Încălziți reverele! Semifinală elvețiană: Roger și Stan se vor întâlni într-un meci cu o miză imensă, unul pe care Federer nu l-a văzut posibil

Mereu constant la Melbourne, Roger Federer e în semifinalele Australian Open pentru a 13-a oară în carieră, dar cu siguranță că dintre toate aceste 13 prezențe între ultimii patru, aceasta e cea mai neașteptată. Puțini îl vedeau în stare de un traseu atât de lung și aproape nimeni nu îl credita cu vreo șansă la cucerirea trofeului. Dubiile s-au întărit și mai mult după prestația ștearsă din primul tur, dar cu toate astea, Federer a prins brusc viteză, scuturând tenisul ezitant de la începutul turneului și schimbându-l cu momente de joc vintage în meciurile cu Berdych și Nishikori. Primul surprins e chiar Federer. “Lucrul care m-a mirat cel mai mult este că am putut câștiga meciuri consecutive cu jucători de calitate, fără să obosesc. Știam că pot fi periculos pentru oricine într-un moment al unui meci, dar, evident, mă așteptam ca la un moment dat în turneu să rămân fără energie. Iată-mă însă acum, fizic mă simt excelent, iar jocul e foarte bun. Dacă mi-ar fi spus cineva înainte de turneu că urmează o semifinală cu Stan, n-aș fi crezut niciodată. Aș fi crezut pentru Stan, dar nu pentru mine”, a spus elvețianul, la conferința de după calificarea în semifinale.

Cu Zverev, în sferturile de azi, Federer n-a mai avut nevoie să exceleze, pentru că era, oricum, beneficiar al unui matchup teribil de avantajos. Autor al uneia dintre cele două surprize ale turneului, eliminarea liderului mondial Andy Murray, Mischa n-a mai putut folosi cu același succes armele ce se dovediseră eficiente cu Murray. Asta pentru că a dat peste un jucător nu doar superior, ci și obișnuit din juniorat să înfrunte jucători care atacă permanent fileul. De asemenea, atent să nu lase nimic să-i scape din mână într-un astfel de meci, conștient de oportunitatea pe care o are în față. Fidel obișnuitelor lui starturi foarte rapide, Federer a încheiat primul set în numai 19 minute, iar în restul serii a făcut suficient cât să țină lucrurile sub control, dar agreabile. 

#Federer pic.twitter.com/Bj7RO1wBoe

— doublefault28 (@doublefault28) January 24, 2017

„Please don't lose, Daddy, we want to stay here for longer!” – We love @Melbourne too, #Federer clan! ???????? #AusOpen pic.twitter.com/si3wbyxHtl

— #AusOpen (@AustralianOpen) January 24, 2017

Mult mai grea pentru Federer se anunță semifinala cu Stan Wawrinka, meci care are potențialul să se prefacă într-un clasic. “Nici măcar nu eram conștient, până în urmă cu câteva zile, că ne putem întâlni. Adică știam că joacă în aceeași zi cu mine, dar nu m-am uitat pe tablou atât de departe pentru că era pur și simplu nerealist pentru mine“. 

Stan și-a încălzit la timp tenisul pentru fazele esențiale ale turneului și este acum în partea lui preferată a unui turneu de Slam, atunci când arată tenisul lui incredibil de puternic. Ezitant pe alocuri în prima săptămână, Stan a fost tare ca o stâncă împotriva lui Tsonga: 7-6, 6-4, 6-3. Elvețianul n-a avut decât o rătăcire în setul al doilea, când și-a făcut break singur la 3-3 cu o serie de erori, dar Jo n-a putut să profite și elvețianul a făcut imediat rebreak-ul. Apoi a continuat să domine cu lovituri precise de pe ambele părți; de altfel, dintre jucătorii rămași în turneu, Stan este pe primul loc într-un top care măsoară “Shot Quality”

Lui Federer nu i-a fost mereu ușor cu Stan, iar mult discutatul lui ascendent asupra prietenului și partenerului din triumfurile la Cupa Davis și Jocurile Olimpice s-ar putea să fie un pic supraestimat, sau nu un factor atât de important în dinamica semifinalei de joi. Wawrinka l-a întins în destule ocazii în ultimii ani și a mai avut ocazii în care a respins, la conferințe și în interviuri, umbra lui Federer în care era împins de jurnaliști. Victoriile de la Monte Carlo sau Roland Garros sunt cunoscute, la fel și dramatica semifinală de la Turneul Campionilor din 2014, când Stan a ratat multiple mingi de meci, iar Federer a salvat cumva victoria, cu prețul unei apărări teribile și a unui spate stricat, care l-a forțat să se retragă înaintea finalei. Per total, Federer domină însă categoric head-to-head-ul cu Wawrinka: 18-3, inclusiv ultimele două meciuri, ambele în 2015, în semifinalele US Open, respectiv cele ale Turneului Campionilor. În 2016 nu s-au întâlnit.

Federer e primul care nu pune atât de mult preț pe head-to-head-uri: “Cu mulți dintre băieți am jucat pe când ei erau foarte tineri, ceea ce îmi dă un avantaj în H2H. Nu iau atât în serios scorul direct, pentru că în general în orice zi e un meci diferit. Cu Stan, pe timpuri simțeam că nu e confortabil cu suprafețele mai rapide, puteai să-i observi footwork-ul, felul în care returna, că nu se simte în regulă. De aceea, pentru mine a fost incredibil să văd că primul lui Slam a venit aici. Dacă ar fi fost să prezic orice Slam pentru el, întotdeauna aș fi ales French Open, pentru că pe zgură se mișca mereu fără efort. Zgura e baza lui, e în ADN-ul lui de jucător de tenis. Cred că a făcut progrese fantastice pe toate suprafețele, a devenit un jucător atât de bun și de complet. Respect foarte mult asta, respect că un jucător își poate transforma jocul atât de radical, când vine vorba de jocul de picioare, de planul de joc, de mental, de tot. Întotdeauna a fost un optimist, a crezut în el. Îți arată cât de departe poți ajunge dacă îți propui”, a continuat el. 

Miza va fi însă uriașă acum, nu poate fi loc de menajamente, așa că un meci încins nu trebuie să mire: Stan are în față șansa unei noi finale de Grand Slam și știm cu toții recordul său perfect în precedentele trei. Oportunitatea de a adăuga la numărul și așa remarcabil de trofee de Slam este imensă. Federer, la rândul său, are la orizont o neașteptată finală de Slam, la primul său turneu de la revenirea după pauza forțată auto-impusă, ceea ce în sine ar reprezenta o performanță remarcabilă, indiferent de rezultat. Însă, lăsată pe plan secund până acum, discuția despre Roger câștigând un alt Slam prinde dintr-o dată contur.  

Federer s-a adresat la conferință și vizavi de dinamica relației dintre el și Stan: “Nu mai știu exact când a început, dar îmi amintesc că îi dădeam lui Stan o sumedenie de sfaturi, în general sau despre cum ar trebui să joace cu anumiți jucători. Ce mi-a plăcut mereu la el e că dacă îi spuneam ceva, simțeam că poate să execute. Asta mi-a arătat că e un jucător grozav, că are mintea cuiva care înțelege ce încerc să explic. Apoi a venit ziua în care nu m-a mai sunat atât de des. Am simțit că și-a creat singur baza, echipa lui, înțelegerea jocului. Ocazional, când m-a rugat, i-am mai dat sfaturi, dar am fost foarte fericit să-l văd mergând pe drumul lui, începând, cred, cu câțiva ani înainte de primul lui Grand Slam”.

Revenind la discuția despre cât de surprinzătoare este seria lui de victorii după șase luni de pauză, Federer a fost întrebat dacă soluția cu timpul departe de teren ar putea fi o soluție și în viitor. “Ah, adică să joc câteva turnee, apoi să dispar iar șase luni”, a râs el. “Nu, pentru că n-aș mai avea clasament până la urmă, n-aș putea câștiga mereu la întoarcere. Dar pentru mine pauzele au fost mereu o parte importantă din strategie. În fiecare an, chit că nu s-a văzut, am luat pauze lungi în timpul sezonului. Îmi amintesc unii ani în care nu loveam o minge patru săptămâni. Sacrificam momentumul în favoarea longevității. Mă întrebam atunci dacă fac bine, dacă nu irosesc un moment bun, în care jucam cu încrederea dată de câștigarea unui Slam, de exemplu. În loc să continui să joc, eu luam o pauză. Dar uitându-mă în urmă, a fost o decizie bună. Nu voi mai putea juca niciodată 27 de turnee pe an. Dar poate în loc de 22, o să joc 18, sau 17, asta ar fi plauzibil. Oricum, vom vedea după câteva luni, poate în aprilie, cum va continua acest sezon“. 

Roger a mai fost întrebat și dacă crede că terenurile mai rapide de anul acesta îi avantajează pe jucătorii mai experimentați rămași pe tablouri. 

“Posibil. Adică, oricine a jucat înainte de 2005, a crescut în condiții extrem de rapide. De atunci a fost o schimbare. Dar noi am crescut în condiții foarte rapide; îmi amintesc de terenurile indoor pe care mă antrenam în Elveția, erau rapide ca fulgerul, lucioase ca masa aceasta. Apoi totul s-a schimbat în timp. Ne putem uita la Venus, care iubește suprafețele rapide și e pur și simplu naturală când joacă pe ele, poate juca mai mult din instinct. Poate de aceea jucătorii mai în vârstă pot să se adapteze mai ușor, pentru că nu devin frustrați. Este, de asemenea, o artă să înveți să joci pe rapid. Vezi asta cu Zverev, care a putut ataca fileul non-stop, fără să fie frustrat că e pasat. Uneori, poate deveni foarte tricky cu un astfel de jucător, tocmai pentru că nu mai vedem tipologia lui atât de des în circuit. Dar pe mine mă bucură, chiar și atunci când pune un voleu bun pe lângă mine: reacția este să zici «nice play» să realizezi că nu mai e nimic de făcut și să mergi înainte. De aceea, poate, am stat calm azi.”  

Venus și Coco se întâlnesc în prima semifinală a fetelor

După ce a eliminat-o pe Angelique Kerber, Coco Vandeweghe e trecut chiar mai categoric de o altă campioană en-titre de Grand Slam. Succesul lui Coco n-a avut nici măcar aerul de surpriză: Muguruza n-a putut să opună mare rezistență. După ce Garbine a cedat un game-monstru, de peste 10 minute, la jumătatea setului întâi, iberica n-a mai ținut pasul, iar restul meciului a fost dezechilibrat: Coco a lovit din toate pozițiile și a cedat doar 10 puncte în setul doi. “Mă simt grozav să fiu în semifinale, dar încă nu e satisfăcător. Mai sunt multe lucruri pe care sper să le obțin pe terenul de tenis”, a spus Vandeweghe.

Ea o va întâlni joi pe Venus Williams, care revine într-o semifinală de Australian Open după 14 ani, în urma unei victorii frumoase cu Anastasia Pavlyuchenkova. În vârstă de 36 de ani, Venus continuă să joace la un nivel fantastic la acest stagiu al carierei ei: în ultimele trei Slamuri jucate, ea a ajuns pentru a doua oară în ultimele patru. Lesne de înțeles bucuria ei după ultimul punct al meciului: fericită ca un copil, Venus a făcut un gest ca și cum s-ar îmbrățișa singură și și-a declarat încântarea de a fi din nou în poziția să joace pentru o finală de Slam. “Să fiu aici și să am șansa de a merge chiar mai departe e… Oh my God!”

“Aș vrea să fiu iar campioană, în mod particular în acest an. Mentalitatea cu care intru pe teren este că merit acest lucru. Ar trebui să mă uit dincolo de fileu și să cred că adversara merită mai mult? Nu cu această mentalitate cresc campionii“. 

Venus devine cea mai în vârstă semifinalistă de Slam de la Martina Navratilova la Wimbledon 1994 încoace. Ultima oară când a jucat finala la Melbourne a fost în 2003.