Monte Carlo | Avem finala dorită: Djokovic – Nadal reîncărcat

Pe vânt şi circa 13 grade la ora meciului, prima semifinală de la Monte Carlo anunţa acelaşi lucru pe care îl anunţă toate meciurile pe zgură în care unul din jucători e Nadal: victoria Regelui. Încă de ieri aveam senzaţia că Wawrinka ar fi avut o şansă mai bună în semifinala cu Rafa decât Tsonga, iar senzaţia a persistat  până la jumătatea meciului de azi. Dar să o luăm cu începutul.

Figura de războinic programat a lui Rafa (asemenea elitei de luptători The Unsullied – pentru cine urmăreşte Game of Thrones) era parcă şi mai încordată sub vremea mohorâtă de la Monaco. Cu siguranţă n-a fost o zi bună pentru tenis, mai ales pentru Nadal, care preferă soarele. Soarele, prieten vechi al zgurii, care face mingea să sară voioasă, previzibil, exact unde o aşteaptă spaniolul. Astfel, terenul mai rapid avea să contribuie şi el la scăderea duratei medii de joc de pe parcursul săptămânii; durată care şi aşa era destul de joasă comparativ cu anii precedenţi, ca urmare a aplicării foarte stricte a regulii de 25 de secunde – Murray, Rafa şi Djokovic au primit toţi cel puţin câte un time violation.

Începutul meciului ni l-a dat pe Tsonga foarte conectat la partidă. Din 2011 nu mai ajunsese Jo într-o semifinală de Masters (Paris) şi părea capabil să continue de unde se oprise Dimitrov, cu o zi înainte. Până la urmă, impresia s-a șters repede. Un prim punct jucat şi câştigat frumos, urmat de trei mingi de break ratate la 2-1 au fost singurele momente când francezul a părut să aibă o şansă reală împotriva lui Nadal. Ce a urmat timp de aproape o oră este motivul pentru care, uneori, casele de pariuri nici nu mai pun în ofertă unele meciuri pe zgură ale lui Rafa.  

Primul break a venit pentru spaniol în game-ul imediat următor, prilej pentru a ne aminti că Tsonga, până la meciul cu Nadal, avea cel mai bun procentaj la mingi de break salvate. Dacă e o statistică de natură să-i complimenteze jocul sau din contră, asta depinde de cum privim lucrurile. Un lucru este cert însă: semfinala de azi i-a ruinat procentajul. Zâmbetele nervoase şi sudalmele la adresa vântului au început să se înmulţească odată cu passing-shoturile lui Rafa, care nu părea prea deranjat de situaţia meteorologică din Principat. Sub privirile mamei sale şi ale celorlalţi spectatori îngheţaţi, multiplul campion a mai făcut un break, încheind setul în numai 36 de minute. Chiar şi cu vântul făcându-şi de cap, care în unele momente împrăştia zgura pînă la nivelul feţei, Nadal nu a făcut decât 4 greşeli neforţate, faţă de 17 ale lui Tsonga.

Setul doi a început tot cu un punct spectaculos, pe care l-a câștigat încheietura fină a lui Jo. Din păcate însă, nu a avut un impact pozitiv asupra jocului său, căci, la primire, francezul a continuat să fie nemulţumit, să râdă nervos şi să scape câte un „putain” printre dinţi. Vreme de 80 de meciuri consecutive jucate în luna aprilie de-a lungul timpului, Nadal nu pierduse niciunul. Nu se poate spune dacă Tsonga era la curent cu această cifră atunci când loviturile cu rama au început să se înmulţească, însă ceea ce se ştie este că Rafa a făcut break rapid. Imposibil pentru francez să încheie punctele rapid pe o asemenea vreme imprevizibilă, şi la fel de greu să rămână în punct cu Rafa dupa mai mult de 4-5 schimburi de lovituri. Dacă turneul de la Monte Carlo e considerat casa sa, se poate spune că linia de fund îi este sufrageria.

De la 3-0 încolo, vântul părea să fie ultima problema a lui Tsonga, care greşea şi lovituri simple, şi grele, şi acceptabile. Părea să fi capotat la fel cum o mai făcuse în trecut. De fapt, pînă în acel moment, Jo jucase rolul lui Rafa în semifinala cu Federer de la Indian Wells de anul trecut. Atunci, vântul se împrietenise cu Roger, în timp ce pe Nadal îl sabota crud.  Iar acum, nu era doar vântul; în ciuda câtorva semne ca Tsonga îşi revine, Nadal lovea din ce în ce mai exact şi mai tare, totul culminând cu un forehand în lung de linie, din alergare, care îi aduse încă un break (5-1) şi posibilitatea să termine meciul.

Abia la 5-1 şi fără nimic de pierdut, asemenea lui Dimitrov ieri, Tsonga a început să joace. Un forhand câştigător i-a adus primul break al meciului, iar tribunele parcă începeau să aplaude nu doar ca să se încălzească, ci şi sperând la o revenire. Părea să fie o speranţă derizorie, căci francezul se trezi la 0-40 pe propriul serviciu. Spre lauda sa însă, a reuşit să se adune la timp şi să salveze mingile de meci. Şi asta într-un moment când statistica punctelor câştigate pe al doilea serviciu arăta îngrozitor pentru Tsonga: 0 din 6 în setul doi. Bombele francezului au continuat şi în următorul game, iar outsiderul începea să facă puncte din toate poziţiile. Iar când lucrurile nu merg bine pentru Rafa, imaginea se mută pe unchiul Toni care nu e genul să se abţină de la a-i sufla nepotului său una-alta din tribune. De astă dată, sfaturile cifrate nu au mai funcţionat: „Hammering” este termenul englezesc pentru a ilustra genul de lovituri-ciocan făcute de Tsonga pentru a realiza încă un break.  Acelaşi joc nemaipomenit cu care nu o dată Jo îl domina pe Federer la Wimbledon, acelaşi scenariu pentru Nadal ca acela de la Madrid de anul trecut, când servea pentru meci, iar Verdasco îi făcea doua breakuri la rând.

Totuşi, surpriza unui set decisiv nu s-a mai arătat, căci Nadal a arătat el însuşi cine este jucătorul mai bun pe zgură. Încă o minge de meci ratată la 6-5, iar apoi un tie-break unde un mini-break a fost suficient pentru victorie. A noua finală consecutivă pentru Rafa la Monte Carlo, performanță tradusă în 46 de victorii consecutive.

Hai la București, Fabio!

O a doua semifinală mai puţin pasionantă decât prima, cea dintre Djokovic si Fognini, dar care s-a bucurat de condiţii meteo mai bune. De obicei un susţinător al outsiderilor, de astă dată, trebuie să recunosc, ţineam cu Nole. De ce? Îmi place Fognini prea mult pentru a nu-mi dori să-l văd cât mai odihnit săptămâna viitoare la BRD Open. În plus, are primul meci cu Monfils, deci şi mai interesant/amuzant/solicitant.

Deşi sezonul de zgură durează mult şi bine (sunt aproape două luni cu totul), Nole a ales iarăşi se joace, în ciuda gleznei betegi. Informaţiile care circulă sunt următoarele: 1. glezna e rănită destul de rău, însă nu atât de rău încât să nu se poată juca pe ea (sursa: antrenorul lui Djokovic, într-un interviu). 2. Glezna, înfăşurată cum trebuie, nu poate fi avariată mai rău decât este deja (sursa: doctorul lui Djokovic). Şi 3. Monte Carlo îl iubeşte pe Nole, iar Nole iubeşte fiscalitatea lui Monte Carlo, aşa că Nole a mers pe principiul „O casă am, dar glezne, două”.  

Cât despre meci, a mers într-o singură direcţie, fără nicio şansă pentru Fabio, probabil bulversat şi neobişnuit să meargă atât de departe într-un turneu atât de important. Sub privirile prinţului Albert de Monaco şi ale unui prinţ de altă factură, Ilie Năstase, Nole a început meciul cu un break. Mingi lungi şi exacte, plus un serviciu constant bun: secretul unui avans rapid care nu avea să mai fie întors. Din când în când, Fognini reuşea câte o lovitura câştigătoare: frumos, dar prea rar. Nu părea să-i fie teamă nici de schimburile lungi, nu ezita să servească chiar şi când tribunele încă se fâţâiau, avea curaj, însă, cum spuneam, italianul părea epuizat încă dinainte. Nu viteza este punctul său forte, însă calitatea loviturilor este una foarte bună, iar mostre din ea au existat pe tot parcursul meciului. Mai întâi, la un passing aplaudat de Djokovic: un passing plat, dintr-o poziţie incomodă. Apoi scurtele şi loviturile defensive.

Ca vârstă, există o diferenţă de numai două zile între Djokovic si Fognini, însă pe teren, ecartul de valoare şi maturitate este evident.  Nimic nu e mai amuzant decât un italian vorbind singur şi pedepsindu-se parcă pentru greşeli. Nu e neapărat nervos, ci mai degrabă cu capsa pusă. Aşezat în scaun şi cu tibia un pic zdrelită, Fabio a luat prin surprindere microfoanele, spunând răspicat „ma vaffanculo”.  A primit îngrijiri medicale, timp în care nu i-a tăcut gura o clipă: a glumit cu toată lumea, iar la final i-a spus doctorului care l-a bandajat „I love you!”. Același mereu simpatic Fabio. Din păcate, MTO-ul nu l-a ajutat, căci imediat şi-a pierdut serviciul şi, odată cu el, setul: 6-2

Şi partea a doua a meciului a debutat tot cu un break al lui Djokovic, iar setul cu totul nu s-a desfăşurat cu mult diferit faţă de primul. Era deja 3-0 după numai câteva minute de tenis, iar de la 3-1, italianul nu a mai reuşit niciun game.  O semifinală slabă, care se termină în numai 51 de minute, şi care îi aduce lui Fognini nu doar satisfacţia unui turneu bun, ci şi câteva huiduieli din tribune.  6-2, 6-1.

Așadar, mâine vom avea un nou Nadal – Djokovic, la aproape un an după seria de trei finale pe care cei doi le-au disputat pe zgură, în seria Monte Carlo – Roma – Roland Garros, toate trei câștigate de Rafa. Nu-s niciunul într-o formă maximă, fapt pentru care n-o să fie neapărat cel mai relevant examen înainte de French Open, însă cu siguranță că asta contează mai puțin. Rafa și Nole sunt doi competitori extraordinari, care tânjeau după o nouă reîntâlnire, ca și marea majoritate a fanilor tenisului. E timpul să îi vedem din nou la lucru. Apoi trecem la făcut calcule și analize.

 

| Citește și: Cele mai relevante 10 lucruri despre rivalitatea Nadal – Djokovic