Cel mai bun meci al Simonei Halep pe iarbă, explicat. Și la ce să ne așteptăm de la cea mai mare provocare posibilă: o finală la Wimbledon cu Serena

”Halep o demolează pe Svitolina”, ”o evoluție impecabilă”, ”agresivă, eficientă și completă”, ”o victorie pe deplin meritată”, și preferata mea, ”Halep a fost furios de concentrată” – au fost câteva din expresiile folosite pentru a descrie prima semifinală de la Wimbledon de către presa străină. Un meci între două adversare vechi, cu câteva bătălii memorabile la activ și stiluri similare de joc: mă așteptam să asistăm la un război al nervilor, o bătălie de anduranță întinsă posibil pe trei seturi. Așa a și fost, însă doar timp de câteva game-uri. Meciurile de tenis se pot câștiga într-o multitudine de feluri. De obicei, victoria se obține rezistând în strâmtori, cum le spun eu: momentele delicate de scor, în principiu de la 3-3 încolo în set și de la 30 încolo în game. Cu cât game-urile și seturile se apropie de sfârșit, cu atât se strânge menghina. Însă acest meci a început direct cu o strâmtoare. Miza era mare, adversarele se cunoșteau și au trecut direct la treabă, fără tatonări preliminare. Simona a început prima cu serviciul și s-a văzut pusă în situația de a apăra trei mingi de break într-un game de zece minute, care a avut cinci egalități. Pusă încă din start sub presiune și în ciuda faptului că a făcut două duble, Simona a rezistat cu calm, negrăbindu-se între