Început grozav de Wimbledon pentru fetele noastre: Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru câștigă în turul 1 din postură de outsidere
Start cum nu se putea mai bun pentru românce: în chiar primul set de meciuri cu care a pornit la drum ediția 2018 a Wimbledon, primele două reprezentante ale României au câștigat meciuri în care, teoretic, porneau cu șansa a doua.
Sorana Cîrstea a câștigat contra slovacei Magdalena Rybarikova, o specialistă pe iarbă și semifinalistă a ediției de anul trecut. A fost 7-5, 6-3 pentru Sorana, care era în căutarea unei victorii de moral într-un sezon până acum dificil. A obținut-o la Wimbledon, la capătul unui meci foarte solid.
First big upset is in the books @Wimbledon: Sorana Cirstea ousts 2017 semifinalist and Birmingham finalist No.19 Magdalena Rybarikova 75 63 in 1R. #Wimbledon
— WTA Insider (@WTA_insider) July 2, 2018
Alexandra Dulgheru nu s-a limitat nici acum la a trece de calificări și atât. Ca și la Roland Garros, Alexandra depășește din nou turul 1 al unui Slam, după o victorie cu Kristyna Pliskova, 6-4, 1-6, 6-2.
Azi mai joacă alte trei românce – Mihaela Buzărnescu (cu Sabalenka), Irina Begu (vs Swan) și Gabriela Ruse (vs Aga Radwanska). Treizecizero va reveni cu update-uri despre toate aceste meciuri.
Nu rata Povestea Primului Slam!
Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!
“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.
Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.
Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.