Săptămâna perfectă. După ce l-a învins pe Djokovic, dar și pe Wawrinka, Bautista Agut ia titlul la Doha
Săptămâna de vis a spaniolului Roberto Bautista Agut la Doha, care i-a eliminat în sferturi pe Stan Wawrinka și în semifinale pe liderul mondial Novak Djokovic, e completată cu un titlu, după victoria din finală (6-3, 4-6, 6-3) în fața proaspătului revenit în circuit, Tomas Berdych.
Una dintre cele mai bune săptămâni ale carierei spaniolului se încheie cu câștigarea celui de-al nouălea titlu ATP. Interesant e că din cele nouă titluri, patru au venit în primele două săptămâni ale anului (Auckland 2016, Chennai 2017, Auckland 2018, și acum în Qatar).
Doha va rămâne însă un turneu pe care Bautista Agut nu-l va uita prea curând. Asta, în special datorită victoriei cu Djokovic, cel care câștigase 29 din ultimele 31 de meciuri. „O să-mi amintesc despre acest meci toată viața”, spunea RBA, care a devenit al treilea jucător din Spania care câștigă turneul din Qatar, după Rafael Nadal (campion în 2014) și David Ferrer (campion în 2015).
N-a fost cea mai strălucită finală,nici cel mai intens meci din acest început de sezon, dar asta contează mai puțin. Mai relevant e ce au reușit Berdych și Bautista Agut săptămâna aceasta. Spaniolul a confirmat cu un titlu victoriile cu Wawrinka și Djokovic; am văzut cum pentru mulți jucători se dovedește adesea dificil să rămână cu picioarele pe pământ după astfel de victorii și să câștige și trofeul pus în joc.
https://twitter.com/ATP_Tour/status/1081603480089968640
Iar în cazul lui Berdych, el își face revenirea în circuit cu o finală la primul turneu jucat după mai bine de șase luni de pauză; o performanță remarcabilă pentru ceh, care a devenit cel mai slab clasat finalist de la Doha din 2004 încoace.
Ca să poată prinde tabloul, Tomas, căzut pe locul 71 în clasament, a avut nevoie de wild card. O consecință a unui sezon 2018 în care a pierdut mult și a fost forțat în final să ia și o pauză, ceea ce a determinat ieșirea din top 50 pentru prima dată după 12 ani.
Berdych s-a oprit anul trecut la Queens, când a constatat că accidentarea la spate se agravează: „Corpul mi-a transmis că am nevoie de odihnă și am nevoie să am grijă de mine”. Au urmat apoi luni de teste și analize medicale pentru a descoperi cauza durerilor. Prima știre bună: nu era nevoie de operație. Dar provocarea – nouă pentru Berdych, care nu mai avusese astfel de pauze forțate și accidentări grave – a continuat. Deși lunile treceau, accidentarea persista, motiv pentru care a spus în septembrie că s-a gândit chiar la retragere. “Iubesc tenisul, îmi place jocul, dar vreau să mă întorc pe teren în formă bună și știind că trebuie să înving doar un singur adversar: cel care se află de partea cealaltă a fileului, nu pe mine. M-am gândit chiar și la retragere, dar am analizat mai bine lucrurile și vreau să-mi dau o șansă, astfel încât să nu risipesc toată munca pe care am depus-o în toți acești ani”.
O lună mai târziu aveau să apară și primele vești cu adevărat bune. Durerile au început să dispară, iar Berdych a apucat să-și testeze corpul cu primele antrenamente de tenis propriu-zis. “După primii pași pe teren mă simțeam foarte rigid, începând cu umărul și până la toate celelalte. Serviciul meu era ca și cum aș fi aruncat mingea cu mâna, foarte lent. Mi-au trebuit vreo două săptămâni să ajung să pot servi corespunzător. Apoi, m-am simțit foarte bine, totul a mers bine. Deci, sunt foarte fericit pentru asta.”
Tomas a legat la Doha patru victorii, învingându-i pe Kohlschreiber, Herbert, Verdasco și Cecchinato, ceea ce face revenirea reușită, în ciuda eșecului din finală. Cu atât mai mult cu cât, în acești doi ani, am putut avea ocazia mai mult decât de obicei să vedem cât de greu le e tenismenilor să revină în competiții după accidentări ori pauze îndelungate. Am văzut asta la Wawrinka, la Murray (care încă nu e refăcut, și care spunea că în continuare în timpul meciurilor e jenat de problema de la șold și se gândește mai mult la problema respectivă decât la ce trebuie să facă pe teren), la Nole ori chiar la Mihaela Buzărnescu.
Revenind acum la Bautista Agut, care nici el n-a fost ferit de accidentări anul trecut, titlul câștigat azi îl va apropia de top 20 (va fi pe 23 de luni). E de urmărit ce alte victime va mai face sau dacă lista deschisă cu Wawrinka și continuată cu Nole va fi completată și cu alte nume mari. Cert e că spaniolul e un jucător de evitat. Un excelent jucător de contraatac, capabil să producă lovituri direct câștigătoare cu forehandul din orice poziție, fără puncte slabe evidente și plin de încredere nu e tocmai jucătorul pe care ai vrea să-l ai ca adversar, mai ales în primele tururi, indiferent de cum te numești.
Afară de Bautista Agut, un alt campion al acestui început de an este Kevin Anderson. Sud-africanul, finalist anul trecut la Pune, și-a luat revanșa acum, învingându-l în finală, 7-6, 6-7, 7-6, pe croatul Ivo Karlovic, un alt jucător cu o poveste interesantă. Pentru Anderson acesta este doar al șaselea titlu al carierei.
Karlovic, care va împlini în câteva luni 40 de ani, și care pe tot parcursul anului trecut și-a reconstruit clasamentul în turneele challenger, și Anderson au stabilit prin finala de azi un record pentru circuitul ATP: finala celor mai înalți jucători din era Open (Anderson – 2.03 m; Karlovic – 2.11 m).
Când sunt pe teren doi jucători cu astfel de date fizice, statisticile ieșite din comun ale acestei finale n-au mirat pe nimeni: “doar” 58 de ași la total, procentaje de 90% la punctele câștigate cu primul serviciu de ambele părți și niciun serviciu cedat pe parcursul celor peste două ore de joc.
Cu o revenire de la 2-5 în tiebreak-ul decisiv, Anderson se ține de promisiunea făcută și despre care a vorbit chiar după această finală: de a face un pas în față față de 2018. Deocamdată îi iese. Misiunea se va complica, probabil, la Slamuri, acolo unde un pas în plus ar însemna câștigarea unui astfel de turneu.