Dorința face și desface. În Monica și Irina, România a avut o echipă de dublu formidabilă exact când avea nevoie mai mare
„Suntem o echipă grozavă. Eu am fost peste tot pe teren pentru că am vrut să o ajut pe Irina.” Nu m-am emoționat când am câștigat cât m-am emoționat la aceste cuvinte. Monica Niculescu a intrat pe teren ca să câștige, dar nu singură. Ci împreună cu Irina, care era, din punctul ei de vedere, vioara întâi: jobul ei era s-o sprijine. De aceea a câștigat România, pentru că în Fed Cup ai nevoie de echipă, iar în acest weekend am avut echipă.
Voi începe această cronică târzie și euforică cu o întâmplare pe care ne-a povestit-o antrenorul Daniel Dobre în timpul unui podcast de acum doi ani. L-am rugat să își amintească când a văzut-o pentru prima oară pe Monica Niculescu: la un concurs pentru copii din Germania, unde din nefericire a picat cu o jucătoare nemțoaică zdravănă, campioana lor națională. Nu cu mult mai înaltă decât fileul, Monica pierdea, și pierdea rău. Dar uitându-te la atitudinea ei, nu ziceai că ea e cea care pierde. „Era 6-0 pentru nemțoaică și Monica mergea de colo-colo și pufnea: „Ce, mă bate asta pe mine?” își amintea Dobre râzând.
Fast forward două decenii: la Ostrava, România tocmai a eliminat Cehia cu 3-2 la capătul unui meci epuizant, în care Monica Niculescu și Irina Begu au învins echipa anului 2018 la dublu, după ce au pierdut primul set la tiebreak. Întrebată cum au reușit, Monica a declarat pe teren: „Dorința. Mi-am dorit atât de mult să câștigăm!” Pusă din nou în fața unor adversare mai mari, mai sudate, mai titrate, Monica Niculescu, și-a zis,