Roger Federer: Leul în iarnă | Despre implicațiile numărului mai mic de turnee din programul elvețianului

Vârsta începe să fie un aliat pentru jucătorii de tenis. Cine ar fi crezut că aşa ceva este posibil în sport, unde cariera unui atlet era considerată încheiată la vârsta de 30 de ani? Cel puţin în tenis, cifrele sunt grăitoare: 13 dintre cele 66 de titluri ATP de anul trecut au fost câştigate de jucători peste 30 de ani. În top 100 nu există nici măcar un singur adolescent, dar un sfert din jucători au peste 30 de ani.

Deşi nu este la fel de puternică, tendinţa a început să cuprindă şi circuitul feminin. Două din jucătoarele de top 5 au peste 31 de ani (Serena Williams şi Na Li). Există doar o adolescentă în top 20 (Sloane Stephens, la nr. 16), pe când acum două decenii, patru jucătoare de top 10 erau adolescente, în frunte cu Monica Seles.

Care este explicaţia acestui fenomen? Tommy Haas, unul dintre veteranii celebri (şi bine clasaţi, la nr 14) din circuit se apropie cel mai mult de adevăr: „Cu cât te maturizezi, presupun că devii mai înţelept. Ajungi să înţelegi ce funcţionează cel mai bine pentru tine. Când ai 21, 22, 23 de ani, încă încerci să te împaci cu propriul corp. Progresele din nutriţie, fitness şi fizioterapie sunt motivele pentru care vedem atâţia jucători peste 30 de ani în top 100”.

Pentru cel mai faimos veteran al circuitului, Roger Federer, problema nu este de a se meţine în top 100, sau top 50, sau chiar top 20. Federer are o reputaţie mult mai impunătoare de menţinut. Roger a fost recent detronat de pe poziţia de nr. 2 de Andy Murray la Miami (turneu unde Federer a absentat), punând în mişcare tot felul de stilouri celebre care au început să dezbată problema. Unul dintre aceste stilouri este cel al lui Pete Bodo, reputat jurnalist de tenis şi una din semnăturile cu greutate de pe tennis.com.  

Bodo face o recapitulare succintă a începutului de sezon 2013 pentru Federer: „Anul trecut pe vremea asta, jucase deja şapte turnee-inclusiv Cupa Davis, şi acumulase 2.855 puncte. Anul acesta a eliminat trei turnee (inclusiv Cupa Davis) şi a acumulat doar 1.170 de puncte. 2012 a fost un an fantastic pentru Federer – a câştigat 71 de meciuri, cele mai multe meciuri câştigate într-un an din 2006, când câştigase 92”.

Bodo recunoaşte că Federer şi-a câştigat dreptul, şi oficial şi sentimental, de a juca cât de mult sau de puţin doreşte. Însă se întreabă cât de mult poate Federer să rămână o forţă în tenis „dacă evită aspectul de cursă zilnică, obligativitatea de a fi prezent constant şi la Grand Slamuri şi la evenimentele mai mici?”

Problema, aşa cu o vede reputatul jurnalist este că, înscriindu-se la mai puţine turnee (14 anul acesta, cu 4 mai puţin decât numărul minim obligatoriu pentru restul jucătorilor), Federer va fi sub şi mai multă presiune să câştige.  Unul sau două rezultate mai proaste vor avea un impact considerabil asupra clasamentului său. Este un risc mare, consideră Bodo, pentru că „jucătorii au nevoie de ritm şi câştigatul (sau pierdutul) de meciuri este un automatism. Federer va trebui să iasă şi producă rezultate imediat, fără „încălzire”. A părut să funcţioneze la Australian Open, unde a făcut semifinală (fără a juca niciun turneu pregătitor – n. mea), dar va mai fucţiona şi la mijlocul sezonului?”

Concluzia lui Bodo este sceptică: „Chiar dacă face concesii speciale pentru jucători cu realizările lui Federer, tenisul nu este un sport care să păstreze nimănui locul în clasament cald. Indiferent dacă acest loc este 2, 4, 6 sau 11. Şi-ţi pui atunci problema, cât de mult va trebui să cadă Federer în clasament înainte să înceapă să-şi pună întrebări? Întrebările pe care şi le pun toţi jucătorii, de la cei de pluton până la marii campioni. Următoarele luni ne vor spune – şi nouă, şi lui Federer- foarte multe.”

Bodo ridică o problemă pertinentă, însă nu una care să ne ia prin surprindere. În fond, ştiam încă de anul trecut că Federer are peste 30 de ani. Şi fac pariu că Federer, cu puterile lui prodigioase de planificare şi previziune, era pregătit pentru 30+ de ani încă de la 28, sau 29. Însă mai mult decât vârsta, mi se pare că familia joacă un rol mai important în viziunea lui Federer despre tenis şi viaţă la ora actuală. Timpul petrecut cu familia sa are o importanţă cel puţin egală (şi de acum încolo, va crește) cu timpul petrecut în circuit. Sursa principală de satisfacţie pentru Federer nu mai este doar câştigatul de meciuri. Este complet firesc. A câştigat o grămadă, pe de o parte, şi apoi mai sunt şi alte aspecte ale vieţii de explorat.

Într-adevăr, clasamentul e important pentru că-ţi face viaţa uşoară pe tabloul de concurs. În principiu, să fii clasat în top 4. Probabil acesta este scopul pentru Federer de acum înainte. Să fie clasat în top 4, să fie acolo, aproape, pentru a capitaliza dacă se iveşte ocazia de a câştiga încă un Slam. Dacă este nr. 1, sau 2, sau 3, sau 4 nu cred că mai contează pentru el aşa de mult. A dovedit anul trecut că a putut doborî recordul lui Pete (cele mai multe săptămâni pe locul 1) şi a trecut de borna simbolică 300 – a bifat-o şi pe asta, cu alte cuvinte. Target-ul pentru restul carierei (care are ca punct terminus planificat Jocurile Olimpice de la Rio) este câştigarea de Slam-uri.

Acum, despre îngrijorarea lui Pete Bodo cum că e dificil să intri direct în Slamuri sau Mastersuri fără să te rodezi un pic înainte la turnee mai mici. Mie mi se pare, bazat pe performanţele lui Federer din ultimii ani, că problema lui nu este că nu poate să dea randament repede. În opinia mea, Roger Federer are problema opusă: adică rămâne fără inspiraţie, chef, energie, concentrare, numiţi-o cum vreţi, începând din sferturi încolo.

De fapt, cred că această strategie a sa, de a micşora cât de mult posibil numărul de turnee jucate şi de a-şi planifica „training blocks” consistente (de cel putin o lună) la intervale regulate de-a lungul anului este singura opţiune pentru Federer: se menajează fizic, petrece timp cu familia, are timp să se antreneze şi să caute soluţii noi de a-i contracara pe din ce in ce mai puternicii săi rivali şi, cel mai important, îşi dă sieşi ocazia de a-şi redescoperi foamea de competiţie. Căci dincolo de vârstă şi dureri de spate sau alţi factori, „foamea de competiţie” este ingredientul principal al victoriilor sale. Ori Federer, după atâta amar de vreme în circuit, după atâtea puzderie de titluri, finale, semifinale, săptămâni la nr. 1 şi alte n recorduri, cred că are nevoie de mai mult timp pentru a-şi redescoperi motivaţia de a câştiga decât rivalii săi mai tineri şi mai puţini titraţi.

Eu personal mă gândesc la Federer ca la un ingredient preţios, un condiment delicatesă savuros şi rar. Cu cât foloseşti mai puţin,  cu atât sunt mai multe şanse să facă un fel de mâncare senzaţional. Şi felurile de mâncare excepţionale au nevoie de ocazii excepţionale pentru a fi etalate şi consumate. De 14 ori pe an mi se pare numai bine.

 

LATER UPDATE: Roger a anunțat, miercuri, că va juca turneul de la Basel, confirmând promisiunea pe care o făcuse fanilor, aceea că nelămuririle dintre el și conducerea turneului elvețian “se vor rezolva”. Contractul său expirase în 2012, iar la finalul anului trecut s-a vehiculat mult scenariul în care fostul lider va sări peste turneul la care s-a impus de 5 ori. În fapt, competiția nici nu a apărut inițial în calendarul oficial al lui RF pentru 2013. Federer a anunțat însă acum că totul e în regulă și că joacă Basel și fără contract semnat, iar angajamentul său a fost confirmat și de oficialii turneului. În schimb, Roger nu mai e atât de sigur acum că va participa la Mastersul de la Paris, amintind de prioritizarea turneelor. “Basel a fost mereu o prioritate pentru mine”. Cel mai probabil, se va repeta scenariul de anul trecut, când el a preferat să se retragă de la Paris.

Federer a mai spus că încă nu e sigur de prezența sa în barajul pentru Cupa Davis pe care Elveția îl va juca în septembrie, și că se simte mult mai bine după durerile de spate care l-au chinuit în februarie și martie. “Mă simt bine, pot să fac iar orice pe teren, deși tot procesul a durat mai mult decât mă așteptam”, a spus el.