Florin Mergea și Horia Tecău ajung cu bine printre ultimii opt în turneul de dublu, se pregătesc de marele test din sferturi. Monica s-a retras
Treizecizero | 9 august 2016Fără set pierdut în cele două meciuri de până acum, perechea Mergea/Tecău așteaptă încrezătoare primul obstacol foarte dificil din drumul spre obiectivul propus.
După primele trei zile olimpice, începe să se profileze tot mai clar perspectiva ca dublul Florin Mergea – Horia Tecău să fie printre cele mai bune speranțe ale delegației României la o medalie olimpică. De aceea, n-ar fi putut fi un rezultat mai bun decât cel de azi, din turul al doilea; cei doi au trecut de mexicanii Gonzalez și Reyes-Varela fără să piardă set, dar fiind și un pic testați în setul al doilea. A fost 6-3, 7-6, un alt rezultat all-business pentru cei doi, care trecuseră tot în două seturi de primul tur.
Horia și Florin au concretizat singura șansă de break avută și au rupt echilibrul primului set la 3-1. Restul meciului a mers ca într-un meci clasic de dublu, cu serviciile dictând ritmul, fără nicio altă șansă de break pentru niciuna dintre cele două echipe. S-a ajuns în tiebreak, unde românii au avut probabil mai multe emoții decât și-ar fi dorit. Două mingi de meci la 6-4 ratate, dintre care una pe propriul serviciu, au deschis calea către o luptă tensionată de-a cine face primul diferența de două puncte necesară. Mexicanii au avut și ei două mingi de set, iar până la urmă jucătorii noștri au pus capăt meciului la a patra oportunitate.
Prima parte a turneului a fost dusă cu bine la capăt, acum încep lucrurile și mai serioase. Calificați în sferturi, Horia și Florin vor avea un alt tip de confruntare în meciul următor, miza fiind sporită și de faptul că, de acum, se întrevede linia dreaptă. O victorie înseamnă, firește, intrarea în zona medaliilor, mai ales pe o parte de tablou devenită și mai deschisă după eliminarea favoriților 1, francezii Herbert și Mahut.
Meciul cu perechea braziliană se anunță teribil de dificil, un test din toate punctele de vedere. Nu e suficient că adversarii chiar sunt experți ai probei de dublu și nu o echipă făcută peste noapte, dar ei vor mai avea și ajutorul publicului. Ceea ce a contat, de exemplu, în meciul câștigat de o altă pereche braziliană, Bellucci/Sa, contra fraților Murray, o altă surpriză a turneului de dublu.
Melo și Soares, ambii câștigători de titluri de Grand Slam la dublu alături de alți parteneri, sunt favoriți 3, iar în turul al doilea au pus capăt parcursului la dublu al lui Novak Djokovic. Liderul mondial de la simplu a făcut pereche cu Nenad Zimonjic. Programul complet al sferturilor de la dublu, toate meciurile fiind programate marți, arată astfel: Johnson/Sock (SUA) – Bautista-Agut/Ferrer (Spania/8), Mergea/Tecău (România/5) – Melo/Soares (Brazilia/3), Lopez/Nadal (Spania/6) – Marach/Peya (Austria), Nestor/Pospisil (Canada/7) – Fognini/Seppi (Italia).
Retragerea Monicăi Niculescu limitează și mai mult opțiunile rămase delegației române de tenis. Monica a acuzat dureri la spate și nu a putut intra pe teren cu Kuznetsova, ea resimțindu-se și după efortul depus la dublu alături de Irina Begu, în meciul pierdut seara trecută în două ore și jumătate, contra Chan/Chan. Astfel încât, afară de Florin și Horia, le mai avem în concurs pe Raluca Olaru și Andreea Mitu. Ele joacă în turul al doilea la dublu, azi, cu Makarova/Vesnina.
Mai rămân posibilele echipe de dublu mixt, care depind de clasamentele echipelor ce doresc să se înscrie. Deadline-ul pentru înscrieri este marți, ora locală 11:00 AM, adică ora 17:00 în România. Tabloul de mixt are doar 16 poziții, iar meciurile încep de miercuri.
Ce s-a întâmplat în rest?
După două zile agitate și, mai ales, după șocurile de ieri, când trei capi de serie 1 au fost eliminați, lucrurile s-au mai calmat pe tablouri. Jucătorii aveau deja, la acest punct, câte un meci în spate, apucaseră să intre în turneu și să se ajusteze cu emoțiile debutului. Odată ce supraviețuiesc rundelor de început, cresc șansele ca favoriții să controleze turneul, ceea ce s-a întâmplat luni, când marea majoritate a rezultatelor au fost normale. Pentru unii, problemele au fost de altă natură, spre exemplu programarea. Cazul lui Del Potro, care după ce a jucat ultimul meci al turului 1 duminică seara, a fost pus al treilea în programul de luni. “Nu știu cine a făcut programul, nu-mi vine să cred că am mai câștigat un meci”, a spus argentinianul, care i-a cedat un set portughezului Sousa, înainte de a învinge, 6-3, 1-6, 6-3. Problema lui Delpo va fi, în restul turneului, de gestionare a resurselor, dat fiind că el e încă departe de nivelul obișnuit la acest capitol, când vine vorba de dusul la capăt al unui turneu cu atâtea meciuri. Deocamdată, el va juca împotriva surprinzătorului japonez Taro Daniel pentru un loc în sferturile de finală. În următoarea optime de pe tablou, Gilles Muller îl va întâlni pe Roberto Bautista. Luxemburghezul l-a bătut pe Tsonga, într-una din semisurprizele zilei. Dar Jo jucase slab și în primul tur, recunoscând că e sâcâit de presiunea cum că ar putea fi ultimul său turneu olimpic.
Altă optime decisă este cea dintre Monfils și Cilic. Gael își continuă forma bună din această vară, în vreme ce Marin a pus capăt traseului lui Radu Albot. Restul meciurilor din turul al doilea se joacă azi.
Fetele, în schimb, au decis deja tabloul optimilor de finală, pe care le vor juca de asemenea azi. Serena Williams a reglat niște conturi mai vechi cu Alize Cornet, nu înainte de a salva două mingi de set în primul. Angelique Kerber, favorita 2, a evitat o coajă de banană, învingând-o pe Genie Bouchard (în fața căreia pierduse trei din precedentele patru întâlniri). Iar Garbine Muguruza a mai obținut o victorie convingătoare, eliminând-o pe învingătoarea Irinei Begu, Nao Hibino. Au mai trecut Kvitova, Konta, Makarova, Keys sau Suarez Navarro. Astfel încât tabloul optimilor arată astfel: S.Williams – Svitolina, Kvitova – Makarova, Muguruza – Puig, Siegemund – Flipkens, Keys – Suarez Navarro, Errani – Kasatkina, Kuznetsova – Konta, Stosur – Kerber.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română