, câştigând împotriva lui Andy Murray, Tomas Berdych şi Janko Tipsarevic. Ca să le fructifice, trebuie să se mobilizeze împotriva ameninţărilor reprezentate de jucătorii mai mici de statură, dar foarte buni la retur. Craig Tiley: “Cred că va sparge gheaţa la unul dintre aceste evenimente, dar nu sunt sigur că va fi anul ăsta la Australian Open.”

Tipsarevic. Dramă. Şi iar dramă

Sunt multe puncte forte de enumerat pentru Janko: are lovituri excelente, agresive şi plate, este într-o formă fizică foarte bună, posedă intensitate şi focus. În plus, a înregistrat un progres remarcabil în departamentul „rezistenţă mentală”. Adăugăm oportunităţile: anul trecut, Janko nu a trecut de turul trei la Melbourne, deci nu ar fi aşa greu să-şi depăşească performanţa anul acesta. Să băgăm, însă, în ecuaţie, şi punctele slabe: Tipsarevic este prea scund şi nu posedă suficientă forţă. Ca şi David Ferrer, nu are acel „killer shot” care să-l ajute atunci când meciurile devin intense. Iar la Janko nu rareori meciurile devin aşa sau, cum spune australianul nostru autor de SWOT, „where there’s Janko, there’s drama.” Cât despre ameninţări, ele nu vor înceta să apară chiar de la adversarii fără blazon pe care foarte probabil îi va întâlni în primele tururi ale turneului.

Dolgopolov, one man show

„În afară de Roger Federer şi Andy Murray, nimeni nu joacă un joc atât de variat şi de complet, pe orice suprafaţă, precum Dolgopolov.” Cum sună asta ca punct forte? The Dog le are pe toate: lovituri cu spin, lovituri tăiate, unghiuri şi viteze diferenţiate, forţă pe forehand, picioare rapide. Toate astea l-au adus în 2011 în poziţia de a juca în sferturi, după victorii în cinci seturi la Tsonga şi Soderling. Şi-atunci, de ce nu? Pentru că ucraineanul are, printre ale puncte slabe, un backhand care îl trădează atunci când joacă din spatele terenului. Unde, din păcate, se cantonează deseori. Pentru că are o problemă şi în ceea ce priveşte constanţa. Dar, dacă trece de ameninţările din prima săptămână, atunci ar putea să devină el însuşi o ameninţare. Şi-atunci, poate că îl vom putea vedea pe acel Dolgopolov care îi face pe alţii să se bată singuri, nu pe Dolgopolov care se bate singur.  

Tomas, timpul pentru un Grand Slam

E înalt, serveşte bine şi loveşte mingea în urcare. Îşi foloseşte forţa pentru a nu lungi punctele şi nu ezită să urce la fileu pentru a încheia cu un voleu. Inventarul punctelor slabe: în schimburile lungi, Tomas este mai încet şi deseori prins pe picior greşit. În plus, pare a nu avea puterea mentală de a câştiga un eveniment mare, în ciuda faptului  că cehului nu-i lipsesc victoriile mari. La Australian, n-a trecut niciodată de sferturi, aşa că oportunitatea există din plin. Ameninţările vin, şi la el, din partea celor din Big Three. Mai exact, din incapacitatea lui Tomas de a lega două victorii la jucătorii mari, una dupa alta. În eventualitatea că el ar putea să depăşească această ameninţare şi să plece acasă cu trofeul, australienii au găsit deja şi sintagma prin care să descrie clubul exclusivist care s-ar forma la vârf şi în care cehul ar intra: the Fabulous Five.

Novak şi o singură întrebare: trei la rând?

Începem numărătoarea punctelor forte cu abilitatea de a transforma apărarea în atac. Trecem la faptul că deţine pachetul complet în termen de lovituri. Adăugăm reinventarea lui ca jucător de anduranţă. Şi jocul excepţional la retur. Ne uităm şi la punctele slabe: tendinţa de a se lăsa, uneori, târât în meciuri lungi, care l-ar putea obosi şi, în consecinţă, l-ar putea face vulnerabil în a doua săptămână; şi tendinţa de a-şi pierde concentrarea, în ciuda îmbunătăţirilor evidente la acest capitol. La oportunităţi, lucrurile stau destul de clar. Novak este numărul unu mondial, a terminat anul cu victoria de la Londra, vine aici ca mare favorit. La ameninţări, la fel de clar. Dacă este să stea cineva în calea lui şi a celor trei trofee la AO cîştigate unul după altul, cel mai probabil acel cineva se va numi Roger sau Andy.