Strategii pe iarbă: colaborările noi și vechi dau roade, #NextGen se apropie, dar veteranii contează încă în lupta pentru titluri

Una din schimbările foarte vizibile este ieșirea la rampă a jucătorilor cărora le place iarba: și la fete și la băieți este rândul big-hitterilor să strălucească. Puternici, înalți, cu servicii și forehanduri devastatoare, dispuși să vină la fileu, ei sunt cei care pornesc ca favoriți pe aceasta suprafață. Bineînțeles că nume ca Zverev, Keys, Garcia, Raonic și Murray apar printre finaliștii săptămânii trecute. Pe lângă aceștia, un alt tip de jucători poate avea succes pe iarbă: cei cu joc combinativ și variat, prieteni cu sliceul și scurtele. Mayer, Sevastova și Strycova intră în această categorie. 

Colaborări vechi și noi

Jocul pe iarbă este atât de specific, încât chiar și cei care sunt predispuși natural către el simt nevoia să aducă un plus prin cooptarea unor sfătuitori cu pedigree. Cea mai importantă mutare la acest capitol mi se pare reunirea lui Murray cu Lendl. Cred că este foarte important pentru șansele lui Murray la Wimbledon și la US Open să-l aibă din nou pe Lendl în lojă. Murray este un pionier în tenis în multe privințe și alegerea antrenorilor a fost una dintre ele: colaborarea lui cu Lendl a deschis trendul antrenorilor-legendă și a dus la o  pleiadă de asocieri între jucători de top și foste superstaruri. Faptul că cele mai multe din aceste colaborări au avut succes și au durat vorbește despre contribuția esențială pe care numai un fost câștigător de Slamuri o poate aduce.

În cazul lui Murray avem chiar un mic paradox; colaborarea cu Lendl l-a ajutat să câștige Wimbledonul, chiar dacă acesta nu a reușit niciun titlu la All England Club, iar Mauresmo i-a ridicat jocul pe zgură, chiar dacă franțuzoaica nu a avut niciodată succes la Roland Garros ca pe suprafețele mai rapide. Aceasta îmi confirmă ipoteza că acești antrenori legendă nu sunt acolo neapărat pentru cunoștințele lor tehnice, cât pentru aspectul mental și de încredere. Dacă stai să te gândești, jocul lui Becker e cât se poate de diferit de al lui Djokovic; aceeași situație pentru Moya și Raonic, Chang și Nishikori, Bruguera și Gasquet. Într-un interviu recent, Murray a declarat că Lendl a putut să facă ceea ce niciun alt antrenor de-al lui nu reușise, și anume ”să normalizeze înfrângerile”. Un om care a pierdut 11 finale de Slam, însă a reușit de asemenea să aibă câțiva ani în care a dominat circuitul și a câștigat opt Slamuri era vocea cea mai potrivită pentru a transmite mesajul că a pierde nu trebuie neapărat să fie un dezastru.

Ușurința cu care cei doi au reluat relația și rapiditatea cu care au venit rezultatele (Murray a câștigat ieri al cincilea său titlu la Queen's, record Open Era), indică spre faptul că în această colaborare e o potrivire care va funcționa mereu. Murray are nevoie în colțul său de un greu al tenisului, cineva la fel de stoic ca el, care să-l ancoreze și să-i dea curaj că poate să fie un killer pe teren. Pentru că, oricât de competitiv și muncitor este Andy, este de asemenea un mare timid și un om sensibil. Lendl, cu lipsa lui de sentimentalisme, cu umorul lui crud și spiritul său spartan și practic, are exact ce-i lipsește lui Andy: acea acceptare a faptului că victoriile nu sunt nici ușor de obținut, nici drăguțe și că asta este ok. 

După titlul de ieri de la Queens, reacția lui Ivan a fost: ”Bravo, bună treabă”. Fără îmbrățișări, fără efuziuni sentimentale. După finala de la Australian Open 2013 pierdută contra lui Djokovic, Ivan l-a luat deoparte și i-a spus: ”Știu că nu vrei să auzi asta acum, dar nu mi-aș face meseria dacă nu ți-aș spune ce cred că ai făcut greșit în finala asta.” După finala sfâșâietoare de la Wimbledon 2012 pierdută contra lui Federer, Lendl l-a întrebat când vrea să programeze următorul antrenament. Este similar cu ce-a făcut Becker după ce Djokovic a pierdut anul trecut finala de la Roland Garros contra lui Wawrinka. Ajunși pe iarbă, Boris a insistat ca Novak să se antreneze cu Stan: ”Trebuie să înfrunți momentul și să treci mai departe. Acolo a fost zgură, acum suntem pe iarbă.” A funcționat: Stan i-a făcut cadou un breloc cu legendarul short în miniatură, amândoi au râs și demonii au fost îngropați. Este cred contribuția esențială pe care o aduc ca antrenori acești jucători care se pot uita înapoi la niște cariere impresionante: știu că cel mai important lucru este să mergi înainte.

Nu-i întâmplător că celălalt finalist de la Queen's, Milos Raonic, l-a angajat pe John McEnroe, unul dintre cei mai talentați jucători pe iarbă, pentru a-l consilia în această perioadă. Inițial programată doar pentru aceste câteva săptămâni, sunt semne, cel puțin din partea lui Milos, că relația ar putea fi extinsă. McEnroe are și angajamente de comentator, mai joacă și în circuitul veteranilor, dar Raonic a dat de înțeles că se mulțumește cu oricât timp îi poate oferi Johnny Mac. Pe lângă know-how-ul evident pe iarbă, McEnroe se pare că-l sfătuiește pe seriosul Milos să fie mai expresiv pe tren, ”să-și facă simțită prezența” din punct de vedere emoțional în fața adversarului. În plus, McEnroe se dovedește un partener interesant de discuții și off-court: interesul său pentru artă (este un colecționar vechi și competent) l-a surprins și încântat pe Raonic, un tip cerebral și studios.

Probabil cel mai important lucru pe care Milos îl va avea de învățat de la McEnroe este ce a învățat și Andy de la Lendl: cum să smulgă din mâinile unor jucători la fel de merituoși ca el victoria prin voință, dorință și încredere. Raonic a condus ieri cu un set și 3-0, servind imparabil, până când Murray a reușit un retur absolut năucitor pentru a-și lua breakul înapoi. De acolo, Murray s-a urcat pe acest val de încredere și a reușit mai ales la retur să facă breșe în serviciul până atunci de nezdruncinat al canadianului. ”Constanța este ceea ce am căutat să obțin în această săptămână”, a declarat Murray după finală, mulțumit că și-a atins obiectivul după o perioadă relativ scurtă de jucat pe iarbă.

That's one way to deal with a 140mph serve! @andy_murray blasts the BNP Paribas Shot of the day! #AegonChampionshipshttps://t.co/bapF9n7DZa

— British Tennis (@BritishTennis) June 19, 2016

#NextGen

Celălalt mare trend al anului, care continuă și pe iarbă, este emergența #NextGen, care nu mai este doar un hashtag, ci o realitate susținută de rezultate și salturi în clasament. În Race to London, Dominic Thiem este pe locul 4, David Goffin este pe locul 8. Cu rezultatele foarte bune de până acum pe iarbă, Zverev a urcat 10 locuri în clasamentul general până pe 28, iar Kyle Edmund 17 locuri până pe 68. Dacă aruncăm mai departe o privire asupra clasamentului în zona care garantează accesul direct pe tablouri, îi regăsim pe Kyrgios pe 18, Pouille imediat după Zverev pe 29, Coric pe 49, Fritz pe 63. Ceva similar vedem și la fete, unde Bencic este pe 8, iar Madison Keys, cu succesul de la Aegon Classic, devine prima jucătoare americană care intră în top 10 în ultimii 17 ani.

Povestea inspirațională a săptămânii

…este câștigarea titlului de la Halle de către Florian Mayer, după doi ani presărați cu accidentări. În vârstă de 32 de ani, fostul nr. 18 mondial este un jucător cu un stil nonconformist care merge foarte bine pe iarbă. Profitând de culoarul deschis de retragerea lui Nishikori în turul doi, i-a lăsat în urmă pe Seppi, Thiem și Zverev. Mayer a început să joace bine încă de la Munchen, apoi s-a calificat la Stuttgart și a ajuns până în sferturi, învins acolo de Federer, iar la Halle și-a folosit clasamentul protejat. Este cel mai mare titlu al carierei sale, un nesperat cadou care îl propulsează până pe locul 85. 

Și Thiem și Zverev au declarat că au fost încurcați de jocul variat al lui Mayer, care a alternat foarte bine spinurile și s-a strecurat foarte abil la fileu de câte ori a putut. ”Are o viziune a terenului foarte bună și nu mi-a dat ritm deloc”, a declarat Thiem. Zverev, la rândul său, a plătit pentru câteva lacune de concentrare la serviciu: a fost destul să joace două game-uri proaste în setul unu și decisiv pentru a-și pierde serviciul la zero. Acest gen de meciuri și adversari sunt o experiență de învățare pentru doi dintre cei mai talentați reprezentanți ai generației următoare; pentru a rezista la vârf pe termen lung trebuie să găsească soluții pentru telul de stiluri de joc.

Trofeul săptămânii 

…este de departe cel de la Mallorca, câștigat de Caroline Garcia. Aflați la prima ediție, care a fost un succes din punct de vedere organizatoric (vremea superbă a contat mult), spaniolii n-au prea nimerit-o cu designul trofeului. O mână care ține o minge o fi fost o idee bună pe hârtie, dar în practică seamănă cu ceva dintr-un film cu zombie: în ciuda zâmbetului larg, Caroline arată cam macabru în poze. 

CONGRATULATIONS @CaroGarcia & #Sevastova! Amazing Tournament! #MallorcaOpen ???????? pic.twitter.com/nJlxKoCNg1

— MallorcaOpen (@MallorcaOpen) June 19, 2016

Ultimele turnee înainte de Wimbledon

Se joacă la Nottingham, pentru băieți, și la Eastbourne, pentru fete. Kevin Anderson este favoritul 1 în turneul masculin, însoțit pe lista capilor de serie de Cuevas, Sousa sau Dolgopolov. 

Mult mai captivant este turneul feminin de la Eastbourne, unde Irina Begu se regăsește pe o listă stufoasă și solidă de jucătoare cu nume. Radwanska este favorita 1, urmată de Vinci, Bencic, Bacsinszky, Kvitova, Kuznetsova, Stosur și Suarez Navarro. Irina, cap de serie 15, o așteaptă în turul al doilea pe învingătoarea dintre Genie Bouchard și Varvara Lepchenko.