Fast
Roger - Kei, ce meci glorios!

La Shanghai, Roger și Nole se caută iar de o finală. Next Gen, cu Coric și Zverev, ar putea avea ceva de spus

Treizecizero | 12 octombrie 2018

Era 6-4, 2-1, iar Roger Federer avea deja 26 de lovituri direct câștigătoare. Elvețianul era intrat în zona aceea de grație în care reușește să se cupleze la fiecare minge, să găsească trasee absurde, să ia mingea ireal de repede și, în general, să facă Federer-stuff. Și totuși, meciul nu era deloc gata câștigat, așa cum se întâmplă când Roger prinde o astfel de formă. Și Nishikori, la rândul său, juca nemaipomenit de bine, iar japonezul a făcut risipă de efort, a alergat după mingi deja pierdute, a atacat atunci când a prins ocazia, a arătat mobilizat și foarte energic, semnale pe care le transmite mai rar pe teren. Refuzând să piardă într-o situație în care era simplu să spună că adversarul e prea bun, Nishikori a contribuit decisiv la una dintre cele mai plăcute întâlniri ale anului din circuitul ATP.

Kei a dus setul al doilea al derby-ului Uniqlo într-un tiebreak nesperat și a amenințat serios să împingă meciul în decisiv. E curios ce s-ar fi întâmplat într-un astfel de scenariu, pentru că meciul ar fi intrat deja în a treia oră, iar Federer părea că resimte, fie și măcar un pic, efortul. E obositor să joci atât de bine, după cum e extenuant să privești un meci în care aproape fiecare schimb e un punct bun pentru selecțiile de highlights. Condus cu 4-1, elvețianul a cuplat iarăși și a demarat în trombă, pierzându-l în spate pe Kei: 6-4, 7-6, 43 de lovituri direct câștigătoare Federer, 27 pentru Nishikori. Dacă nu ați văzut live, ăsta-i unul din meciurile care merită revăzute cap-coadă, chit că farmecul e diminuat într-o înregistrare.

Japonezul, care pierduse finala la Tokyo săptămâna anterioară, fusese protagonistul unui alt meci cu multe lovituri excelente în turul anterior, cu Sam Querrey. Federer, în schimb, a trecut prin destule emoții în drumul spre semifinalele unui turneu dintr-o locație în care Federer s-a simțit mereu bine. Proverbialul meci greu de pe traseu s-a dovedit a fi două meciuri, ambele în care s-a văzut adus la 4-4 în decisiv. Întâi cu Daniil Medvedev, cel care-l bătuse pe Kei în finala sus-numită, apoi cu inspiratul Roberto Bautista Agut, care a făcut un set doi teribil de bun; fie că Federer a avut un moment de slăbiciune fizică, fie că Bautista a returnat fantastic și și-a ales perfect țintele, cert e că rar vezi un Federer pierzându-și de trei ori serviciul într-un set în care servește cu 79 la sută.

În semifinala de sâmbătă, Roger va avea iar de tras. Îl revede pe Borna Coric, cu care a avut două experiențe notabile anul ăsta: întâi a evadat cumva la Indian Wells, refuzând să piardă un meci ca și pierdut, apoi a pierdut cu Borna în finala de la Halle, dintre toate locurile.

Coric vine de pe un traseu pe care l-a scuturat pe Stan Wawrinka în turul întâi (4-6, 6-4, 6-3) și pe Del Potro în turul al treilea, după ce argentinianul, deja copt de răcit, s-a accidentat și la genunchi.

Cealaltă semifinală îi aduce față în față pe Novak Djokovic și pe Sasha Zverev, actualii nr. 3 și 4 mondial, deși sârbul nu are de gând să mai petreacă mult timp acolo. De fapt, are de gând să nu mai piardă vreun meci până la finalul anului și să-și recucerească locul 1. Până aici, zero emoții la Shanghai pentru sârb, care i-a învins pe clientul său Chardy, pe Cecchinato, răzbunând acel eșec epic de la Roland Garros, și pe Kevin Anderson, în reeditarea finalei de la Wimbledon. Nici Zverev n-a pierdut set, trecând de inspiratul gruzin Nikoloz Basilashvili, care tocmai ce câștigase, neașteptat, titlul la Beijing, de unul dintre cei mai luptători jucători din noul val, Alex De Minaur, și de Kyle Edmund.

Sascha încă are head-to-head pozitiv cu Djokovic, 1-0, acea finală de la Roma, de anul trecut. Zverev și-a asigurat biletele pentru ATP Finals, în vreme ce Djokovic se va asigura de locul doi și de o rocadă cu Federer în cazul unei victorii. Și dacă pierde sârbul, Federer tot nu e sigur că rămâne nr. 2: pentru asta, va trebui să câștige titlul. Vom vedea dacă proaspăt-împrieteniții-la-Laver-Cup Roger și Novak se vor regăsi față în față sau Next Gen va avea ceva de spus în sensul ăsta.

https://twitter.com/TennisTV/status/1050747581956059136

https://twitter.com/TennisTV/status/1050723953499656193

https://twitter.com/TennisTV/status/1049905738318049280

https://twitter.com/TennisTV/status/1050787681058414592

***

Bunătăți din Shop-ul 30-0 de care tu și prietenii tăi ar trebui să știți:

1. Pachetul One e reeditat: după ce tricourile Onederful au fost sold-out, pachetul One, dedicat Simonei, revine și e compus acum din tricoul Onederful Tricolor și ediția a doua a albumului foto Simona de Păstrat. Cum Simona se pregătește să încheie un nou sezon pe locul 1 în lume, iată un cadou perfect pentru fanii ei. O combinație de două produse populare, la un preț mult mai avantajos.

2. Tricoul „N-o să”. Considerat de mulți dintre voi (și de noi :D) drept cel mai bun tricou făcut de 30-0. „N-o să” vorbește pentru sine. Prinde o mărime aici, cât încă mai găsești!

3. Neînvinșii. Cartea colegei Andreea Giuclea e o colecție grozavă de povești motivaționale a unora dintre cei mai buni sportivi români. Merită să le ducem aceste povești mai departe, fie și ca o formă de inspirație pentru viitorii campioni, de care sportul românesc are atâta nevoie.

4. „Povestea Primului Slam”. Unii dintre voi i-ați zis „carte”, alții, „revistă”. Dar cei mai mulți ați descris-o drept o publicație la standardele cele mai înalte, așa cum găsim în străinătate, despre campionii altora. Ei bine, avem și noi campionii noștri world-class. Simona Halep și titlul ei câștigat la Roland Garros sunt în centrul acestei colecții de articole, reportaje, interviuri și texte de opinie, colecție pe care n-o mai găsiți nicăieri în altă parte.

5. Tricoul „Icecream”. Iubim cu toții tenisul de ne topim după el. Ce mod mai bun de a transmite asta decât printr-un tricou cu mesaj? Tennis to melt for. 

6. Ești genul care preferă bundle-urile? Iată un super pachet, care cuprinde toate produsele de print scoase vreodată de 30-0, în cea mai avantajoasă ofertă cu putință: album foto + trei reviste, la un super preț promoțional, disponibil un timp limitat.

Verifică aici toate produsele din Shop.