Australian Open, preview masculin | Happy Nole, triplă la Happy Slam?

La aproape 12 luni distanță de unul dintre meciurile care au intrat în istoria tenisului, Australian Open revine din nou în viețile noastre, și o face în stilul în care ne-au obișnuit domnii de la Antipozi. AO este poreclit, printre altele, Happy Slam, și nu degeaba. Percepția aproape generală de turneu ultramodern, dar și foarte uman în același timp, e alimentată de mai toți cei care participă la el, într-un fel sau altul: jucători, staff, ziariști, suporteri. Australian Open și-a format o imagine exemplară, de Slam mereu cu un pas înaintea celorlalte trei nu doar prin poziția în calendar, ci prin lucrurile cu adevărat esențiale: relația cu jucătorii, infrastructura, dotările, opțiunile de entertainment adiacent tenisului, oferite cu generozitate fiecărei ființe care-și face apariția în complex, sau, mai nou, pe partea de social media, contactul cu fanii. Dar cel mai important AO lovește de fiecare dată la aspectul financiar. Anul acesta, ce-i drept, și stârniți de presupusul protest al jucătorilor (protest care ar fi trebuit să se materializeze cu un boicot, dar despre care nu s-a confirmat niciodată cum că ar fi și existat de fapt), australienii au dus ștacheta sus de tot, la un total de 30 de milioane de dolari australieni, monedă cu nimic mai prejos decât varianta ei mult mai cunoscută, dolarul american. Câștigătorii turneelor de simplu vor pleca, anul acesta, cu un cec în valoare de 2,43 milioane de dolari, iar un învins în turul 1 va încasa 27,600 dolari. Campionii la dublu primesc 475k per echipă, iar cei de la dublu mixt, 135k. Nu în cele din urmă, AO a lovit atât la impresia artistică, dar și tehnică, oferind fiecărui jucător venit la Melbourne câte 1.000 de dolari, cheltuieli de întreținere, bani prețioși pentru jucătorii cu clasament precar.

Una peste alta, Australian Open a recuperat fantastic, în ultimii ani, la capitolul imagine. Lipsindu-i tradiția, i-a lipsit și calitatea, multă vreme jucătorii importanți refuzând să meargă la Antipozi, din motive geografice. Acum, toate astea par istorie, iar câteva dintre cele mai tari meciuri ale ultimilor ani, mai cu seamă în turneul masculin, cel pe care îl vom analiza în acest articol, s-au jucat la Melbourne: Rafa – Verdasco, Rafa – Roger, Rafa – Nole sunt doar câteva așa, la prima strigare, dar sunt convins că fiecare dintre voi își aduce aminte de multe altele, dovadă și mesajele de pe pagina noastră de Facebook, atunci când v-am invitat să vă depănați amintirile australiene.

Așadar, avem toate motivele să zâmbim cu gura până la urechi, mulțumiți de ce regal tenisistic ne așteaptă în următoarele două săptămâni. Iar tragerea la sorți nu a dezamăgit, oferind câteva intrigi nemaipomenite. Singurul motiv de tristețe? Absența lui Rafa Nadal. Indiferent de ce parte a baricadei ne-am afla cu toții, tenisul pierde de fiecare dată când un campion de anvergura lui Rafa, al doilea din punct de vedere al Slamurilor câștigate dintre jucătorii activi, lipsește de la un astfel de turneu major, major și în fapte, nu numai în cuvinte. Iar când se fac deja patru turnee importante în care el absentează, tristețea se transformă deja în îngrijorare.

Așadar, pregătiți cafelele, programați alarmele și obișnuiți-vă ca, vreme de două săptămâni, să trăiți pe un alt fus orar. Treizecizero.ro promite să vă țină companie zi și noapte pe toată această perioadă.

Tragerea la sorți

Ziceam că tabloul arată cel puțin promițător. Cum ați aflat deja, marea întrebare – în ce parte a tabloului aterizează Murray, și-a găsit răspunsul, dând deja naștere speculațiilor și calculelor. Va putea Murray să câștige un al doilea Slam la rând? Mai face Federer față mai tinerilor lui adversari, mai ales în două potențiale meciuri consecutive? Sau poate fi oprit Djokovic din cursa lui către istorie? Cum vor fi departajați cei trei, în condițiile în care, la acest moment, diferențele dintre ei sunt foarte, foarte mici?

Sârbul pare cel mai avantajat de tragerea la sorți, ar fi impropriu să afirmi altceva. Ca un număr 1 veritabil, Nole și-a tras, involuntar, firește, partea leului. Are parte, în sfertul 1, de un traseu confortabil, suficient cât să-și facă mâna pentru o eventuală finală solicitantă. Debutează cu un meci oarecum tricky. Paul Henri Mathieu, adversarul său de debut, nu e oricine. Are experiență și știința jocului, dar orice alt rezultat afară de o victorie a lui Nole ar fi un șoc fantastic.
Apoi lucrurile ar trebui să meargă de la sine: un Harrison încă necopt în turul 2, iar oricare dintre Troicki, Lopez sau Stepanek, rivalii potențiali din turul 3, este o victimă sigură. În turul 4 ar putea să apară Sam Querrey, cel care l-a învins pe Nole la Paris, recent, sau Stan Wawrinka. Iar în sferturi, în sfârșit un adversar notabil. Asta teoretic, pentru că, vorba unui cont de parodie de pe Twitter, n-ar fi exclus ca Tomas Berdych, că despre el e vorba, să nu ajungă până în sferturi doar așa, ca să-i dezamăgească pe cei ce-și pun speranțe în el că l-ar putea bara pe Novak.

Dacă totul e în regulă, în semifinale, Djokovic îl va aștepta pe oricine-va-binevoi-să-iasă-întreg dintr-un sfert deschis oricărui rezultat. David Ferrer e șeful în sfertul 2, pe hârtie măcar, dar autoritatea lui Ferru este inevitabil contestată, mai ales într-un Slam pe ciment, indiferent de câte rezultate bune și foarte bune a adunat el. Însă este un sfert deschis; deschis mai cu seamă surprizelor, și n-ar fi exclus un semifinalist surpriză, care să rupă un pic monotonia autoritară a celor din Big 4 minus 1. Jerzy Janowicz e aici, și polonezul e așteptat să confirme, Grigor Dimitrov e aici, și explozia bulgarului s-ar putea produce acum, Kei Nishikori e aici, iar japonezul, dacă e sănătos, poate ajunge departe. Evident, hârșiții Tipsarevic sau Almagro sunt și ei aici, fiecare cu speranțele lui la o mărire făcută pe spinarea absenței lui Rafa.

Ajungem la sfertul 3. Andy Murray are, ca de obicei, mici obstacole despre care se spune mereu că au potențialul să-l deraieze, dar mi-e greu să cred că scoțianul mai e în faza în care să-și facă singur probleme. Interesant, totuși, meciul lui cu olandezul Robin Haase din turul 1, în sensul că mi-aduc aminte de un meci superb și foarte haotic între cei doi, asemănător cu ceea ce mie-mi place să numesc ‘street fight’. Meciul cu pricina s-a jucat la US Open, într-o atmosferă superbă, în 2011, în turul 2. Haase a condus cu 2-0 la seturi, impresionând printr-un joc foarte eficient. Andy a revenit repede la 2-2 și 4-0 în decisiv, numai pentru a se vedea, brusc, egalat. Într-un final, scoțianul a câștigat thriller-ul cu 6-4.

Normal însă, Muzz, care joacă tradițional bine în Australia, ar trebui să ajungă teafăr în sferturi, unde Juan Martin Del Potro l-ar putea însoți pentru un potențial meci de mare calibru.

Sfertul 4, în fine, îi aparține unui jucător trecut cumva neobișnuit în plan secund în ultimele săptămâni. Este Roger Federer, bineînțeles, care a primit cadou o tragere complicată, cel mai spinos, teoretic, drum dintre primii patru. Știți deja scenariul: Paire/Davydenko/Tomic/Raonic/Tsonga/Murray/Djokovic.

Poate și pentru că elvețianul n-a apărut la niciun turneu pregătitor, fiind pentru prima oară, exceptând 2008, când el procedează așa, pe Internet s-a pornit un veritabil val de îngrijorare, ale cărui concluzii sunt dintre cele mai sumbre pentru Federer. Am citit multe păreri în ultimele ore, inclusiv din partea unor jurnaliști foarte respectați, care-și făceau chiar probleme dacă Federer va trece de primele trei tururi.

Mi se par niște reacții cam exagerate. Doar pentru că Federer nu s-a arătat la față mai deloc de la turneul sud-american încoace, alegând să se antreneze în schimb, nu înseamnă ca avem deja suficiente motive să dăm iar drumul la eterna discuție “Federer e gata; când se retrage?” E inutil să mai căutăm motive în programul ales de RF, dat fiind că practic niciodată deciziile lui nu sunt luate la întâmplare, asta, pe de o parte. Pe de cealaltă, Federer a mai avut trasee grele pe hârtie, multe dintre ele anul trecut, însă până la urmă, realitatea din teren a fost alta, mare parte dintre adversarii teoretici neajungând până la meciul cu Roger. Dacă vor ajunge toți cei enumerați mai sus, iarăși nu găsesc motive de panică pentru fanii lui Federer. Benoit Paire e încă doar un showman, fără suficientă muniție, Davydenko, oricât de revenit în formă ar fi, are un complex Federer, iar Tomic, deși neînvins în 2013, nu are anvergura de a-l doborî, în cinci seturi, pe un adversar proaspăt și odihnit cum se declară elvețianul. În fine, Raonic sau Tsonga fac parte din categoria jucătorilor pe care RF știe cum să-i joace (exceptând eșecul dramatic de la Wimbledon, Jo a fost mai mereu ‘soluționat’ de Fed).
Astea fiind zise, sunt conștient că acea serie-record de prezențe consecutive în sferturile unui Slam, 34 la număr, trebuie să se oprească la un moment dat undeva, dar nu văd asta întâmplându-se la Melbourne. Deși are un singur titlu aici în ultimii cinci ani, e important de notat că, de la faimoasa semifinală cu Safin încoace (2005), Federer a pierdut în Australia doar în fața a doi jucători: Djokovic și Nadal.

Dacă va reuși să respecte această tradiție, asta ar însemna cel puțin o nouă finală pentru el.  

Intrigile turneului

Novak Djokovic, triplă istorică?
Din orice unghi ai judeca, sârbul este favoritul indiscutabil al competiției. Joacă la un turneu pe care-l adoră, are un traseu mai ușor, este pe suprafața sa preferată, și, în cazul unei finale fie cu Murray, fie cu Federer, are avantajul de a ajunge acolo, aproape sigur, mai proaspăt. Și Federer l-a declarat mare favorit: “Novak este cel mai bun jucător pe hard din ultimii mai bine de doi ani”, a spus Roger. Dacă va învinge, Djokovic va deveni primul jucător din lume cu trei victorii la rând la Australian Open. Dacă o va face, două lucruri sunt aproape certe: Nole va avea un atu moral incontestabil pentru restul turneelor majore ale anului, iar locul 1 îi va fi tot mai greu de smuls din mâini.

E locul 1 jucabil în vreun fel?
Nu prea. Doar în cazul în care Federer câștigă, iar Djokovic părăsește turneul prematur, în prima lui parte, am avea parte de o schimbare. Ceea ce poate face elvețianul este să mai reducă din diferența față de sârb, pentru a-l putea ataca mai apoi la alte turnee. La rândul său, indiferent de rezultate, Federer e sigur că-și va păstra locul secund, fiind la adăpost de Murray.

Dar locul 4?
În condițiile absenței lui Nadal, care va pierde un teanc de puncte, cele 1.200 primite pentru finala de anul trecut, locul 4 este deja pierdut de Rafa, care va ieși din primii patru pentru prima oară din 2005 încoace. David Ferrer va fi beneficiarul. Într-un anumit context, Nadal riscă să alunece și mai mult, în cazul în care Tomas Berdych sau Juan Martin Del Potro ajung în finală sau o câștigă, situație în care spaniolul ar putea ajunge pe 6 sau pe 7. E un detaliu important: cu cât va coborî mai mult, cu atât el va avea trageri mai dificile la turneele mari la care va juca în acest an, inclusiv Roland Garros. Unde este posibil, spre exemplu, ca Nadal să trebuiască să joace cu toți ceilalți trei granzi unul după altul, în sferturi, semifinale și finală.

De unde ne putem aștepta la surprize?
Depinde ce înțelegem prin surprize. Șansele ca un jucător din afara top 4 să câștige Australian Open sunt mici, însă finaliști neașteptați am tot avut la Antipozi, vezi Gonzalez, Baghdatis, Tsonga, printre alții, iar sfertul doi oferă, cum ziceam, o astfel de oportunitate. Alți jucători sunt așteptați să confirme sau să reconfirme, fie și printr-un sfert sau măcar optime. Iar lista i-ar cuprinde, din motive substanțial diferite, pe Tomic, Dimitrov, Gasquet, Janowicz, Dolgopolov, Querrey sau Cilic.

Del Potro?
Argentinianul e un caz aparte. Cum încă a rămas singurul om care a găsit drumul către un Slam în plină eră Big Four, Del Potro este trecut, an de an, în capul listei când vine vorba de eventuali spoileri pentru favoriți. 2013 pare să fie altfel, în sensul că, dacă finalul anului trecut e vreo indicație la ceva, Delpo pare să fi ajuns la cel mai înalt nivel din 2009 încoace, anul vârfului său. Dezavantajul e că, pentru a pune mâna pe trofeu, el ar trebui, cel mai probabil, să-i bată pe toți trei la rând: Murray, Federer, Djokovic. Dacă două victorii ar fi posibile, trei la rând pare prea mult. Motiv pentru care ne dăm seama de ce e bun un clasament bun la vremea lui.

Horia?
Am scris aici despre șansele și perspectiva românului în proba de dublu. Mă mulțumesc acum cu a-i ura un strașnic ‘succes!’. Plus credința că Australian Open este, foarte posibil, cea mai bună șansă a lui Horia/Max la un Slam în 2013. Nu singura, ci cea mai bună.

 
Distracție plăcută la Australian Open!