Tenisul reîncălzește motoarele. Zece lucruri de știut despre ce se întâmplă notabil înainte de super turneul de la Madrid
Radu Marina | 2 mai 2019Tot ce s-a întâmplat relevant în tenis în săptămâna de dinainte de Madrid
Pentru prima dată în 15 ani, Rafael Nadal a început luna mai fără un titlu câștigat la simplu. Eliminat în semifinale atât la Monte Carlo cât și la Barcelona, două dintre turneele la care a stabilit recorduri greu de imaginat, Rafa Nadal va ajunge la Madrid fără vreun turneu în cont (prima dată din 2004), ceea ce oferă câteva firimituri de speranță celorlalți jucători. E o statistică rece, care nu spune prea multe despre ce va urma, dar care ridică suficiente întrebări: vor lăsa urme aceste înfrângeri la Fognini și la Thiem pentru restul sezonului de zgură? E în continuare Rafa jucătorul de bătut la Roland Garros?
Cele două eșecuri nu sunt, totuși, atât de ieșite din comun precum par. Nadal a fost învins de doi jucători excelenți pe zgură, care au executat cap-coadă planul perfect împotriva lui, și care, foarte important, l-au mai învins și în alte dăți pe această suprafață de cel puțin două ori. Nimic ieșit din comun aici, așadar.
În acest moment, chiar și cu acest început de sezon de zgură – care nu e dezastruos, dar care e considerat drept unul slab, la standardele absurde impuse de el –, Nadal este imposibil de scos din cărți pentru un nou titlu la Roland Garros, oricum ar fi arătat sezonul lui de zgură și orice s-ar întâmpla în următoarele două turnee. La Paris intervine acel mic detaliu numit cel mai bun din cinci seturi; apoi, Rafa va avea câteva meciuri de început relativ facile, suficient cât să obțină acea confirmare pe care și-o dorește și de care amintește constant la fiecare conferință de presă. În plus, Nadal știe cum să se scuture rapid de orice fel de probleme odată ajuns la Paris, locul care îl definește. Concluziile se pot trage, așadar, abia după Roland Garros. Până acolo însă, Nadal a ajuns la Madrid cu o săptămână înaintea începerii turneului (pentru prima dată după foarte mulți ani) și se antrenează intens.
Mihaela Buzărnescu are la dispoziție două turnee mari care o pot repune pe turnantă. Învinsă în primul tur la Praga – unde avea de apărat finala de anul trecut – de Svetlana Kuznetsova, Mihaela Buzărnescu are câteva oportunități în acest început de mai. La turneele de la Madrid și Roma ea are de apărat doar 11 puncte. Asta înseamnă că, fiind vorba de un Premier Mandatory, respectiv un Premier 5, ea poate aduna puncte valoroase, menite să mai reducă din presiune, dar totodată să compenseze și ceea ce va urma. Mai exact, după aceste două turnee, ea va avea de apărat puncte prețioase în fiecare săptămână până în august, ceea ce poate produce și o cădere (drastică) în clasament. Condiția esențială rămâne, bineînțeles, să lege victoriile – lucru care în acest an s-a întâmplat doar într-un singur turneu.
Forma slabă a lui Alexander Zverev. Cu cinci înfrângeri în ultimele opt meciuri, Zverev mărturisea la Barcelona, unde a pierdut în primul tur în fața lui Nicolas Jarry, că se află într-o groapă și nu știe cum să iasă din ea. Ulterior, la Munchen, unde e campionul en-titre, a dat mai multe detalii despre problemele sale, care nu i-au permis să se concentreze exclusiv asupra tenisului și care i-au luat “din forțe” și îi “consumă din energie”.
Sascha spunea că motivele principale pentru această formă țin de problemele de sănătate ale tatălui său (care nu sunt grave, dar a fost internat), conflictul cu agentul său (o problemă ce va fi rezolvată de un tribunal, pe motiv că Zverev dorește să se alăture agenției Team8, creată de Roger Federer și de agentul acestuia, Tony Godsick; însă contractul lui Sascha cu actualul agent se va încheia abia peste patru ani), plus despărțirea de prietena sa. Săptămâna aceasta, Zverev încearcă să-și apere titlul la Munchen, acolo unde deja este în sferturi și îl va întâlni pentru un loc în semifinale pe Cristian Garin.
***
NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!
Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos ca preț, format din trei modele complementare.
Alege-ți modelele preferate de AICI!
***
Tenisul din Chile revine. Cristian Garin și Nicolas Jarry, doi jucători de urmărit. Au trecut ceva ani de la generația lui Fernando Gonzales și Nicolas Massu, și mult mai mulți de la Marcelo Rios. Dar iată că tenisul din Chile revine în atenție. Garin este un jucător din generația lui Zverev, dar care și-a făcut intrarea în tenisul mare mai greu, cu pași mici. Pentru că știm, fiecare are ritmul propriu și fiecare se dezvoltă diferit. În vârstă de 22 de ani, Garin a câștigat la Roland Garros juniori în 2013 (l-a învins chiar pe Zverev în finală), și se află acum la cel mai bun sezon din carieră. Dacă anul trecut și-a făcut intrarea în top 100, anul acesta a ajuns în prima finală ATP la Sao Paulo, a câștigat primul titlu ATP la Houston, a intrat în top 50 și a învins jucători precum Felix Auger-Aliassime, Jaume Munar, Jeremy Chardy, Pablo Cuevas, Martin Klizan, Denis Shapovalov sau Sam Querry.
Tot la categoria “de urmărit” este și Nicolas Jarry, un alt jucător din Chile, din aceeași generație cu Garin și Zverev. Jarry a bifat chiar săptămâna trecută la Barcelona prima victorie în fața unui jucător din top 5 (Alexander Zverev), ajungând, tot în premieră, în sferturile unui turneu ATP 500, unde a fost învins de Daniil Medvedev.
Incredibila carieră numărul 2 a Petrei Kvitova. Puțini au fost aceia care au crezut că revenirea Petrei în circuit, după episodul tragic din decembrie 2016, va fi un succes. Marea majoritate a fanilor, jucătorilor și specialiștilor erau doar bucuroși că Petra poate juca din nou tenis, dar nu mulți au crezut că poate juca, din nou, cel mai bun tenis al său.
Dacă în 2016, Petra avea un record de 19 titluri și șapte finale, după revenirea în circuit (mai 2017), Kvitova are un randament extraordinar. În decurs de doar doi ani, ea a câștigat nouă titluri și două finale. Ba mai mult, odată cu titlul de la Stuttgart, ea devine prima jucătoare care câștigă două trofee în acest sezon (Sydney, Stuttgart), urcă pe locul 2 mondial și are mari șanse de a deveni lider mondial. Despre ce s-a schimbat și cum a abordat Kvitova această a doua parte a carierei sale, am scris pe larg aici.
Cum stau lucrurile în ce privește lupta pentru locul 1 în WTA. Deși în acest moment, Petra Kvitova a urcat pe locul doi în clasamentul WTA, lupta pentru locul 1 la Madrid se dă între Simona Halep și Naomi Osaka. Cum Petra Kvitova este campioana en-titre și are de apărat 1000 de puncte, ea iese din această discuție, dar poate reintra cu siguranță în săptămânile următoare, având în vedere forma și faptul că ea poate puncta la Roland Garros (unde a pierdut în turul trei anul trecut), dar mai ales la Wimbledon (unde a fost eliminată în primul tur în 2018). Ca Simona să revină pe locul 1, ea trebuie să câștige titlul la Madrid, iar Naomi Osaka să piardă (cel mai târziu) în faza sferturilor de finală.
Petra Martic și cât de important e să continui să-ți dai șanse. Anul trecut, la București, Petra a fost una dintre favoritele publicului și în mod cert ne-a cucerit pe toți cu naturalețea și franchețea ei, atunci când a vizitat studio-ul Treizecizero. În urmă cu aproape trei ani, Petra Martic a suferit o accidentare gravă la spate ce a determinat-o să se gândească la retragere. A luat o pauză îndelungată, a căzut până pe locul 659 mondial, iar în aprilie 2017 a decis să-și mai dea o șansă. “Trebui să crezi. În momente grele doar cu asta rămâi. Dacă ai pierdut asta, ești terminat! Iubesc acest sport și nu am vrut să accept că îmi voi încheia cariera fiind accidentată. M-am încărcat cu gânduri bune și am continuat să cred. Când tu crezi și muncești din greu, lucrurile se vor așeza și pentru tine”, spunea Martic, într-un interviu pentru WTA.
A revenit în circuitul ITF, a luat-o de la zero, a jucat în calificările unui turneu de 25K (pe care avea să-l câștige) și avea să-și anunțe revenirea pe scena mare a tenisului cu un parcurs extraordinar la Roland Garros 2017: a venit din calificări, s-a calificat pe tabloul principal, le-a învins consecutiv pe Madison Keys și Anastasia Sevastova și s-a calificat în optimi.
Dacă nu l-a reușit la București, unde a pierdut în finală cu Sevastova, Petra avea să obțină primul titlu WTA săptămâna trecută la Istanbul, după un maraton de meciuri în care a reușit să le întoarcă, pe rând, pe Ana Bogdan (4-6, 7-5, 6-3) în optimi, Kristina Mladenovic în sferturi într-un meci de peste trei ore, și pe Marketa Vondrousova în finală, cehoaica câștigându-și categoric meciurile până să o întâlnească pe Martic.
Lucie Safarova și-a luat rămas bun de la fanii de acasă, există mari șanse să joace la Roland Garros ultimul turneu din carieră. Lucie Safarova a jucat pentru ultima dată la Praga, ea anunțându-și încă de la începutul acestui an intenția de a se retrage din circuit din cauza multiplelor accidentări. Inițial ea și-a dorit să-și încheie cariera la Melbourne, însă problemele de sănătate nu i-au permis și a trebuit să abandoneze acest plan.
Înainte de Praga, ea a mai bifat câteva “ultima oară”. Întâi, în Fed Cup, apoi o ultimă apariție alături de Anastasia Pavlyuchenkova, una din partenerele ei obișnuite la dublu. La Stuttgart, împreună cu Pavlyuchenkova, ea a ajuns până în finală, iar la Praga, împreună cu Barbora Strycova, a fost eliminată încă din primul tur. Safarova nu a acceptat un wild card pe tabloul principal de la Praga (simplu) pentru că nu s-a simțit pregătită fizic și a decis ca acesta să meargă către Karolina Muchova, pe care a văzut-o în mare formă la Fed Cup și a decis să nu-i ia această șansă. Între timp, Muchova se luptă pentru semifinale la Praga. După ce și-a încheiat turneul, Lucie a declarat că își dorește să participe la Roland Garros în proba de dublu, alături de Bethanie Mattek-Sands, cea alături de care a câștigat cinci turnee de Grand Slam.
Schimbări majore la Wimbledon. Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat în această săptămână principalele schimbări care se vor produce în ediția de anul acesta. Noutățile privesc premiile, introducerea unui tiebreak la scorul de 12-12 în setul decisiv pentru toate probele, creșterea numărului de jucătoare acceptate pe tabloul de calificări de la 96 la 128 (așa cum se întâmplă la masculin), ori interzicerea pungilor de plastic pentru rachete.
Premiile totale vor crește cu 11.8% față de ediția de anul trecut; premiile pentru jucătorii care concurează în calificări și în primele trei runde pe tabloul principal vor crește cu cel puțin 10%; în proba de dublu, premiile vor crește cu 14.2%, iar la dublu mixt cu 6.2%. De asemenea, Terenul 1 a fost complet renovat, așa că, de anul acesta, Wimbledon va avea două terenuri cu acoperiș retractabil. Terenul 1 are din acest an o capacitate de peste 12 mii de persoane.
Avem și noi o noutate în 30-0+. Am urmat recomandările voastre și am introdus și un pachet simplificat, pe o durată limitată ca timp (șapte săptămâni), care oferă două lucruri: acces la conținutul 30-0+ și o reducere în 30-0 Shop. Dacă te abonezi acum, prinzi tot intervalul Madrid – Roma – Roland Garros, care va avea multiple teme interesante, discutate în 30-0+. Abonează-te AICI și susține 30-0!
Cazul Justin Gimelstob. Săptămâni întregi, circuitul ATP a fost în atenția lumii și au avut loc dezbateri aprinse pe cazul Justin Gimelstob, un top cu multiple roluri în tenisul masculin, motiv pentru care a fost suspectat adesea de conflicte de interese: este sau a fost antrenorul lui John Isner, comentator sportiv la Tennis Channel, membru în consiliul de administrație al ATP și reprezentant al Consiliului jucătorilor. Gimelstob l-a agresat în februarie pe Randall Kaplan, un fost prieten al său, cauzându-i numeroase leziuni. Kaplan mărturisea că Gimelstob l-a pus la pământ și l-a lovit în cap “de peste 50 de ori”. În momentul atacului, a fost prezentă și Madison Kaplan, soția lui Randall Kaplan, care a filmat scena. La acel moment, Madison Kaplan era însărcinată, însă la câteva săptămâni după acest episod, ea a suferit un avort sportan.
Inițial, Gimelstob s-a declarat nevinovat, însă în urmă cu o săptămână el a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare de o instanță americancă. Acesta a fost momentul culminant al acestui caz, deoarece Gimelstob a refuzat în primă fază să demisioneze și a dat de înțeles că dorește să candideze pentru a fi reales ca membru în consiliul de administrație al ATP pe 14 mai, la Roma – unde ar fi avut, cel mai probabil, sprijinul lui John Isner și Novak Djokovic, doi dintre jucătorii de care a rămas foarte apropiat.
Au urmat săptămâni întregi de presiune atât din partea jucătorilor, cât și a altor antrenori sau oameni implicați în tenis. Printre aceștia, Darren Cahill a fost foarte ferm în această privință, spunând că Justin Gimelstob trebuie să demisioneze, iar consiliul jucătorilor ar trebui să aleagă un alt candidat pe 14 mai care să reprezinte tenisul masculin. Ulterior, în ultimele zile, presiunea venită dinspre jucători s-a intensificat, ca urmare a declarațiilor lui Andy Murray și Stan Wawrinka, iar în cele din urmă, Gimelstob a anunțat că va demisiona și va face pasul în spate pentru a-și rezolva problemele.
***
Tenisul românesc este „Fire”! Adică performant, apreciat, iubit!
Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍
Și nu avem doar rezultate. Avem o mulțime de personalități puternice. Avem sportivi care să ne inspire.
Tricoul „Romanian Tennis is Fire” e gândit să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.
Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Paris, New York sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română