Simona Halep o învinge pe Jennifer Brady, revine cu victorie într-un meci frumos, dramatic, dar inegal, numai bun pentru reintrarea în ritm
Radu Marina | 7 august 2019În general, semnul cel mai evident atunci când un jucător revine după o pauză e jucatul în serii și nivelul mult prea oscilant, tocmai pentru că se pierde acel “feeling” de care vorbea și Teo Cercel; jucătorul își găsește mai greu reperele, e suficient să facă un pas greșit pentru a se bloca, e nevoie doar de un punct bine jucat pentru a se activa iar concentrarea poate juca feste.
Simona Halep a depășit perioadele de joc complicate și o adversară arțăgoasă vreme de două seturi, iar când a contat, a știut încă o dată cum să preia controlul și să câștige. A fost 4-6, 7-5, 7-6 (5) pentru dubla campioană de Grand Slam, aflată la primul ei meci de simplu după titlul de la Wimbledon. O victorie venită în ciuda lipsei de ritm, care a făcut-o să greșească mai mult decât de obicei, în ciuda lipsei de jocuri în picioare și a unor probleme la gleznă.
Un meci greu, dar pe care Simona – care spunea că nu are așteptări mari de la această săptămână – l-a gestionat cu înțelepciune și răbdare, acceptând perioadele ei slabe sau momentele bune ale oponentei.
**
A fost frumos, dar nu și sănătos. Însă o victorie la mai bine de trei săptămâni distanță de la ultimul meci oficial, la primul turneu pe hard, e întotdeauna binevenită. În special pentru evoluția acestei partide și stările prin care Simona a trecut de-a lungul acestui maraton de peste două ore de joc, reușind să găsească ori de câte ori situația a cerut-o un răspuns prompt și potrivit. Dar și pentru replica oferită de Brady, care a lăsat tot ce a avut mai bun în acest meci și tot n-a fost suficient pentru a ieși învingătoare.
Tenisul lui Jennifer Brady e unul tipic jucătoarelor americane: curajos, dur, serviciu și forehand năprasnice, combinații eficiente serviciu-forehand câștigător și o intenție permanentă de a se feri să lovească cu reverul, preferând lovitura de dreapta inversă.
Și așa ajungem, de fapt, la marea vulnerabilitate a lui Brady: reverul ei nu-i rău, dar nu se ridică, nici pe departe, la nivelul loviturii de dreapta. Și, detaliul cel mai important, îi lipsește siguranța – de aici și tentația de a lovi din orice poziție cu forehandul. E o vulnerabilitate evidentă în jocul ei, pe care Simona a încercat să o exploateze pe cât de mult posibil. De exemplu: recuperarea de la 0-3 la 3-3 în primul set s-a produs tocmai pentru că Simona s-a ferit de lovitura ei de dreapta și i-a luat reverul la țintă. Break-ul de la 1-3 a venit pe fondul unor raliuri lungi în care i-a căutat des reverul, obținând în final și eroarea. Egalarea la 3-3, după alte mingi de break salvate, a venit tot ca urmare a unor serii de erori forțate ale americancei de pe partea de rever.
Cu toate că a fost prinsă din urmă, Brady n-a clipit, n-a slăbit ritmul și a părut că nu o afectează prea mult cum arată și ce se întâmplă cu scorul. Reverul i-a adus serii de erori, dar forehandul și serviciul kick au ridicat-o de fiecare dată, ceea ce i-a permis să fie, o vreme, jucătoarea care dictează și care stabilește viteza de joc. Lucrul ăsta nu a ajutat-o pe Simona deloc, ea fiind obligată să joace în termenii impuși de adversară. Iar asta s-a văzut cel mai bine la 4-5, când Simona a servit pentru a rămâne în set: jocul lui Brady a fost mult prea incisiv și exact pentru a mai putea opri, cumva, asaltul de lovituri tari, foarte tari și încărcate de top-spin.
A fost un prim set relativ echilibrat, cu Simona căutând să-și lege jocul și să se acomodeze cu suprafața. Și cu o Brady care a avut răspunsuri la orice și n-a fost intimidată de nimic, reușind să-și pună loviturile de bază în valoare. Peste toate, mai era și o senzație că Halep n-are nevoie de prea multe pentru a-și pune jocul în funcțiune: loviturile erau acolo, dar încă lipseau acele mici piese de care a vorbit și Ash Barty ieri (“Pe aceste terenuri dure trebuie să fii agresiv. Trebuie să fii încrezător, să ai încredere în tine și să lovești prin minge”), care să-i permită să facă pasul în față și să lovească liber.
Treptat însă, cu cât meciul a avansat, cu cât game-urile s-au prelungit și cu cât partida a devenit mai intensă, tenisul Simonei a ieșit la suprafață. N-a ieșit brusc și nici nu s-a apropiat de cea mai bună versiune a sa, dar fiecare game jucat, câștigat sau pierdut, a apropiat-o și mai mult de nivelul ei obișnuit: n-a putut închide setul la 5-4, s-a văzut egalată de la 5-3, a ratat o minge de set la 6-5, a oscilat și a jucat în serii. Dar în momentul în care s-a ivit o mică șansă, reverul în lung de linie a fost la datorie, deplasare a ajutat-o, iar defensiva a pus-o în situații favorabile, reușind să taie elanul adversarei și să fie ea jucătoarea ce stabilește direcția în care merge meciul. A făcut ceea ce face de multă vreme: a speculat fiecare mică eroare a adversarei, a știut cum să profite de orice șansă apărută și a găsit o cale de a ieși, încă o dată, la suprafață fără a juca tenisul ei cel mai bun.
Cu setul doi în buzunar, lucrurile au devenit, pentru scurt timp, și mai clare în decisiv, acolo unde Brady n-a mai putut ține pasul, iar nivelul Simonei a mai urcat o treaptă. Tenisul Simonei a fost minute bune mai intens, mai legat, mai clar și mult mai rotund, ceea ce a făcut ca Brady să nu mai știe de unde să apuce acest meci: a forțat cu forehandul, a fost incisivă la retur, a alergat mult și a încercat să facă diferența doar cu lovitura de dreapta. Doar că nimic din ce a încercat nu i-a mai adus puncte și nimic din ce a pus pe masă nu a mai rănit-o pe Simona. Așa s-a ajuns la 4-0, moment în care părea că totul e decis.
Dar ce a urmat din acel punct a fost, poate, ce mai bună dovadă a ceea ce înseamnă o pauză îndelungată, lipsa de meciuri și o adversară inspirată. În general, semnul cel mai evident atunci când un jucător revine după o pauză e jucatul în serii și nivelul mult prea oscilant, tocmai pentru că se pierde acel “feeling” de care vorbea și Teo Cercel; jucătorul își găsește mai greu reperele, e suficient să facă un pas greșit pentru a se bloca, e nevoie doar de un punct bine jucat pentru a se activa, iar concentrarea poate juca feste.
Simona a fost fără cusur timp de aproape 20 de minute, cât au durat cele patru game-uri. În momentul în care Brady a dat semne că încă e acolo și se luptă pentru șansele ei, Simona nu s-a mai regăsit: a părut că face mari eforturi să se concentreze la ce are de făcut, a urmat o cădere, a devenit pasivă și nimic din jocul ei nu s-a mai legat. Mai precis, au urmat cinci game-uri pierdute, care au pus-o în situația de a servi pentru a rămâne în meci.
Strânsă cu ușa, cu spatele complet la zid și cu o presiune imensă pe umeri (dată de scor și de agresivitatea adversarei), Simona a răspuns pe măsură: a fost, din nou, impecabilă într-o situație critică, pe care a gestionat-o cu multă luciditate și curaj. Și-a făcut punctele, n-a ezitat să atace, și-a ales cu atenție loviturile și când oportunitatea s-a ivit a luat-o și a fugit cu victoria.
Următoarea adversară a Simonei va fi învingătoarea meciului Donna Vekic – Svetlana Kuznetsova. Cu Vekic, Simona a câștigat ambele meciuri jucate, fără a pierde set. În timp ce pe Svetlana Kuznetsova o conduce la întâlnirile directe cu 4-3, ultimul lor meci având loc chiar în Canada, în 2016, cu victoria Simonei în trei seturi.
Nou în Shop-ul 30-0!
Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Iar noul tricoul 30-0 salută starea de spirit a Simonei 😉
Comandă Chill Year din Shop! Disponibil în trei variante de culori.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
