Cinci partide memorabile din istoria recentă a US Open, plus un bonus | Video

2011 – Novak Djokovic – Roger Federer, semifinală, 6-7(7) 4-6 6-3 6-2 7-5

De departe unul dintre cele mai bune, intense și dramatice meciuri ale ultimilor ani, nu doar de la US Open, ci în general. Știți cu toții ce-l face special: Federer a avut două seturi avantaj, apoi a servit pentru meci la 5-3. Într-un final incendiar, Novak dă semnalul răsturnării de situație cu “acel forehand” halucinant, cu care salvează un match point. Totul se termină cu Nole salvând pentru al doilea an la rând la New York mingi de meci în semifinale contra lui Federer și, apoi, câștigând meciul. 

Revăzând a mia oară rezumatul, câteva lucruri mi-au atras atenția:

– returul de la prima minge de meci n-a fost singura reușită de acest gen reușită pe parcursul meciului de Djokovic, care a mai repetat isprava de alte câteva ori, din poziții similare;
– la 3-4 în decisiv, în game-ul în care Federer face break la 0, în primul punct, Nole reclamă o “ramă” norocoasă a lui Federer, pe care o aplaudă ironic. Apoi își pierde prompt serviciul. 
– toată lumea știe de prima minge de meci salvată incredibil de sârb. Apoi, Nole face acel gest către public, considerat de unii provocator, de alții inteligent, considerat de toți un turning point. Federer îl remarcă și el, firește, pare tulburat, iar mingea a doua de meci, pentru că au fost două consecutive, e pierdută cumva ușor, cu o minge lovită cu teamă și care ricoșează din fileu în aut.
– ulterior, Federer își cedează serviciul cu o dublă greșeală, semn că își pierduse complet focusul. Iarăși foarte rar la Federer, în momentul în care comite dubla greșeală și realizează ce șansă a ratat, aproape că înțepenește o secundă pe loc, nevenindu-i să creadă. Am putea spune că meciul era deja pierdut în acea clipă.
– finalul ni-l arată pe un Djokovic “posedat”, după cum îl caracterizează comentatorul. Federer, în schimb, a avut în permanență un aer întunecat, parcă simțind că e ceva în neregulă. Departe de atitudinea și de limbajul corpului pe care l-a arătat la semifinala de la Roland Garros, câștigată cu câteva luni mai înainte în fața lui Djokovic.
– altfel, un meci colosal, ca un duel între doi campioni de box la categoria grea, purtat într-o atmosferă incredibilă.

Rezumatul, mai jos:

2009 – Juan Martin Del Potro – Roger Federer, finală, 3-6 7-6(5) 4-6 7-6(4) 6-2

Federer a câștigat cinci titluri la US Open, dar, dacă îi întrebi, fanii lui simt că elvețianul a mai ratat alte câteva șanse la titlu la Flushing Meadows. Corect. Pe lângă cele două semifinale consecutive ratate de la mingi de meci cu Novak Djokovic (2010, 2011), Federer mai poartă pe umeri și amintirea neplăcută a finalei din 2009, pierdută de la 2-1 la seturi cu Juan Martin Del Potro. Argentinianul, care a făcut meciul vieții atunci, a rămas mult timp singurul jucător, din 2005 încoace, care a spart monopolul pus de triou-ul Federer-Nadal-Djokovic în ceea ce privește victoriile în turneele de Slam. O înfrângere dureroasă pentru Federer, pe care elvețianul n-a încetat s-o tot răzbune de atunci, câștigând majoritatea următoarelor întâlniri directe cu Del Potro. Din păcate, argentinianul a avut o sumedenie de probleme medicale de atunci, nereușind să mai atingă niciodată nivelul din 2009, făcându-ne mereu să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu el dacă ar fi fost scutit de accidentări. 

Ca o notă, să nu uităm că Del Potro, cu un forehand ca un ciocan, trecuse în semifinale de Rafa Nadal cu un foarte sec 6-2, 6-2, 6-2. Iar Federer, campion la US Open în 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008, nu mai pierduse la Flushing Meadows din turul 4 al ediției 2003, când ceda în patru seturi în fața lui David Nalbandian.

Rezumat 

 

2005 – Andre Agassi – James Blake, sferturi de finală, 3-6, 3-6, 6-3, 6-3, 7-6

În 2005 a fost una dintre cele mai reușite ediții ale US Open din ultimul deceniu, cu o mulțime de meciuri spectaculoase, totul culminând cu o finală între două legende ale sportului, Federer și Agassi. De altfel, traseul spectaculos al lui Agassi a fost una dintre poveștile turneului. Ca să ajungă în finala (pierdută) cu Federer, Andre a supraviețuit unor meciuri infernale. Până la ele, americanul a deschis cu o victorie în trei seturi cu Răzvan Sabău, apoi l-a eliminat pe croatul Ivo Karlovic, după 7-6, 7-6, 7-6, un meci în care Andre a făcut uz de toată înțelepciunea sa pentru a răzbate contra așilor lui Big Ivo. În turul 3, Agassi l-a bătut în patru seturi grele pe Tomas Berdych, iar în turul 4 a pierdut un avantaj de 2-0 la seturi cu Xavier Malisse, înainte de a reveni și a se impune în decisiv. În sferturi, a revenit de la 0-2 cu un James Blake în forma vieții, și, în fine, în semifinale, a câștigat, din nou în cinci seturi, cu un alt american într-o formă excepțională atunci, Robby Ginepri. La rându-i, Ginepri venea după trei meciuri la rând câștigate în cinci seturi, toate din cale afară de spectaculoase: cu Tommy Haas, în turul 3, cu Richard Gasquet, în turul 4 și cu Guillermo Coria în sferturi.

Din tot acest amalgam de meciuri bune, am selectat sfertul Agassi – Blake. Cum ziceam, James, cel care în turul 3 îl scotea în patru seturi pe Rafa Nadal, făcea un turneu excepțional, și dacă veți urmări rezumatul de mai jos și nu l-ați văzut deloc jucând pe Blake în zilele lui bune, veți fi, probabil, extrem de surprinși de calitatea incredibilă și de forța loviturilor. Timp de două seturi, Blake l-a năucit pe Agassi cu forehandul lui. La 2-0 la seturi, el a avut și un break avantaj în setul trei, dar Andre a supraviețuit, împingând meciul în decisiv. Trecuse mult de miezul nopții la New York când cei doi luptau într-un final de zile mari. Atenție, James Blake a servit pentru meci la 5-4 și a avut două mingi de meci la 40-15, pe prima ratând-o cu un forehand de puțin în afara terenului. Meciul ajunge în tiebreak, unde Blake trece iar în față, conducând cu 3-0 și cu 5-4, plus serviciul. Dar Agassi întoarce la 6-5, Blake salvează o minge de meci, și, într-un final isteric și cu tribunele în picioare, Agassi câștigă tiebreak-ul cu un retur de forehand în lung de linie cu 8-6. “Legenda crește”, conchide comentatorul. Cei doi se îmbrățișează, epuizați, la fileu, iar James îi spune lui Andre, printre felicitări, “hai să repetăm meciul ăsta!”. N-au mai apucat s-o facă, un motiv în plus pentru care MERITĂ să urmăriți rezumatul. 

 

2001 – Pete Sampras – Andre Agassi, sfert de finală, 6-7 (7-9), 7-6 (7-2), 7-6 (7-2), 7-6 (7-5)

Ce scor, nu? Meciul, un alt episod al faimoasei rivalități Sampras – Agassi, era foarte important, mai ales că Sampras nu mai câștigase un Slam de mai mult de un an, trecând printr-un soi de îndoială publică similară celor traversate de Federer și de Nadal în ultimii ani. Cu un an în urmă, Pete pierdea o finală de USO cu Marat Safin, și, ceva mai devreme în același an, faimoasa lui serie de 31 de victorii de la Wimbledon era oprită de un puști. Ați ghicit, tocmai Federer (meciul, aici). Ca atare, era un meci de care Sampras avea mai mare nevoie. Mai ales că deja se întețiseră zvonurile privitoare la retragerea lui. În schimb, Andre triumfase la Australian Open în acel an, câștigase ultimele trei meciuri pe hard cu Pete și era în urmărirea locului 1.

Două stiluri atât de diferite, două personalități contrastante, un alt joc de poveste. După această victorie, Sampras s-a răzbunat pe Safin în semifinale, dar a pierdut ulterior, în trei seturi, finala cu Lleyton Hewitt. De remarcat standing-ovation-ul absolut impresionant pe care cei doi îl primesc la startul setului 4. Mai jos, tot meciul:

 

2002 – Pete Sampras – Andre Agassi, finala, 6-3 6-4 5-7 6-4

Un an mai târziu, cei doi mari rivali se întâlneau din nou în ultimul act al turneului. A fost un traseu mai degrabă surprinzător pentru Sampras, căruia nu-i mai dădeau mulți șanse la un alt Slam. Nu mai câștigase unul din 2000, de la Wimbledon, și intrase în turneu ca abia al 17-lea favorit. “E un titlu care ar putea să le depășească pe toate ca importanță”, admitea Pete, care pierduse ultimele două finale ale US Open în fața a doi adolescenți ai acelor timpuri, Hewitt, în 2001, și Safin, în 2000. Pete și Andre nu mai jucaseră o finală de USO din 1995, când, de asemenea, Sampras câștigase.

A fost al 14-lea Slam din palmaresul lui Pistol-Pete, un record care s-a crezut că va dăinui mult timp, dar care avea să fie depășit de Roger Federer. Imediat după acea finală, Sampras și-a anunțat retragerea, punând capăt, la 31 de ani, unei cariere legendare.

Rezumatul finalei:

 

BONUS: John McEnroe – Bjorn Borg, finala, 1980, 7-6, 6-1, 6-7, 5-7, 6-4

Pentru acei cititori nostalgici după generațiile mai vechi, mai jos este rezumatul uneia dintre finalele faimoase ale US Open. Este vorba de clasicul McEnroe – Borg, din 1980, un meci despre care s-a vorbit mult, dar care a căzut, oarecum, în umbra unei alte partide senzaționale făcute de cei doi, finala jucată în același an la Wimbledon și care a fost considerată de mulți, și încă mai este considerată, drept cel mai bun meci din toate timpurile (la concurență cu Federer – Nadal 2008).

Dacă la Wimbledon câștiga Borg, cu 8-6 în setul 5, și cu un 18-16 fantastic în tiebreakul setului 4, la US Open McEnroe își lua revanșa, tot în cinci seturi.

Imagini de poveste, aici: