Indian Wells: Del Potro îi strică planurile lui Murray şi primeşte cadou o semifinală cu Djokovic

Setul trei şi ora trei dimineaţa m-au prins urmărindu-l pe Juan Martin Del Potro făcând unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în ultima vreme. Anul trecut, la Basel, după un meci asemănător, Delpo s-a ales cu un titlu prin acea victorie la Federer în finală. Azi-noapte însă, revenind de la 0-1 la seturi şi fără să-şi piardă serviciul măcar o dată, Delpo ne-a pus pe toţi pe gânduri: jucând în felul ăsta, o fi cu putinţă să-l vedem răpunându-l şi pe Djokovic? Iar dacă admitem că aşa ceva nu este chiar science-fiction, fanii argentinianului pot visa la o finală cu Nadal în care Delpo să bată? Un scenariu curajos şi puţine ore până vom afla dacă va deveni realitate.

Primul set s-a dus cuminte în tie-break, însă până să ajungă acolo, s-au văzut pe teren schimburi de mingi pe care nu le-am identificat în niciunul din celelalte sferturi. Era 3-3 scorul când comentatorii englezi s-au hazardat să dea glas revelaţiei pe care mulţi insomniaci o aveau în minutele acelea: avem de-a face cu cel mai frumos sfert de finală. Era adevărat; cu tot respectul faţă de promptitudinea lui Nole în a-l sfâşâia pe Tsonga şi faţă de uşurinţa lui Nadal în a-l executa discret pe Roger Federer, acest Murray – Del Potro a avut mult mai mult tenis. De meciul lui Berdych cu Anderson nici nu mai amintesc, căci el însuşi ne-a amintit de un roman de Faulkner, în care două dintre personajele principale privesc focul în sobă timp de 20 de pagini.

Am observat încă de la început în jocul lui Del Potro mai multe slice-uri decât de obicei, lovitură pe care a continuat să o facă tot meciul. Nu foarte tăioase sau joase, însă suficient de lungi şi de frecvente cât să arate că nu îi este teamă de Murray. Uneori l-a costat, însă de cele mai multe ori şi-a atins scopul, punându-l pe picior de egalitate cu adversarul său la capitolul puncte-maraton. Pe de altă parte, backhandul argentinianului nu a fost o armă propriu-zisă (neavând niciun winner cu el), ci mai degrabă un scut, un punct de sprijin. Să ne imaginăm cum ar arata jocul lui Del Potro dacă ar fi completat de un rever mai tupeist! Nici la capitolul aşi Delpo nu a stat bine în primul set, însă constanţa şi forţa primului serviciu l-au scutit de perspectiva vreunui break. Murray în schimb a servit cinci aşi, a salvat două mingi de break şi a câştigat tie-break-ul la 5, urându-ne tuturor un discret noapte bună.

Dar meciul abia atunci începea pentru Del Potro, care juca din ce în ce mai bine. Lovituri tot mai puternice (consecinţă dezarmantă a încăpăţânării lui Murray de a lovi el însuşi tare), veniri la fileu din doi paşi uriaşi, un 33% conversie la şansele de break şi doi aşi plasaţi elegant cu bazooka în careul lui Andy. 6-3  şi se făcu 1-1 la seturi, prilej pentru Murray să se descopere pe sine, spunând „You ARE an asshole”.

Decisivul a avut momentele sale interesante, chiar dacă scorul de 6-1 sugerează un one-way traffic. Delpo s-a desprins rapid, graţie unui mix irezistibil alcătuit din lovituri fără leac, câteva duble-greşeli din partea lui Murray şi un public cam partizan. Şi apropo de tribune, suporterii îmbrăcaţi în tricouri cu Argentina şi Arsenal au putut fi martorii show-ului de final al lui Del Potro.  Mai întâi, a rămas fără challenge-uri după primele trei game-uri, la capătul unei serii irepetabile de decizii proaste. Apoi, servind un out de vreo jumătate de metru, a făcut o grimasă exasperată spre Ceruri, pretinzând în numele noului Papă argentinian puţină compasiune: ar fi vrut să facă un challenge şi acolo.

A urmat un winner de-al lui Murray aterizat pe linie, care a stîrnit iarăşi reticenţa lui Juan-Ochi-De-Vultur. Ceva mai devreme, la o fază similară, Delpo i-a înlăturat, în joacă, ochelarii de soare arbitrului de linie care nu greşise tot meciul. Apropo, Del Potro și-a făcut un obicei din astfel de interacțiuni caraghioase cu oamenii din jurul său. La Marseille i-a luat telefonul unei doamne, la capătul unui raliu prelungit, iar la Australian Open s-a odihnit pe umerii unui alt arbitru de linie, într-un moment în care jocul nu-i mergea, cerându-i, parcă, un fel de susținere. Și de data asta, gluma a gustată de public de altfel, dar ce mi-ar plăcea să văd într-o zi este un arbitru de linie care după ce ia o decizie milimetric justă, să se ducă la jucătorul arţăgos care tocmai a cerut intempestiv challenge şi să îi facă ceva, orice.  Lui Federer să-i strice un pic frizura, de exemplu.  Sau un arbitru de linie-femeie să-i şoptească lui Gulbis în ureche „you’re not as cool as you think”, sau (una şi gata!) lui Nalbandian să-i pună discret o piedică în timp ce se duce să se aşeze. Vise.

Victoria lui Del Potro îl aduce pe argentinian în semifinale şi îi urmează lui Rafa pe lista surprizelor plăcute ale turneului. Ea mai are și o altă consecință: Roger Federer rămâne locul 2 în lume și după Indian Wells, și cum Andy are de apărat o finală la Miami, sunt ceva șanse ca elvețianul să-și păstreze poziția și după al doilea turneu de Masters. Delpo și-a făcut, deci, datoria față de cel mai bun amic al său din circuit. Și tot legat de clasament: dacă Rafa câștigă turneul, el readuce lucrurile la normal. Adică urcă pe locul 4, înapoi în Big Four. Nu că ar fi ieșit vreodată din el, de fapt.

Noi, între timp, ne pregătim aşadar de Berdych – Nadal şi Djokovic – Del Potro şi cântărim eternele dileme anexate nopţilor cu tenis din weekend:  program normal şi cafea de la primul game, sau somn după-amiază urmat de meciuri comentate live cu prietenii care nu au ieşit nicăieri sâmbătă seara?