Până când, domnule? Simona Halep își ia revanșa cu Kanepi într-un meci greu, debutează excelent la AO cu prima victorie după 4 luni
Puține victorii într-un tur 1 de Slam se vor dovedi mai prețioase decât aceasta pentru Simona. Contra unei adversare teribile ca match-up, care îi pune tot soiul de probleme complexe, fără meciuri în picioare și cu multe semne de întrebare asupra ei, Simona a dat însă răspunsurile corecte. 6-7, 6-4, 6-2 pentru Simona. Analiza meciului e AICI.
De ce a spus Simona după meci că a fost o victorie cu greutate pentru ea, pe larg, aici.
Românca a rezistat în meci, chiar dacă a pierdut primul set în tiebreak, chiar dacă Kanepi a bombardat-o o vreme similar cu meciul de la US Open, chiar dacă estonianca a avut un break avans și în setul al doilea. Simona și-a păstrat cumpătul, a avut răbdare, a reușit să stea sus în teren, iar când o oportunitate firavă s-a prezentat în setul secund, a luat-o imediat.
Halep a făcut rebreak imediat; la 3-3 și 15-30, într-un rally dificil, Simo a găsit un running forehand winner superb și foarte util. Câteva minute mai târziu, Simona a forțat break-ul la 5-4 și a închis setul, la a patra minge de set.
În decisiv, numărul 1 mondial a început iarăși servind bine. Kanepi a părut să depășească momentul greu și să înceapă să-și găsească iar trasoarele, dar în game-ul șase, la 40-0 pentru estoniancă, Simona a continuat să preseze și a făcut break-ul. A fost momentul care a rupt definitiv echilibrul meciului, iar Simo s-a distanțat apoi și și-a securizat victoria.
What a comeback!
Grit from @Simona_Halep to beat Kanepi, 6-7(2), 6-4, 6-2!#AusOpen pic.twitter.com/jQDg9fkWJu
— WTA (@WTA) January 15, 2019
All smiles 😄
Top seed @Simona_Halep survives a tough 1R, def. Kanepi 6-7(2) 6-4 6-2.#AusOpen pic.twitter.com/S5pnVyvgFb
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 15, 2019
Este primul meci câștigat de Simona tocmai din august încoace, datând din semifinalele de la Cincy. De atunci, Simo a pierdut finala de la Cincinnati, a fost învinsă de Kanepi în turul 1 la US Open, a cedat cu Cibulkova la Wuhan, s-a retras cu Jabeur la Moscova și a fost eliminată, recent, de Barty, la Sydney.
Victoria aceasta deschide cu totul alte perspective pentru Simona. Îi aduce multă încredere, îi aduce cel puțin încă un meci și o ajută să intre în turneu, lucrul cel mai greu de făcut întotdeauna, în special pentru o jucătoare cunoscută că are nevoie de timp și de meciuri ca să-și atingă nivelul cel mai bun.
Nu va fi mai ușor de aici înainte pentru ea. Simona o va întâlni pe Sofia Kenin în runda a doua, jucătoare care a câștigat recent titlul la Hobart și aduce la meci o serie de șase victorii consecutive. Dacă va trece, pe Simo o așteaptă un tur trei cu învingătoarea dintre Venus Williams, care a scos-o azi pe Mihaela Buzărnescu, și Alize Cornet.
Foto: Jimmie48Photography
https://twitter.com/Simona_Halep/status/1085158122006687744
Simona Halep – Kaia Kanepi 6-7, 6-4, 6-2 🎆🎇🎊 pic.twitter.com/dThtnCxgPQ
— Camelia30-0 (@Camelia30_0) January 15, 2019
Huge effort from Halep to come back from a break down and force a third vs. Kanepi. She’s been frustrated and, at times, defenseless against Kanepi’s barrage, but sticks with it and breaks to take the second 64. #AusOpen
— WTA Insider (@WTA_insider) January 15, 2019
So maddening for Halep, who must be brewing a rage fit to storm the gates of heaven right now.
But she has to stay right in it & ready to pounce throughout this set, which is exactly what she didn't do at the US Open.
— Hannah Wilks (@newballsplease) January 15, 2019
Gutty: Having not won a match since, Simona Halep avenges her US Open loss to Kaia Kanepi 6-7(2), 6-4, 6-2.
Halep was dialed in, committed, unrelenting. And seething. And it was great to see. #AusOpen
Gets Kenin next. On track for a possible R3 vs Venus, R4 vs Serena.
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) January 15, 2019
Kinda want Halep to leave the court on this next changeover and put on her 2018 red dress, Mighty Ducks 2 style. #AusOpen
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) January 15, 2019
Huge effort from Halep to come back from a break down and force a third vs. Kanepi. She’s been frustrated and, at times, defenseless against Kanepi’s barrage, but sticks with it and breaks to take the second 64. #AusOpen
— WTA Insider (@WTA_insider) January 15, 2019
„She knows how to win, and now she has won the biggest trophy of all. But that is only a part of her triumph, which is the most human of triumphs: the ability to live with, and to succeed in spite of, her doubt.” by @louisahthomas https://t.co/dwbUpVY5lo
— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 15, 2019
https://twitter.com/treizecizero/status/1085146881070649344
Din punct de vedere tactic, setul unu a fost un coșmar: Simona avea foarte puține locuri unde să dea mingea fără să fie atacată instantaneu. Totul trebuia lovit lung, fie pe centru pentru a o țintui pe Kanepi în spate, fie în lung de linie, ca să nu… https://t.co/pR3Hv9Bsnn
— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 15, 2019
Simona, după victoria cu Kanepi: „Nu-s departe de nivelul meu cel bun. Mă simt bine pe teren. Am nevoie de ceva timp, de meciuri, atâta tot” Toate declarațiile ei: https://t.co/3YatiqUCfP
— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 15, 2019
***
Noi așa o să fim îmbrăcați de Australian Open! 😍😍
Începe și tu anul și sezonul de tenis cu „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit.
Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥