De la Anning la Istanbul: Alexandra Cadanțu și Ana Bogdan obțin victorii valoroase, Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea pierd la limită

Radu Marina | 24 aprilie 2019

Două vești bune, două vești mai puțin bune. Ziua româncelor a adus înfrângeri pentru Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu la Istanbul

După mulți ani plini de incertitudini, cu multe probleme de sănătate (o ruptură a mușchilor abdominali și o operație), Alexandra Cadanțu revine, pentru prima dată după doi ani, în sferturile unui turneu WTA 125k. Se întâmplă în China, pe zgura de la Anning, un turneu care le are ca favorite principale pe Shuai Zhang, Saisai Zheng și Samantha Stosur.

Ajunsă la acest turneu după o finală ITF jucată în Italia (25K) în urmă cu două săptămâni, Cadanțu a eliminat-o în primul tur pe favorita 5, Shuai Peng, fostă jucătoare de top 15 la simplu, în prezent clasată pe locul 123 mondial. A fost 6-4, 1-6, 6-3 pentru Alexandra, care a confirmat această victorie notabilă astăzi, în meciul cu Miharu Imanishi (1-6, 6-1, 6-1), calificându-se astfel în sferturile de finală – cel mai relevant rezultat pe care-l obține de la finala jucată în urmă cu doi ani la Bol (WTA 125k).

Cu șase meciuri câștigate din ultimele șapte jucate, Cadanțu se apropie de revenirea între primele 200 de jucătoare ale lumii la simplu, în prezent fiind clasată pe locul 235. Până acum, Alexandra are parte de un sezon rotund, cu două semifinale și o finală ITF, la care se adaugă și acest parcurs de la Anning. Este, de altfel, o confirmare a faptului că, în fine, a scăpat de accidentări și dureri, după cum spunea chiar ea, anul trecut în august, când a inițiat o campanie de strângere de fonduri – deschisă pentru a-și relansa cariera, odată ce problemele de sănătate cu care s-a confruntat timp de patru ani de zile au dispărut.

După meciul câștigat în fața japonezei Imanishi, Cadanțu a revenit pe teren, alături de Sabina Sharipova, pentru meciul dublu. Cadanțu și Sharipova s-au calificat în sferturi în proba de dublu, după o revenire spectaculoasă de la 4-6, 1-5 și două mingi de meci salvate în fața perechii Saisai Zheng/NG Kwan. Tot pe tabloul de dublu este și Andreea Roșca, calificată deja în sferturile de finală, alături de chinezoaica Shilin Xu.

Pentru un loc în semifinale, Cadanțu va avea o misiune complicată atât la simplu, cât și la dublu. În proba de simplu trebuie să treacă de Saisai Zheng, favorită 2, iar la dublu, împreună cu Sabina Sharipova, le vor întâlni pe favoritele principale Yinging Duan/Xinyun Han.  

Ziua a continuat cu încă o veste bună, dar s-a încheiat cu alte două înfrângeri grele, una mai tristă ca alta. La Istanbul, Ana Bogdan s-a calificat în optimi după retragerea lui Kirsten Flipkens (6-1, 1-0 ret.), abia a doua ei victorie în acest sezon.

Este însă un rezultat care o va urca cel puțin 20 de locuri în clasament, Ana apropiindu-se, din nou, de top 100. Faptul că anul acesta Ana nu și-a putut apăra cele două semifinale reușite în 2018 la Monterrey și Bogota a făcut ca ea să cadă până pe locul 150 mondial. Partea bună aici este că, odată cu trecerea acestor turnee, Bogdan va mai avea de apărat până în august doar 152 de puncte.

Pentru sferturi, Ana va juca cu favorita 6, Petra Martic, o jucătoare excelentă de zgură. Cele două s-au mai întâlnit de două ori până acum, ambele meciuri fiind câștigate de Martic.

După meciul Anei, la Istanbul au urmat Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea, ambele pierzând la limită meciurile cu Margarita Gasparyan, respectiv Barbora Strycova.

Sorana Cîrstea nu a putut duce la capăt revenirea avută după pierderea primului set și nu și-a putut conserva avantajul de un break, avut în începutul decisivului, pierzând 2-6, 6-1, 3-6. În timp ce Mihaela a avut parte de o înfrângere dureroasă, care trebuie rapid uitată: un meci început extraordinar, cu opt puncte câștigate la rând, s-a încheiat în oglindă, cu opt puncte pierdute la rând, deși a avut șansa de a servi pentru meci la 5-3 în decisiv.

Până să se ajungă însă în decisiv, Buzărnescu a controlat meciul câștigând clar primul set, pierzând un singur game, și având un avantaj important în setul doi, unde a avut șanse de a urca la 4-1. Oscilațiile, nervii și jucatul în serii, o problemă des întâlnită la ea în aceste luni, i-au dus a 13-a înfrângere din 17 meciuri jucate în acest sezon. Iar odată cu acest turneu încheiat, nu mai e loc de pași greșiți: începând de săptămâna viitoare, cu turneul de la Praga, unde anul trecut Buzărnescu a ajuns în finală, vor începe punctele de apărat. În intervalul aprilie – august, Mihaela va avea de apărat aproape toate punctele ei din clasament. Mai exact, un total de 1611 puncte (acum ocupă locul 30 în clasament, cu 1650 de puncte). Cu mențiunea că mai poate recupera și chiar compensa la Madrid și Roma (turnee de categoria Premier Mandatory, Premier 5), acolo unde anul trecut a fost eliminată în primul tur.

***

NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!

Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos, format din trei modele complementare.

Alege-ți modelele preferate de AICI!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi