Acum, că nu mai trebuie să ne trezim cu noaptea-n cap sau să tragem de noi până la ore imposibile, haideți să sărbătorim printr-o mică recapitulare – să vedem așadar cu ce ne-am ales din această lună, în afară de cearcăne.
Gata sezonul american pe hard. A fost greu și intens nu numai pentru cei direct implicați, dar și pentru noi, fanii de pe alte meridiane, greu încercați de diferența de fus orar. Pentru mine, Dubla Soarelui este ca un tunel: când intru în el e încă iarnă, când ies mă trezesc că a venit deja primăvara. În redacție vorbeam dacă n-ar fi mai bine să se facă o rocadă între Australian Open și Indian Wells/Miami: cele două turnee să fie la începutul anului, iar AO la începutul lui martie, să fie un fel de crescendo natural care ar elimina și perioada inertă din februarie. Dar cum calendarul în tenis se schimbă la fel de greu cum schimbă Federer rachetele, astea sunt doar teorii. Să ne concentrăm deci pe realitate, așa imperfectă cum e ea.
Federer continuă să câștige bătrânește și să inoveze tinerește
Sincer mă întreb cum de nu-i găsesc băieții ăștia ac de cojoc lui Federer. O fi el genial, dar a ajuns să joace cu adversari care nu erau născuți în 1999, când el a trecut la profesioniști. Shapovalov de exemplu. Nu numai că joacă cu ei, dar îi școlește ceva de speriat. Shapo câștigase un meci senzațional contra lui Tsitsipas, dar cu Federer s-a ofilit din prima. O fi aura bătrânului sau chiar așa de mare e diferența de valoare? Nu mă plâng, Roger e bun pentru tenis și ca joc și ca prezență în circuit. În interviuri are mereu opinii interesante, iar pe teren continuă să inoveze cu o nonșalanță la care Kyrgios nu poate decât să aspire. La Miami a făcut multe valuri serviciul de jos promovat cu sârg de Nick, dar Federer n-a stat nici el degeaba. În loc de SABR, care din păcate a fost tras pe linie moartă, el a resuscitat printre altele un retur botezat de presă ”swat return” (”retur plesnit”). Spre deosebire de serviciile de jos ale lui Nick, retururile lui Federer au fost eficiente.
Frații Bryan câștigă primul titlu de la operația lui Bob. Speranțe pentru Andy?
Știți care este singurul jucător care a fost prezent pe tablou la Miami și în 1999 și în 2019, în afară de Federer? Bob Bryan, care a câștigat împreuna cu Mike titlul la dublu la frumoasa vârstă de 42 de ani. I-au învins în finală pe Stefanos Tsitsipas și olandezul Wesley Koolhof, care au o vârstă combinată de 49 de ani. Este primul titlu pe care Bob îl câștigă după operația la șold suferită anul trecut, același tip de operație pe care a făcut-o și Andy Murray în februarie. Apropo de scoțian, el a lovit o minge pentru prima oară după operație zilele trecute: s-a antrenat la perete în orașul său natal. Se pare că Andy are deja un program riguros de fitness și recuperare și păstrează permanent legătura cu Bob, care i l-a și recomandat pe chirurgul care l-a operat. Deși niciun tenisman de simplu nu a reușit să revină la un nivel de top după o astfel de operație, succesul lui Bob la dublu este încurajator.
Dacă tot suntem la capitolul operații, alta reușită a fost cea făcută de Auger-Aliassime în off-season. Canadianul suferea din copilărie de o aritmie cardiacă care l-a obligat să se retragă în primul tur la US Open anul trecut. Din fericire, procedura nu a fost complicată și a reușit, iar Aliassime spune că nici măcar nu se mai gândește la ea. Până acum, deși a jucat destul de mult anul acesta, a rezistat foarte bine din punct de vedere fizic.
Time to Barty
Cine atrăgea atenția la acest început de an asupra australiencei și ne zicea să stăm cu ochii pe ea? Nimeni altul decât feministul onorific al WTA, Sir Andy Murray. Barty a trebuit să treacă prin multe până când s-a dumirit cum să-și realizeze potențialul. Provenind dintr-o familie modestă, care a făcut multe sacrificii pentru ca ea să poată juca tenis, Ash a simțit presiunea așteptărilor care apar de obicei în cazul juniorilor foarte talentați. Răspunsul ei a fost radical și neobișnuit, dar s-a dovedit o mișcare bună: s-a lăsat doi ani și ceva de tenis și a jucat cricket în adolescență. Sport similar: lovești o minge cu un instrument, dar nu individual, ci în echipă. „Nu mai simțeam plăcere când jucam tenis”, a mărturisit Barty.
După ce s-a reapucat de tenis, dilemele ei nu s-au rezolvat imediat. „A fost vorba de un proces treptat de dezvoltare, a jocului meu și a mea personală, care a avut loc de-a lungul ultimilor trei ani.” De fapt, se pare că momentul de turnură a fost înfrângerea contra Dariei Kasatkina la Wimbledon anul trecut. Problema de bază a lui Barty nu era jocul – toți cei care au privit-o pot să ateste că posedă toate loviturile din manual și câteva care nu sunt în manual – ci încrederea în sine. „Acum, în sfârșit, simt că mă ridic la înălțimea circuitului și că merit să fiu aici. Simt că atunci când joc bine, sunt suficient de bună pentru a juca de la egal la egal cu cele mai bune jucătoare din lume.”
Statisticile o confirmă: la începutul anului avea un scor de 5-14 împotriva jucătoarelor de top 10 (1-6 în 2018). În 2019, scorul este 5-3, cu trei din cele cinci victorii adunate doar la Miami. Barty a reușit să facă saltul și să depășească bariera mentală pe care o avea contra top 10.
După 14 turnee, avem așadar a 14-a campioană diferită anul acesta în WTA, o situație unică și cât se poate de inedită. O fi bine, o fi rău? Aș zice că e mai bine decât să ai una-două jucătoare care adună tot. E varietate, e suspans, e imprevizibil. De asemenea, de notat că șase din ultimele opt turnee au fost câștigate de jucătoare cu vârste de maxim 22 de ani: Osaka, Sabalenka, Bencic, Andreescu, Barty.
#Imjusthereforthehandshake
E ironic, dar este unul dintre cele mai importante hashtaguri în lumea online a tenisului. Dacă dați o căutare pe Twitter, o să vă distrați copios și o să vă îngroziți, deseori concomitent. ”Pe mine mă interesează doar strângerea de mână de la fileu” spun fanii când un meci se încinge și cei doi adversari schimbă nu numai mingi, dar și priviri otrăvite sau mormăieli pe care e mai bine să nu le înțelegem. Pentru astfel de meciuri arțăgoase, strângerea de mână de la final este cireașa de pe tort: toată lumea își ține respirația. În general, fetele sunt experte în strângeri de mână care arată mai degrabă ca un dos de palmă: de la Serena la Strycova, de la Radwanska la Putsinteva, creativitatea n-are limite.
Angie Kerber s-a alăturat și ea acestei ilustre liste după înfrângerea contra Biancăi Andreescu, când i-a dat din mers mâna și i-a aruncat scrâșnit un ”biggest drama queen ever”. Ce e mai interesant, multă lume nu a înțeles ce anume a făcut Bianca s-o enerveze așa tare pe Kerber. În afară poate de faptul că… a învins-o de două ori într-o săptămână? Asta nu i-ar pica nimănui bine, e adevărat. Spre lauda sa, Kerber și-a venit în fire a doua zi și a felicitat-o pe Andreescu pe Twitter. Prea târziu. Mereu atent la orice semn de harță, Nick Kyrgios a admonestat-o pe Angie: „Păi ce faci frate, ieri i-ai zis ce i-ai zis și azi o cotești?” Deci nu numai Murray e atent la tenisul feminin, ci și Nick! Din motive diferite, dar mă rog, să nu căutăm acum noduri în papură.
Culmea, subiectul strângerilor de mână la fileu fusese ridicat cu câteva ore înainte de meciul Kerber-Andreescu de către Chris Evert, care o lăuda pe Naomi Osaka după înfrângerea contra lui Hsieh că, indiferent dacă pierde sau câștigă, strânge mâna la fel adversarei. Darren Cahill i-a răspus și le-a menționat pe Simona și Venus, care procedează la fel.
Câteva zile mai târziu, Angie și-a recăpătat simțul umorului cu ajutorul Andreei Petkovic, bineînțeles:
Organizarea turneului
În ultimii ani, Miami rămăsese cam în urma celorlalte Mastersuri la facilități: ne amintim de iguane și alte dihănii care se plimbau agale pe terenuri, sesiuni de seară întrerupte de câte o pană de curent, ploi torențiale care stricau infrastructura sau molimi gastro-intestinale care făceau ravagii printre jucători. Nici vremea nu e foarte propice, căldura cuplată cu umiditatea nu-i o combinație bună pentru nicio activitate mai solicitantă decât statul în hamac. Miami avea nevoie urgentă de un make-over și a primit unul în cel mai pur stil american.
Anul acesta centralul a fost organizat pe un stadion de fotbal american numit Hard Rock Stadium, după celebrul lanț de crâșme muzicale. Opiniile au fost împărțite: unii au zis că e mult mai bine ca în trecut, alții că e greu să creezi o atmosferă pe măgăoaia aia răsunatoare.
Cert e că una e ce se vede la televizor, alta e realitatea cifrelor. Turneul și-a bătut recordul de audiență, atât per total, pe durata întregii competiții, cât și per sesiuni (în 15 dintre ele, mai exact).
În orice caz, la un capitol Miami câștigă clar: reciclare. Tacâmurile, șervețelele și vesela din restaurantul jucătorilor au fost biodegradabile, la fel ca pungile folosite pentru ambalarea rachetelor după racordare. Jucătorii au apreciat foarte mult noua orientare eco-friendly a turneului. Dacă iguanele nu mai pot intra pe terenuri, organizatorii au decis să ajute altfel ecosistemul.
Articolul continuă în 30-0+ cu note și observații despre Bianca Andreescu, Novak Djokovic, progresul spectaculos al canadienilor și Simona Halep.
***
NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!
Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România.
Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos, format din trei modele complementare.
Alege-ți modelele preferate de AICI!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
