Winning Corporation | Roger, Rafa, meciul lor “complicat” și cum să câștigi când nu poți să dai totul

Într-un fel, e emblematic pentru toamna târzie în care se găsește rivalitatea Federer – Nadal, felul în care cei doi mari rivali au ajuns în sferturile de finală de la Indian Wells, și, implicit, la cel de-al 29-lea meci oficial direct. Dacă e să acceptăm că anii cei mai frumoși ai acestei rivalități istorice au trecut și nu se vor mai întoarce niciodată, atunci “toamnă târzie” pare a fi un termen potrivit. La urma urmelor, a trecut mult timp de la primul meci – “am senzația că s-au scurs 100 de ani de atunci”, spunea Rafa aseară, cu un zâmbet – și nici Roger, nici Rafa nu mai întineresc de aici înainte. Ceea ce obișnuia să fie în mod tradițional o finală s-a mutat acum în sferturi, un fapt nemaivăzut în cele 28 de capitole anterioare. E mai degrabă consecința unui context special (prea devreme să afirmăm că așa se va întâmpla mereu de acum înainte), dar e de presupus totuși că finalele Federer – Nadal vor fi mai degrabă o raritate.

Așadar, modul în care Roger și Rafa s-au calificat aseară, ambii trecând cu emoții de două meciuri grele, spune multe. E grăitor, fără să fie dramatic. Doi jucători atât de compleți au inteligența de a-și ajusta jocul în așa fel încât să treacă și de astfel de zile mai puțin inspirate, în așteptarea celor cu mai mult soare. Când armele pe care le ai la dispoziție nu mai funcționează, din varii motive, sau nu mai sunt la fel de eficiente, atunci schimbi strategia, apelezi la așii din mânecă sau pur și simplu cauți o soluție. Asta fac marii campioni. Găsesc soluții. 

Să-i luăm pe rând. Cum e Federer la acest moment? Prima lui apariție la Indian Wells, cea cu Istomin, ne-a  arătat, în sfârșit, un Roger energizat, departe de apatia care l-a înconjurat la Rotterdam și Dubai. A reapărut tradiționalul său extra-level, folosit în turneele relevante. Dar după una dintre cele mai convingătoare evoluții ale anului a urmat un meci așa și așa cu Dodig, mai degrabă neelocvent, dat fiind că adversarul s-a predat aproape fără luptă. Relevant din acel meci e însă reapariția durerilor la spate: după ce s-a sucit într-un schimb pe final, Federer a încheiat meciul aproape fără să se mai aplece, noroc că Dodig n-a știut cum să profite. În consecință, elvețianul a anulat antrenamentul de a doua zi. 

Cu Wawrinka, Federer a părut în multe momente ale jocului ușor rigid în mișcări. A lăsat mingi să treacă fără să alerge după ele, a ajuns la altele întârziat, a lăsat impresia că e economicos în efort. L-am văzut, cred, pentru prima oară, apelând la moonballs, sau baloane, în limbajul de teren românesc, ca să câștige timp în câteva raliuri. Până și numărul execuțiilor artistice marca RF a fost foarte mic, comparativ cu media lui obișnuită. A avut multe momente în care s-a mulțumit să plimbe mingea de colo colo și trebuie să admit că e foarte ciudat să-l vezi pe Federer atât de pasiv, să fie el cel care refuză să ia inițiativa în punct.

Limbajul corpului a transmis strategia lui Roger: să încerce să treacă de meci cu cât mai puține ‘pierderi’, cât mai puțin consum. E fascinant, oricum, cum această tactică îi poate încă aduce victorii în, probabil, 80-85 la sută din meciuri. Și până la un punct totul a mers bine și acum: diferențele de stil, erorile lui Stan, inhibat când îl are în față pe mult mai ilustrul său compatriot, iată un mix de factori care a dus la o primă parte a jocului mai degrabă de rutină. Se mergea către încă o victorie normală și lipsită de peripeții. Plus economicoasă, ce-și dorea Federer. 

Ritmul s-a schimbat brusc, de la jumătatea setului secund. Stan și-a asumat mai multe riscuri și a început să conteze pe retur, obligându-l la mai multă mișcare pe Federer. Dar revirimentul lui Wawrinka n-ar fi fost posibil fără o altă mână de ajutor de la RF. Mai nou, una dintre ‘metehnele’  lui Swiss Maestro, pe lângă conversia ineficientă a mingilor de break, e închiderea unui meci. După episodul Berdych-Dubai, când a pierdut de la trei mingi de meci, Federer a recidivat parțial. A avut șansa unui dublu break în setul secund, dar în loc de game over și-a pierdut la zero serviciul la 5-4, când servea pentru meci. A fost începutul unei perioade în care Federer a pierdut complet controlul corabiei. Tie break-ul, primul pierdut vreodată cu Stan, l-a terminat apoteotic cu o dublă greșeală. Faimos pentru antipatia pe care o poartă sistemului Hawk-eye, Fed a cerut un challenge între primul și al doilea serviciu, exact ce nu recomandă doctorul într-un moment de cumpănă al meciului. Iar PseudoFed a avut ceva de zis despre asta

Stupid rules. I thought you could challenge a call up to two months after the match. #conspiracy

— Not Roger Federer (@PseudoFed) March 14, 2013

 

Deriva a continuat în decisiv. Mai întâi a irosit 5 break points, dintre care 3 succesive, la 1-0. Și-a pierdut imediat serviciul și și-a pierdut și controlul. Nemulțumit că nu i s-a permis, pe bună dreptate, un challenge, Federer s-a lansat într-o discuție inutilă cu arbitrul Fergus Murphy pe care n-avea cum s-o câștige, chit că a cerut, exagerat, intervenția supervizorului Lars Graf.

Federer to Fergus: “you have no idea what you’re talking about”

— Ricky Dimon (@RD_Tennistalk) March 14, 2013

 

Ratarea închiderii meciului, dubla greșeală de la mingea de set, ratarea celor cinci mingi de break anterioare, toate pe fundalul evidentului disconfort fizic, l-au ajuns din urmă. S-a enervat. Iar dezastrul părea iminent. 

A avut însă șansa unui rebreak rapid. Corabia fusese redresată, chiar dacă, la 4-4, a avut de salvat minge de break care, concretizată, l-ar fi adus pe Wawrinka în situația de a servi pentru meci. A salvat-o, apoi a făcut break la 6-5, încheind, și cu noroc, un meci care l-ar fi putut băga într-o umbră serioasă: 6-3, 6-7, 7-5, după două ore și 20 de minute. Cam cu o oră mai mult decât ar fi trebuit. 

După meci, Federer a admis că s-a calificat cu baftă mai departe. “Nu știu ce m-a trecut, poate experiența. Poate că am fost un pic mai calm în anumite momente, nu-s sigur. Dar cred că am fost un pic norocos la final”.

Ironic e că e pentru a doua oară la rând când Wawrinka e pe cale să-i încurce serios calculele de clasament lui Federer. Toamna trecută, la Shanghai, când s-au întâlnit ultima oară, Fed avea nevoie de victorie ca să-și asigure matematic trecerea peste borna de 300 de săptămâni pe primul loc în lume. Dacă n-ar fi câștigat, cel mai probabil ar fi ratat acel record și e greu de spus când sau dacă ar mai fi reușit să revină acolo. Ei bine, Stan a fost mai aproape ca niciodată să câștige.  La fel acum, dacă ar fi pierdut, Federer și-ar fi periclitat, practic, orice șansă de a mai păstra locul 2. 

 

 

În tot acest timp, Rafa Nadal trebuie că și-a făcut de cel puțin două ori încălzirea pentru meciul cu Gulbis. Ceea ce trebuia să fie un meci din sesiunea de zi s-a transformat într-unul de seară. Cu tot respectul pentru Nalbandian, Almagro sau Ferrer, învinșii lui Rafa în America de Sud, dar, din multe puncte de vedere, meciul cu … diferitul Ernie reprezenta, conform calculelor hârtiei, poate cel mai concludent test pentru nivelul actual al lui Rafa.

Călare pe o serie impresionantă de victorii, Gulbis avea, la rându-i, șansa de a-și valida saltul din clasament și din evoluții din ultima vreme, care salt l-a adus în atenția generală. Și n-a fost departe de încă una. Într-un prim set în care prima șansă de break a echivalat și cu prima minge de set, a fost Gulbis cel care a pus mai multă presiune la retur, sfârșind prin a culege roadele: câteva erori în game-ul de 4-5 au decis setul. Rafa s-a rebalansat rapid și a făcut break în game-ul inaugural al setului secund,  care a cântărit mult.

În decisiv, la același periculos scor 4-5, Nadal s-a găsit la două puncte de înfrângere, moment în care a găsit exact loviturile de care avea nevoie. Un passing de rever și un prim serviciu inspirat l-au scos din înghesuială. Un game mai târziu, Nadal a devenit el agresorul, făcând break-ul decisiv. “Am fost mai agresiv decât el, am încercat mai multe lovituri decisive decât el, dar Rafa s-a descurcat incredibil, așa cum face mereu, la punctele cu adevărat importante. E foarte, foarte greu să-l bați pe tipul ăsta”, a conchis Gulbis, în vreme ce Nadal a mai sorbit o picătură de încredere. “Să câștig astfel de meciuri în astfel de zile e mai important ca orice pentru mine. Sunt foarte fericit pentru ce am făcut pe teren și pentru atitudine. Cu toate problemele, am reușit să îmi păstrez concentrarea”, a declarat Rafa.

 

“Toate problemele” înseamnă de fapt, ca și în cazul lui Federer, mesajul transmis de corp. Rafa a lăsat să se înțeleagă că s-a simțit “așa și așa” și că nu a fost în stare să-și joace oponentul așa cum și-ar fi dorit. Ca și Roger, Rafa a părut, pe alocuri, că nu se mișcă deloc confortabil. Ca și Roger, a găsit cumva formula magică prin care să se mențină la suprafață. A mai adăugat o cărămidă la dificila construcție a revenirii.

Poate mă înșel, dar consider victoria/supraviețuirea lui Nadal mai impresionantă decât cea reușită de Roger. Wawrinka a jucat slab pasaje importante din meci, plus că are, din păcate pentru el, imaginea unui tip care se ‘sufocă’ la mal când navighează foarte aproape de un succes important. Numărul mare de înfrângeri demoralizatoare pe care le bifează cu atâta constanță vorbește de la sine.

Pe de altă parte, Gulbis a jucat la nivelul ultimelor săptămâni, a fost un obstacol cu adevărat greu de trecut pentru un Nadal aflat la abia al doilea meci pe hard într-un an de zile, și departe de cea mai bună zi a sa. Mai mult, letonul a reușit puncte precum cel de mai jos. În timp ce Roger și-a băgat singur adversarul în meci, Rafa și-a petrecut timpul încercând să-l țină pe al său la o distanță respectabilă. Într-un final, și unul, și altul, au câștigat la limită: Roger, cu un punct mai mult decât adversarul, Rafa, cu două. Dar au fost punctele care au contat.

 

Și Federer, și Nadal sunt pe punctul de a se lansa în afaceri cu propriile companii. Poate că, în termeni de tenis, n-ar fi tocmai greșit să-și facă una împreună. Și s-o numească Winning Corporation.

Ce e de ales, așadar, dintr-o astfel de zi? Și Roger, și Rafa sunt vulnerabili. Și Roger, și Rafa suferă, din diverse motive, chit că o arată mai mult sau mai puțin. Dar se simte. Va fi ciudat să-i vedem așa față în față. Doi soldați hârșiți prin sute de bătălii, dar care ne-au făcut pe plac și au ajuns în situația, la fix un an de la ultima ocazie, să ne ofere încă un episod din clasicul Fedal. Va fi un meci ‘complicat”, așa cum l-a descris Federer, cu referire la problemele fiecăruia: “starea amândurora este sub semnul îndoielii înaintea de acest meci“.  

Dar parcă toate astea vor conta prea puțin. Așa cum va conta prea puțin că altul e liderul și șeful acum, că altcineva se pregătește să-i arunce mănușa. Nici Roger, nici Rafa nu-s implicați, pe moment, în bătălia pentru locul 1, și niciunuia nu i se dau șanse reale la cucerirea trofeului de la Indian Wells. Dar, pentru o noapte, toată planeta tenisului își va relua deplasarea pe aceeași axă pe care a făcut-o ani și ani la rând,  în jurul lui Roger și a lui Rafa. Pentru o noapte, nimic altceva nu va mai conta. Ne vom lua fiecare ‘armele’, tricourile de fani și argumentele și ne vom așeza de-o parte și alta a baricadei, pentru a ne susține favoritul. Pentru o noapte, tenisul va fi exact așa cum îl știm din 2004 încoace. Va avea sens.

 

Rezumat Federer – Wawrinka

 

Rezumat Nadal – Gulbis

Federer vs copiii de mingi. Încă un ‘catch’ pentru public

 

Faza zilei – Gulbis