Povestea continuă: Andy şi Kim merg mai departe

Sesiunea de seară la US Open e cu totul alt animal decât sesiunea de zi. Pe când sesiunea de zi e un fel de şarpe care se încolăceşte şi înaintează leneş sub soarele arzător, sesiunea de seară e un dragon care zboară-n picaj şi scoate flăcări pe nări. Ok, recunosc, s-ar putea ca percepţiile şi discernământul să-mi fie afectate de lipsa somnului si de prea multe cafele, dar trebuie s-o spun: meciurile de seară sunt GROZAVE!

Azi-noapte, am văzut trei meciuri care reprezintă trei motive diferite, dar foarte întemeiate pentru care merită să-ţi dai peste cap somnul în timpul US Open.

Motivul nr 1: Veteran american care joacă ultimul turneu al carierei face un meci fabulos într-o atmosferă electrizantă

Veteranul este Andy Roddick, aţi ghicit, care ne-a întristat pe toţi alaltăieri, când şi-a anunţat retragerea din tenis. Toată lumea se întreba cum va fi meciul de aseară cu Tomic. Andy Roddick avea două variante: “Ori o să intru şi-o să joc fabulos, ori o să fie groaznic. Nu ştiu”. Din fericire pentru toată lumea, mai puţin Tomic, am avut parte de prima variantă.

Meciul a început cu un montaj video emoţionant făcut de organizatori, cu secvenţe din conferinţa de presă a lui Roddick. Stadionul Arthur Ashe nu a fost însă plin de la început, şi eram îngrijorată că americanii n-o să se mobilizeze pentru Roddick. N-a fost cazul. Stadionul s-a umplut repede, iar pe finalul partidei, tribunele erau în picioare. Jucătorii au intrat pe teren pe Welcome to the Jungle de GunsNRoses, urmat de ceva de Metallica (Enter Sandman? -aştept confirmări). Atmosfera de bătălie fusese stabilită.

Roddick era atât de vizibil pe un val de adrenalină, că nu putea să stea locului la pauzele dintre game-uri. De fiecare dată, s-a ridicat cu mult înainte ca arbitrul să spună “time”. Tomic, probabil din respect, se ridica şi el mai devreme, şi uite aşa stăteau amândoi, fâţâindu-se în spatele terenului, cu muzica cântând. Ca să vă daţi seama în ce atmosferă şi emoţie s-a jucat toată partida.

Roddick a reuşit să-şi canalizeze adrenalina într-un joc ca-n vremurile lui bune: servicii monstru, drepte masive, alergat după toate mingile, chiar volee şi joc de fileu spectaculos. Tomic a păţit invers: toată atmosfera l-a apăsat şi inhibat. A părut şters, fără iniţiativă, de parcă aştepta ca Roddick să-l bată şi să iasă odată de pe teren.

Într-adevăr, a fost noaptea lui Roddick. Cu familia şi prietenii încurajându-l din lojă şi cu tot Ashe de partea lui, Roddick a alergat, a sărit, a plonjat după mingi, şi-a aruncat mâinile în aer, şi la sfârşit s-a îndreptat spre fileu cu cel mai mare zâmbet întipărit pe faţă. Brad Gilbert l-a întrebat dacă a fost relaxat. Andy  râs ca la o glumă bună: “Relaxat? Numai relaxat n-am fost. Dar a fost aşa de distractiv. Mulţumesc, m-am distrat grozav! O să încerc să mai stau prin preajmă o vreme”

Tot Brad Gilbert l-a anunţat că va juca turul următor cu Fabio Fognini. Andy a părut mulţumit: “Fabio e un prieten bun”. Are şanse reale să treacă şi de italian, dacă joacă la fel de agresiv ca în seara asta. Iar apoi, probabil Del Potro, şi apoi, poate Djokovic. Andy Roddick merită să iasă triumfal din ultimul lui turneu într-un meci contra unui jucător mare, într-un meci cu miză, pe cea mai mare scenă a tenisului mondial, sub luminile incandescente ale oraşului care nu doarme niciodată şi care-l iubeşte.

Aici aveţi recapitularea meciului şi interviul de la final:

Motivul nr 2: Legendă a tenisului feminin şi una din cele mai simpatice prezenţe în WTA se asociază cu cel mai celebru frate geamăn din ATP pentru dublu mixt şi oferă un spectacol demn de un meci demonstrativ

Iubesc dublul-mixt, cred că e cea mai genială invenţie din tenis, împreună cu tie-break-ul şi serviciul de sus . E o altă atmosferă pe teren când fetele joacă împreună şi în acelaşi timp contra băieţilor. E interesant să vezi cum returnează fetele serviciul unor tipi de 1.90, cum se descurcă la fileu, sau cum se ţin într-un schimb îndârjit din spatele terenului. Apoi, dinamica dintre perechi este atât de simpatică. Băieţii au tendinţa să fie mai cavaleri faţă de partenerele lor, iese la iveală latura lor protectoare. Le încurajează pe fete, încearcă să le înveselească, mai fac o glumă, mai râd.

În plus, miza mai mică puţin la dublu mixt comparativ cu simplul sau dublul, şi faptul că se poate juca doar la GS îl fac să pară un fel de vacanţă, de demonstrativ unde jucătorii se distreaza pe teren la fel de mult ca publicul în tribune. Toate astea s-au văzut ieri pe teren în meciul lui Kim şi Bob Bryan cu Irina Falconi/Steve Johnson. Bob ţopăia ca un copil fericit pe lângă Kim, care abia se mai ţinea de râs. Printre chicoteli şi celebrele “chestbumps” (săriturile pe care fraţii Bryan le-au făcut celebre), Bob şi Kim au făcut puncte fabuloase, arătând ce însemnă doi jucători de cea mai înaltă clasă. Perechea adversă, depăşită clar la toate capitolele, s-a alăturat distracţiei generale fără urmă de ranchiună. Totul s-a terminat într-o atmosferă veselă, de vacanţă, după două seturi: 6-2 6-2. Azi, Kim şi Bob vor juca cel mai devreme la 22.30 ora noastră contra perechii Makarova/Soares, fie pe Grandstand, fie pe Ashe. Vă recomand, nu rataţi!

După meci, la conferinţa de presă, Kim a primit nişte haine de bebeluşi foarte amuzante de la presa belgiană.  Probabil pentru viitorul membru al familiei la care Kim a tot făcut aluzie că-l plănuieşte.

Motivul nr 3: Un tânăr jucător necunoscut şi talentat îi face viaţa grea unui cap de serie pe un teren mai mic, dar animat

Aţi auzit de Dennis Novikov până acum? Nici eu. Aseară, în timp ce mă uitam la Andy Roddick, aflu că pe un teren televizat, Benneteau e scos din ale lui de un adolescent american cu nume rus. Trec pe meci şi nu-mi cred ochilor: un meci ca o bătaie într-o parcare. Benneteau urla la lună în franceză, publicul era în delir, iar de partea cealaltă a fileului, un puştan cu părul pe ochi, cu o cruciuliţă la gât şi un tricou lălăi, mergea legănat şi părea netulburat de toată chestia. Avea un set şi în al doilea lupta era acerbă.

Benneteau era alergat dintr-o parte în alta de nişte lovituri similare cu ale lui Tsonga sau Delpo şi un serviciu cam ca al lui Dolgopolov. Avantajului rusului american faţă de Dolgo e că are 1.90. L-am căutat pe Novikov şi am aflat că are 18 ani, născut la Moscova dar crescut în California şi e student la UCLA, unde şi joacă tenis. Nici măcar nu a apucat să se facă profesionist, deci de la USO nu va putea primi niciun premiu în bani. Vara asta a câştigat campionatul naţional american la categoria 18 ani la simplu si la dublu, primind astfel două wild-carduri pe tabloul principal la US Open. În primul tur la simplu l-a scos pe Jerzy Janowicz (nr 83) în patru seturi. Este de asemenea în turul doi şi la dublu.

Toată lumea l-a remarcat, inclusiv Brad Gilbert, şi-i prezice un viitor strălucit. A pierdut aseara în patru seturi la Benneteau, şi când a fost întrebat de ce, a răspuns imediat: “Benneteau s-a mişcat mai bine decât mine. Trebuie să-mi îmbunătăţesc deplasarea. Dar am lovit mai puternic decât el, am servit mai tare. Mereu am ştiu că pot să câştig, acum trebuie să învăţ s-o fac în mai multe meciuri consecutive”.  Dennis Novikov. Ţineţi minte numele acesta. Benneteau sigur n-o să-l uite aşa repede.

La noapte, avem Sam Querrey-Tomas Berdych, Sloane Stephens-Ana Ivanovic, Mardy Fish-Gilles Simon. Rămâneţi treji. Merită.