Monte Carlo, sferturi | Viitorul sună bine, şi nici prezentul nu-i prea rău

 

Dimitrov impresionează, dar Nadal merge mai departe

79 de puncte. Atâta au adunat şi Rafa Nadal şi Grigor Dimitrov în sfertul de finală câştigat până la urmă de Nadal în trei seturi: 6-2 2-6 6-4. Mi se pare un stat surprinzător pentru că arată cât de strânsă a fost de fapt lupta, în condiţiile în care contextul nu era foarte echilibrat: pe de o parte Rafael Nadal, legenda zgurii care nu mai pierduse la Monte Carlo dinainte de uploadarea primului video pe Youtube, şi de cealaltă parte, Grigor Dimitrov, cu reverul lui cu o mână şi un serviciu care se evapora în momentele cruciale împotriva Top 4.

Primul set a confirmat acest scenariu dezechilibrat:  Dimitrov şi-a pierdut serviciul repede şi părea că nu ştie exact cum să alcătuiască punctele. Multe neforţate, procentaj prost pe primul serviciu şi doar două puncte din 11 câştigate pe al doilea serviciu. Rafa n-a trebuit decât să servească solid, să stea pe lina de fund şi să joace jocul lui clasic, cu schemele ştiute pe de rost. Atmosfera din tribune era şi ea amorţită sub un cer gri şi întunecat care făcea ca lucrurile să apară în slow motion.

Credeam că setul doi va fi o formalitate şi mă gândeam deja la cum voi scrie că Dimitrov mai are multe de rezolvat până să atenteze la nivelul de joc al top 4. Când, uşor uşor, bulgarul şi-a ridicat nivelul şi a început să joace: au crescut drastic procentajele punctelor câştigate pe primul şi pe al doilea serviciu, semn că Grigor apăsase pe acceleraţie când servea. În schimburi, Grigor a început să aplice câteva tactici clare: în primul rând s-a pus pe alergat. Asta ajută întotdeauna. Apoi a început să varieze spinul, adâncimea şi lungimea mingilor, deranjându-l vizibil pe Rafa. Apoi a început să mai arunce şi câte o scurtă, atrăgându-l pe Rafa la fileu şi apoi pasându-l cu nişte revere laser de vreo câteva ori.

Dar ce mi s-a părut cel mai interesant este faptul că rezista şi ştia cum să joace schimburile lungi cu Nadal. Ce-am observat: dreapta defensivă din alergare a lui Dimitrov a funcţionat excelent azi, ţintuindu-l pe Nadal în spate şi nedându-i posibilitatea să definitiveze cu lovitura decisivă punctul. De asemenea, reverul bulgarului s-a dovedit foarte solid, rezistând cu brio în schimburi dure în cros, contra dreptei lui Rafa. Pe lângă asta, reverul lui Dimitrov mi se pare extrem de versatil, adică este capabil de unghiuri, înălţimi, adâncimi şi spinuri diferite. Mai cu seamă tactic, Dimitrov a jucat foarte inteligent, înghesuindu-l pe Nadal în spate cu lovituri lungi mai ales în colţul drept, pe reverul lui Rafa şi apoi atacând brusc partea deschisă a terenului, această tactică forţând multe greşeli (altfel foarte rare) pe dreapta lui Rafa.

 

 

De partea cealaltă, Nadal nu a strălucit, dar nu-mi dau seama dacă asta a fost din cauză că a avut o zi mai mediocră sau din cauză că jocul lui Dimitrov l-a presat şi l-a făcut să joace prost. Într-adevăr, Rafa era bandajat în partea de jos a spatelui şi la conferinţă a spus că vremea închisă a încetinit mult condiţiile de joc, ceea ce l-a avantajat pe Dimitrov, care a avut mai mult timp să ajungă la mingi.  A mai declarat că ar fi avut nevoie de două săptămâni de pauză după Indian Wells pentru a face un tratament la genunchi, timp pe care nu l-a avut.

La 3-2 în setul doi, ca urmare a jocului său, inteligent şi fizic în acelaşi timp, Grigor face break şi apoi îşi ia serviciul pentru 5-2. Se apropia sfârşitul setului şi mă intrebam dacă demonii dublelor greşeli îl vor tortura din nou când va trebui să servească pentru set. Însă Nadal l-a scutit de această povară, pentru că şi-a pierdut el serviciul, de la 40-0: 6-2.

În timp ce statisticile curgeau pe internet în legătură cu ultima oară când Nadal a pierdut un set la MC, la cine şi câte şi cum şi când (la Gasquet, Coria, Gaudio, Federer, Djokovic şi Murray, dar niciodată înainte de semi) , Dimitrov părea destul de calm, în contrast evident cu tribunele care fremătau, cu Rafa care era agitat şi Tio Toni care era mai negru decât bluza de trening pe care-o purta. For sure, ar fi fost culmea ca Grigor Dimitrov, care se prăbuşise sub presiunea de a le lua un set lui Djokovic şi Murray la IW şi Miami, să spargă blocada învingându-l pe Rafael Nadal pe ZGURĂ, la Monte Carlo?

Setul trei a continuat la fel: cu Rafa muncind ca să-şi ia serviciul şi Dimitrov suflându-i mereu în ceafă pe tabela de marcaj, în timp ce game-urile pe serviciul bulgarului se desfăşurau rapid şi fără istoric. Jocul era la fel de fizic, iar loviturile lui Dimitrov, grele, îl pironeau pe Rafa în spatele liniei de fund şi-l forţau să lovească precipitat şi să greşească.

Lucrurile nu arătau deloc roz pentru Nadal, când zeii fitnessului au hotârât să-i dea un ajutor. La 4-4 pe serviciul lui Dimitrov, în mijlocul unui schimb îndârjit, piciorul drept al lui Grigor a înţepenit brusc: crampe.  Tribunele au amuţit, şi eu am avut un deja-vu cu Dimitrov zvârcolindu-se pe zgură în acel meci cumplit cu Gasquet de la Roland Garros de anul trecut. De data asta n-a fost aşa de rău, dar crampele sunt un verdict destul de categoric: odată ce încep, gata, s-a zis cu deplasarea ta în teren. Iar după zeii  fitnessului, l-au mai sabotat şi zeii racordajelor. La egalitate tot în acelaşi game, lui Dimitrov i s-a rupt racordajul: break point Rafa. Nadal, ca predatorul pursânge pe care-l cunoaştem şi iubim, n-a avut nevoie de mai mult: break şi apoi a servit pentru meci, nu înainte ca Grigor să mai ridice tribunele în picioare odată cu o dreaptă winner în lung de linie la vreo 150 kmh, lovită într-un singur picior.

Rafa trece astfel cu o doză substanţială de noroc de un adversar care putea să-i fie fatal şi se vede cu Jo-Wilfried Tsonga în semifinală. Grigor, pe de altă parte, deşi învins azi, poate să ia multe lucruri pozitive din acest meci: a arătat că poate să-i pună probleme lui Rafa pe zgură, că are armele şi tactica necesară, şi că a făcut progrese la felul în care îşi ţine firea. Unde trebuie în continuare să muncească este la fizic. Chiar dacă schimburile au fost brutale, aşa cum sunt mereu împotriva lui Nadal, totuşi a fost un meci de trei seturi, nu de cinci. Dar semnele sunt pozitive, pe mine m-au convins: Dimitrov este un jucător de substaţă, cu un arsenal tehnic-tactic redutabil pe care a dovedit că poate să-l aplice de-a lungul unui meci cu miză, împotriva celui mai titrat jucător pe zgură din istorie. Cum se zice “viitorul sună bine” în bulgăreşte?

 

 

Tsonga îl învinge pe Wawrinka după un meci spectacol

Adversarul lui Rafa din semifinală va fi Jo Tsonga, aflat (incredibil, dar adevărat) la prima lui semifinală pe zgură. Sfertul cu Wawrinka (2-6 6-3 6-4) a fost o încântare pentru ochi, cei doi excelând la capitolul spectacol. Stan a început mai bine şi a jucat imparabil primul set, în care Jo n-a avut de făcut altceva decât să aştepte să treacă furtuna.  Şi tradiţionala cădere de ritm a venit imediat la începutul setului doi, când Wawrinka a jucat un game prost care l-a costat break-ul şi până la urmă setul.  

Diferenţa finală a făcut-o faptul că Tsonga şi-a dat seama că singurul fel în care poate câştiga este să fie agresiv el primul. Cred că la fineţe şi la tehnică Wawrinka îi este uşor superior, însă Jo îl poate depăşi la puterea şi forţa loviturilor. Aşa că Tsonga a închis ochii şi a început să lovească dreapta cât putea de tare, forţându-l pe Wawrinka în apărare, acolo unde Stan nu este foarte bun. De asemenea, Jo a urcat de câte ori a avut ocazia la fileu, primul, uneori imediat după serviciu, şi mai ales când era condus. A funcţionat: a pus presiune pe Wawrinka şi Stan s-a găsit mereu împins dintr-o parte în alta de forehandurile bombă ale lui Tsonga, mereu pe fugă, mereu grăbit.

Doar în decisiv, când Tsonga a avut trei mingi consecutive de meci pe serviciul lui Wawrinka a urcat elveţianul mai hotărât la fileu, şi ce eficientă a fost această decizie. Stan are nişte volee excelente şi jocul lui funcţionează cel mai bine când atacă. Din păcate, şi cred că aici este marea problemă a lui, Wawa are un joc de atac, dar nu şi o mentalitate de atac. Să ataci tot timpul poate fi epuizant din punct de vedere mental, pentru că trebuie să fii tot timpul în priză. Dacă nu ai o mentalitate natural agresivă, poate fi o luptă să te forţezi tot timpul să presezi. Blândul Wawrinka, ca şi simpaticul Tsonga de altfel (deşi mi se pare că într-o măsură mai mică) par să aibă aceeaşi problemă: au nişte jocuri programate să taie în carne vie, dar nu şi nişte minţi pe măsură.  Azi aveam impresia că-l văd pe Tsonga cum se forţează, cum trebuia să se împingă tot timpul mental înainte, să-şi reamintească să fie agresiv, să nu ia piciorul de pe acceleraţie.

Contra lui Nadal (un jucător cu o mentalitate agresivă dar un joc defensiv la bază) Jo va avea de muncă. Şi pe teren, şi în sinea lui.

 

 

Djokovic-Fognini? De ce nu?

Într-un interviu dat azi, Marian Vajda, antrenorul lui Djokovic a stârnit panică printre fani declarând că accidentarea lui Novak  a presupus deplasarea unui os al gleznei. Ştirea nu mai dădea alte amănunte şi speculaţiile despre capacitatea lui Djokovic de a juca începuseră să escaladeze. Din fericire, problema cu osul deplasat fusese rezolvată cu succes şi Novak a reuşit în sfârşit să termine un meci în două seturi: 6-4 6-3 contra lui Nieminen, un veteran muncitor cu lovituri curate, pentru care o victorie ar fi însemnat urcarea pe locul 32 şi posibilitatea de a se apropia de un loc de cap de serie pentru Roland Garros.

Pentru Djokovic, această săptămână este o experienţă nouă şi dificilă. “Am senzaţia că sunt cu un pas mai lent. N-am mai fost nicodată în această situaţie. De câte ori joc un meci, cheltuiesc de trei ori mai multă energie pentru că sunt multe lucruri la care trebuie să mă gândesc: este presiunea meciului, dar apoi este şi glezna, şi aşa mai departe. Fizic nu sunt la capacitate maximă şi sunt multe lucruri la mijloc”

Deşi şi-a pierdut serviciul de trei ori (inclusiv când a servit pentru meci), Novak a arătat mai bine azi decât în precedentele două meciuri. A făcut la rândul lui 6 break-uri, s-a mişcat mai bine iar loviturile sale au avut mai multă adâncime şi putere. Sunt semne bune pentru semifinala cu Fognini, un jucător pe care Novak l-a învins de patru ori (de două ori pe hard, de două ori pe zgură), dar care i-a pus probleme la Indian Wells, unde i-a luat un set cu 7-5.

 

 

În sfertul său de finală(76-(0) 6-2), Fognini a fost jucătorul mai agresiv, împingându-l pe Gasquet în spate şi dictând cu forehand-ul.  Italianul are un joc complet, fluid şi plăcut ochiului şi contra lui Gasquet nu i-a fost frică să şi-l folosească venind la fileu cu mare eficienţă (14 puncte câştigate din 15 urcări la fileu).

Meciul a avut 6 break-uri (niciunul nu are un serviciu imbatabil), însă Fognini a returnat per total mai bine şi a jucat mai inteligent, profitând primul de oportunităţile de a puncta care se iveau în schimburi. Italianul a găsit combinaţia mai bună dintre răbdare şi agresiune şi a fost dispus să folosească o varietate mai mare de lovituri decât Gasquet, care a părut lipsit de idei şi de fler.  De altfel francezul, care a avut un început de an foarte bun, a declarat că va sări peste Barcelona pentru a se odihni.

La 25 de ani, Fognini este aşadar în prima sa semifinală de Masters şi odată cu ea, va intra în premieră în top 30 după această săptămână. Nu-i de mirare că Fabio era numai zâmbet în interviul de după meci.