Cum ne alegem jucătorii favoriți și ce spun antipatiile noastre despre noi

V-ați întrebat vreodată de ce ne agităm atâta pentru un jucător sau altul? În fond, sunt niște necunoscuți – pe mulți nici măcar nu i-am văzut în carne și oase. Cu toate astea ne petrecem ore bune polemizând pe forumuri (cu alți necunoscuți), apărându-ne favoriții și încercând să demonstrăm că ai noștri sunt mai frumoși, curajoși și vrednici de admirație. Ajungem să ne certăm cu prietenii, să facem declarații belicoase și definitive, să dăm sentințe bazate pe preferințele interlocutorului pentru x sau y. Toți am făcut-o. Și dacă nu am spus-o cu voce tare, am gândit-o.

Ce se întâmplă? De ce ne înflăcărăm așa? Pentru că atunci când vorbim despre un sportiv, vorbim de fapt despre noi.

Alexandra Guhde, psiholog și pasionată de tenis, explică fenomenul: „Personalitatea și temperamentul propriu ne influențează gusturile, până la preferințele tehnice și estetice. Ne plac loviturile ciudate sau forma pură? Serviciul puternic sau returul? Jocul complet sau cel din spatele terenului?

În general, oamenii au tendința să susțină jucători pe care îi percep ca având calități pe care le consideră valoroase sau la care aspiră și ei. Mulți fani se regăsesc în aceste idealuri proiectate: jucătorul favorit este pur și simplu o versiune mai bună a lor. Alții se identifică cu „rănile” lor: Fernando Verdasco pare a avea mulți fani de acest tip, la fel și Ernests Gulbis. În aceste cazuri este vorba de potențialul lor nerealizat și de o posibilă experiență vindecătoare pe care fanii speră să o aibă, încurajându-i pe acești jucători cu potențial nerealizat”.

Așadar, ne activăm când recunoaștem în jucători calitățile noastre (pe care le avem deja sau la care aspirăm), dar și defectele sau vulnerabilitățile noastre. În cazul celor din urmă, susținem jucători care prezintă același tip de neajunsuri ca noi pentru că sperăm că dacă ei le vor depăși, atunci poate reușim și noi.

Mărturisesc că am printre favoriți jucători din ambele categorii: și idealuri proiectate, și „răni”. E un exercițiu interesant să vezi care e care și un antrenament numai bun pentru următorul test, adevărata piatră de încercare pentru orice fan: pe cine nu poți suferi?

„Nimic nu spune mai multe despre noi ca jucătorii pe care îi detestăm. Pe cine îți place să vezi pierzând? Cine te scoate din minți în interviuri? Fanii cui te fac să-ți smulgi parul din cap? Aici este cheia celei mai sensibile zone a psihicului nostru. De regulă, cu cât antipatia este mai mare, cu atât este mai probabil ca dincolo de ea să se afle un adevăr personal la fel de mare pe care nu îl conștientizăm încă.”

Dacă tot am ajuns până aici, să dăm cărțile pe față. Când vine vorba de jucători de tenis, am diferite niveluri de antipatie. Sunt cei care nu îmi plac, dar care mă lasă rece – pot să-i ignor. Și cei pe care așa de tare nu-i pot suferi, că mă enervează și să mă gândesc la motivele pentru care mă enervează. Doamna psiholog are dreptate, este un proces dificil să descoperi ce adevăr personal se ascunde dincolo de o astfel de antipatie. Cu toate astea, m-am opintit să aflu ce anume mă calcă pe nervi la unul dintre „preferații” mei. Parcă mergeam printr-o mlaștină pe întuneric. Până la urmă m-am întrebat dacă merită să-mi stric ziua gândindu-mă la oameni care mă scot din sărite. Da, merită, pentru că ce ne scoate din sărite la ei există și în noi, dar neacceptat încă.

„Toți avem o parte întunecată pe care ne e greu să o acceptăm. De aceea ne și vine mai ușor să o vedem în alții. Problema este că orice proiectăm și refuzăm să acceptăm ne diminuează sinele. Carl Jung a spus că nu devenim mai înțelepți imaginându-ne figuri luminoase, ci deslușind întunericul și aducându-l la lumină. E bine să învățăm de la eroii noștri, dar putem învăța cel puțin la fel de mult de la cei pe care i-am distribuit în rolurile negative.”

Deci. Cei care îl numesc pe Federer „campionul bogătanilor” ar face bine să investigheze un pic atitudinea lor față de bani, bogăție și sărăcie. Cei care îl cataloghează pe Nadal ca truditor lipsit de finețe ar trebui să se aplece asupra ideii de talent versus muncă și ideii de merit. Cei care îi disprețuiesc pe Gulbis, Fognini sau Monfils pe motiv ca sunt niște clovni neserioși, ei bine… ați înțeles ideea. Uneori un jucător nici măcar nu e antipatizat pentru același motiv de toată lumea: încă o dovadă că fiecare proiectăm asupra acestor oameni propriile umbre. Spune-mi pe cine haterești (și de ce anume) ca să-ți spun cine ești.

Simpatia sau antipatia pentru anumiți jucători ne indică drumul către părțile luminoase și întunecate din interiorul nostru. Ce facem mai departe cu aceste informații depinde în întregime de noi: conștientizăm că și dragostea și ura sunt în ochiul privitorului și încercăm să ne înțelegem „ochii”, sau continuăm să-i slăvim pe unii și să-i desființăm pe alții, la fel de orbește? Alegerea ne aparține.

Foto: Tennis Australia