Cât de eficient este programul anti-doping în tenis? Regulamente, cifre, opinii

Maria Sharapova a primit ieri o reducere a sentinței (de la doi ani cât decisese ITF, la 15 luni) de la Curtea de Arbitraj Sportiv în cazul testului pozitiv cu meldonium de la Australian Open 2016. Sharapova este cel mai mare nume din tenis care a fost depistat pozitiv. Alte nume de pe scurta listă din anii recenți sunt Marin Cilic (pentru un stimulant ingerat dintr-o tabletă de glucoză), Victor Troicki (a refuzat să facă un test din cauza unei fobii contra acelor și a susținut că a avut permisiunea persoanei care făcea testul), Richard Gasquet (cocaină, la fel ca Martina Hingis), toți cu sentințe reduse de CAS. Wayne Odesnik  este cel mai grav caz: a primit 15 ani la a doua abatere, când a fost testat pozitiv, prima dată fiind suspendat un an când a fost prins de vameșii australieni cu hormoni de creștere în bagaje.

În afară de Odesnik și câțiva juniori, acela mai importante cazuri pozitive au fost pentru stimulente, droguri recreaționale sau încurcături administrative. În cazul meldoniumului Sharapovei, oamenii de știință încă lucrează pentru a determina dacă și cât ajută la îmbunătățirea performanțelor. Invitată la Charlie Rose aseară, Sharapova a susținut răspicat că meldoniumul nu este PED și că se putea obține fără rețetă în Rusia, fiind la fel de răspândit ca aspirina sau ibuprofenul. Sharapova a mai declarat că suspectează că ITF a vrut să facă un exemplu din ea pentru a dovedi că luptă împotriva dopajului.

În ciuda progreselor înregistrate de tenis în ultimii ani (mărirea fondurilor alocate testării și a numărului de teste de sânge și în afara competiției) unii experți anti-doping susțin că nu se fac suficiente eforturi, mai ales comparativ cu alte sporturi mai sărace. Din 2010 încoace, doar una din 215 de mostre recoltate a fost pozitivă în tenis (de patru ori mai puțin decât în alte sporturi). Bugetul anual pentru testele anti-doping din tenis este acum de 4 milioane de dolari, față de 2 milioane în 2013. Comparativ, câștigătorul de la US Open ia 4 milioane de dolari, totalul sponsorizărilor anuale este de 250 milioane și drepturile de televiziune vor ajunge la un miliard pentru următorii ani.

Experții afirmă că nu numai stimulentele și corticosteroizii (antiinflamatoarele care apăreau des în acele TUE date publicității de hackerii ruși) ar trebui să fie focusul testelor, ci mai ales eritropoietina (EPO), hormonii de creștere (HGH) și testosteronul artificial, care oferă cele mai mari beneficii pentru că măresc rezistența în timpul meciurilor și ajută la recuperarea dintre meciuri sau după o accidentare. Însă testele pentru acestea costă în plus și apoi, unele din aceste substanțe sunt greu de depistat pentru că ies repede din sistem (EPO dispare din corp în șase ore, dozele mici de HGH în trei-patru ore; fereastra pentru micro-dozele de testosteron artificial este chiar mai mică, fiind aproape imposibil de depistat în condițiile actuale de testare ale WADA).

ESPN afirmă că a făcut anul acesta un sondaj confidențial printre 35 de jucători de tenis și 65% dintre ei au afirmat că nu se fac suficiente teste anti-doping și că știu personal jucători care folosesc substanțe care ajută la creșterea performanței (PED, ”performance enhancing drugs”). Pe de altă parte, 71% dintre ei apreciază că mai puțin de 10% din jucători au folosit PED, o cifră estimativă considerată a fi adevărată în orice sport de către experții anti-doping.

 

Situația testelor anti-doping în tenis: cât, cum și pentru ce substanțe

Într-un articol amplu, ESPN afirmă că a discutat în total cu peste 50 de jucători, antrenori, preparatori fizici, oameni implicați în distribuirea de PED, medici, oameni de știință și oficiali. De asemenea, au studiat datele legate de testele și suspendările anti-doping din ultimii zece ani în tenis și alte sporturi. Iată ce au găsit:

• Tenisul se supune protocolului anti-doping al WADA împreună cu celelalte sporturi olimpice de vară

• Laboratoarele WADA oferă opțiuni de testare de diferite complexități. Ani de-a rândul, tenisul a ales cele mai simple teste (300 dolari bucata), care puteau depista steroizi anabolizanți, stimulente și droguri recreaționale. Aceste teste sunt aproape incapabile să detecteze substanțe de ultimă generație, cazuri de micro-dozaj sau ultimul răcnet în doping: peptide create pe comandă care declanșează producerea naturală de testosteron și hormoni de creștere în corp.

• Abia în 2012 tenisul a început să testeze pentru EPO și doar într-un caz din 16 (de două ori mai rar decât în alte sporturi). În cazul testelor din afara competițiilor, frecvența cu care se testează pentru EPO în tenis este și mai mică: doar un caz din 32 de mostre colectate. EPO este o formă de dopaj a sângelui, administrată prin injecții: substanța stimulează producerea de globule roșii, mărind capacitatea de transport a oxigenului și oferind rezistență sporită.  

Anul trecut, WADA a impus noi limite de testare pentru fiecare sport in parte în ceea ce privește EPO și HGH. Pentru tenis, de la un test la fiecare 16 mostre, frecvența obligatorie a fost ridicată la unul din 10 mostre.

• Testul IRMS/CIR (”Isotope-ratio mass spectometry”) este cea mai avansată metodă care depistează testosteronul sintetic și a fost introdusă în tenis din 2012. Este folosit într-unul din 44 de cazuri la mostrele din competiții (comparabil cu alte sporturi), dar doar într-unul din 138 de cazuri pentru mostrele din afara competițiilor (restul sporturilor olimpice îl fac într-un caz din 84 în afara competițiilor). WADA îl recomandă doar ca test de confirmare, dacă testul de urină prezintă urme suspicioase de testosteron sau dacă există variații în biologia atletului, înregistrate în pașaportul biologic al acestuia. Pașaportul biologic este apreciat ca o unealtă folositoare de experți (600 de jucători îl au), dar rămâne de văzut cât de eficient este: până acum nu a dus la niciun caz de dopaj descoperit.

• Majoritatea testelor din tenis se fac în timpul competițiilor (între 2010-2014, 80%, mai mult decât în alte sporturi). Experții anti-doping afirmă că aceste teste nu-i prind decât pe trișorii rudimentari, pentru că toată lumea știe că va fi testată la turnee.

• Chiar când sunt depistați pozitiv, jucătorii nu sunt mereu suspendați. Din datele WADA pentru 2014, 40% din cazurile pozitive au fost urmate de sancțiuni (6 din 15), comparativ cu 64% în alte sporturi.

• Tenisul preferă să lucreze cu agenții private pentru colectarea mostrelor în loc de agențiile naționale anti-doping. Travis Tygart, șeful USADA crede că acest lucru oferă prea mult control ITF.

Voci din circuit cer mai multe teste

În 1999, Jim Courier și-a exprimat suspiciunile în legătură cu folosirea de EPO de către tenismeni: ”Am bănuieli destul de mari că unii dintre jucători le folosesc. Te pot ajuta în setul cinci, când joci de patru ore și jumătate.”

Andy Murray și Roger Federer sunt cei mai activi militanți pentru mai multe teste și pentru înăsprirea regulamentului anti-doping. Federer a cerut stocarea mostrelor, pentru a putea fi testate și în viitor. Nadal, după ce a dat în judecată pentru calomnie un fost secretar de stat din Ministerul Sportului francez, a cerut ITF să facă publice toate testele anti-doping efectuate de jucători.

Șeful USADA, Travis Tygart: ”Când ai voci chiar dintre sportivi care cer testare mai riguroasă, este un semnal de alarmă. Ei sunt oameni care aud și văd lucruri, pentru că sunt în interior. Acest lucru ar trebui să trimită un mesaj puternic autorităților, a cărei misiune este să-i protejeze pe sportivii curați: trebuie să facă mai mult.”

Poziția ITF

Steve Miller, șeful diviziei anti-doping a ITF spune că tenisul respectă codul WADA. Primii 160 de jucători ai lumii sunt testați de 10-20 de ori anual. Anul trecut au fost testați 1032 de jucători.

”Este nerealist să testăm pe toată lumea, pentru orice substanță, tot timpul. Costurile ar fi enorme. Ar costa între 1.2 și 1.6 milioane de dolari pe an în plus dacă am testa toate mostrele pentru HGH și EPO.”

Surse din laboratoarele anti-doping spun că un test complet costă 1250 de dolari (200$ HGH, 300$ EPO și 450$ IRMS). Cu toate acestea, experții anti-doping susțin că tenisul e unul din sporturile care își poate permite să cheltuiască mai mult pe teste.

Dr. Margaret Goodman, președinta Asociației Voluntare Anti-doping, care efectuează teste pentru box și arte marțiale în valoare de 1300$ fiecare: ”Faptul că nu testează pentru EPO și HGH la fiecare mostră e ridicol. Înțeleg argumentul că e scump, dar nu poți să ai rezultate dacă nu investești.”

Miller: ”Suntem pe cale să implementăm un nou program: ne vom uita la date, le vom evalua și vom face modificări acolo unde trebuie.” Ultima evaluare a fost în 2012. Atunci, s-a decis mărirea numărului testelor din afara competițiilor, a testelor de sânge și introducerea pașaportului biologic. Rezultatele: în 2013 testele din afara competiției au crescut imperceptibil, de la 22% la 23%, dar în 2014 au crescut la 35%. Datele pentru 2015 încă nu s-au făcut publice, însă Miller spune că au ajuns la 49%. Testele de sânge au crescut de la 5% la 20% în primii doi ani, iar acum sunt la 45%. Obiectivul, spune Miller, este un procentaj de 50% la ambele.

Miller a mai declarat că ITF păstrează mostre pentru o eventuală testare ulterioară, dar nu a dat detalii despre câte mostre, pentru cât timp și de când a început acest program. A spus doar că reținerea se face ”pentru anumite cazuri”.

În legătură cu acuzațiile unor antrenori că nu se testează destul la nivel de juniori, Miller le-a respins, dar n-a putut da cifre pentru că ”ITF nu calculează numărul de teste în funcție de vârstă”. El a adăugat că eficiența unui program anti-doping nu se judecă după numărul de mostre prelevate.