De ce ne uităm la tenis? Trei interpretări
Mihnea Măruță este jurnalist. A fondat PressOne și a condus redacțiile unor publicații importante din România, dar tot are emoţii de fiecare dată când publică un text. A absolvit Filosofie şi e pasionat de idei noi, pe care le caută în cărţi, în filme şi în sport.
De ce ne place să ne uităm la tenis? Ce anume din rețeta acestui joc ne ține atenți, uneori și vreme de câteva ore? De ce putem să urmărim un meci și când nu cunoaștem niciunul dintre sportivi – și, la o adică, nici nu ne interesează?
Am construit textul de mai jos pe acest gând: ceea ce ne captivează la tenis – dar și la alte sporturi – este că trimite la altceva, că ne mișcă regiuni ale minții care operează (și) cu alte categorii și că, deci, răspunde unor așteptări mai adânci decât suntem dispuși să procesăm la prima vedere.
E o simulare a unor dileme care au vârsta omului conștient de sine și pe care el caută să le rezolve îmbrăcându-le, de când se știe, în noi și noi forme, ca într-un teatru cu scene revelatoare.
*
Pentru a afla care e mai bun, doi jucători se întâlnesc într-un spațiu convențional, situat în afara realității de zi cu zi, unde ei se îmbracă într-un fel anume, respectă reguli specifice și folosesc instrumente speciale.
Spațiul respectiv e împărțit în două teritorii egale,