Fast
Cel mai important titlu pe zgură

Karolina Pliskova câștigă Roma, urcă pe locul 2 în lume

Treizecizero | 19 mai 2019

Într-o finală neașteptată, s-a respectat calculul hârtiei: Karolina Pliskova a învins-o pentru a șasea oară în șapte întâlniri pe Johanna Konta, trecându-și în cont poate titlul cel mai surprinzător al carierei ei.

A fost 6-3, 6-4 pentru Pliskova, al treilea ei titlu pe zgură și cel mai important. Pliskova, fostă semifinalistă la Roland Garros, este încă o dovadă a faptului că diferențele între suprafețe sunt tot mai mici, la fel ca și diferențele de valoare între jucătoarele de top. „Poate că tenisul meu nu e neapărat de zgură, însă funcționează”, spunea ea recent.

Însă progresele realizate în ultimii ani de Pliskova sunt mult mai însemnate decât ar părea, la primă vedere. În interviul pentru 30-0 de la începutul sezonului de zgură, Daniel Dobre spunea că o vede pe Pliskova drept una dintre jucătoarele cele mai periculoase din circuit:

„Pliskova e o jucătoare care muncește foarte mult, care și-a îmbunătățit foarte mult jocul, o vedem zi de zi, ne antrenăm cu ea. În momentul în care capătă un pic de încredere, e periculoasă. Pentru mine, e una dintre jucătoarele cele mai periculoase din întregul circuit , prin progresul pe care-l face și prin jocul pe care-l are. E un joc aproape complet: se mișcă mai bine, joacă slice, vine în față. Când servește într-o zi bună, servește mai bine ca Serena. Ca atare, e o jucătoare dificilă. Față de înainte, când dacă era mingea un pic departe, nu se mai ducea, acum se duce și se întinde cu slice. Îți dă o minge înapoi, o minge în plus pe care înainte nu o dădea. Chestia asta o știu foarte mulți. Momentan, e una dintre cele mai dificile jucătoare din circuit”, o caracteriza Daniel Dobre.

Cehoaica a fost în controlul finalei mai tot timpul, dominând cu forehandul în schimburi și păstrându-și fără mari griji avantajul serviciului. Când a avut nevoie, Pliskova a strecurat și câteva lovituri de finețe, încă o dovadă a progresului ei pe zgură. Cea mai bună șansă a Johannei de a transforma meciul într-o luptă a venit la 3-5 în primul set, când, la minge de break, a trimis un inside-out în banda fileului cu tot terenul liber la dispoziție. Pliskova a ieșit din acea situație complicată și a servit setul cu succes.

Tot un break a fost suficient și pentru a decide setul al doilea. Pliskova – antrenată de Conchita Martinez (fostă campioană în 4 ocazii la Roma) – a pus capăt meciului în o oră și 27 de minute.

Cel mai important titlu al Pliskovei de la Cincinnati 2017 încoace o urcă pe cehoaică pe locul 2 în lume, ceea ce înseamnă că ea va fi cap de serie 2 la Paris, împingând-o pe Simona Halep pe poziția a treia.

În tragerea la sorți de joi, Simona va fi, așadar, repartizată fie în jumătatea Pliskovei, fie în cea a liderului mondial Naomi Osaka. În schimb, Simona nu va putea să o întâlnească pe Kiki Bertens (locul 4) decât într-o eventuală finală.

Top 10 este completat, în ordine, de Kerber, Kvitova, Stephens, Barty, Svitolina și Serena Williams.

În Race to Shenzhen, rămâne lideră Kvitova (3.525 puncte), urmată de Pliskova (3.271) și de Osaka (2.961). Simona e pe locul 7 (1.897 puncte).

https://twitter.com/WTA/status/1130090132231532544?s=20

***

Pregătește-te pentru Roland Garros! Viață de Slam, tricou de Slam!

Ne începem anul cu nopțile trăite pe ora de Melbourne, ne trăim primăvara fremătând pe zgura de la Paris, ne organizăm vara în jurul tenisului pe iarba de la Londra și ne începem toamna cu gândul la New York. Ne facem vacanțele și programul în funcție de ele, le iubim și le purtăm peste tot.

Comandă acum un tricou Grand Slam Life din 30-0 Shop!