Franța – România, égalité, dar decizia va veni, cel mai probabil, de la jucătoarele numărul 2. Trei idei după prima zi
Simona a învățat să ia hățurile în mâini și să joace cu autoritate la Fed Cup, dar a fost un proces care a durat ceva timp. Performanțele din ce în ce mai mari în competițiile individuale i-au cimentat însă încrederea și acum suntem în punctul în care aproape putem să considerăm cele două puncte din meciurile ei de simplu ca și făcute. Problema echipei României este acum jucătoarea nr 2, pentru care avem candidate merituoase, dar care parcă nu se înghesuie să-și afirme poziția. E adevărat, și Mihaela Buzărnescu și Irina Begu trec printr-o perioadă de căutări în carierele lor, iar asta le influențează și încrederea pe care o aduc la Fed Cup. Dar dacă ar privi invers?
Competițiile pe echipe: binecuvântare sau blestem?
În tenis, competițiile pe echipe au două efecte asupra jucătorilor: le dau aripi sau le pun plumb în adidași. Înainte să săriți toți pe mine și să mă decretați Captain Obvious, vreau să atrag atenția că, teoretic, mai e o a treia variantă: îi lasă reci. Însă nu-mi amintesc de niciun jucător sau jucătoare, oricât de titrat în competițiile individuale, care să intre pe teren la Fed Cup, Davis Cup sau Jocurile Olimpice ridicând din umeri și zicând: ”Meh”. Rezultă un fapt destul de important de aici: toată lumea e afectată într-un fel sau altul când joacă pentru țară. Acum, în ce fel e afectată, asta e mai interesant și misterios. Unii sunt eliberați și inspirați de faptul că nu mai joacă pentru ei, ci pentru compatrioți sau colegii de echipă; alții, dimpotrivă, sunt sufocați de povara imensă pe care o simt, aceea că nu mai joacă pentru ei, ci și pentru compatrioți și echipă. Depinde de unde se uită la problemă.
România este novice la acest nivel de Grupă Mondială, unde ani de-a rândul au dominat țările cu un sistem care putea produce constant cel puțin două jucătoare de top de simplu și o pereche de dublu. Fe