Janowicz: lecții, nervi, reacție deplasată, (lipsă de) autocontrol. Și o revenire spectaculoasă

Revenirile de la 0-2 la seturi sunt infernale, greu de realizat și destul de rare în tenis, raportat la numărul de meciuri care se întind pe 5 seturi într-o carieră obișnuită. Că Jerzy Janowicz și-a trecut deja una în cont (6-7, 3-6, 6-1, 6-0, 7-5) e un alt lucru remarcabil la polonezul care și-a atras atâția fani după Mastersul de la Paris, turneu la care a făcut finală după ce a venit din calificări. De atunci, toată lumea a tot așteptat curioasă să vadă ce va face JJ la Australian Open, ca o primă indicație a potențialului său real. Cum a zis Gilles Simon toamna trecută, “stați să-l vedem cum se descurcă afară, când e soare și vânt, mai vorbim pe urmă”. Deocamdată se descurcă bine: turul 3 nu e puțin, o revenire de la 0-2 nu este la îndemâna oricui, cum spuneam, iar meciul cu Almagro, din 16-imi, e cu siguranță abordabil.

Dar dincolo de calitățile sale indiscutabile, JJ trebuie să mai lucreze mult și la un capitol esențial în tenis, dar și în viață: autocontrolul. Pentru că, indiferent de câți nervi ar fi avut, indiferent dacă a avut sau nu dreptate să se supere, un jucător mare, statutul la care aspiră Janowicz, nu reacționează de maniera în care a făcut-o el în tie-break-ul primului set al meciului cu indianul Devvarman.

Într-un moment extrem de tensionat, la set point pentru JJ și cu soarta setului atârnând în balanță, Devvarman a trimis un forehand care a părut să se îndrepte în out, dar pe care arbitrul de linie l-a considerat bun. Cum faza s-a petrecut în partea opusă arbitrului de scaun, acesta n-a riscat un overrule, iar în absența sistemului Hawkeye de pe terenul 8, a rămas așa cum s-a strigat inițial, adică punct bun pentru Somdev. A fost momentul în care Jerzy a început să țipe, efectiv. A îngenuncheat teatral și a făcut câteva mătănii deasupra liniei cu pricina, strigând “De câte ori, de câte ori? Is no fun playing like this!”. Apoi a scuipat linia și s-a îndreptat destul de amenințător către scaunul arbitrei, continuând să vocifereze agresiv.

Câteva minute mai târziu, după ce a pierdut setul, Janowicz a aruncat cu o minge înspre arbitră, lovind cu racheta în scaun (amănunt care nu se vede în video-ul de mai jos și care i-a atras până și dezaprobarea propriului grup de fani). A primit, bineînțeles, un code violation. Și va urma, cel mai probabil, și o amendă consistentă, dacă ne gândim de exemplu la precedentul Nalbandian, care a aruncat, la Open-ul de anul trecut, cu o sticlă de apă înspre un oficial, și asta la vestiare, nu pe teren, precum JJ.

Janowicz s-a scuzat la conferința de presă, admițând că a cam scăpat boii în porumb: “E greu să-ți controlezi emoțiile tot timpul. De fapt, am făcut cam urât. M-am calmat un pic mai târziu. Uneori am probleme în a-mi stăpâni emoțiile, dar lucrez la asta”.

Ce-i drept, JJ e un tip pasional și pasionant pe teren, asta știam deja, și în asta constă mare parte din farmecul lui. E genul de jucător care are nevoie să simtă din plin momentul, să-și arate sentimentele și folosește asta drept combustibil în meci. Uneori, e atât de transfigurat încât te temi ca pulsul lui să n-o ia razna. De cele mai multe ori, asta-l ajută – adrenalina îi ridică nivelul de joc și contribuie la acele lovituri extraordinare care i-au atras fanii cu atâta ușurință. Însă pur și simplu nu ai nicio scuză pentru astfel de reacții McEnroe-istice în 2013 dacă te vrei un jucător de clasă. Marii campioni nu sunt mari numai prin prisma trofeelor pe care le câștigă, ci și prin decența sau clasa cu care traversează situațiile neplăcute. Există o limită până la care protestele sau parlamentările de pe teren sunt lejer acceptate, iar când lovești cu racheta în scaunul arbitrului, ai depășit-o. Oricâtă dreptate ai avea, trebuie să te controlezi, pentru că astfel de situații controversate se vor întâmpla mereu. Iar când arbitrul este o femeie, gravitatea problemei, din punctul meu de vedere, este infinit mai mare, și trebuie să recunosc că Jerzy mi-a scăzut mult în ochi după acest episod (mă refer la partea cu lovitura în scaun).

 
Temperamentul lui vulcanic joacă așadar și pe post de defect principal, nu numai de calitate principală. În același timp, e și cea mai bună scuză pe care i-am putea-o găsi. Un jucător crud, din multe puncte de vedere, și atât de dependent de emoții, Janowicz își pierde mai ușor decât alții cumpătul. Și mai are o scuză: își dorește ATÂT de mult să câștige, încât ar face orice pentru asta. Pentru el nu contează că mai calcă și-n străchini: el vrea doar să joace tenis și să câștige. Și asta rezultă și din candoarea cu care răspunde la unele întrebări la conferințele de presă. Exemplu. “Q: Te-a schimbat succesul de la Paris? A: Mi-a schimbat viața, dar nu m-a schimbat pe mine. Am rămas la fel de nebun”.

În ce fel i-a schimbat viața? Păi, prima schimbare majoră e chiar Australian Open. Fără finala de la Paris, acest tur 3 n-ar fi fost posibil, pentru simplul fapt că New Jersey și-ar fi permis cu greu să ajungă în Australia, turneu la care nu a fost prezent anul trecut. În loc de AO, Jerzy a jucat la un ITF de 10k din Anglia. “Anul trecut n-am participat din cauză că n-am avut bani. Acum nu-mi mai trebuie să-mi fac griji pentru cu ce voi plăti drumurile, pentru mine și pentru antrenorul meu. Mă pot concentra numai la tenis. Mi-e mult mai simplu așa”, spune el. Dintr-o dată, viața a devenit foarte simplă pentru Janowicz. Tot ce are acum de făcut e să plesnească mingile alea cum trebuie. Eventual, să mai reducă din scurte. Mister Jerzy “Dropshot-owicz”. Și musai să se controleze mai mult.

E interesant însă cum s-a derulat meciul de la acel punct. În setul doi, am avut sentimentul că JJ și-a pierdut un pic din elan, ca și cum s-ar fi simțit cu musca pe căciulă după episodul cu pricina și a jucat reținut și ezitant, dovadă seria de vreo 9-10 puncte pierdute la rând de la 3-3, serie care l-a și costat setul. După ce și-a regăsit echilibrul, jocul său net superior și-a spus până la urmă cuvântul, fiind prea mult pentru cât a putut duce Devvarman. Janowicz e într-atât de lăudat, s-au pus atâtea așteptări în el pentru niște motive întemeiate, iar când e “in the zone”, e destul de greu să-i faci față. Indiferent dacă va reuși sau nu să-și împlinească potențialul evident pe care îl are, JJ e deja printre “personajele” din ATP. Depinde doar de el dacă va fi unul plăcut sau, de la un punct încolo, toată zarva pe care o produce pe teren îi va “mânca” jocul.

Brian Baker, not again!

Brian Baker cred că poate primi titlul de „Cel mai ghinionist jucător al tuturor timpurilor” sau „Unluckiest of all time”, sau UOAT, dacă vreţi. Pe lângă el, chiar şi Andrea Petkovic pare binecuvântată de soartă. După cum ştiţi din articolul nostru de anul trecut, Brian fusese un junior şi un tânăr jucător foarte promiţător, când cariera i-a fost distrusă de o serie de accidentări care au necesitat cinci operaţii : şold stâng, hernie, şold drept, şold stând din nou şi cot. Anul trecut, la 27 de ani, Baker a fost una din poveştile inspiraţionale ale circuitului masculin, începând clasat pe 456 şi ajungând acum pe locul 53.

În turul doi la AO, Brian câştigase setul unu la tie-break contra compatriotului Sam Querrey, când, la 1-1 în setul doi, a făcut un pas înapoi şi a auzit ceva „pocnind în genunchi”. Trainerul a venit şi a incercat să-l ajute, dar durerile erau prea mari. Brian a fost auzit spunând: „Nu se poate, vorbeşti serios??” când trainerul i-a pus diagnosticul. A fost scos de pe teren într-un scaun cu rotile, şi apoi s-a aflat şi verdictul: ruptură laterală de menisc, operaţie şi 4 luni pauză. „N-am mai putut să-mi îndrept piciorul. N-am mai avut probleme cu genunchii în viaţa mea” a spus Baker, care înainte de meci era optimist cu privire la şansele lui în 2013. Acesta era primul lui AO după 8 ani. Singura parte bună este că aproape nu are puncte de apărat până în mai, la Nisa, însă, dacă estimarea de 4 luni se va dovedi corectă, prezența lui la Roland Garros, de exemplu, este sub semnul întrebării.

Dacă mai era nevoie de asta, necazul lui ne aduce aminte cât de relativă și nesigură e viața unui tenisman și cât de ușor se pot duce pe apa Sâmbetei ani și ani de muncă și de sacrificii despre care niciun fan din lume nu-și poate face idee.

Vorbind despre incident după meci, Querrey a spus că acum călătoreşte cu un chiropractician, şi în afară de masaj face şi acupunctură, toate acestea îmbunătăţindu-i radical condiţia fizică în ultimul timp. De asemenea, s-a referit şi  la terenuri: „Sunt cele mai rapide terenuri pe care am jucat vreodată la un Grand Slam”, ceea ce este surprinzător. Mai rapid chiar şi decât US Open? Federer a observat şi el rapiditatea crescută a suprafeţei , dar nu atât de drastic ca Sam: „Rod Laver este mai rapid cu 10% decât anul trecut”. Precizie elveţiană.