Daily Recap, ziua 4 | Rafa vs Nick, doar un meci de turul al doilea. Vom avea o campioană nouă. Iar Marcos spune adio
Radu Marina | 5 iulie 2019O zi clasică de Grand Slam, în care n-ai timp să respiri, iar lucrurile interesante se țin lanț, dar nici că apuci să îl discuți pe primul, că se întâmplă un altul, apoi un altul. Mereu altceva e “pe cale să se întâmple”. Poate pierde Serena, sau poate un meci foarte bun se va transforma […]
O zi clasică de Grand Slam, în care n-ai timp să respiri, iar lucrurile interesante se țin lanț, dar nici că apuci să îl discuți pe primul, că se întâmplă un altul, apoi un altul. Mereu altceva e “pe cale să se întâmple”. Poate pierde Serena, sau poate un meci foarte bun se va transforma în epic. Niciodată nu știi. Azi am avut campioana en-titre eliminată în turul 2 – cea mai cea dintre surprizele de până acum, poate. Am avut un meci-cu-ceva-de-demonstrat, între Rafa și Nick Kyrgios, ce nu mai avea nevoie de nicio introducere, și despre care toată lumea a avut o părere. Alți jucători importanți eliminați (Cilic) sau gata să fie eliminați (Bertens), un sfârșit de carieră emoționant (Baghdatis), un meci de dublu cu Andy Murray și Marius Copil, un superstar aparent în pericol (Serena). O recapitulare completă e imposibilă. Dar e important că se întâmplă lucruri, nu? Mult mai bine decât când nu se întâmplă.
Angelique Kerber, eliminată de excelenta Lauren Davis. Campioana din 2018 e cea mai importantă victimă din turneul feminin de anul acesta, pe care-l părăsește neașteptat în turul 2. Ok, Angie poate că nu are un an grozav și a avut, în sezonul de zgură, probleme. Dar o eliminare cu Lauren Davis nu părea în prognoză. Acest 2-6 6-2 6-1 e poate una dintre cele mai importante victorii ale carierei pentru Lauren, care se califică în turul trei la Wimbledon. Pentru Kerber, înfrângerea echivalează cu ieșirea din top 10 la finalul turneului.
Că Angie nu gestionează presiunea extraordinar, nu-i neapărat un secret (vezi căderea de pe locul 1 pe locul 20 în 2017, respectiv faptul că de-a lungul carierei și-a apărat un singur titlu, la Stuttgart în 2016). Însă eliminarea asta e o mare surprinză, de oriunde te-ai uita la ea. În primul rând, forma arătată de Kerber pre-Wimbledon: semifinală la Mallorca, finală la Eastbourne. Apoi, adversara: deși o știm capabilă să facă victime, a avut un sezon slab, coborând până aproape de ieșirea din Top 200 (aici a contribuit și o accidentare la genunchi). Mai mult, Davis vine din calificări, acolo unde în primul tur a salvat o minge de meci cu Bibiane Schoofs. Cum e tenisul ăsta!
Davis are însă capacitatea ei de a se activa în fața jucătoarelor mari, în turneele mari, pe arenele mari. Meciul cu Simona de la Melbourne 2018 e un exemplu bun. Azi am văzut-o iar la acel nivel iar, de data asta, s-a premiat cu victoria. Ea a făcut și desfăcut, iar meciul acesta e doar despre ea. Modul în care a reușit să treacă peste acea căzătură în începutul de meci, din cauza căreia a șchiopătat o vreme și a avut nevoie de îngrijiri medicale la genunchi și gleznă. Dar, mai ales, modul în care a reușit să-și schimbe planurile de joc, ajungând să o domine categoric pe nemțoaică, lovind winnere nonșalante de peste tot.
De la bun început intențiile ei au fost destul de clare, mizând pe atac și injecții de forță. Însă asta a mers și n-a prea mers: i-a adus puncte, dar i-a și luat, pentru că știm cât de bine se folosește Kerber de forța adversarei. Iar acea alunecare, venită la mijlocul setului, a schimbat complet dinamica meciului; Davis a părut că se gândește mai mult la accidentare decât la ceea ce are de făcut pe teren.
Însă odată regăsită liniștea, a început să-și pună în funcțiune planul: a continuat să atace, dar a făcut-o inteligent și cu moderație. Iar în spatele fiecărui atac a stat câte un schimb de slice-uri, astfel încât să câștige teren, dar mai ales pentru a-și da timp să-și aleagă cu atenție mingea potrivită pentru a ataca. Asta a fost, probabil, una dintre cele mai inspirate decizii, care i-a și câștigat meciul: a combinat un tenis agresiv cu unul variat, în fața căruia Kerber n-a găsit absolut niciun răspuns.
În fața acelor slice-uri de rever și forehand, Kerber a răspuns tot cu un slice, dar ineficient, oferindu-i americancei șansa de a intra în teren și a ataca. Au fost zeci de puncte pe care Davis le-a câștigat pe acest tipar: dueluri de slice, urmate de câte un atac furibund în lung de linie venit de nicăieri, adunând, în final, un total de 45 de lovituri direct câștigătoare. Mai pe scurt, victoria acesta a fost despre cum să ataci eficient, cum să acoperi terenul, dar și cum să variezi inteligent, fără a deveni previzibil.
Rafa vs Nick. Revanșă? Sau “doar un meci de turul 2”. În funcție de unde te uiți, Nadal vs Kyrgios te putea enerva îngrozitor sau putea să-ți dea tot soiul de stări, unele dintre ele pe care le trăiești doar la meciurile mari. Cu tot tămbălăul pe care l-a creat de-a lungul timpului, Nick Kyrgios rămâne un jucător de meciuri mari, iar azi era atât de evident că se va activa, încât nu avea nimeni niciun dubiu în sensul ăsta.
Rafa, însă, era pregătit. Și în ciuda faptului că s-a aflat la abia al doilea meci pe iarbă și la prima opoziție serioasă, Nadal a plecat cu o victorie importantă și satisfăcătoare – 6-3, 3-6, 7-6, 7-6. Un rezultat care ne spune câte ceva ce știam deja despre fiecare dintre cei doi.
Twitterul de tenis a botezat acest meci un “grudge match” (grudge = ranchiună, pică, resentiment). Mulți au spus că tenisul are nevoie de astfel de meciuri cu o tensiune aparte, și, ce-i drept, publicul l-a gustat din plin. Dar până la urmă, cu toate efectele speciale generate de Kyrgios, a câștigat jucătorul mai valoros, mai complet, mai competent și mai rotund ca persoană. Semn că, până la urmă, cum ar spune o expresie din baschetul american pe care-l place Nick atât de mult, ball don’t lie.
Nu știe nimeni de ce ar exista cu adevărat o râcă între cei doi: a zis tatăl lui Nadal ceva, apoi a zis Nick altceva, apoi alții au zis că ei au zis, etc, etc. Ce face Nick prin astfel de declarații, în esență, e să-și ofere motivații suplimentare cu care să se încarce suplimentar pentru asemenea meciuri mari; uneori funcționează, iar adrenalina îi dă acel ceva suplimentar, alteori nu e de ajuns. Pe Nadal l-a păcălit o dată la Wimbledon, dar azi spaniolul, care a auzit, bineînțeles, toate lucrurile pe care le-a spus Nick despre el în ultimele luni, era gata. Era pregătit. Rafa a demontat astfel, printre altele, și teoria conform căreia e gata oricând să piardă la Wimbledon în primele tururi contra unor jucători care pot lovi mingea foarte tare.
Kyrgios a făcut tot ce a putut ca să-i strice pacea interioară lui Rafa: serve underhand cu succes, injecții uluitoare de forță, mingi la corp trimise cu intenție (care, vorba lui Nadal, ar fi putut răni pe cineva), discuții cu arbitrul despre timpul luat de Nadal, gesticulări, comentarii, execuții neortodoxe, într-un cuvânt, tot ce știam că face Nick de obicei. Dar a jucat și tenis. De fapt, după primele două seturi, pe care și le-au împărțit vânându-și serviciul, ambii s-au concentrat la tenis și s-au păzit atent. Kyrgios a servit 29 de ași și a câștigat 71 la sută pe primul serviciu, adunând 58 de lovituri direct câștigătoare, versus 27 unforced. Uneori a fost sclipitor. Alteori, te făcea să te scarpini în cap, neînțelegând ce vrea. Dar, per total, Nick a venit să joace.
Problema nu e că nu poate să o facă. Ci că nu poate sau nu vrea să o facă mereu. Nadal – care cu excepția pierderii de concentrare din setul secund (pe care a pus-o oarecum pe seama controversei dintre Kyrgios și arbitru), a fost excelent tot meciul – a spus esența la conferință. O conferință care, cum bine observa cineva pe Twitter, s-a prefăcut într-o lecție de viață pentru Nick. În rezumat, a spus că Kyrgios are talent de a câștiga Slamuri, dar pentru asta trebuie să trateze meciurile care nu-s cu Nadal la fel cum o face cu meciurile cu Nadal. La rândul său, Nick a răspuns onest: Da, sunt un jucător foarte bun de tenis, doar că eu nu fac toate celelalte lucruri necesare ca să câștig Slamuri.
Când meciul a crescut în intensitate și n-a mai fost prea mult loc de briz-briz-uri, adică în special pe linia dreaptă către cele două tiebreak-uri, Rafa a fost acolo și a avut toate răspunsurile. E notabil că spaniolul pierduse toate cele cinci tiebreak-uri anterioare cu Nick, dar le-a câștigat pe cele două de azi, jucând aproape impecabil toate momentele cheie ale acestor tiebreak-uri. E notabilă și reacția lui de la final de meci. Și, la final, e cum a zis el: a fost un meci de turul al doilea, nimic mai mult.
Dar pentru că Rafa aduce această intensitate pe care o aduce la meciurile cu Kyrgios și în duelurile cu Kohlschreiber, Zeballos sau Londero, tenisul e mai bine servit că spaniolul e cel care continuă turneul.
E bun Nick, la rându-i, pentru tenis? Cine mai știe. Nici nu mai contează, la urma urmelor. El e cel care provoacă rumoare la conferințe (e drept, când o conferință începe cu o astfel de întrebare, nici că îi mai poți reproșa ceva. Și apropo). Tot el e, atenție, cel care îi face pe copii să reacționeze așa. Putem fi siguri de un singur lucru: oricât de Nick ar fi Nick, tot ce se întâmplă între linii contează, la finalul zilei. Și „de aceea el e unul dintre cei mai buni” (Nick Kyrgios)
Andy vs Marius
Andy Murray a revenit la Wimbledon, iar Marius Copil a fost parte din spectacol. Dublul Marius / Ugo Humbert a luat primul set cu Murray / Herbert pe Court 1, dar într-un final Andy- aflat pentru prima oară în postura de a avea un clasament mai bun la dublu decât la simplu – s-a putut bucura de reîntoarcerea la turneul pe care l-a câștigat de două ori, după o seară agreabilă, cu puncte precum acesta.
Serena Williams și Kiki Bertens, rezistă, dar nu impresionează. Într-o zi în care nimeni nu a părut în siguranță, favoritele 10, respectiv 4 au avut mult de tras pentru a-și câștiga meciurile. Atât Serena, cât mai ales Bertens au săpat adânc pentru a obține victoria și nu mult le-a lipsit pentru a fi înfrânte.
Dintre cele două, Bertens a avut viața mai grea. Olandeza a revenit de la 3-6, 3-5 și a salvat o minge de meci la 6-5 cu Taylor Townsend (3-6, 7-6, 6-2). În vreme ce Serena a trebuit să revină de la set pierdut (2-6, 6-2, 6-4) cu Kaja Juvan, o slovacă de 18 ani, campioană aici la juniori în 2017, o tânără pasionată de filosofie și pictură. A fost un test dur pe care amândouă l-au trecut cu bine, dar ceea ce urmează nu se anunță neapărat încurajator.
Pentru Serena, meciul cu Juvan a fost încă o confirmare a faptului că rămâne vulnerabilă. E adevărat că ea are o tradiție la Wimbledon în a-și complica meciurile de început (tur 3 cu Heather Watson în 2015, tur 2 cu Christina McHale în 2016), însă evoluția ei de azi – dar și cea de acum două zile – nu anunță nimic bun. Azi, ca de atâtea ori, serviciul și atitudinea au salvat-o. Dar deplasarea greoaie și lipsa mobilității – de care ai atâta nevoie pe iarbă – o fac teribil de vulnerabilă, chiar și pe iarbă. Pentru că, și aici, deși suprafața e mai rapidă, ca să poți returna eficient, trebuie să faci pașii corecți.
În turul următor, Serena se va întâlni cu Julia Goerges, favorită 18, în reeditarea semifinalei de anul trecut (4-0 la întâlnirile directe pentru Williams). Iar Bertens o va avea ca adversară pe Barbora Strycova (1-0 pentru cehoaică).
Ai clipit, ai ratat. Două campioane de Slam au deschis ziua a 4-a de la Wimbledon cu victorii blitz, în sub o oră de joc. Liderul mondial, Ash Barty, a dominat-o categoric pe Alison Van Uytvanck (6-1, 6-3). Iar Sloane Stephens i-a lăsat doar două game-uri chinezoaicei Yafan Wang.
Barty ajunge la 14 meciuri fără înfrângere și pare bine poziționată pentru un nou parcurs lung la un Slam; jocul ei e de o claritate remarcabilă în aceste săptămâni și nimic nu pare să o deranjeze. Sloane se întoarce în turul trei la Wimbledon după doi ani, perioadă în care a fost, de fiecare dată, eliminată în primul tur. E de văzut cât de departe va ajunge americanca, mai ales că, dacă ținem cont de istoricul ei la Slamuri din 2017 încoace, regula pare simplă: trece de turul 1, are mari șanse să ajungă cel puțin până în sferturile de finală : W, F, QF, R4, QF – sunt rezultatele ei din 2017 încoace, odată ce a trecut de prima rundă. De urmărit, așadar.
Petra Kvitova, din nou în turul trei. Pare greu de crezut, dar Kvitova n-a mai ajuns în turul 3 la Wimbledon din 2015; asta, după ce între 2010-2014, Petra câștigase 2 titluri și nu pierduse mai devreme de sferturi. Acum a trecut, 7-5, 6-2, de Kristina Mladenovic, cu o revenire de la 3-5 în primul set și trei mingi de set salvate.
Acest rezultat vine într-un context nu tocmai favorabil Petrei: nu mai jucase din mai, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei rupturi musculare în zona antebrațului și prezența ei la Wimbledon a fost incertă până în ultimul moment.
Dar Petra a decis să-și dea – din nou – o șansă pentru a vedea cum evoluează accidentarea, și, deocamdată, se pare că a fost inspirată. După victoria din primul tur cu Ons Jabeur, ea spunea că nu se aștepta să joace atât de bine, dar rămâne precaută și așteaptă să vadă cum se simte după. Victoria de azi cu Mladenovic, care a fost a șaptea la rând în fața franțuzoaicei, confirmă că lucrurile stau bine din punct de vedere fizic pentru ea. Pentru săptămâna a doua, Petra se va întâlni cu Magda Linette, care a scos-o pe Anisimova.
Ziua neagră a big-serverilor. John Isner și Marin Cilic, doi jucători care au toate armele necesare pentru a performa pe iarbă și care, de regulă, se simt excelent la Wimbledon (Isner are semifinală, Cilic, o finală) au fost eliminați astăzi, aproape în același timp.
John Isner a fost învins în cinci seturi de Mikhail Kukushkin într-o partidă în care cei 34 de ași (dar și cele 41 de veniri la fileu) ai americanului n-au fost suficienți pentru a face față tenisului excelent pe care Kukushkin l-a propus azi (49 de winner, doar 20 de erori neforțate). În timp ce Marin Cilic își continuă sezonul dezamăgitor și pierde în minimum de seturi (4-6 4-6, 4-6) în fața portughezului Joao Sousa, un jucător care de obicei se simte bine pe suprafețele mai lente. Pentru Sousa, aceasta a fost abia a patra victorie la Wimbledon din 12 meciuri jucate.
Cât îl privește pe Cilic, deși eliminarea e surprinzătoare, nu trebuie uitat că pe tot parcursul anului s-a chinuit cu o accidentare la genunchi, care nu i-a permis să se antreneze în inter sezon și l-a obligat să se retragă de la mai multe turnee.
Marcos Baghdatis, la ultimul meci din carieră. Înfrângerea suferită în fața italianului Matteo Berrettini i-a încheiat cariera cipriotului Baghdatis, care a anunțat la începutul săptămânii că Wimbledon va fi ultimul său turneu din carieră, acesta fiind și motivul pentru care a primit wild card pe tabloul principal.
În vârstă de 34 de ani, Baghdatis pune punct unei cariere rotunde, care a însemnat, printre altele, finală și semifinală de Slam la simplu (Australian Open 2006, Wimbledon 2006), prezența în top 10, patru titluri ATP și alte zece finale. Poate și mai important, a fost unul dintre jucătorii foarte populari în rândul fanilor. A avut însă și multiple accidentări care l-au deraiat și i-au grăbit, de fapt, căderea și, într-un final, retragerea. “Sunt recunoscător organizatorilor pentru că mi-a acordat acest wild card, oferindu-mi astfel șansa de a-mi lua rămas bun de la sportul pe care îl iubesc atât de mult. Decizia de a mă retrage nu a fost ușoară. Chiar dacă mintea mea spune altceva, corpul meu a avut niște limite care m-au impedicat să mă mențin dar și să joc constant la un nivel înalt. Mai ales ultimii doi ani au fost foarte grei pentru mine, cu multe accidentări și dureri. Chiar dacă sunt trist că îmi iau rămas-bun de la tenis, sunt foarte fericit pentru ceea ce urmează. Voi rămâne implicat în tenis și o să să mă vedeți în continuare în circuit”, spunea Baghdatis, aplaudat la scenă deschisă de public la final de meci.
Din Social Media
30-0 Tee a revenit în Shop!
Unul dintre cele mai bine vândute tricouri din Shop revine pe stoc, la cererea voastră. 30-0 Tee e din nou disponibil: ia-ți acum un tricou din Shop. Cantitățile sunt limitate!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
